keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 6/30.01.2018 privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, a terenului ce face obiectul renunţării la dreptul de proprietate de către S.C. PARK PLAZA S.R.L.

30.01.2018

Hotararea Consiliului Local 6/30.01.2018
privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, a terenului ce face obiectul renunţării la dreptul de proprietate de către S.C. PARK PLAZA S.R.L.


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2018-139 din 04.01.2018 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara - domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Raportul de specialitate, nr. SC2018-139 din 04.01.2018, al Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse - Biroul Clădiri-Terenuri, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic nr. SC2018-139/05.01.2018 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2018-139/04.01.2018;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa nr. CT2017-7493 din 14.12.2017, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara, de către S.C. PARK PLAZA S.R.L., reprezentată legal prin domnul Ispas Gheorghe-Victor, prin care ne înştiinţează că renunţă la dreptul de proprietate asupra imobilului-teren situat în Timişoara Calea Aradului nr.1, înscris în C.F. nr. 443333-Timişoara, în suprafaţă de 2.036 m.p., reprezentând teren intravilan pentru drum;
Având în vedere "Actul de dezlipire" autentificat sub nr. 872 din 17.05.2016, la Societatea Profesională Notarială "Vraşti-Albu", de către Notar Public, Albu Adrian Caius;
Având în vedere "Declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate" autentificată sub nr. 3098 din 11.12.2017, la Biroul Individual Notarial "Bulgăr Vlad-Ioan";
În conformitate cu art. 553 alin. (2), art. 562 alin. (2) şi art. 889 din Codul Civil;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 - privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001- privind administraţia publică locala, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă dobândirea de către Municipiul Timişoara, în domeniul privat, a imobilului-teren situat în Timişoara Calea Aradului nr.1, înscris în C.F. nr. 443333-Timişoara, în suprafaţă de 2.036 m.p., care face obiectul renunţării la dreptul de proprietate, de către S.C. PARK PLAZA S.R.L.

Art. 2: Se aprobă trecerea imobilui - teren, menţionat la art. 1, din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara, cu destinaţia de teren pentru drum.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse, prin Biroul Clădiri - Terenuri şi Direcţia Ecomomică, prin Biroul Evidenţa Patrimoniului, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Generale de Urbanism şi Dezvoltare Urbană;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Comunicare - Relaţionare;
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Biroului Audit;
- O.C.P.I. Timiş;
- S.C. Park Plaza S.R.L.;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
DAN DIACONU
Contrasemneaza
P. SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: S.C._Park_Plaza_S.R.L.,_calea_Aradului_nr.pdf

MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA CLĂDIRI, TERENURI şi DOTĂRI DIVERSE BIROUL CLĂDIRI-TERENURI Nr. SC2018-139 din 04.01.2018 EXPUNERE de MOTIVE, PRIVIND OPORTUNITATEA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, a terenului ce face obiectul renunţării la dreptul de proprietate de către S.C. PARK PLAZA S.R.L.

Prin adresa nr.CT2017-7493 din 14.12.2017, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara, de

către S.C. PARK PLAZA S.R.L., reprezentată legal prin domnul Ispas Gheorghe-Victor, ne înştiinţează că, renunţă la dreptul de proprietate asupra imobilului-teren situat în Timişoara Calea Aradului nr.1, înscris în C.F. nr.443333-Timişoara, în suprafaţă de 2.036 m.p., reprezentând teren intravilan pentru drum ;

Având în vedere “Actul de dezlipire” autentificat sub nr.872 din 17.05.2016, la Societatea Profesională Notarială ”Vraști-Albu”, de către Notar Public, Albu Adrian-Caius, din care rezultă că, imobilul-teren, menţionat mai sus, a fost dezlipit din nr. cadastral 443067, în suprafaţă totală de 21.495 m.p., înscris în C.F. nr.443067-Timișoara, aflat în proprietatea S.C. Park Plaza S.R.L. ;

Prin, “Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate” autentificată sub nr.3098 din 11.12.2017, la Biroul Individual Notarial ”Bulgăr Vlad-Ioan”, de către Notar Public, Bulgăr Vlad-Ioan, proprietarul tabular al imobilului-teren înscris în C.F. nr.443333-Timișoara, declară că, renunţă la dreptul de proprietate asupra acestuia, totodată declarând că, imobilul-teren, nu este grevat de sarcini ;

În conformitate cu prevederile art.889 din Codul Civil, ”proprietarul poate renunţa la dreptul său printr-o declaraţie autentică notarială, înregistrată la biroul de cadastru şi publicitate imobiliară”, iar municipiul “poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, cu respectarea dispoziţiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare.” În conformitate cu prevederile art.562, alin.2 din Codul Civil, în Cartea Funciară nr.443333- Timişoara, a fost notată Declaraţia autentificată sub nr.3098 din 11.12.2017, de renunţare la dreptul de proprietate, de către proprietarul tabular. În baza art.553, alin.2 din Codul Civil, “Imobilele cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate conform art.562 alin.2, intră în domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului, prin hotărârea consiliului local”.

Având în vedere cele menţionate mai sus, considerăm oportun, iniţierea unui proiect de hotărâre, privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, în domeniul privat, a imobilului-teren situat în Timişoara Calea Aradului nr.1, înscris în C.F. nr.443333-Timişoara, în suprafaţă de 2.036 m.p. şi totodată, trecerea terenului respectiv, din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara, cu destinaţia de teren pentru drum. PRIMAR, VICEPRIMAR,

Nicolae Robu Farkas Imre p. DIRECTOR, Mihai Boncea

Cod FO53-03,Ver.2

MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA CLĂDIRI, TERENURI şi DOTĂRI DIVERSE BIROUL CLĂDIRI-TERENURI Nr. SC2018-139 din 04.01.2018 RAPORT de SPECIALITATE, privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, a terenului ce face obiectul renunţării la dreptul de proprietate de către S.C. PARK PLAZA S.R.L.

Prin adresa nr.CT2017-7493 din 14.12.2017, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara, de către S.C. PARK PLAZA S.R.L., reprezentată legal prin domnul Ispas Gheorghe-Victor, ne înştiinţează că, renunţă la dreptul de proprietate asupra imobilului- teren situat în Timişoara Calea Aradului nr.1, înscris în C.F. nr.443333-Timişoara, în suprafaţă de 2.036 m.p., reprezentând teren intravilan pentru drum ;

Având în vedere “Actul de dezlipire” autentificat sub nr.872 din 17.05.2016, la Societatea Profesională Notarială ”Vraști-Albu”, de către Notar Public, Albu Adrian-Caius, din care rezultă că, imobilul-teren menţionat mai sus, a fost dezlipit din nr. cadastral 443067, în suprafaţă totală de 21.495 m.p., înscris în C.F. nr.443067-Timișoara, aflat în proprietatea S.C. Park Plaza S.R.L. ;

Prin, “Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate” autentificată sub nr.3098 din 11.12.2017, la Biroul Individual Notarial ”Bulgăr Vlad-Ioan”, de către Notar Public, Bulgăr Vlad-Ioan, proprietarul tabular al imobilului-teren menţionat mai sus, declară că, renunţă la dreptul de proprietate asupra imobilului-teren înscris în C.F. nr.443333- Timișoara, totodată declarând că, acesta nu este grevat de sarcini ;

În conformitate cu prevederile art.889 din Codul Civil, ”proprietarul poate renunţa la dreptul său printr-o declaraţie autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru şi publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului”, iar municipiul “poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, cu respectarea dispoziţiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare.” În conformitate cu prevederile art.562, alin.2 din Codul Civil, în Cartea Funciară nr.443333-Timişoara, a fost notată Declaraţia autentificată sub nr.3098 din 11.12.2017, de renunţare la dreptul de proprietate, de către proprietarul tabular. În baza art.553, alin.2 din Codul Civil, “Imobilele cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate conform art.562 alin.2, se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraş sau municipiu, după caz, şi intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local”.

Cod FO53-01,Ver.1

Având în vedere cele menţionate mai sus şi faptul că, din declaraţia proprietarului şi

înscrisul din cartea funciară, rezultă că, destinaţia imobilului-teren este “pentru drum”, în temeiul art.8, alin.1 şi a pct.III din Anexa la Legea nr.213/1998 – privind bunurile proprietate publică, înaintăm spre dezbaterea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, proiectul de hotărâre, privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, în domeniul privat, a imobilului-teren situat în Timişoara Calea Aradului nr.1, înscris în C.F. nr.443333-Timişoara, în suprafaţă de 2.036 m.p., care face obiectul renunţării la dreptul de proprietate, de către S.C. PARK PLAZA S.R.L. şi totodată, trecerea terenului respectiv, din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara, cu destinaţia de teren pentru drum.

p.DIRECTOR, ŞEF BIROU,

Mihai Boncea Călin-Nicuşor Pîrva CONSILIER, Ilie Dumbravă

Cod FO 53-01, Ver.1