keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 56/13.02.2015 privind continuarea proiectului "Participarea cetatenilor la actul decizional" pentru o perioadă de 12 luni calendaristice, prin difuzarea în direct pe posturi de televiziune la nivel local a sedintelor de plen ordinare si extraordinare ale Consiliului Local al Municipiului Timisoara

13.02.2015

Hotararea Consiliului Local 56/13.02.2015
privind continuarea proiectului "Participarea cetatenilor la actul decizional" pentru o perioadă de 12 luni calendaristice, prin difuzarea în direct pe posturi de televiziune la nivel local a sedintelor de plen ordinare si extraordinare ale Consiliului Local al Municipiului Timisoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2015 - 1127/19.01.2015 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică;
Având în vedere Legea 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public;
Având în vedere prevederile art. 36, alin (2), lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În conformitate cu art.45 alin.(2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă continuarea proiectului "Participarea cetăţenilor la actul decizional" pe o perioadă de 12 luni calendaristice, începând cu data semnării ordinului de începere a serviciilor.
Art. 2: Se aprobă alocarea sumei de 100 000 lei, TVA inclus, de la bugetul local al Municipiului Timişoara, din Subcap. 51.02.01.03.20.01.30 "Autorităţi executive", cu condiţia aprobării acesteia în bugetul local pe 2015, pentru difuzarea în direct pe posturi de televiziune la nivel local a şedintelor de plen ordinare şi extraordinare ale Consiliului Local Timişoara.

Art. 3: Atribuirea contractului de prestări servicii se va face conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.

Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotarâri se încredintează Directia Economică si Directia Comunicare din cadrul Primariei Municipiului Timisoara.

Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Comunicare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
ADRIAN ORZA
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

FO53-01 ver.2

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA DE COMUNICARE Biroul Organizare Evenimente SC2015 – 1127 – 19.01.2015

APROBAT PRIMAR, NICOLAE ROBU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

R E F E R A T

privind continuarea proiectului "Participarea cetăţenilor la actul decizional” pentru o perioadă de 12 luni calendaristice, prin difuzarea în direct pe posturi de televiziune la nivel local a şedintelor de plen

ordinare şi extraordinare ale Consiliului Local al Municipiului Timişoara

Prin HCL 318 din 26.06.2014 s-a aprobat proiectul "Participarea cetăţenilor la actul decizional” prin difuzarea în direct pe posturi de televiziune la nivel local a şedintelor de plen ale Consiliului Local Timişoara, pentru creşterea nivelului de responsabilitate a participanţilor la actul decizional de interes comunitar, şi, totodată finanţarea lui de la bugetul local al municipiului Timişoara, pentru anul 2014.

Astfel, pentru informarea publică asupra activităţii Consiliului Local al Municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara a transmis în direct şedinţele de plen ale Consiliului Local Timişoara în lunile noiembrie şi decembrie 2014. Atribuirea serviciului de transmisiune în direct s-a făcut prin cumpărare directă, conform OUG 34/2006 privind privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, pe baza contractului 269/06.11.2014. Prin transmisiunile şedinţelor de plen în direct municipalitatea şi-a propus: - creşterea transparenţei activităţii Consiliului Local al Municipiului Timişoara; - creşterea nivelului de responsabilitate a participanţilor la actul decizional de interes comunitar; - implementarea unui program complex de interacţiune între cetăţenii municipiului Timişoara şi reprezentanţii administraţiei locale, la nivel decizional şi executiv; - fluidizarea comunicării/schimbului de informaţii între aleşii locali şi structurile descrise mai sus. Aceste puncte au fost realizate în ultimele două luni ale anului 2014.

În vederea atingerii obiectivelor mai sus stabilite, Municipiul Timişoara doreşte să transmita în continuare în direct şedinţele Consiliului Local Timişoara şi în perioada următoare.

Pentru următoarele 12 luni calendaristice, estimăm un număr de 40 de şedinţe de plen ordinare şi extraordinare şi considerăm că suma necesară derulării acestui proiect este 100 000 lei, TVA inclus, alocată de la bugetul local. Această sumă a rezultat în urma studiului de piaţă efectuat în anul 2014, care a stat la baza procesului de cumparare directa care s-a desfasurat conform OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, respectiv 1950 lei fara TVA, preţ pentru fiecare şedintă de plen cu durata între 2 - 5 ore, pentru un număr estimat de maxim 40 de şedinţe pentru 12 luni.

Prin urmare, PROPUNEM:

Emiterea unei hotărâri de consiliu local prin care să se aprobe continuarea proiectului "Participarea cetăţenilor la actul decizional” pe o perioadă de 12 luni calendaristice, începând cu data semnării ordinului de începere a serviciilor.

FO53-01 ver.2

Alocarea sumei de 100 000 lei, TVA inclus, de la bugetul local al Municipiului Timişoara, din

Subcap. 51.02.01.03.20.01.30 "Autorităţi executive", cu condiţia aprobării acesteia în bugetul local pe 2015, pentru difuzarea în direct pe posturi de televiziune la nivel local a şedintelor de plen ordinare şi extraordinare ale Consiliului Local Timişoara. Atribuirea serviciului de transmisiune în direct prin cablu sau în eter, pe posturi de televiziune locală a şedinţelor de plen ordinare si extraordinare ale Consiliului Local Timişoara se va face prin cumpărare directă, conform OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.

Dan Diaconu Secretar Viceprimar Ioan Cojocari

Alina Pintilie Director

Smaranda Haracicu Director economic

Monica Sava Consilier

Avizat Juridic