keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 502/18.12.2007 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu "Parcelare teren, construire locuinţe şi funcţiuni complementare" Strada Grigore Antipa CF 1721, Timişoara

18.12.2007

Hotararea Consiliului Local 502/18.12.2007
privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu "Parcelare teren, construire locuinţe şi funcţiuni complementare" Strada Grigore Antipa CF 1721, Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. U22007-006398/13.11.2007 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică , drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al municipiului Timişoara;
În baza dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicată;
Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată şi modificată;
Având în vedere prevederile art. 25 alin. 1 si Anexa I din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. 2 lit. (c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;
În temeiul art. 45 alin. 2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată.


HOTARASTE

Art.1:Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu "Parcelare teren, construire locuinţe şi funcţiuni complementare" Strada Grigore Antipa CF 1721, Timişoara, având ca beneficiar pe POPA Liviu, POPA Gheorghe, POPA Laurenţiu şi NEGRU Olimpia, întocmit conform Proiectului nr. 18b/2006/PUD , realizat de S.C. Tectonics House S.R.L. Timişoara, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Se stabilesc condiţiile de construire: regimul de înălţime de P+2E+M, accese auto in conformitate cu Avizul Comisiei de Circulatie nr. TH2006-4830/10.05.2007, realizarea locurilor de parcare exclusiv pe parcela deţinută de beneficiari, procentul de ocupare al terenului POT max de 40%, coeficientul de utilizare al terenului CUT de 1,5.

Art. 3: Prezentul Plan Urbanistic de Detaliu "Parcelare teren, construire locuinţe şi funcţiuni complementare" Strada Grigore Antipa CF 1721, Timişoara se va integra în prevederile Planului Urbanistic General Timişoara şi are o valabilitate de 10 ani.
Terenul studiat in suprafata totala de 17.798 mp, este înscris în C.F. nr. 1721 Mosnita Noua, nr. cadastral 507-508/6-11, fiind proprietatea lui Popa Liviu 24/100 părţi, Popa Gheorghe 24/100, Popa Laurenţiu 28/100 şi Negru Olimpia 24/100 părţi.

Art.4: Eliberarea autorizatiei de construire se va realiza doar dupa reglementarea juridica a suprafetelor de teren afectate de drumuri.

Art. 5 : Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic de Detaliu şi a Regulamentului Local de Urbanism;

Art. 6 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;

Art. 7: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
-Primarului Municipiului Timişoara;
-Consiliului Judeţean Timiş;
-Serviciului Juridic;
-Direcţiei Economice;
-Direcţiei Edilitare;
-Direcţiei Urbanism;
-Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Direcţiei Mediu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Poliţia Comunitară;
-Serviciului Control Intern şi Managementul Calităţii;
-Beneficiarilor Popa Liviu, Popa Gheorghe, Popa Laurentiu, Negru Olimpia;
-Proiectantului S.C. Tectonics House S.R.L. ;
-Mass - media locale.



Presedinte de sedinta
PETRE PETRIŞOR
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI