keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 81/23.02.2018 privind propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului cu suprafaţa de 197 mp, situat la etajul II al Căminului nr. 2 aferent Colegiului Tehnic „Henri Coandă", Timişoara, str. Brediceanu nr. 37, pentru desfăşurarea activităţii de educaţie şcolară a Liceului Teoretic Millenium, unitate de învăţământ privat acreditat

23.02.2018

Hotararea Consiliului Local 81/23.02.2018
privind propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului cu suprafaţa de 197 mp, situat la etajul II al Căminului nr. 2 aferent Colegiului Tehnic „Henri Coandă", Timişoara, str. Brediceanu nr. 37, pentru desfăşurarea activităţii de educaţie şcolară a Liceului Teoretic Millenium, unitate de învăţământ privat acreditat


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2018-2991/12.02.2018 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2018-2991/12.02.2018 al Serviciului Şcoli - Spitale din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 13.02.2018 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2018-2991/12.02.2018 ;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa cu nr. SC2017-016388 /03.07.2017 a Asociaţiei New Millenium;
Având în vedere Procesele verbale din data de 01.11.2017 şi din data de 08.12.2017 ale Comisiei de analiză a spaţiilor temporar disponibile situate în imobilele instituţiilor şcolare şi medicale aflate în proprietatea municipiului Timisoara constituită în baza HCLMT nr. 309/28.07.2017;
Având în vedere Adresa cu nr. 2719/12.12.2017, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara sub nr. SC2017-32207/21.12.2017, a Colegiului Tehnic Henri Coandă;
Având în vedere Hotararea nr. 318/25.10.2017, a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş;
Având în vedere art. 112, alin. 6, din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale;
Având în vedere Ordinul 5819/2016 privind procedura de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi condiţiile necesare acordării acestuia;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (6), pct. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului cu suprafaţa de 197 mp, situat la etajul II al Căminului nr. 2 al Colegiului Tehnic "Henri Coandă", Timişoara, str. Brediceanu nr. 37, până la sfârsitul anului şcolar 2017- 2018, în vederea atribuirii către Asociaţia New Millenium pentru desfăşurarea activităţii de educaţie şcolară a Liceului Teoretic Millenium - unitate de învăţământ privat acreditat.

Art. 2: Schimbarea destinaţiei spaţiului prevăzut la art. 1 va opera de la data emiterii avizului conform al Ministrului Educaţiei Naţionale.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Şcoli-Spitale din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Generale de Urbanism şi Dezvoltare Urbană;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Comunicare - Relaţionare;
- Serviciul Şcoli-Spitale;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului ;
- Colegiului Tehnic " Henri Coandă", Timişoara,
- Asociaţiei New Millenium Timişoara;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
DAN DIACONU
Contrasemneaza
P. SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: Expunere_motive.pdf

ROMĂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIMAR Nr.SC2018-2991/12.02.2018

EXPUNERE DE MOTIVE PRIVIND OPORTUNITATEA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE -

privind propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului cu suprafaţa de 197 mp, situat la etajul II al Căminului nr. 2 aferent Colegiului Tehnic „ Henri Coandă”, Timişoara, str. Brediceanu nr. 37, pentru desfăşurarea activităţii de educaţie şcolară a Liceului Teoretic Millenium, unitate

de învăţământ privat acreditat

Având în vedere adresa cu nr. SC2017- 016388/03.07.2017, a Asociaţiei New Millenium- Liceul Teoretic Millenium prin care solicită prelungirea duratei contractului de închiriere, pentru spaţiul situat la etajul II al Căminului nr. 2 aferent Colegiului Tehnic „Henri Coandă”, încheiat în baza HCLMT nr. 500 /22.10.2013; Având în vedere prevederile art. 112, alin. 6 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 şi Ordinul nr. 5819/2016 al Ministerului Educaţiei Naţionale, privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia; Având în vedere Procesele verbale din data de 01.11.2017 şi din data de 08.12.2017 ale Comisiei de analiză a spaţiilor temporar disponibile, situate în imobilele instituţiilor şcolare şi medicale aflate în proprietatea municipiului Timisoara, constituită în baza HCLMT nr. 309/28.07.2017; Ţinând cont de Hotărârea nr.318/25.10.2017 a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş şi de adresa nr. SC2017-32207/21.12.2017 a Colegiului Tehnic Henri Coandă ; Având în vedere prevederile art. 20, alin.1 din Legea nr. 1/2011 educaţiei naţionale “Autorităţile administraţiei publice locale asigură, în condiţiile legii, buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în localităţile în care acestea îşi exercită autoritatea; Considerăm oportună iniţierea unui proiect de hotărâre privind propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului cu suprafaţa de 197 mp, situat la etajul II al Căminului nr. 2 aferent Colegiului Tehnic „ Henri Coandă”, Timişoara, str. Brediceanu nr. 37, pentru desfăşurarea activităţii de educaţie şcolară a Liceului Teoretic Millenium, unitate de învăţământ privat acreditat

PRIMAR VICEPRIMAR Nicolae Robu Dan Diaconu

PT. ŞEF SERVICIU ŞCOLI-SPITALE Anca Lăudatu

Atasament: Raport_specialitate.pdf

ROMĂNIA PRIMAR MUNICIPIUL TIMIŞOARA SERVICIUL ŞCOLI SPITALE Nr. SC2018-2991/12.02.2018

RAPORT DE SPECIALITATE privind propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului cu suprafaţa de 197 mp, situat la etajul II al Căminului nr. 2 aferent Colegiului Tehnic „ Henri Coandă”, Timişoara, str. Brediceanu nr. 37, pentru desfăşurarea activităţii de educaţie şcolară a Liceului Teoretic Millenium, unitate

de învăţământ privat acreditat

Având în vedere Expunerea de motive nr.SC2018-2991/12.02.2018 a Primarului Municipiului Timişoara şi Proiectul de hotărâre privind propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului cu suprafaţa de 197 mp, situat la etajul II al Căminului nr. 2 aferent Colegiului Tehnic „ Henri Coandă, Timişoara, str. Brediceanu nr. 37, pentru desfăşurarea activităţii de educaţie şcolară a Liceului Teoretic Millenium, unitate de învăţământ privat acreditată.

Facem următoarele precizări: Liceul Teoretic Millenium din cadrul Asociaţiei New Millenium îşi desfăşoară activitatea în spaţiul cu suprafaţă de 197,00 mp, situat la etajul II al Căminului nr. 2 cu P+2E aferent Colegiului Tehnic „Henri Coandă” Timişoara. Spaţiul a fost închiriat prin atribuire directă Asociaţiei New Millenium pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ a Liceului Teoretic Millenium Timişoara, pe o perioadă de 4 ani la un tarif de 2,5 lei/ lună/mp, în baza HCLMT nr. 500 /22.10.2013. Asociaţia New Millenium este o organizaţie de persoane fizice şi juridice neguvernamentală , autonomă şi apolitică, înfiinţată în temeiul OG 26/2000 şi are prsonalitate juridică. Liceul Teoretic Millenium Timisoara a fost acreditat ca unitate de învăţământ preuniversitar particular, prin Ordinul nr.3824/04.05.2009 a Ministrului Educaţiei Naţionale, şi este cuprins în reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar privat acreditat din Municipiul Timişoara, pentru anul şcolar 2017-2018, aprobată prin HCLMT nr. 55/21.02.2017. Prin adresa nr. 505/03.07.2017, înregistrată la Municipiul Timişoara sub nr.SC2017-016388 /03.07.2017, Asociaţia New Millenium a solicitat prelungirea contractului de închiriere care a expirat la data 21.10.2017. Având în vedere prevederile art. 112, alin. 6 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 şi Ordinul nr. 5819/2016 al Ministerului Educaţiei Naţionale privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ

preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia, închirierea, darea în administrare sau folosinţă gratuită a unui spaţiu se poate face după obţinerea avizului conform al Ministrului Educaţiei Naţionale de schimbare a destinaţiei spaţiului respectiv. Pentru schimbarea destinaţiei spaţiului utilizat de Liceul Teoretic Millenium Timisoara, Serviciul Şcoli-Spitale a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş şi Colegiului Tehnic „Henri Coandă” Timişoara acordul consiliilor de administraţie. Colegiul Tehnic Henri Coandă prin adresa cu nr.2904/12.10.2017 înregistrată la Municipiul Timişoara sub nr. SC2017-25410/12.10.2017 a transmis că, Consiliul de administraţie a respins emiterea acordului de schimbare a destinaţiei spaţiului de 197, 00 mp situat la etajul II al Căminului nr.2, pentru desfăşurarea activităţii şcolare a Liceului Teoretic Millenium Timişoara.

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş prin Hotărârea nr. 302 din 09.10.2017 a amânat luarea unei decizii. În şedinţa din data de 01.11.2017, Comisia de analiză a spaţiilor temporar disponibile, situate în imobilele instituţiilor şcolare şi medicale aflate în proprietatea municipiului Timişoara constituită în baza HCLMT nr. 261/20.12.2016 modificată şi completată prin HCLMT nr. 309/28.07.2017 şi HCL MT nr. 360/15.09.2017, a analizat solicitarea Asociaţiei New Millenium, privind prelungirea contractului de închiriere, şi a amânat luarea unei decizii până la primirea unui răspuns de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a revenit cu Hotărârea nr. 318/25.10.2017 a Consiliul de Administraţie prin care s-a aprobat schimbarea destinaţiei spaţiului din Căminul nr. 2 aferent Colegiului Tehnic Henri Coandă, pentru desfăşurarea activităţii Liceului Teoretic Millenium Timisoara din cadrul Asociaţiei New Millenium, pentru anul şcolar 2017-2018. În sedinţa din data de 08.12.2017, Comisia de analiză a spaţiilor temporar disponibile, situate în imobilele instituţiilor şcolare şi medicale aflate în proprietatea municipiului Timisoara s-a întrunit şi analizat situaţia, invocând;

- Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 5819/2016, art. 4, alin. 4 privind schimbarea destinaţiei spaţiului; - faptul că spaţiul este destinat activităţii de învăţământ, Liceul Teoretic „Millenium” face parte din reţeaua de învăţământ preuniversitar privat acreditat, reţea aferentă anului şcolar 2017 – 2018, aprobată prin HCL nr. 55/2017; - în cazul în care nu se va încheia un nou contract de închiriere, activitatea unităţii de învăţământ în anul şcolar 2017 – 2018 va fi perturbată; În urma analizei comisia a hotărât: „- Se va încheia contract de închiriere, după obţinerea avizului favorabil de la unitatea şcolară, respectiv Consiliul de Administraţie al Colegiului Tehnic Henri Coandă, pentru perioada anului şcolar 2017 – 2018; - Se va recalcula chiria lunară, astfel încât să fie acoperite diferenţele rezultate pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului contractului de încheiere, respectiv 22.10.2017, până la data încheierii noului contract; În acest sens Serviciul Şcoli Spitale va promova un proiect de HCL: - pentru încheierea unui contract de închiriere pentru perioada rămasă a anului şcolar 2017 – 2018; - Aprobare chirie lunară, astfel încât să fie acoperite diferenţele rezultate pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului contractului de încheiere, respectiv 22.10.2017, până la data încheierii noului contract.

În paralel cu cele menţionate mai sus Serviciul Şcoli Spitale va demara procedura de promovare HCL, cu propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului, conform prevederilor legale, pentru perioada de după încheierea anului şcolar 2017 – 2018”. Prin adesa cu nr. 2719/12.12.2017, înregistrată la Municipiul Timişoara sub nr.SC2017- 32207/21.12.2017, Colegiul Tehnic Henri Coandă a revenit cu acordul favorabil al Consiliului de administraţie privind schimbarea destinaţiei spaţiului de 197, 00 mp, situat la etajul II al Căminului nr. 2 , pentru desfăşurarea activităţii şcolare a Liceului Teoretic Millenium Timişoara, până la sfârştul anului şcolar 2017-2018. Conform prevederilor Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale, art. 20, alin.1, autorităţile administraţiei publice locale asigură, în condiţiile legii, buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în localităţile în care acestea îşi exercită autoritatea.

Menţionăm că în paralel, Serviciul Şcoli Spitale a întocmit raportul de specialitate privind închirierea prin atribuire directă a spaţiului situat la etajul II al Căminului nr. 2 aferent Colegiului Tehnic „HENRI COANDĂ”, situat în Timişoara, str. Brediceanu nr. 37 cu suprafaţa utilă de 197 mp, către Asociaţia New Millenium pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ a Liceului Teoretic Millenium Timişoara.

Faţă de cele prezentate, apreciem că proiectul de hotărâre privind propunerea de schimbare a destinaţiei a spaţiului cu suprafaţa de 197 mp, situat la etajul II al Căminului nr. 2 al Colegiului Tehnic „ Henri Coandă”, Timişoara, str. Brediceanu nr. 37, până la sfârsitul anului şcolar 2017- 2018, în vederea atribuirii către Asociaţia New Millenium pentru desfăşurarea activităţii de educaţie şcolară a Liceului Teoretic Millenium, unitate de învăţământ privat acreditat, îndeplineşte condiţiile pentru a fi supus dezbaterii şi aprobării plenului Consiliului Local. PT. ŞEF SERVICIU ŞCOLI-SPITALE CONSILIER Anca Lăudatu Ciucur Ioana Cod.FO 53-01,Ver.1