Hotararea Consiliului Local 74/26.02.2008 privind atribuirea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, str. Neculuţă nr.7, către domnul Tonenchi Mircea, beneficiar al Legii nr. 341/2004 Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. D72008-000868/15.02.2008 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, ecologie , sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile art. 5 alin. 1 lit.(c) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989; Având în vedere procesul verbal al şedinţei Comisiei de analiză a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în imobile proprietatea Primăriei Timişoara precum şi în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 288/2005, din data de 14.02.2008; In conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; In temeiul art.45 alin. (3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată. HOTARASTE Art.1:Se aprobă atribuirea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat la parterul imobilului din Timişoara, str. Neculuţă nr.7, înscris în C.F.col.nr.1552 Timişoara, nr.topo.6802/1, compus din una sală, antreu şi grup sanitar, în suprafaţă de 98,27 mp., cu intrarea din curte, către beneficiarul Legii nr.341/2004, domnul Tonenchi Mircea, pe bază de contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani, cu destinaţia de spaţiu comercial. Art.2:Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.3:Prezenta hotărâre se comunică: - Insituţiei Prefectului - judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Serviciului Audit Public Intern; - Domnul Tonenchi Mircea; - Mass - media locale.
|