keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 498/02.10.2019 privind reglementarea procedurilor de parcurs în vederea acordării subvenţiilor din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pentru anul 2020

02.10.2019

Hotararea Consiliului Local 498/02.10.2019
privind reglementarea procedurilor de parcurs în vederea acordării subvenţiilor din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pentru anul 2020

Consiliul Local al Municipiului Timisoara

     Având în vedere Expunerea de motive nr. 13637/24.09.2019 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara- domnul Nicolae Robu;
 Având în vedere Raportul de specialitate nr. 13637/24.09.2019 al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara;
 Având în vedere Referatul economic  nr. 13640/24.09.2019 al Serviciului Contabilitate, Buget, Finanţe din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara;
 Având în vedere Avizul Serviciului Juridic al Primăriei Municipiului Timişoara, din data de 25.09.2019 - Anexă la Raportul de specialitate  nr. 13637/24.09.2019;
  Având în vedere Avizul Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara - Anexă la Raportul de specialitate nr. 13637/24.09.2019;
 Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu şi Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
 Având în vedere prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, ale Hotărârii Guvernului nr. 1153/2001 pentru apobarea Normei metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale;
 Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale;
  Având în vedere Procesul - Verbal al şedinţei în plen a Consiliului Local, din data de 02.10.2019;
  Având în vedere amendamentele doamnei Elena Sipos - consilier local, aprobate în cadrul şedinţei în plen a Consiliului Local  din data de 02.10.2019;
 În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c) şi alin. (7), lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului  57/2019 privind Codul administrativ;
 În temeiul art. 139, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

HOTARASTE

Art. 1 : Se aprobă constituirea Comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, care pot primi subvenţii de la bugetul local pentru anul 2020, în următoarea componenţă:
 - Farkas Imre - Viceprimar al Municipiului Timişoara delegat cu atribuţii în domeniul
   asistenţei sociale;
 - Consilier local - Luminiţa Ţundrea;
 - Consilier local - Barabas Lorenzo Flavius;
 - Rodica Surducan - Director General al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului
   Timişoara;
 - Codruţa Darida;
 - Cătălina Capeţean;
 - Gabriela Râmneanţu;
 - Valentina Litră;
 - Carmen Nobel;
 - Anca Cioară;
 - Mihaela Buzilă-Petrescu;
 - Roxana Boncea;
 - Eugen Dabîca;
 - Cristina Urdă;
 - Adrian Savu;
 - Nicoleta Constantin;
 - Sorin Radu;
 - Secretar - Gheorghe Manolache.

Art. 2: Se aprobă contribuţia financiară din venituri proprii de minim 10% (în bani) pentru organizaţiile, fundaţiile şi cultele care primesc subvenţie din bugetul local, cu excepţia centrelor de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi caz în care contribuţia va fi de minim 5% în bani şi minim 5% în natură.

Art. 3: Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei, conform Anexei     nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4: Se aprobă Grila de evaluare şi Criteriile de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5: Se aprobă Liniile prioritare pentru subvenţionarea din bugetul local în anul 2020, a asociaţiilor şi fundaţiilor care acordă servicii de asistenţă socială, conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6: Se aprobă Categoriile de cheltuieli pentru fiecare tip de serviciu social, conform Anexei nr. 4.

Art. 7: Se aprobă Serviciile complementare subvenţionate din bugetul local, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pe anul 2020, conform Anexei nr. 5.

Art. 8: Se aprobă Criteriile de departajare a unităţilor de asistenţă socială cu acelaşi punctaj, conform Anexei nr. 6.

Art. 9: Se aprobă Anexa nr. 7 compsă din: Anexa nr. 7A - Cerere de solicitare a subvenţiei şi Fişa tehnică şi Anexa nr. 7B - Date privind bugetul unităţii de asistenţă socială.

Art. 10: La data încheierii convenţiilor pentru acordarea subvenţiilor pentru anul 2020 în temeiul Legii nr. 34/1998, încetează de drept toate convenţiile încheiate în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 684/12.12.2018 prin care s-a aprobat Lista asociaţiilor şi fundaţiilor care vor beneficia de subvenţii de la bugetul local al municipiului Timişoara pentru acordarea de servicii de asistenţă socială în anul 2019, în baza Legii nr. 34/1998.

Art. 11: Subvenţiile prevăzute în prezenta hotărâre se acordă în completarea resurselor financiare destinate de către asociaţie sau fundaţie pentru a fi cheltuite în scopul acordării serviciilor de asistenţă socială şi vor fi utilizate în exclusivitate pentru aceste servicii.

Art. 12: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Comisia pentru evaluarea şi selectionarea asociaţiilor si fundatiilor, Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara şi Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara.

Art. 13: Prezenta hotărâre se  publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
 - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
 - Primarului Municipiului Timişoara;
 - Serviciului Juridic;
 - Direcţiei Economice;
 - Direcţiei Comunicare - Relaţionare;
 - Direcţiei Dezvoltare;
 - Direcţiei de Mediu;
 - Direcţiei Urbanism;
 - Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi;
 - Direcţiei Cladiri, Terenuri şi Dotari Diverse I Est;
 - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest;
 - Biroului Audit;
 - Biroului Managementul Calităţii;
 - Corpului de Control Intern şi Managementul Calităţii;
 - Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara;
  - Mass-media locale.
 
Presedinte de sedinta
DAN DIACONU
Contrasemneaza
P. SECRETAR GENERAL CAIUS ŞULI

Atasament: ATT6TSSF.pdf

Pagină 1 din 5

Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. _______________

REGULAMENT de organizare și funcționare al Comisiei de evaluare și selecționare

a asociațiilor, fundațiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 pentru anul 2020, în completarea

resurselor proprii Obiectivul Comisiei de evaluare și selecționare Art. 1. – Comisia de evaluare și selecționare, denumită în continuare comisie, are ca obiectiv evaluarea și selecționarea asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, în vederea acordării subvențiilor de la bugetul local, în temeiul Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială și al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1153/2001, modificate și completate prin Hotărârea Guvernului nr. 725/05.10.2016 și prin Hotărârea nr. 619/30.08.2017 denumite în continuare Norme metodologice, modificată prin Legea nr. 79/2017 pentru completarea Legii nr. 34/1998. Art. 2. – Comisia de evaluare și selecționare verifică dacă asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, îndeplinesc următoarele condiții de eligibilitate:

- Sunt persoane juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, acreditate ca furnizor de servicii sociale, potrivit legii;

- Dețin licență de funcționare pentru serviciile sociale pentru care solicită subvenția; - Solicită subvenții în completarea resurselor financiare proprii.

Perioada în care comisia evaluează și selecționează asociațiile și fundațiile Art. 3. – (1) Termenul limită pentru depunerea documentației în vederea solicitării subvențiilor pentru anul următor este de 10 zile lucrătoare de la data aprobării hotărârii de consiliu local. Documentația de solicitare a subvenției se înaintează în pachet închis, într-un singur exemplar, cu specificarea numărului de pagini, de către asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, interesate și se înregistrează la registratura Primăriei Municipiului Timișoara (camera 12), până la ora 12 în ultima zi de depunere, pentru subvențiile acordate de la bugetul local. (2) Perioada în care comisia evaluează și selecționează asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, începe în momentul expirării termenului limită de depunere a documentației și durează maxim 10 zile lucrătoare. (3) Activitatea secretarului comisiei începe după expirarea termenului limită de depunere a documentație la registratura Primăriei Municipiului Timișoara pentru solicitarea de subvenții pentru anul 2020. Atribuțiile comisiei

Pagină 2 din 5

Art. 4. – Comisia are următoarele atribuții: a) constată dacă asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori

de servicii sociale potrivit legii, care solicită subvenție sunt persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, acreditate ca furnizor de servicii sociale, potrivit legii, prin consultarea Certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor din dosarul de acreditare al furnizorului de servicii sociale (document doveditor este Certificatul de acreditare al furnizorului);

b) constată dacă asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care solicită subvenție dețin licență de funcționare pentru serviciile sociale pentru care solicită subvenție și verifică dacă numărul maxim de beneficiari subvenționați coincid cu capacitatea maximă aprobată de minister, prin consultarea registrelor administrate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale (consultarea on- line la link-ul http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/familie/politici-familiale- incluziune-si-asistenta-sociala/4848);

c) analizează conținutul documentației de solicitare a subvenției care cuprinde următoarele: • cerere de solicitare a subvenției conform modelului, în original, • ultimul bilanț contabil înregistrat la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

Timiș, • balanța contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a

documentației, • certificat de atestare fiscală, emis de organul fiscal local și central din care să rezulte

că nu are datorii, în original, valabil la data depunerii cererii. d) Realizează verificarea în teren a veridicității informațiilor prezentate în cererea de solicitare

a subvenției întocmind un raport privind oportunitatea acordării subvenției, în două exemplare. Unul dintre exemplare va rămâne comisiei, iar celălalt va fi transmis solicitantului subvenției;

e) solicită, dacă este cazul, ca raportul prevăzut la lit. d) să fie însoțit de documente justificative pentru susținerea recomandărilor;

f) evaluează și selecționează asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, pe baza criteriilor stabilite și aprobate la art. 6 alin (1) la Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 și prevăzute în grila de evaluare;

g) acordă un punctaj, cu încadrarea în maximul de puncte aferent fiecărui criteriu, pentru fiecare dintre criteriile de evaluare și selecționere aprobate în Hotărârea Consiliului Local a Municipiului Timișoara și prevăzute în grila de evaluare;

h) realizează departajarea unităților de asistență socială cu același punctaj, în vederea încadrării în bugetul aprobat, conform criteriilor de departajare aprobate în Hotărârea Consiliului Local a Municipiului Timișoara;

i) întocmește lista finală cu asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care vor beneficia de subvenție, prin încadrarea în bugetul aprobat;

j) propune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Timișoara lista asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, selecționate, precum și nivelul subvențiilor ce urmează a fi acordate;

k) comunică, în termen de trei zile lucrătoare de la data emiterii hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara, rezultatul selecției, motivat în cazul neacordării subvenției, în scris, prin poștă, fax sau email, asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii;

l) transmite Directorului general al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lista asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de

Pagină 3 din 5

servicii sociale potrivit legii, care vor beneficia de subvenții de la bugetul local pentru acordarea de servicii de asistență socială, așa cum a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

m) predă Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara documentele ce au stat la baza evaluării și selecționării în vederea încheierii convențiilor.

Sarcinile și responsabilitățile comisiei Art. 5. – Sarcinile și responsabilitățile președintelui comisiei sunt următoarele: a) reprezintă comisia în relațiile cu consiliul local și cu asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, solicitante de subvenții; b) coordonează activitatea membrilor și a secretarului comisiei; c) împarte atribuțiile între membrii comisiei formându-se subcomisia I și subcomisia II de lucru, în vederea creșterii eficacității și eficienței acesteia; d) mediază situațiile în care există divergențe între membrii comisiei; e) participă cu drept de vot la ședințele de lucru ale comisiei; f) semnează lista asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, și a unităților de asistență socială ale acestora evaluate cu un punctaj final de cel puțin 60 de puncte; g) păstrează confidențialitatea datelor cuprinse în documentele verificate în cadrul comisiei; Art. 6. – Sarcinile și responsabilitățile membrilor subcomisiei I sunt următoarele: a) verifică respectarea termenului de depunere a documentației; b) verifică documentația de solicitare a subvenției; c) verifică îndeplinirea de către asociație/fundație/culte a condițiilor de eligibilitate; d) evaluează îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea serviciilor de asistență socială; e) evaluează asociațiile și fundațiile pe baza criteriilor de evaluare și selecționare stabilite și aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara și prevăzute în grila de evaluare; f) acordă punctajul pentru fiecare unitate de asistenţă socială; Art. 7. – Sarcinile și responsabilitățile membrilor subcomisiei II sunt următoarele: a) se deplasează în teren la sediul asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, în vederea verificării veridicității informațiilor prezentate în cererea de solicitare a subvenției; b) întocmește raportul privind oportunitatea acordării subvenției, în două exemplare; c) transmite un exemplar al raportului privind oportunitatea acordării subvenției asociației, fundației, cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, la sediul cărora s-a realizat verificarea; Art. 8. – Sarcini și responsabilități comune subcomisiei I – II

a) stabilește numărul mediu lunar de persoane asistate pentru care se propune acordarea subvenției;

b) stabilește suma reprezentând subvenția care se propune a fi acordată unității de asistență socială;

c) propune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Timișoara lista asociațiilor, fundațiilor, cultelor, respectiv a unităților de asistență socială ale acestora evaluate cu un punctaj final de cel puțin 60 de puncte;

Pagină 4 din 5

d) departajează unitățile de asistență socială cu același punctaj, în vederea încadrării în bugetul aprobat, conform criteriilor de departajare aprobate în Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

e) păstrează confidențialitatea datelor cuprinse în documentele verificate în cadrul comisiei. Art. 9. – Sarcinile și responsabilitățile secretarului comisiei sunt următoarele: a) preia de la registratura Primăriei Municipiului Timișoara toate solicitările pentru acordarea de subvenții, le înregistrează în registrul special al comisiei și le păstrează nedesfăcute până la data la care comisia își începe activitatea sau se întrunește pentru a verifica documentația depusă; b) înregistrează toate documentele privind activitatea comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și cultelor într-un registru special; c) organizează ședințele comisiei, periodic sau la solicitarea președintelui comisiei; d) întocmește lista asociațiilor, fundațiilor și a cultelor din România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, a unităților de asistență socială ale acestora evaluate cu un punctaj final de cel puțin 60 de puncte, pe care o înaintează spre a fi semnată de către membrii comisiei și președintele acesteia; e) întocmește și transmite asociațiilor, fundațiilor și cultelor comunicările privind rezultatul selecției; f) întocmește și răspunde de evidența documentelor emise și primite de comisie; g) întocmește orice alt document solicitat de președintele comisiei în legătură cu activitatea acesteia; h) păstrează confidențialitatea datelor cuprinse în documentele verificate în cadrul comisiei. Procedura de lucru a comisiei în vederea evaluării și selecționării Art. 10. – (1) Evaluarea asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, se realizează pe baza criteriilor stabilite și aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara și prevăzute în grila de evaluare de către membrii comisiei; (2) subcomisia I realizează verificarea respectării termenului de depunere a documentației, verificarea administrativă, verificarea eligibilității, verificarea tehnică, verificarea și punctarea în funcție de criteriile de evaluare și selecționare; (3) subcomisia II realizează verificarea în teren; (4) subcomisia I și subcomisia II stabilesc numărul mediu lunar al persoanelor asistate în unitatea de asistență socială și suma reprezentând subvenția ce urmează a fi acordată; Art. 11. – În cadrul comisiei au drept de vot numai membrii și președintele acesteia. Deciziile comisiei se iau cu majoritate simplă, în ședințele de lucru colective, convocate periodic sau ori de câte ori este nevoie; Art.12. – La încheierea procesului de evaluare, comisia întocmește lista asociațiilor și fundațiilor și a unităților de asistență socială ale acestora evaluate cu un punctaj final de cel puțin 60 de puncte. În cazul neîncadrării în bugetul aprobat, comisia aplică criteriile de departajare aprobate în Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, în vederea selecționării asociațiilor, fundațiilor și cultelor; Art. 13. – Lista prevăzută la art. 10 cuprinde atât numărul de persoane asistate, cât și suma reprezentând subvenția propusă a fi acordată unităților de asistență socială din cadrul asociațiilor, fundațiilor și cultelor; Art. 14. – Comisia întocmește referatul și proiectului de hotărâre al Consiliului Local privind aprobarea listei de la art. 10;

Pagină 5 din 5

Art. 15. – În termen de trei zile lucrătoare de la data emiterii hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara pentru aprobarea nivelului subvențiilor, comisia procedează după cum urmează: a) comunică asociațiilor și fundațiilor selecționate nivelul subvențiilor aprobate; b) comunica în scris, rezultatul selecției motivat în cazul neacordării subvenției asociațiilor și fundațiilor care nu îndeplinesc condițiile; c) transmite Directorului general al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lista asociațiilor, fundațiilor și cultelor, care vor beneficia de subvenții de la bugetul local pentru acordarea de servicii de asistență socială, așa cum a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Art. 16. - Lista cuprinzând asociațiile, fundațiile, cultele selecționate în vederea acordării subvenției pentru anul 2020, precum și nivelul subvențiilor acordate și numărul mediu de beneficiari propuși spre subvenționare, va fi publicată pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara. Art. 17. Lista asociațiilor și fundațiilor care au încheiat convenții, unitățile de asistență socială și nivelul subvențiilor acordate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în termen de 30 de zile de la data încheierii convențiilor definitive. Dispoziții finale Art. 18. – Documentele emise și primite de comisie se evidențiază într-un registru special. Art. 19. – Documentele care au stat la baza evaluării și selecționării asociațiilor, fundațiilor și cultelor, precum și documentele și registrul special prevăzut la art. 18 se predau spre păstrare Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, care asigură și secretariatul comisiei, la încheierea activității comisiei. DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

DIRECTOR GENERAL

JR.RODICA SURDUCAN

ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME ÎNTOCMIT, Codruța Darida Mihaela Buzilă-Petrescu Roxana Boncea Nicoleta Constantin Cristina Urdă Gheorghe Manolache

Eugen Dabîca

Atasament: Expunere_motive.pdf

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI

DIRECȚIA DE ASISTENȚ

*Sediu administrativ: Str. Ioan Plavosin Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583

e

Nr. 13637/24.09.2019

EXPUNERE DE MOTIVE PRIVIND OPORTUNITATEA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE

Proiect de hotărâre privind finanțarea din bugetul asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit

legii române cu personalitate juridică, care înfiin

Motivul emiterii proiectului de hotărâre

1. Descrierea situației actuale

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timi socială care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timi sociale și acordă beneficii sociale pentru cetă socială. Conform Legii 292/2011 – Legea asisten administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţi legii, contracte şi convenţii de parteneriat, contracte de finanţare, înfiinţarea, administrarea, finanţarea şi cofinanţarea de servicii sociale din bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi munic municipiului Bucureşti se alocă fonduri pentru contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat

În scopul completării serviciilor sociale furnizate de Direc Timișoara și pentru a veni în sprijinul diverselo noastră, în anii 2016, 2017, 2018 și 2019 local a unor furnizori privați de servicii sociale. Astfel, în perioada menționat servicii sociale privați acreditați un număr de 9

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

,,În slujba oamenilor”

tr. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583 e-mail: [email protected]

Secțiunea 1 Titlul proiectului de hotărâre

țarea din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subven țiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit

legii române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistenț pentru anul 2020

Secțiunea a 2 - a Motivul emiterii proiectului de hotărâre

ă Socială a Municipiului Timișoara în calitate de serviciu public de asistenț ă sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, furnizeaz

ntru cetățenii Municipiului Timișoara aflați în situații de dificultate

Legea asistenței sociale, art. 112, alin. (3), lit. q, în domeniul organizării, rviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale ”

neriat, contracte de finanţare, contracte de subvenţionare cofinanţarea de servicii sociale”, iar conform art.

ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv din bugetele municipiului Bucureşti se alocă fonduri pentru ” finanţarea serviciilor sociale aflate în administrare proprie

în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat În scopul completării serviciilor sociale furnizate de Direcția de Asistență Socială a municipiului

șoara și pentru a veni în sprijinul diverselor categorii de persoane aflate în dificultate din comun și 2019 au fost întreprinse demersuri în vederea subven

ți de servicii sociale. Astfel, în perioada menționată, s-au încheiat cu furnizorii de ăr de 9 Convenții pentru acordarea de servicii de asistenț

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții țiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit

ți de asistență socială,

șoara în calitate de serviciu public de asistență șoara, furnizează servicii

țenii Municipiului Timișoara aflați în situații de dificultate

n domeniul organizării, ” încheie, în condiţiile subvenţionare pentru

”, iar conform art. 136, alin (1), lit. a ipiilor, respectiv din bugetele locale ale sectoarelor

aflate în administrare proprie, în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat”;

ă Socială a municipiului r categorii de persoane aflate în dificultate din comunitatea

au fost întreprinse demersuri în vederea subvenționării din bugetul au încheiat cu furnizorii de

ții pentru acordarea de servicii de asistență socială, în

temeiul Legii 34/1998, cu modificările și complet sociale pentru un număr aproximativ de subvențiilor din bugetul local pentru furnizorii privați de servicii sociale, a crescut populației vulnerabile.

2. Schimbări preconizate și rezultate așteptate Considerăm ca Legea nr. 34/199 cu personalitate juridică, care înfiin completările ulterioare, respectiv Normele asigură cadrul legal propice pentru continuarea sprijinirii unor furnizori priva anul 2020. În baza celor prezentate și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998

1. Aprobarea constituirii Comisiei de evaluare personalitate juridică, care înfiin subvenții de la bugetul local în anul 2020

2. Aprobarea unei contribuții financiare din venituri proprii de organizațiile, fundațiile și cultele care primesc subvenție din bugetul local, cu excepți pentru persoane adulte cu dizabilită în natură;

3. Aprobarea Regulamentului de organizare asociațiilor, fundațiilor și cultelor care pot primi subven 34/1998 pentru anul 2020, în completa

4. Aprobarea Grilei de evaluare cultelor recunoscute în România, acr acordarea subvențiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara, conform prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de as

5. Aprobarea liniilor prioritare pentru finan acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor rom administrează unități de asistenț

6. Aprobarea Categoriilor de cheltuieli pentru fiecare 7. Aprobarea Serviciilor complementare subven

privind acordarea unor subven acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înfiin pe anul 2020;

8. Aprobarea Criteriilor de departajare a unită

și completările ulterioare și ca urmare s-au acordat ntru un număr aproximativ de 772 cetățeni ai municipiului Timișoara. Ca urmare a acordării

țiilor din bugetul local pentru furnizorii privați de servicii sociale, a crescut calitatea serviciilor oferite

și rezultate așteptate: nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundaț

onalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială completările ulterioare, respectiv Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 asigură cadrul legal propice pentru continuarea sprijinirii unor furnizori privați de

și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 propunem următoarele:

Aprobarea constituirii Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, care pot primi

de la bugetul local în anul 2020; ții financiare din venituri proprii de minim 10% (în bani

țiile, fundațiile și cultele care primesc subvenție din bugetul local, cu excepți pentru persoane adulte cu dizabilități caz în care contribuția va fi de minim 5% în bani

Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei de evaluare și selecționare a cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Legii nr.

, în completarea resurselor proprii; Aprobarea Grilei de evaluare și Criteriile de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și

în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care solicită țiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara, conform prevederilor Legii nr.

34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială; Aprobarea liniilor prioritare pentru finanțarea din bugetul local, conform Legii nr.34/1998 privind

ții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înfiin ți de asistență socială, pe anul 2020;

Aprobarea Categoriilor de cheltuieli pentru fiecare tip de serviciu social; Aprobarea Serviciilor complementare subvenționate din bugetul local, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înființează și administrează unită

eriilor de departajare a unităților de asistență socială cu același punctaj

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

au acordat 10 tipuri de servicii Ca urmare a acordării

calitatea serviciilor oferite

ții asociațiilor și fundațiilor române ă socială, cu modificările și

metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 ți de servicii sociale şi în

propunem următoarele:

și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu ă socială, care pot primi

10% (în bani) pentru țiile, fundațiile și cultele care primesc subvenție din bugetul local, cu excepția centrelor de zi

minim 5% în bani și minim 5 %

și funcționare al comisiei de evaluare și selecționare a ții de la bugetul local în baza Legii nr.

și Criteriile de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și sociale potrivit legii, care solicită

țiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara, conform prevederilor Legii nr. române cu personalitate juridică,

țarea din bugetul local, conform Legii nr.34/1998 privind âne cu personalitate juridică, care înființează și

nform Legii nr. 34/1998 ții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România,

ă unități de asistență socială,

și punctaj.

3. Alte inf or matii - nu este cazul

4. Concluzii

Pentru motivele expuse pe larg mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subven recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unită

PRIMAR NICOLAE ROBU

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

,,În slujba oamenilor”

tr. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583 e-mail: [email protected]

nu este cazul

Pentru motivele expuse pe larg mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor

recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate ă unități de asistență socială, pentru anul 2020.

PRIMAR VICEPRIMAR FARKAS IMRE

DIRECTOR GENERAL RODICA SURDUCAN

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

Pentru motivele expuse pe larg mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre privind finanțarea ții asociațiilor, fundațiilor și cultelor

recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate

VICEPRIMAR FARKAS IMRE

Atasament: Anexa_2.pdf

Anexa 2 la HCLMT nr. _ 498 ain 02 10.203 GRILA DE EVALUARE şi CRITERIILE DE EVALUARE ȘI SELECŢIONARE a asociaţiilor, fundațiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit legii, care solicită acordarea subvenţiilor de la bugetul local al Municipiului Timişoara,conform prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundațiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială pentru anul 2020 Prezenta grilă de evaluare se întocmeşte pentru fiecare unitate de asistenţă socială a asociaţiei/fundaţiei evaluate. Denumirea asociaţiei/fundaţiei solicitante Denumire unitate de asistență socială (conform Anexei A la Cererea de solicitare a subvenţiei) Etapa 1 - Verificarea respectării termenului de depunere a documentaţiei — subcomisia I Nr./data înregistrării oo rece ee secera Rezultatul etapei(1): (1)Se bifează. Documentaţia a fost depusă în termenul legal, procesul de evaluare continuă. [] Documentaţia nu a fost depusă în termenul legal, procesul de evaluare este sistat. [] Membrii comisiei (numele și Semnătura Data prenumele) Etapa 2 — Verificarea administrativă - subcomisia I Tipul documentului Rezultatul Observații (3) verificării (2) DA NU a)| Cererea de solicitare a subvenţiei (incluzând anexele A şi B), conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundațiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unități de asistenţă socială, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.153/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în original b) Ultimul bilanţ contabil, înregistrat la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş, în copie conform cu originalul c) Balanța contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a documentelor, în copie conform cu originalul d)| Certificat de atestare fiscală, emis de organul fiscal local şi central din care să rezulte că nu are datorii, valabil la data depunerii cererii, în

original (2) Se bifează. (3) Este obligatoriu a se completa pentru rezultatul NU. Se elimină unitatea de asistenţă socială pentru care nu este prezentat unul dintre documentele de mai sus Membrii comisiei (numele și prenumele) Semnătura Data Etapa 3 - Verificarea eligibilităţii— subcomisia I Verificarea îndeplinirii de către asociaţie/fundație a condiţiilor de eligibilitate Condiţia Documentul analizat Rezultatul verificării ( 6) DA NU Observații M) l. Desfăşoară servicii de asistenţă socială la nivel local, iar persoanele asistate sunt rezidente în Municipiul Timişoara Cererea de solicitare subvenție: Cap.I pct. 4 Anexa A la Cererea de solicitare a subvenției: Pct. 5 2. Este persoană juridică română de drept privat fără scop patrimonial, constituită,acreditată şi licenţiată să acorde servicii sociale, potrivit legii. Registrul Furnizori de servicii sociale acreditați în baza Legii 197/2012 (site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale) 3. Deţine licenţă de funcţionare pentru serviciile sociale pentru care se solicită subvenție, iar numărul maxim de beneficiari subvenționaţi să coincidă cu capacitatea maximă Registrul Servicii sociale acreditate în baza Legii 197/2012 (site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale) aprobată de minister, 4. Solicită subvenții în | Cererea de solicitare completarea subvenție, anexa B, resurselor financiare proprii, prezentând o contribuție financiară din veniturile proprii de minim 10%,cu punctele I şi II

excepția centrelor de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, caz în care contribuția este de 5% în bani şi 5% în natură. (6) Se bifează. (7) Este obligatoriu a se completa pentru rezultatul NU. Rezultatul etapei (8): (8) Se bifează. Asociaţia/Fundaţia îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, procesul de evaluare continuă. [] Asociaţia/Fundaţia nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, procesul de evaluare este sistat. [] Membrii comisiei (numele şi Semnătura Data prenumele) Etapa 4 - Verificarea tehnică — subcomisia I Evaluarea îndeplinirii condițiilor reglementate prin hotărâre de consiliu local, conform prevederilor legale, pentru acordarea serviciilor de asistenţă socială Condiția Documentul analizat Rezultatul Observații verificării (9) (10) DA NU 1. Se încadrează în liniile | Anexa A la Cererea de de subvenţionare solicitare a subvenției prioritare 2. Pentru acordarea Anexa A (punctul 9) şi Anexa serviciilor de asistenţă B (punctele | şi II) la Cererea socială sunt utilizate şi de solicitare a subvenției alte resurse (9) Se bifează. (10)Este obligatoriu a se completa pentru rezultatul NU. Rezultatul etapei(11): (11) Se bifează. Asociaţia/Fundaţia îndeplineşte condițiile, procesul de evaluare continuă. [ ] Asociaţia/Fundaţia nu îndeplineşte condiţiile, procesul de evaluare este sistat. [ ] Membrii comisiei (numele şi Semnătura Data prenumele) Etapa 5 - Evaluarea de teren— subcomisia 2 Rezultatul raportului de oportunitate(12) (12) Se bifează. Raportul de oportunitate este favorabil acordării subvenției, procesul de evaluare continuă. [] Raportul de oportunitate nu este favorabil acordării subvenţiei, procesul de evaluare este sistat, []

Membrii comisiei (numele şi Semnătura Data prenumele) Etapa 6 -Punctaj obținut în urma aplicării criteriilor de evaluare și selecționare — subcomisia 1 Rezultatul aplicării criteriilor de evaluare şi selecţionare acordării punctajelor pentru unitatea de asistență socială (13) (13) puncte (14) Se trece la următoarele etapă în cazul unităților de asistenţă socială care au obţinut un punctaj final de cel puțin 60 de puncte Membrii comisiei (numele şi Semnătura Data prenumele) Etapa 7 - Stabilirea numărului mediu lunar de persoane asistate în unitatea de asistenţă socială pentru care se propune acordarea subvenţiei, subcomisia 1 și subcomisia 2 Număr 1 Număr de persoane pentru care asociaţia/fundaţia solicită subvenţia 2 Număr de persoane propuse în Raportul de oportunitate PROPUNEREA COMISIEI (15) Dacă este cazul. Justificarea propunerii comisiei: Etapa 8 - Stabilirea sumei reprezentând subvenţia care se propune a fi acordată unităţii de asistenţă socială, subcomisia 1 și subcomisia 2 Suma 1 Subvenţia solicitată de asociaţie/fundație (lei/an) 2 | Subvenţia propusă în Raportul de oportunitate (lei/an) PROPUNEREA COMISIEI (lei/persoană/lună) (lei/an) Dacă este cazul. (16)Justificarea propunerii Comisiei: Membrii comisiei (numele şi prenumele) Semnătura Data Nota: - Procesul de evaluare poate fi sistat în oricare dintre etape dacă nu sunt îndeplinite cerințele aferente etapei respective.

Criterii de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundațiilor care solicită acordarea subvenţiilor din partea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, conform prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor, fundațiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială Il. Evaluarea şi selecţionarea asociaţiilor şi fundațiilor se realizează în baza următoarelor criterii: a) justificarea unității de asistență socială pentru care se solicită subvenţia, în raport cu necesităţile şi prioritățile de asistență socială ale comunităţii; b) ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul cheltuielilor asociaţiei, fundației sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe ultimele 12 luni; Formula de calcul pentru ponderea cheltuielilor prevăzută la lit. b) este următoarea: (valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. IL3 din cererea de solicitare a subvenţiei, prevăzută în anexa nr. 1 la normele metodologice/valoarea veniturilor prevăzute la pct. IL3' din cererea de solicitare a subvenţiei) x 100. c) ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul veniturilor asociaţiei, fundației sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe ultimele 12 luni Formula de calcul pentru ponderea cheltuielilor prevăzută la lit. c) este următoarea: (valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. IL.3 din cererea de solicitare a subvenţiei, prevăzută în anexa nr. 1 la normele metodologice/valoarea veniturilor prevăzute la pct. IL.2 din cererea de solicitare a subvenţiei) x 100. d) resursele materiale şi umane adecvate acordării serviciilor de asistenţă socială; e) valoarea raportului dintre cheltuielile lunare de întreţinere în unitatea de asistenţă socială şi subvenţia lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială; Formula de calcul pentru raportul prevăzut la lit. e) este următoarea: valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. III din anexa B la cerere - date privind bugetul unităţii de asistenţă socială/(valoarea pct. 2 din coloana 1/12). Il. Pentru fiecare dintre criteriile de evaluare şi selecţionare prevăzute, Comisia de evaluare și selecţionare constituită la nivelul consiliului local acordă următorul punctaj: a) justificarea unității de asistenţă socială pentru care se solicită subvenţia, în raport cu necesităţile şi prioritățile de asistenţă socială ale comunităţii se acordă maximum 20 puncte;

b) pentru ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul cheltuielilor asociației, fundaţiei sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe ultimele 12 luni se acordă maximum 20 puncte, după cum urmează: - pentru intervalul de valori cuprinse între 0%-50% se acordă 0 puncte; - pentru intervalul de valori cuprinse între 50%-75% se acordă 10 puncte; - pentru intervalul de valori cuprinse între 75%-100% se acordă 20 puncte; - pentru intervalul de valori peste 100% se acordă 0 puncte; c) pentru ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul veniturilor asociaţiei, fundației sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe ultimele 12 luni se acordă maximum 10 puncte, după cum urmează: - pentru intervalul de valori cuprinse între 0%-50% se acordă 0 puncte; - pentru intervalul de valori cuprinse între 50%-75% se acordă 5 puncte; - pentru intervalul de valori cuprinse între 75%-100% se acordă 10 puncte; - pentru intervalul de valori peste 100% se acordă 0 puncte; d) pentru resursele materiale şi umane adecvate acordării serviciilor de asistenţă socială se acordă maximum 35 de puncte e) pentru nivelul raportului dintre cheltuielile lunare de întreţinere în unitatea de asistență socială şi subvenția lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială se acordă maximum 15 puncte, după cum urmează: - pentru intervalul de valori 1-4 se acordă 5 puncte; - pentru intervalul de valori 4,1-7 se acordă 10 puncte; - pentru intervalul de valori peste 7 se acordă 15 puncte; HI. Asociaţiile, fundaţiile sau cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot primi subvenție numai pentru unitățile de asistenţă socială care, după aplicarea Grilei de evaluare realizează cel puţin 60 de puncte. Selecţia unităţilor de asistenţă socială care realizează cel puţin 60 de puncte se face în limita bugetului aprobat, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut. IV. Punctaj obţinut în urma aplicării criteriilor de evaluare și selecționare Se aplică la fiecare unitate de asistenţă socială care solicită subvenția Numele furnizorului Numele unității

Criterii de evaluare şi selecţionare Punctaj Motivare Punctaj maxim acordat Justificarea unităţii de asistenţă socială pentra 20 Raportul de oportunitate, care se solicită subvenția, în raport cu necesităţile şi prioritățile de asistenţă socială ale comunității punctele 1 şi 3 Ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă 20 (Cheltuieli cu serviciile socială din totalul cheltuielilor asociaţiei, de asistență socială din fundației sau cultului recunoscut în România, ultimele 12 acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit luni/Cheltuieli totale în legii, pe ultimele 12 luni ultimele 12 luni)X 100 Ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă 10 (Cheltuieli cu serviciile socială din totalul veniturilor asociaţiei, fundației de asistență socială din sau cultului recunoscut în România, acreditat ca ultimele 12 luni/ Venituri furnizor de servicii sociale potrivit legii, pe totale din ultimele 12 ultimele 12 luni luni) x 100 Resursele materiale şi umane adecvate acordării | 35 Raportul de oportunitate, serviciilor de asistenţă socială se acordă punctele 4.3 şi 5 maximum Nivelul raportului dintre cheltuielile lunare de 15 Cheltuieli curente de întreţinere în unitatea de asistenţă socială şi subvenţia lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială funcţionare lunare în unitatea de asistență socială/(Subvenția acordată în temeiul Legii 34 din 1998/12) Total punctaj DIRECŢIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA DIRECTOR GENERAL, JR. RODICA SURDUCA ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME, Codruța Darida ul ÎNTOCMIT, Mihaela Buzilă-Pefrescu He - Roxana Boncea Nicoleta Consta! 8 Cristina Urdă Gheorghe Manolache LKugen Dabiîca tt Valentina Litră Carmen Nobel Tg Anca Elena Cioară Jr 7 E

Atasament: Anexa_7.pdf

Seuxa in Lance 439 / 02.6. 209 ANEXA Nr. TA CERERE de solicitare a subvenției în temeiul Legii nr.34/1998*) *) Cererea şi anexele la aceasta se vor completa în 3 exemplare. 1. Date despre asociaţie/fundaţie/cult recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii 1. Denumirea: Asociaţia/fundaţia/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, iai cu sediul iii estas aaa tatea rasete nat (localitatea, strada, sector/judeţ), tel. 2.Dobândirea personalităţii juridice: Hotărârea nr. .......... „...din data „ pronunţată ist cite neve oana Certificat de înscriere în Registrul asociaţiilor, fundațiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii 3. Codul fiscal nr. .............. „ EMIS dE eta din data de iii 4. Nr. contului bancar „ deschis la Banca „cu sediul ÎN e IDEA EA E E EIB AA IATA EA aaa 5. Date personale ale preşedintelui asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii: Numele... iei „domiciliul... DEEE TREIA TA DATI ARSA OTE PEAS IRAN REDIAL ARIA DADEA DO ODIN ERAI EREI Ge Pa (localitatea, strada, sector/judeţ), tel 6. Date personale ale responsabilului financiar al asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii Numele. clei e prenumele. N „ist TESTE TESTE SETE TESTE TAU dese (localitatea, strada, sector/judeţ), IL. Experienţa asociaţiei/fandației/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii în domeniul serviciilor de asistenţă socială 1.Proiecte derulate în ultimele 12 luni: Titlul proiectului ................... . Parteneri în proiect ..... Natura parteneriatului.............. Descrierea pe scurt a proiectului. PIATA SERIEI EERO et IESE ne Dna 2. Venituri totale din ultimele 12 luni:

3. Cheltuieli cu serviciile de asistenţă socială din ultimele 12 luni: 4. Asociaţia/fundaţia/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii desfăşoară servicii de asistenţă socială: - la nivel local iei cireasa rise neant e AREA IESE CA ERA Ga (precizaţi localitatea) - la nivel de judeţ/judeţe retetei etate tente nene (precizaţi judeţul/județele) II, Subvenția solicitată de la bugetul de stat, respectiv de la bugetul local, în anul „este de RA ADE DEA SES „lei, pentru un număr mediu lunar persoane asistate, conform anexelor A și B la prezenta cerere, după cum urmează: Nr. | Denumirea unității de asistenţă socială | Judeţul în care | Numărul mediu | Subvenția crt. are sediul lunar al solicitată unitatea de persoanelor (lei) asistenţă socială asistate TOTAL: Subsemnata/Subsemnatul teii „posesor/posesoare a/al buletinului/ cărţii de identitate seria . .., eliberateliberată la data de (+. SARRIERI „ împuternicitîmputernicită de consiliul director al asociaţiei/fundației/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii. lili iese prin Hotărârea treia erei nene sint , cunoscând prevederile art. 292 d) in Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele: - datele, informațiile şi documentele prezentate corespund realităţii; - asociaţia/fundaţia/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii nu are sume neachitate la scadență către persoane fizice sau juridice ori bunuri urmărite în vederea executării silite, mă angajez ca suma de să o utilizez în scopul acordării serviciilor sociale, conform datelor prezentate în anexele A şi B la prezenta cerere. Persoana împuternicită, Responsabil financiar, (semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila) Data.. | |

SA ANEXA A la cerere FIŞA TEHNICĂ privind unitatea de asistenţă socială 1. Unitatea de asistenţă socială: (a. 15114 TESTE TES TESS ESENTE ISUS STIE ESTE ESTE TESTE tipul de unitate 2. Sediul unității de asistență socială....... ee LELE IETF ROEA OARA EEE IESE OA SEES TA AR FE a (localitatea, strada, nr., sector/județ), tel i 3. Justificarea unității de asistență sociala în raport cu necesitățile și prioritățile de asistenţă socială ale comunității: - descrieți problemele sociale existente în comunitate şi, daca este posibil, oferiţi date cantitative şi calitative ale acestora; - precizați, dacă este cazul, alți furnizori de servicii de asistență socială existenţi în comunitate, precum şi tipul serviciilor acordate; - precizați problemele sociale cărora le răspund serviciile de asistenţă socială acordate de unitatea de asistență socială. 4. Serviciile de asistență socială iii aie ien testata antet nare Stan ne DER TERASE RER RA ROATA TARIA TERASA AREA SERE e AEO An (rezumați în maximum 10 rânduri) 5, Date despre persoanele asistate: 5.1, Persoanele asistate sunt rezidente în.............. 5.2. Numărul de persoane asistate........................ 5.3. Criterii de selecţionare a persoanelor asistate (precizați localitatea/localitățile) 6. Descrierea unității de asistență socială: 6.1. Funcţionează din anul „n... mici i ieri i et e i et a e CATEII IER TEORA TATAEE TEA E CA E Enea aa 6.2.Planificarea activitățilOr................ io ilie it iei i. ] ei e AO EA ESTAR EEE EEE TON OAIE DESIRE ATEI E E E (în maximum 3 pagini descrieți activitățile derulate în unitatea de asistență socială şi planificarea acestora) 6.3. Parteneri în proiect şi natura parteneriatului .... ...(prezentați în copie convențiile de parteneriat) 6. 4 Acordarea serviciilor de asistenţă socială: 6.4.1. Instrumente de lucru utilizate (anchete sociale, plan individualizat, contract de furnizare de servicii sociale, raport de evaluare inițială, raport de evaluare complexă) PETITIE ERATE AER TEATRALE DOARE SAE EA RAR EA ETERA ORE AA EA RE ten (înainte de a 3 | | | | Î | | |

descrie instrumentele de lucru utilizate, menționați numele standardului de calitate aplicat şi actul normativ prin care a fost aprobat) 6.4.2. Proceduri de evaluare a serviciilor de asistenţă socială. iti 6.4.3. Date tehnice referitoare la unitatea de asistenţă socială: a) în cazul unității care asista persoanele la sediul acesteia: - suprafața locuibilă/persoana - condiții de cazare, numărul de persoane/dormitor ................ ui... - condiţii de petrecere a timpului liber caen eat taiate ateste tea - condiții de comunicare cu exteriorul . - condiții de servire a mesei ................. - alte condiţii în funcție de tipul de servicii de asistență socială acordate - grupurile sanitare: ... ...persoane asistate; - 1 lavabou la ie iesire persoane asistate; - 1 duş/eadă la persoane asistate; - condițiile de preparare și servire a hranei sect eseist ia En GA EDER E ERE ; b) în cazul unității care asistă persoanele la domiciliul acestora: - frecvența intervențiilor, numărul de vizite/săptămână setata iata nana ; - condiții de transport al Mesei tite seci ne era ATA EEE EASIER EA E a ana ; - operativitatea intervenției ............. ie ii ei etice i at ra OI GARA AES ORANIA FORD 64.4. Date privind personalul de specialitate al unităţii de asistență socială (personal calificat/persoane asistate) . 7. Resurse umane: 7.1. Numărul total de personal:............... „ din care: - de conducere .. - de execuție .. - cu contract individual de muncă - cu contract de voluntariat „ din CALE iii persoane vârstnice. 7.2. Personal de specialitate de îngrijire şi asistenţă, respectiv personal de specialitate auxiliar. Se completează pentru fiecare funcţie: Funcţia/profesie/ocupaţie/calificare/încadrarea în Clasificarea ocupaţiilor din România (şase caractere): 8. Date privind coordonatorul unităţii de asistenţă socială: Numele... iesi citeste prenumele „ profesia. 4

Funcția în asociație/fundaţie/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit ce cetei etate a AEGEE DEA ENEA SAE AERO E EA Angajat cu contract individual de muncă .. 9. Patrimoniul unității de asistență socială (Precizaţi valoarea.): - construcții. - terenuri........ BE) 5) VETO E TESTE VETI - mijloace de caii 10. Rezultate preconizate în urma acordării subvenției Persoana împuternicită, Responsabil financiar, (semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila) Data. iii cei scene

DATE privind bugetul unităţii de asistenţă socială în anul 2020 Denumirea unității de asistenţă socială „ Sediul i... la cerere Număr de persoane asistate lunar .......... „ subvenţia Iunară/persoană asistată .................. i... lei LBugetul mii lei Denumirea indicatorului TOTAL Trim.l Trim, II | Trim. III Trim. IV Venituri totale, din care: Venituri ale asociaţiei/fundației/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii)! Cheltuieli totale, din care:")-") Cheltuieli de personal”) Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate Cheltuieli pentru încălzirea şi prepararea hranei Cheltuieli cu iluminatul Hu Cheltuieli pentru plata serviciilor, apă, canal, salubrizare, telefon Cheltuieli cu materiale didactice pentru persoanele asistate Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament pentru persoanele asistate Cheltuieli de transport pentru persoane asistate şi însoțitorii lor Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate 10. Cheltuieli cu materiale pentru curăţenie pentru persoanele asistate 11. Cheltuieli pentru funcţionarea mijloacelor de transport specific activității unităţii de asistență socială”) 12. Alte cheltuieli (consumabile de birou, piese de schimb, reparaţii etc.) "La veniturile provenite din donaţii, sponsorizări și alte venituri se vor evidenția şi bunurile în natură la preţul pieței, “)Cheltuielile prevăzute la pct. 1-11 nu pot fi sub nivelul subvenției acordate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetul local. „Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. "Din subvenţia acordată pot fi acoperite cheltuieli cu salariile de încadrare a personalului calificat în domeniul asistenţei sociale, care participă efectiv la acordarea serviciilor de asistență socială. “Din subvenţia acordată pot fi acoperite cheltuieli pentru carburanții şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială.

II, Natura cheltuielilor pentru care se solicită subvenție. mii lei Denumirea indicatorului Cheltuieli |Din subvenţii|Din venituri totale în baza Legii |proprii 34/1998 |1. [Cheltuieli de personal) 2. |Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate 3. |Cheltuieli pentru încălzirea şi prepararea hranei 4. |Cheltuieli cu iluminatul 5. |Cheltuieli pentru plata serviciilor, apă, canal, salubrizare, telefon 6. |Cheltuieli cu materiale didactice pentru persoanele asistate 7. |Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipament pentru persoanele asistate 8. |Cheltuieli de transport pentru persoane asistate şi însoțitorii lor 9. |Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate 10 |Cheltuieli cu materiale pentru curăţenie pentru persoanele asistate 11 (Cheltuieli pentru funcţionarea mijloacelor de transport specific activității unităţii de asistenţă socială“) 12 |Alte cheltuieli (consumabile de birou, piese de schimb, reparații etc.) TOTAL HI. Cheltuieli curente de funcţionare lunare în unitatea de asistenţă socială ............ IV. Costul mediu de întreţinere a unei persoane asistate/lună (cheltuielile curente de funcţionare lunare raportate la numărul de i etnia tei Persoana împuternicită, (semnătura şi ştampila) Data......... Responsabil financiar, > ERATI OREI OVER PIETE NN OSII RARE STA (semnătura şi ştampila)

Atasament: Anexa_6.pdf

Anexa 6 la HCLMT ar. 493 din 02.10.2013 CRITERII DE DEPARTAJARE a unităților de asistență socială cu același punctaj 1. Departajarea unităților de asistență socială cu acelaşi punctaj se face în vederea încadrării în bugetul aprobat, 2. Asociaţiile, fundațiile și unitățile de cult recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care au acelaşi punctaj şi vor fi selectate în urma aplicării criteriilor de departajare, se vor aproba printr-o hotărâre de consiliu local. Încadrarea în tipuri de servicii prevalează asupra categoriei de beneficiari. 4. Ordinea de priorități aplicabilă categoriei de servicii sociale este următoarea: Centre de zi Servicii de îngrijire la domiciliu Locuinţe protejate Centre de primire în regim de urgență Centre rezidențiale Adăpost de noapte 7. Cantine sociale/ servicii mobile de acordare a hranei — masa pe roţi 5. Ordinea de priorități aplicabilă categoriei de beneficiari este următoarea: copii/familie persoane adulte cu dizabilități persoane fără adăpost persoane vârstnice victimele violenţei domestice tineri în dificultate persoane în risc de sărăcie UI DHEVNPA DIRECŢIA DE ASISTENȚĂ S DIRECTOR GENERAL, JR. RODICA SURDUCAN ALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME, Întocmit, Ul Codruța Darida Mihaela rc Roxana Boncea BT Nicoleta Constantin Cristina Urdă Gheorghe Manolache Eugen Dabîca = Valentina Litră Carmen Nobel F i Anca Elena Ci mp

Atasament: ATT9Z5LC.pdf

Anexa 3 la HCLMT nr. _____________ din __________

Cod serviciu social conform HG 867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru

de organizare și funcționare a

serviciilor sociale

Categorii de servicii sociale conform HG

867/2015 privind Nomenclatorul

serviciilor sociale și Regulamentele cadru de organizare și funcționare

a serviciilor sociale

Standard minim de calitate aplicabil

Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social,

conform HG 867/2015

Respectarea standardalelor minime de calitate obligatorii aplicabile fiecărui tip

de serviciu social

Nivelul maxim lunar al subvenţiei pe beneficiar raportat

la anul 2020

1

1

Liniile prioritare Pentru finanțarea din bugetul local, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică,

care înființează și administrează unități de asistență socială, pe anul 2020

1.Centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități

8790 CR - D - VII Locuințe protejate

(nr .beneficiari estimați pe anul 2020 – 27 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 82 din 16.01.2019 Anexa nr. 2

HG 867/2015, Anexa 1, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social cu cazare

Respectarea standardelor privind următoarele module:

- Managementul serviciului social

- Accesarea serviciului - Evaluare și planificare - Activități și servicii - Protecție și drepturi

Structura de personal aprobată prin STATUL DE FUNCTII va respecta cerințele standardelor minime aplicabil

1530 lei

2

2

2.Centre rezidențiale pentru tineri în dificultate

8790 CRT - I Centre rezidențiale pentru tineri în dificultate (nr. beneficiari estimați pe anul 2020 – 5 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 29 din 03.01.2019 Anexa nr. 3

- Accesarea serviciului Evaluare și planificare

- Activități derulate/servicii acordate

- Mediu de viață - Drepturi și etică - Management și resurse

umane

Structura de personal aprobată prin STATUL DE FUNCTII va respecta cerințele standardelor minime aplicabile

638lei

3

3

3.Centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru victimele violenței în familie (domestice)

8790 CR - VD - I Centre de primire în regim de urgență

(nr. beneficiari estimați pe anul 2020 – 10 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 28 din 03.09.2019 Anexa nr. 1

- Accesarea serviciului - Evaluarea inițială la

admitere, planificare - Furnizarea de servicii - Management și resurse

umane - Dotări și amenajări - Drepturi, obligații și etică

Structura de personal aprobată prin STATUL DE FUNCTII va respecta cerințele standardelor minime aplicabile.

1173 lei

4

4

4.Centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru persoanele fără adăpost 8790 CR - PFA - I Centre rezidențiale de

asistență și reintegrare socială pentru persoane fără adăpost

(nr. beneficiari estimați pe anul 2020 – 50 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 29 din 03.01.2019 Anexa nr. 4

- Accesarea serviciului - Evaluare și planificare - Activități derulate/ servicii

acordate - Mediu de viață - Drepturi, obligații și etică - Management și resurse

Nivel subvenție cheltuieli curente de funcționare

Nivel cheltuieli cu hrana de la cantine publice

638 lei 16,60 lei/zi/beneficiar (se va actualiza dacă va fi cazul în funcție de prevederile legislative aplicabile)

5

5

8790 CR - PFA - II

Adăposturi de noapte

(nr. beneficiari estimați pe anul 2020 – 70 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 29 din 03.01.2019 Anexa nr. 5

- Accesarea serviciului - Activități derulate/ servicii

acordate - Drepturi și etică - Management și resurse

510 lei

5.Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice 8810 ID – I

Unități de îngrijire la domiciliu

Ordinul ministrului muncii nr. 29 din 03.01.2019 Anexa nr. 8

HG 867/2015, Anexa 3, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social furnizat la domiciliu

- Accesarea serviciului - Evaluare și planificare - Acordarea îngrijirilor - Drepturi și etică - Management și resurse

umane

553 lei

6

6

Pentru persoane vârstnice grad de dependență IIA, IIB, IIC

Îngrijirea la domiciliu se acordă între 10 și 19 ore pe săptămână

Pentru persoane vârstnice grad de dependență IIIA

Îngrijirea la domiciliu se acordă mai puțin de 10 ore pe săptămână

(nr. beneficiari estimați pe anul 2020 – 75 persoane)

7

7

6.Centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilități

8899 CZ - D - I Centre de zi

(nr. beneficiari estimați pe anul 2020 – 190 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 82 din 16.01.2019 Anexa nr. 6

HG 867/2015, Anexa 2, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social de zi

- Management serviciului social

- Accesarea serviciului social - Evaluare și planificare - Activități și servicii - Protecție și drepturi

1374 lei

8

8

7.Centre de zi pentru copii: copii în familie, copii separați sau în risc de separare de părinți

8891 CZ- C- II Centre de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți

(nr. beneficiari estimați pe anul 2020 – 76 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 27 din 03.01.2019

- Accesarea serviciului - Evaluare și planificare - Activități derulate/servicii

acordate - Mediul fizic – amenajare și

siguranță - Drepturi și etică - Management și resurse

585 lei 12,00 lei/zi/beneficiar (se va actualiza dacă va fi cazul în funcție de prevederile legislative aplicabile)

9

9

8.Centre de preparare și distribuire a hranei pentru persoane în risc de sărăcie

8899 CPDH - I Cantine sociale

(nr. beneficiari estimați pe anul 2020 – 170 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 29 din 03.01.2019 Anexa nr. 9

Respectarea standardelor privind : următoarele module:

- Accesarea serviciului - Acordarea serviciilor - Prepararea și servirea hranei - Drepturile beneficiarilor - Management și resurse

451 lei

10

10

8899 CPDH - II Servicii mobile de acordare a hranei - masa pe roți

(nr. beneficiari estimați pe anul 2020 – 90 persoane)

Ordinul ministrului muncii nr. 29 din 03.01.2019 Anexa nr. 7

HG 867/2015, Anexa 4, Regulament – cadru de organizare și funcționare a serviciului social furnizat în comunitate

- Accesarea serviciului - Activități derulate - Drepturi și etică - Management și resurse

Total buget estimat lunar 588.085 lei

Total buget estimat anual 7.057.020 lei

11

11

Precizări: 1. Un beneficiar de servicii sociale nu poate primi subvenție în baza Legii nr. 34/1998 atât de la bugetul de stat cât și de la bugetul local. 2. Un beneficiar de servicii sociale nu poate beneficia simultan de serviciile acordate de două sau mai multe unități de asistență socială, ambele finanțate de la

bugetul local al municipiului Timișoara, excepție putând face numai serviciile acordate complementar, menționate în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre. 3. Încadrarea personalului se realizează cu respectarea numărului maxim de posturi prevăzut în statul de funcții aprobat. 4. Respectarea standardelor minime de calitate aplicabile fiecărui tip de serviciu social se va realiza pe toată perioada acordării subvenției.

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA DIRECTOR GENERAL, JR. RODICA SURDUCAN ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME, Întocmit, Codruța Darida Mihaela Buzilă-Petrescu

Roxana Boncea Nicoleta Constantin Cristina Urda Gheorghe Manolache Eugen Dabîca Valentina Litră Carmen Nobel Anca Elena Cioară

Atasament: Anexa_5.pdf

Anexa nr. S la HCL nr. 498 din 02 10.203 SERVICII COMPLEMENTARE subvenţionate din bugetul local, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înființează şi administrează unități de asistenţă socială, pe anul 2020 1, Un beneficiar de servicii sociale nu poate beneficia simultan de serviciile acordate de două sau mai multe unități de asistență socială, ambele finanțate de la bugetul local al municipiului Timişoara, excepţie putând face numai serviciile acordate complementar, 2. Se consideră servicii acordate complementar următoarele tipuri de servicii: a. Centru de zi pentru persoane cu dizabilități — locuință protejată pentru persoane cu dizabilități. Se vor evidenția cheltuielile cu activitățile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se evita dubla finanțare. b. Îngrijire la domiciliu persoane vârstnice — masă la cantina socială/servicii mobile de acordare a hranei — masa pe roți. Se vor evidenţa cheltuielile cu activitățile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se evita dubla finanţare. c. Centru de zi pentru copii — masă la cantina socială publică. Se vor evidenţa cheltuielile cu activitățile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se evita dubla finanțare. d. Centre rezidențiale de asistență şi reintegrare socială pentru persoane fără adăpost — masă de la cantina socială publică. Se vor evidența cheltuielile cu activitățile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se evita dubla finanțare. e. Centre rezidențiale de asistență şi reintegrare socială pentru persoane fără adăpost — centre de zi pentru persoane cu dizabilități. Se vor evidenţa cheltuielile cu activităţile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se evita dubla finanțare. f. Adăposturi de noapte — centre de zi pentru persoane cu dizabilități. Se vor evidența cheltuielile cu activitățile separat pe fiecare tip de serviciu pentru a se evita dubla finanţare.

3. În cazul serviciilor sociale complementare, subvenţionarea se va face după cum urmează: a. Pentru serviciile sociale menţionate la punctul 2, lit. c, în cazul mesei la cantina socială publică serviciile se decontează luând în calcul o alocaţie zilnică de hrană în valoare de 12 lei pentru maxim 21 de zile pe lună,actualizată prin acte normative legale. . Pentru serviciile sociale menționate la punctul 2, lit. d, în cazul mesei la cantina socială publică serviciile se decontează luând în calcul o alocaţie de hrană în valoare de 16,60 lei pentru maxim 31 de zile pe lună, actualizată prin acte normative legale. . Un beneficiar primeşte subvenție pentru cele două servicii sociale complementare, la valoarea stabilită prin hotărârea consiliului local. DIRECŢIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA DIRECTOR GENERAL, JR. RODICA SURDUCAN DST ŞEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME, Întocmit, d Codruța Darida Mihaela Buzilă- Ir Roxana Boncea Nicoleta Const un Cristina Urdă Gheorghe Manolăche Eugen Dabîca Valentina Litr Carmen Nobel Anca Elena Cioară pr

Atasament: ATTF5JNM.pdf

1

Anexa 4 la HCLMT nr. _____________ din __________

Categorii de cheltuieli subvenționate din bugetul local, conform Legii 34/1998 pentru asociațiile, fundațiile și cultele care administrează unități de asistență socială, în anul 2020

1.Lista cheltuielilor aferente serviciului social :

Centru rezidențial pentru persoane adulte cu dizabilități Locuințe protejate – 8790 CR-D-VII

Nr. Crt.

Cheltuieli eligibile Documente justificative pentru cheltuielile eligibile

Cheltuieli neeligibile

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru: • personalul de conducere, • personalul de specialitate de îngrijire si asistenta, personalul de specialitate și auxiliar, • personalul administrativ, gospodărie, întreținere-reparații, deservire * nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistenței sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta și gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Indemnizația de hrană / tichete de masă proporțional cu timpul lucrat , conform art.18 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere poate fi: -Șef centru/ Coordonator personal de specialitate -contabil șef , dacă centru are personalitate juridică B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102);

La încheierea convenției se solicita : organigramă , stat de funcții , contract individual de munca, fisa de post, extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu; Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

c) asistent social (263501); d) asistent social cu competenţă în sănătatea mintală (263505); e) dietetician (226502); f) fiziokinetoterapeut (226401); g) fizioterapeut (226402); h) kinetoterapeut (226405); i) infirmieră (532103); j) instructor de ergoterapie (223003); k) instructor logoped (226601); l) logoped (226603); m) medic specialist (2212) n) medic de medicină de familie (221108); o) nutriţionist şi dietetician (226503); p) pedagog social (341202); r) pedagog de recuperare (235205); s) psiholog (263411); ș) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); t) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); ț) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); u) psihopedagog (263412); v) specialist în angajare asistată (263507); x) specialist în evaluarea vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi (263506); y) tehnician asistenţă socială (341201); z) terapeut ocupaţional (263419); aa) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); bb) îngrijitoare la unități de ocrotire sociala si sanitara (532104) C) Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, economic c) casier, magaziner;

d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii, spalatoreasă; e) muncitor calificat; f) muncitor necalificat g) sofer

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

Liste de prezența, facturi, note de recepție, bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează cheltuielile cu hrana necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru persoanele asistate;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestării serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează cheltuielile cu încălzirea aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

4 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se prestează serviciul social;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestării serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu iluminatul aferente spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

5 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

• apă, canal, salubrizare, telefon, internet, • comisioane bancare aferente contului de

subvenție, • serviciile medicale pentru beneficiari

recomandate de medic (servicii care nu sunt decontate de CNAS)

• servicii de contabilitate si resurse umane, • servicii de cazare și masă (tabere) • servicii întreținere si curățenie • servicii de spălătorie pentru obiecte de uz

personal ale beneficiarilor unității de asistență socială subvenționate ,

• servicii asistenta software • servicii deratizare si dezinsecție • servicii de medicina muncii pentru angajații care

își desfășoară activitatea în unitatea de asistență socială subvenționată,

• servicii de monitorizare și alarmă, • servicii de pază, • servicii de PSI si SSM • servicii de verificare si ISCIR

*În cazul tuturor serviciilor solicitate pentru decontare din subvenție se va face dovada că au legătură fie cu personalul care deservește unitatea de asistență socială subvenționată, fie cu beneficiarii unității de asistență socială, fie cu spațiile în care se desfășoară activitatea

Factura , dovada plății, contract dacă există; Recomandare din partea medicului în cazul serviciilor medicale pentru beneficiari Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile.

6 Cheltuieli cu materialele didactice pentru persoanele asistate ;

Facturi , nota recepție, bon de consum,dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului social

7 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau Factura,notă de recepție, bon de transfer pt. Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă

scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta la DAS TM în vederea aprobării o Notă Justificativă cu privire la necesitatea și valoarea estimată a achiziției , la valori peste 500 lei ; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

cu acordarea serviciului .

8 Cheltuieli de transport pentru persoanele asistate şi însoţitori;

Factura, lista de prezenta cu persoanele transportate, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului

9 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

Factura,notă de recepție, bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează alte materiale igienico-sanitare și de îngrijire personală,în afara celor de strictă necesitate.

10 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se prestează serviciul social.

11 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații Factura, nota de recepție, bon de consum, Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă

curente,etc) deviz , dovada plătii. Se va prezenta la DAS TM în vederea aprobării o Notă Justificativă cu privire la necesitatea și valoarea estimată a reparației ; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

cu acordarea serviciului

Precizări : 1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de

servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

2. Asociația/fundația/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, va respecta încadrarea în bugetul aprobat după natura cheltuielilor pentru care se va acorda subvenția și conform celor menționate în Anexa B (punctul I și II) la Cererea de solicitare a subvenție. Se acceptă modificări numai în cazuri bine întemeiate susținute prin note justificative, caz în care se va încheia un act adițional la Convenția pentru acordarea de servicii de asistență socială.

3. Toate cheltuielile solicitate pentru decontare, vor fi în legătură directă cu serviciile sociale acordate beneficiarilor din unitățile de asistență socială subvenționate și vor fi justificate în raportul privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției, ținându-se cont de standardele minime de calitate și de Regulamentele de Organizare și Funcționare (întocmit conform anexelor de la HG nr. 867/2015) specifice tipului de serviciu social acordat.

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. În cazul serviciilor de tip rezidențial se vor deconta cheltuieli din subvenție proporțional cu numărul zilelor în care beneficiarii de servicii sociale au fost prezenți

în unitatea de asistență socială. Pentru decontarea la nivelul maxim aprobat al subvenției/beneficiar se solicită o prezență de 100% în unitatea de asistență socială. Se vor accepta absențe din unitățile de tip rezidențial numai în cazuri bine motivate, cum ar fi spitalizare, învoiri pentru vizite în familie, participări la evenimente sportive sau de altă natură, tabere.

6. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați.

7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se evidențiază distinct

8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara. 9. Orice modificare de structură a personalului prevazută in statul de funcții, ROF, organigrama în cursul anului să fie adusă la cunoștință în scris DAS –ului în

termen de 5 zile lucratoare . 10. Pentru decontarea cheltuielilor cu hrana , se va asigura un cost minim în suma de 16,60 lei /zi/beneficiar (7 zile din 7 de luni până duminică -3 mese/zi cf HG

903/2014, care se va actualiza daca va fi cazul în funcție de prevederile legislative aplicabile 11. La stabilirea costului mediu calculat/beneficiar se va avea în vedere ca subvenția + contribuția beneficiarului + finanțarea proprie (de minim 10%) să nu

depășească costul serviciului / beneficiar

7

2.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centru rezidențial pentru tineri în dificultate

8790 CRT-I

1 Cheltuieli de personal si contribuțiile sociale ale angajatorului aferente acestora pentru:

• personalul de conducere, • personalul de specialitate de îngrijire si

asistenta, personalul de specialitate și auxiliar, • personalul administrativ, gospodărie,

întreținere-reparații, deservire, * nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Indemnizația de hrană / tichete de masă proporțional cu timpul lucrat , conform art.18 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere poate fi : -Șef centru/ Coordonator personal de specialitate -contabil-șef, dacă centrul are personalitate juridică B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); c) asistent social (263501); e) dietetician (226502); f) instructor de ergoterapie (223003);

La încheierea convenției se solicita organigramă , stat de funcții, contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Nu se decontează cheltuieli de personal dacă există un număr mai mic de 10 beneficiari/zi (cf ordinului 29/2019 ,anexa 3 –MODULUL III- S 1.2)

g) instructor educator pentru activități de resocializare (263508) h) interpret în limbaj mimico-gestual (235202); i) pedagog social (341202); j) psiholog (263411); k) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); l) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); m) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); n) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403) o) psihopedagog (263412); p) specialist în angajare asistată (263507); q) specialist în evaluarea vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi (263506); r) tehnician asistenţă socială (341201); s) terapeut ocupaţional (263419); ș) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913) C) Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, economic; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii, spalatoresa; e) muncitor calificat; f) muncitor necalificat; g)sofer.

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se La prima decontare se solicita o nota Nu se decontează cheltuielile cu încălzirea aferente

prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru persoanele asistate;

justificativa cu privire la suprafața destinata prestării serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada plații; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

spațiilor în care nu se prestează serviciul social;

recomandate de medic (servicii care nu sunt decontate de CNAS),

• servicii de contabilitate si resurse umane, • servicii de cazare și masă (tabere), • servicii întreținere si curățenie, • servicii de spălătorie pentru obiecte de uz

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile. Nu se decontează cheltuielile cu serviciile de catering necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență zilnică;

• servicii asistenta software, • servicii deratizare si dezinsecție , • servicii de medicina muncii pentru angajații care

• servicii de monitorizare și alarmă, • servicii de pază, • servicii de PSI si SSM, • servicii de verificare si ISCIR, • servicii de catering.

Facturi , nota recepție, bon de consum,dovada plătii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității și asumate prin semnătura

7 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt. obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta la DAS TM în vederea aprobării o Notă Justificativă cu privire la necesitatea și valoarea estimată a achiziției , la valori peste 500 lei ; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila

Nu se decontează cheltuielile care nu au legătură directă cu acordarea serviciului .

unității si asumate prin semnătura 8 Cheltuieli de transport pentru persoanele asistate şi

însoţitori;

11 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente,etc)

Factura, nota de recepție, bon de consum, deviz , dovada plătii. Se va prezenta la DAS TM în vederea aprobării o Notă Justificativă cu privire la necesitatea și valoarea estimată a reparației ; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

12

servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. 2.Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

termen de 5 zile lucratoare 10. Pentru decontarea cheltuielilor cu hrana și/sau a serviciilor de catering se va asigura un cost minim în suma de 16,60 lei /zi/beneficiar (7 zile din 7 de luni până

duminică – 3 mese/zi cf HG 903/2014, care se va actualiza daca va fi cazul în funcție de prevederile legislative aplicabile 11. La stabilirea costului mediu calculat/beneficiar se va avea în vedere ca subvenția + contribuția beneficiarului + finanțarea proprie (de minim 10%) să nu

13

3.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centru rezidențial de îngrijire şi asistenţă pentru victimele violenţei în familie(domestice)

Centru de primire în regim de urgenţă – 8790 CR – VD-I

întreținere-reparații, deservire, * nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Indemnizația de hrană / tichete de masă proporțional cu timpul lucrat , conform art.18 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere poate fi : -Șef centru/ Coordonator personal de specialitate -contabil-șef , dacă centrul are personalitate juridică B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); c) asistent social (263501); d) educator-puericultor (234203); e) instructor de ergoterapie (223003);

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

14

f) instructor-educator pentru activităţi de resocializare (263508); g) interpret în limbaj mimico-gestual (235202); h) medic specialist (2212) i) pedagog social (341202); j) psiholog (263411); k) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); l) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); m) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); n) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403); o) psihopedagog (263412); p) specialist în angajare asistată (263507); r) tehnician asistenţă socială (341201); q) terapeut ocupaţional (263419); s) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, economic; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii ,spălătoreasă; e) şofer; f) muncitor calificat; g) muncitor necalificat.

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestării serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează

15

serviciul, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestării serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada plătii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

recomandate de medic, (servicii care nu sunt decontate de CNAS) ; servicii de medicină legală

• servicii de contabilitate si resurse umane, • servicii întreținere si curățenie • servicii de spălătorie pentru obiecte de uz

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii în afara celor enumerate la cheltuieli eligibile.

16

• servicii de monitorizare și alarmă, • servicii de pază, • servicii de PSI si SSM • RCA pentru mașinile proprietate a furnizorului

de servicii sociale și folosite pentru acordarea serviciilor sociale către beneficiari

• servicii de consultanță juridică pentru persoanele asistate

• Servicii de întreținere și reparații auto pentru autovehiculele proprietate a fundației (nu în comodat) care sunt alocate serviciului sociale

• servicii de verificare si ISCIR

Facturi , nota recepție, bon de consum,dovada plătii; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

17

unității si asumate prin semnătura 9 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate

(materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

11 Cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială, in limita consumului normat din cartea tehnică a autovehiculelor. *Mașinile folosite pentru transport vor fi proprietatea furnizorului de servicii sociale și vor fi folosite pentru transportul beneficiarilor

Factură, bon fiscal cu CIF , FAZ Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu carburanții și lubrifianţii pentru autovehiculele care nu sunt în proprietatea asociației/fundației, precum și cheltuielile care depășesc 150 l combustibil /autovehicul/luna

12 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente,etc)

18

6. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați

7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se evidențiază distinct.

termen de 5 zile lucratoare 10. Pentru decontarea cheltuielilor cu hrana se va asigura un cost minim în suma de 16,60 lei /zi/beneficiar(7 zile din 7 de luni până duminică- 3 mese/zi cf HG

19

4.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centru rezidențial de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele fără adăpost

Centru rezidenţial de asistenţă şi reintegrare socială pentru persoane fără adăpost – 8790 CR –PFA -I

întreținere-reparații, deservire, * nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Indemnizația de hrană / tichete de masă proporțional cu timpul lucrat , conform art.18 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere poate fi : -Șef centru/ Coordonator personal de specialitate -contabil-șef , dacă centrul are personalitate juridică B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); c) asistent social (263501); d) asistent social cu competenţă în sănătatea mintală (263505); e) consilier în domeniul adicţiilor (263502); f) instructor de ergoterapie (223003); g) instructor-educator pentru activităţi de resocializare (263508);

La încheierea convenției se solicita organigramă , stat de funcții , contract individual de munca , fisa de post , extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

20

h) interpret în limbaj mimico-gestual (235202); i) lucrător social pentru persoane cu probleme de dependenţă (341203); j) pedagog social (341202); k) psiholog (263411); l) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); m) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); n) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); o) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403); p) psihopedagog (263412); q) specialist în angajare asistată (263507); r) specialist în evaluarea vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi (263506); s) tehnician asistenţă socială (341201); ș) terapeut ocupaţional (263419); t) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); ț) medic de medicină de familie (221108); medic specialist C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, economic c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii, spălătoreasă; e) muncitor calificat; f) muncitor necalificat g) șofer.

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență; *Furnizorul de servicii sociale va opta fie pentru decontarea cheltuielilor cu hrana din subvenție, fie pentru încheierea unei convenții cu cantina socială publică în vederea asigurării hranei beneficiarilor.

Nu se decontează cheltuielile cu hrana necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență; *Nu este eligibilă decontarea cheltuielilor cu hrana în cazul în care furnizorul de servicii sociale a încheiat o convenție cu cantina socială publică.

3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se prestează serviciul social şi prepararea hranei pentru

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata

21

persoanele asistate; prestării serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

recomandate de medic (servicii care nu sunt decontate de CNAS) ,

• taxe pentru obținerea actelor de identitate • servicii asistenta software

22

• servicii deratizare si dezinsecție • servicii de medicina muncii pentru angajații care

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt. obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta la DAS TM în vederea aprobării o Notă Justificativă cu privire la necesitatea și valoarea estimată a achiziției , la valori peste 500 lei ; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

8 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate Factura,notă de recepție, bon de consum, Nu se decontează alte materiale igienico-sanitare și de

23

dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

îngrijire personală,în afara celor de strictă necesitate.

9 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

10 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente ,etc)

24

7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție, iar cheltuielile din subvenția acordată se evidențiază distinct.

termen de 5 zile lucratoare 10. La stabilirea costului mediu calculat/beneficiar se va avea în vedere ca subvenția + contribuția beneficiarului + finanțarea proprie (de minim 10%) să nu

25

5.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centru rezidențial de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele fără adăpost

Adăposturi de noapte – 8790 CR –PFA -II

întreținere-reparații, deservire, * nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Indemnizația de hrană / tichete de masă proporțional cu timpul lucrat , conform art.18 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere poate fi : -Șef centru/ Coordonator personal de specialitate -contabil-șsef, dacă centrul are personalitate juridică B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); c) asistent social (263501); d) asistent social cu competenţă în sănătatea mintală (263505); e) consilier în domeniul adicţiilor (263502); f) interpret în limbaj mimico-gestual (235202);

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete cadou ; Nu se decontează al 13-lea salariu. Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

26

g) lucrător social pentru persoane cu probleme de dependenţă (341203); h) medic de medicină de familie (221108); i) medic specialist (2212) j) psiholog (263411); k) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); l) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); m) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); n) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403); o) psihopedagog (263412); p) specialist în angajare asistată (263507); q) specialist în evaluarea vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi (263506); r) tehnician asistenţă socială (341201); s) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); ș) lucrător social. C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, economic; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii, spălătoreasă; e) muncitor calificat; f) muncitor necalificat. g) șofer

Liste de prezența , facturi, note de recepție,bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestării serviciului social ;

27

Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

recomandate de medic(servicii care nu sunt decontate de CNAS) ,

• taxe pentru obținerea actelor de identitate la beneficiari

• servicii asistenta software • servicii deratizare si dezinsecție

28

• servicii de medicina muncii pentru angajații care își desfășoară activitatea în unitatea de asistență socială subvenționată,

6 Cheltuieli cu obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată de folosire şi echipament pentru persoanele asistate;

7 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

Factura, notă de recepție, bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

8 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se

Factura, notă de recepție,bon de consum, dovada plății;

Nu se decontează cheltuielile cu materialele de curățenie aferente altor spații în afara celor unde se

29

prestează serviciul social); Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

prestează serviciul social.

10 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente,etc)

Precizări :

1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. 2.Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

30

31

6.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice

8810 ID – I Unități de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice; Pentru persoane vârstnice grad de dependență IIA, IIB, IIC; Pentru persoane vârstnice grad de dependență IIIA. Nr. Crt.

asistenta,personalul de specialitate și auxiliar, • personalul administrativ, gospodărire,

întreținere-reparații, deservire, * nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Indemnizația de hrană / tichete de masă proporțional cu timpul lucrat , conform art.18 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere poate fi : Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) Asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); b) Asistent pentru îngrijirea persoanelor vârstnice (263509); c) Asistent social (263501); d) Îngrijitor bătrâni la domiciliu (532201)

32

e) Îngrijitor bolnavi la domiciliu (532202) f) Îngrijitor la domiciliu (532204); g) Interpret în limbaj mimico-gestual (235202); h) Psiholog (263411); i) Psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); j) Psiholog în specialitatea psihoterapie (263403) k) Tehnician asistenţă socială (341201); l) Lucrător în limbajul mimico-gestual (516913); m) Infirmieră C) Personalul administrativ, gospodărie, întreținere - reparații, deservire asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) Administrator; b) Funcţionar administrativ, economic; c) Casier, magaziner; d) Personal pentru curăţenie spaţii, spălătoreasă; e) Şofer

2 Cheltuieli cu iluminatul aferente spațiului unde se prestează serviciul social;

3 Cheltuieli pentru plata serviciilor care au legătura directa cu furnizarea serviciului social:

subvenție, • servicii de contabilitate si resurse umane, • servicii întreținere si curățenie • servicii asistenta software • servicii de medicina muncii pentru angajații care

Factura , dovada plății, contract dacă există; Copie după abonament sau bilete transport public Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila

33

• servicii de pază, • servicii de PSI si SSM • RCA pentru mașinile proprietatea furnizorului de

servicii sociale și care asigură transportul îngrijitoarelor/asistentului medical la domiciliul beneficiarilor

• Servicii de întreținere si reparații auto pentru autovehiculele proprietate a fundației (nu în comodat) care sunt alocate serviciului sociale

• Servicii de transport public al îngrijitoarelor/asistentului medical la domiciliul beneficiarilor

unității si asumate prin semnătura

4 Cheltuieli cu materiale sanitare pentru persoanele asistate (materiale igienico-sanitare și îngrijire personală folosite pentru beneficiari);

5 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

6 Cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii

Factură, bon fiscal cu CIF ;FAZ.

Nu se decontează cheltuielile cu carburanții și lubrifianţii pentru autovehiculele care nu sunt în

34

unităţii de asistenţă socială, in limita consumului normat din carte tehnica a autovehiculelor *Numai pentru mașinile proprietatea furnizorului de servicii sociale și care asigură transportul îngrijitoarelor/asistentului medical la domiciliul beneficiarilor

Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității și asumate prin semnătura

proprietatea asociației/fundației, precum și cheltuielile care depășesc 150 l combustibil /autovehicul/luna.

7 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente , etc)

Precizări:

1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de servicii sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

4. Din subvenția acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură. 5. Nu se vor finanța cazurile identificate cu dublă finanțare. Prin dublă finanțare se înțelege finanțarea din bugetul local a unui beneficiar pentru același tip de serviciu

acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați. 6. În cazul serviciilor de îngrijire la domiciliu se va respecta HG 978/2015 din 16 decembrie 2015privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile

sociale, anexa 4, punctele 2 și 3, privitoare la numărul de ore de îngrijire profesională de domiciliu, după cum urmează: 7. pentru persoanele vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIA, IIB şi IIC, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin

Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 se vor presta între 10-19 ore de îngrijire la domiciliu/beneficiar/săptămână

35

8. pentru persoanele vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIIA, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 se vor presta mai puțin de 10 ore de îngrijire la domiciliu/beneficiar/săptămână

9. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se evidențiază distinct

10. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara. 11. Orice modificare de structură a personalului prevazută in statul de funcții, ROF, organigrama în cursul anului să fie adusă la cunoștință în scris DAS –ului în termen

de 5 zile lucratoare 12. La stabilirea costului mediu calculat/beneficiar se va avea în vedere ca subvenția + contribuția beneficiarului + finanțarea proprie (de minim 10%) să nu depășească

costul serviciului / beneficiar

36

7.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilități

Centre de zi - 8899 CZ - D – I

întreținere-reparații, deservire,

* nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Indemnizația de hrană / tichete de masă proporțional cu timpul lucrat , conform art.18 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere poate fi : Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102); c) asistent social (263501); d) asistent social cu competenţă în sănătatea mintală (263505); e) dietetician (226502); f) fiziokinetoterapeut (226401); g) infirmieră (532103); h) instructor de ergoterapie (223003);

37

i) instructor logoped (226601); j) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); k) interpret în limbaj mimico-gestual - studii superioare (235202); l) kinetoterapeut (226405); m) logoped (226603); n) medic de medicină familie (221108) o) nutriţionist şi dietetician (226503); p) pedagog social (341202); q) psiholog (263411); r) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); s) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); ș) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); t) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403); ț) psihopedagog (263412); u) specialist în angajare asistată (263507); v) specialist în evaluarea vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi (263506); x) tehnician asistenţă socială (341201); y) terapeut ocupaţional (263419); zalt personal de specialitate în asistență socială C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, economic; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii; e) şofer; f) muncitor calificat; g) muncitor necalificat;

Liste de prezența , facturi, note de recepție,bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila

38

unității și asumate prin semnătura ; 3 Cheltuieli cu încălzirea aferente spațiului unde se

recomandate de medic, • servicii de contabilitate si resurse umane, • servicii de cazare și masă (tabere) • servicii întreținere si curățenie • servicii asistenta software • servicii deratizare si dezinsecție

39

• servicii de monitorizare și alarmă, • servicii de pază, • servicii de PSI si SSM • RCA la mașinile proprietatea furnizorului de

servicii sociale și care sunt folosite la transportul beneficiarilor

Facturi , nota recepție, bon de consum,dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității și asumate prin semnătura

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt. obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta la DAS TM în vederea aprobării o Notă Justificativă cu privire la necesitatea și valoarea estimată a achiziției , la valori peste 500 lei ; Orice alte documente justificative solicitate de

40

DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

8 Cheltuieli de transport intern pentru persoanele asistate şi însoţitori (excursii, tabere, evenimente) care au legătura cu furnizarea serviciului social;

Factura,lista de prezenta cu persoanele transportate, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității și asumate prin semnătura

11 Cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială, in limita consumului normat din carte tehnica a autovehiculelor *Numai pentru mașinile proprietatea furnizorului de servicii sociale și care sunt folosite pentru transportul beneficiarilor.

Factură, bon fiscal cu CIF ;FAZ Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Nu se decontează cheltuielile cu carburanții și lubrifianții pentru autovehiculele care nu sunt în proprietatea asociației/fundației, precum și cheltuielile care depășesc 150 l combustibil /autovehicul/luna.

41

12 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente, etc)

Precizări : 1. Subvenția acordată din bugetul local vine în completarea resurselor proprii ale asociației/fundației/cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizor de servicii

sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție de minim 5% în bani și minim 5 %. Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

acordat de mai mulți furnizori fie ei publici sau privați. 6. Pentru a se deconta salariile personalului de specialitate, furnizorul de servicii sociale va demonstra că s-au realizat activități zilnice, în unitatea de asistență socială,

la care au participat unul sau mai mulți beneficiari. 7. Cheltuielile vor fi considerate eligibile doar dacă sunt evidențiate în contul bancar deschis special pentru subvenție , iar cheltuielile din subvenția acordată se

evidențiază distinct 8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara. 9. Orice modificare de structură a personalului prevazută in statul de funcții, ROF, organigrama în cursul anului să fie adusă la cunoștință în scris DAS –ului în termen

de 5 zile lucratoare 10. La stabilirea costului mediu calculat/beneficiar se va avea în vedere ca subvenția + contribuția beneficiarului + finanțarea proprie (de minim 10%) să nu depășească

costul serviciului / beneficiar

42

8.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centre de zi pentru copii in familie, copii separați sau in risc de separare de părinți

Centre de zi pentru copii aflați in situație de risc de separare de părinți - 8891 CZ - C – II

asistenta. Personalul de specialitate și auxiliar, • personalul administrativ, gospodărie,

întreținere-reparații, deservire,

* nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Indemnizația de hrană / tichete de masă proporțional cu timpul lucrat , conform art.18 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere poate fi : Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) art-terapeut (263504); b) asistent social (263501); c) educator-puericultor (234203); d) instructor-educator pentru activităţi de resocializare (263508); e) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); f) interpret în limbaj mimico-gestual (235202); g) pedagog social (341202); h) psiholog (263411);

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu ; Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

43

i) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402); j) psiholog în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională (263407); k) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408); l) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403); m) psihopedagog (263412); n) tehnician asistenţă socială (341201); C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ economic; c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii; e) muncitor calificat; f) muncitor necalificat. g) șofer

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate,corelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență; *Furnizorul de servicii sociale va opta fie pentru decontarea cheltuielilor cu hrana din subvenție, fie pentru încheierea unei convenții cu cantina socială publică în vederea asigurării hranei beneficiarilor

44

recomandate de medic, • servicii de contabilitate si resurse umane, • servicii de cazare și masă (tabere) • servicii întreținere si curățenie • servicii asistenta software • servicii deratizare si dezinsecție • servicii de medicina muncii pentru angajații care

• servicii de monitorizare și alarmă, • servicii de pază, • servicii de PSI si SSM • servicii de verificare si ISCIR • servicii de catering

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii înafara celor enumerate la cheltuieli eligibile. Nu se decontează cheltuielile cu serviciile de catering necorelate cu prezența beneficiarilor în baza listelor de prezență;

45

Factura, lista de prezenta cu persoanele transportate, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității și asumate prin semnătura

Factura,notă de recepție, bon de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu

46

ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

11 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de recepție, bon de consum, deviz , dovada plătii. Se va prezenta la DAS TM în vederea aprobării o Notă Justificativă cu privire la necesitatea și valoarea estimată a reparației ; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

la care au participat unul sau mai mulți beneficiari.

47

8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara. 9. Orice modificare de structură a personalului prevazută in statul de funcții, ROF, organigrama în cursul anului să fie adusă la cunoștință în scris DAS –ului în termen

48

9.Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centre de preparare si distribuire a hranei pentru persoane in risc de sărăcie

Cantine sociale - 8899 CPDH – I

asistenta, personalul de specialitate și auxiliar, • personalul administrativ, gospodărire,

întreținere-reparații, deservire,

* nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Indemnizația de hrană / tichete de masă proporțional cu timpul lucrat , conform art.18 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducerepoate fi : Șef centru/ Coordonator personal de specialitate B) Personalul de specialitate poate fi: a) asistent social (263501); b) dietetician (226502); c) nutriţionist şi dietetician (226503); d) tehnician asistenţă socială (341201); e) lucrător social. C)Personalul administrativ asigură activităţile auxiliare serviciului social: aprovizionare, mentenanţă, achiziţii etc. şi poate fi: a) administrator; b) funcţionar administrativ, economic;

49

c) casier, magaziner; d) paznic, personal pentru curăţenie spaţii; e) şofer; f) muncitor calificat; g) muncitor necalificat

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestării serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila uniații si asumate prin semnătura ;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestării serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu

50

subvenție, • servicii de contabilitate si resurse umane, • servicii de cazare și masă (tabere) • servicii întreținere si curățenie • servicii asistenta software • servicii deratizare si dezinsecție • servicii de medicina muncii pentru angajații care

• servicii de monitorizare și alarmă, • servicii de pază, • servicii de PSI si SSM • RCA pentru mașinile proprietatea furnizorului de

servicii sociale, folosite la transportul hranei • Servicii de întreținere si reparații auto pentru

autovehiculele proprietate a fundației (nu în comodat) care sunt alocate serviciului sociale

Factura , dovada plății, contract dacă există; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt. obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta la DAS TM în vederea aprobării o Notă Justificativă cu privire la necesitatea și valoarea estimată a achiziției , la

51

valori peste 500 lei ; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

7 Cheltuieli cu materiale de curăţenie pentru persoanele asistate (folosite pentru curățenia spațiilor unde se prestează serviciul social);

8 Cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială, in limita consumului normat din carte tehnica a autovehiculelor * Numai pentru mașinile proprietatea furnizorului de servicii sociale, folosite la transportul hranei

9 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente, etc)

52

sociale potrivit legii. Pentru fiecare unitate de asistență socială pentru care se solicită subvenție, furnizorul va demonstra o contribuție în bani de minim de 10%. Contribuția furnizorului va fi evidențiată distinct pe documentația depusă pentru a obține subvenția (Anexa B la Cererea de solicitare a subvenției).

evidențiază distinct. 8. Sunt considerați beneficiari eligibili doar persoanele care au domiciliu/reședința în Municipiul Timișoara. 9. Orice modificare de structură a personalului prevazută in statul de funcții, ROF, organigrama în cursul anului să fie adusă la cunoștință în scris DAS –ului în termen

de 5 zile lucratoare 10. Pentru decontarea cheltuielilor cu hrana se va asigura un cost minim în suma de 12,00 lei /zi/beneficiar (7 zile din 7 de luni până duminică- 2 mese/zi cf HG

903/2014) care se va actualiza daca va fi cazul în funcție de prevederile legislative aplicabile 11. La stabilirea costului mediu calculat/beneficiar se va avea în vedere ca subvenția + contribuția beneficiarului + finanțarea proprie (de minim 10%) să nu depășească

costul serviciului / beneficiar

53

10. Lista cheltuielilor aferente serviciului social : Centre de preparare si distribuire a hranei pentru persoane în risc de sărăcie

Servicii mobile de acordare a hranei – masa pe roți - 8899 CPDH – II

• personalul de conducere, • personalul de specialitate de îngrijire și

asistență; personal de specialitate și auxiliar, • personalul cu funcții administrative,

gospodărire, întreținere-reparații, deservire,după caz

* nu se va depăși limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara, raportate la funcție, grad, treapta și gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social. Indemnizația de hrană / tichete de masă proporțional cu timpul lucrat , conform art.18 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Se vor deconta următoarele categorii de personal, ținând cont de regulamentul cadru de organizare și funcționare a serviciului social și standardele minime de calitate specifice: A) Personal de conducere poate fi : Șef centru, etc. B) Personalul de specialitate poate fi: a) asistent social (263501); b) lucrător social pentru persoane cu probleme de dependență (341203); c) tehnician asistență socială (341201); d) lucrător social (532908); e) mediator sanitar (532901); f) mediator social (532902); g) facilitator de dezvoltare comunitară (341204);

La încheierea convenției se solicita Contract individual de munca , fisa de post, extras din REVISAL pentru persoanele pentru care se solicita decontarea salariilor din subvenție, daca este cazul acte adiționale de modificare; Lunar se solicita statul de plata, situație recapitulativa, dovada plății aferente drepturilor salariale, pontaje; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

Nu se decontează salariile altor categorii de personal în afara celor nominalizate în coloana de cheltuieli eligibile; Nu se decontează indemnizația de delegare; Nu se decontează tichete cadou; Nu se decontează al 13-lea salariu Nu se vor deconta cheltuieli care depășesc limita maximă din grila de salarizare din sistemul bugetar corespunzătoare asistentei sociale de la Consiliul Local al municipiului Timișoara ,raportate la funcție, grad, treapta si gradație de salarizare, respectiv grila pentru personalul administrativ care asigura activitățile auxiliare serviciului social.

54

h) alt personal de specialitate în asistență socială. C)Personalul cu funcții administrative, gospodărire, întreținere-reparații, deservire poate fi: a) administrator; b) casier, magaziner; c) şofer; d) muncitor necalificat, .

2 Cheltuieli cu hrană pentru persoanele asistate, corelate cu semnătura beneficiarilor în baza listelor de livrare zilnică;

Liste de prezența, facturi, note de recepție,bonuri de consum, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura ;

La prima decontare se solicita o notă justificativa cu privire la suprafața destinata prestării serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila uniații si asumate prin semnătura ;

La prima decontare se solicita o nota justificativa cu privire la suprafața destinata prestării serviciului social ; Factura aferentă spațiului unde se prestează serviciul, dovada plății; Orice alte documente justificative solicitate de

55

subvenție, • servicii de contabilitate si resurse umane, • servicii întreținere si curățenie • servicii asistenta software • servicii deratizare si dezinsecție • servicii de medicina muncii pentru angajații care

• servicii de monitorizare și alarmă, • servicii de PSI si SSM • RCA pentru mașinile proprietatea furnizorului de

• Servicii de catering

Factura, dovada plății, contract dacă există; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității și asumate prin semnătură

Nu se decontează cursurile de perfecționare ale angajaților; Nu se decontează cheltuieli cu serviciile, dacă se solicită subvenție pentru personalul administrativ care desfășoară același tip de activitate Nu se decontează alte tipuri de servicii în afara celor enumerate la cheltuieli eligibile., Nu se decontează cheltuielile cu serviciile de catering necorelate cu foaia de livrare zilnică a hranei semnată de beneficiari;

Factura,notă de recepție, bon de transfer pt. obiecte de inventar, proces verbal de dare în folosința pentru echipamentul persoanelor asistate,dovada plății; Se va prezenta la DAS TM în vederea aprobării o Notă Justificativă cu privire la

56

necesitatea și valoarea estimată a achiziției , la valori peste 500 lei ; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

9 Alte cheltuieli (consumabile de birou, reparații curente) Factura, nota de recepție, bon de consum, deviz , dovada plătii. Se va prezenta la DAS TM în vederea aprobării o Notă Justificativă cu privire la necesitatea și valoarea estimată a reparației ; Orice alte documente justificative solicitate de DAS-TM; Toate documentele vor fi certificate cu ștampila conform cu originalul, ștampila unității si asumate prin semnătura

57

costul serviciului / beneficiar 11. Pentru decontarea cheltuielilor cu hrana și/sau a serviciilor de catering se va asigura un cost minim în suma de 12,00 lei /zi/beneficiar (7 zile din 7 de luni până

duminică – 2 mese/zi cf HG 903/2014) care se va actualiza daca va fi cazul în funcție de prevederile legislative aplicabile

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

DIRECTOR GENERAL

JR. RODICA SURDUCAN

ȘEF SERVICIU STRATEGII PROGRAME Întocmit, Codruța Darida Mihaela Buzilă-Petrescu Roxana Boncea Nicoleta Constantin Cristina Urdă Gheorghe Manolache

Eugen Dabîca Valentina Litră

Carmen Nobel Savu Adrian

3. Alte informatii - nu este cazul

4. Concluzii

Pentru motivele expuse pe larg mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subven recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unită

PRIMAR NICOLAE ROBU

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

,,În slujba oamenilor”

tr. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583 e-mail: [email protected]

nu este cazul

Pentru motivele expuse pe larg mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor

recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate ă unități de asistență socială, pentru anul 2020.

PRIMAR VICEPRIMAR FARKAS IMRE

DIRECTOR GENERAL RODICA SURDUCAN

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

Pentru motivele expuse pe larg mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre privind finanțarea ții asociațiilor, fundațiilor și cultelor

recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate

VICEPRIMAR FARKAS IMRE

Atasament: Raport_specialitate.pdf

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI

DIRECȚIA DE ASISTENȚ

*Sediu administrativ: Str. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583 e

Nr. 13637/24.09.2019

RAPORT DE SPECIALITATE privind finanțarea din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții

asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute potrivit legii române cu personalitate juridică, care înfiin

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timi socială care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timi sociale și acordă beneficii sociale pentru cetă socială. Conform Legii 292/2011 – Legea asisten administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale ” încheie, în condiţiile legii, contracte şi convenţii de parteneriat, contracte de finanţare, contracte de înfiinţarea, administrarea, finanţarea şi cofinanţarea de servicii sociale din bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respect municipiului Bucureşti se alocă fonduri pentru ” contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat”;

În scopul completării serviciilor sociale furnizate de Direc Timișoara și pentru a veni în sprijinul diverselor categorii de persoane aflate în dificultate din comunita noastră, în anii 2016, 2017,2018 și 2019 local a unor furnizori privați de servicii sociale. Astfel, în perioada menționat servicii sociale privați acreditați un num temeiul Legii 34/1998, cu modificările și complet sociale pentru un număr aproximativ subvențiilor din bugetul local pentru furnizorii privați de servicii sociale, a crescut populației vulnerabile. Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subven juridică, care înființează și administrează unită respectiv Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 asigură cadrul legal propice pentru utilizarea banilor publici într-un mod transparent de serviciu sociale care solicită acordarea subven Conform art. 1, alin. (1) și art. 1 ”asociaţiile și fundaţiile române cu personalitate juridică precum şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care înfiinţează şi adminis primi subvenţii alocate de la bugetele locale asistență socială acordate persoanelor care, potrivit dispozi Conform Hotărârii de Guvern nr. 1153/2001 pentru aprobarea prevederilor Legii nr. 34/1998, cu modificările lunar al subvenției și tipurile de servicii stabilesc prin hotărâre a consiliului local

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

,,În slujba oamenilor”

tr. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049 Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583

e-mail: [email protected]

RAPORT DE SPECIALITATE țarea din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții

țiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unită

socială, pentru anul 2020

ă Socială a Municipiului Timișoara în calitate de serviciu public de asisten ă sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, furnizeaz

ă beneficii sociale pentru cetățenii Municipiului Timișoara aflați în situații de dificultate

Legea asistenței sociale, art. 112, alin. (3), lit. q, în domeniul organiz administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale ” încheie, în condiţiile

parteneriat, contracte de finanţare, contracte de subvenţionare cofinanţarea de servicii sociale”, iar conform art. 136, alin (1), lit. a

ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv din bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se alocă fonduri pentru ” finanţarea serviciilor sociale aflate în administrare proprie,

în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat”; În scopul completării serviciilor sociale furnizate de Direcția de Asistență Socială a municipiului

șoara și pentru a veni în sprijinul diverselor categorii de persoane aflate în dificultate din comunita și 2019 au fost întreprinse demersuri în vederea subven

ți de servicii sociale. Astfel, în perioada menționată, s-au încheiat cu furnizorii de ți acreditați un număr de 9 Convenții pentru acordarea de servicii de asisten

și completările ulterioare și ca urmare s-au acordat sociale pentru un număr aproximativ de 772 cetățeni ai municipiului Timișoara. Ca

țiilor din bugetul local pentru furnizorii privați de servicii sociale, a crescut calitatea serviciilor oferite

Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor ro ă unități de asistență socială, cu modificările și complet

metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 asigură cadrul legal propice un mod transparent și asigurând condiții egale tuturor furnizorilor privați

de serviciu sociale care solicită acordarea subvenției. și art. 11 din Legea nr. 34/1998, cu modificările și complet

ţiile române cu personalitate juridică precum şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială primi subvenţii alocate de la bugetele locale, care vor fi utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de

ă socială acordate persoanelor care, potrivit dispozițiilor legale, au dreptul să beneficieze de ac Conform Hotărârii de Guvern nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor Legii nr. 34/1998, cu modificările și completările ulterioare, art. 2, alin. (3) ” ției și tipurile de servicii sociale pentru care se acordă subvenții din bugetul local

stabilesc prin hotărâre a consiliului local”. Se propun spre subvenționare servicii sociale cu respectarea

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

țarea din bugetul local în baza Legii nr. 34/1998 prin acordarea unor subvenții în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale

ă unități de asistență

de serviciu public de asistență șoara, furnizează servicii

țenii Municipiului Timișoara aflați în situații de dificultate

ței sociale, art. 112, alin. (3), lit. q, în domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale ” încheie, în condiţiile

subvenţionare pentru ”, iar conform art. 136, alin (1), lit. a

iv din bugetele locale ale sectoarelor aflate în administrare proprie,

în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat”; ă Socială a municipiului

șoara și pentru a veni în sprijinul diverselor categorii de persoane aflate în dificultate din comunitatea ost întreprinse demersuri în vederea subvenționării din bugetul

au încheiat cu furnizorii de pentru acordarea de servicii de asistență socială, în

au acordat 10 tipuri de servicii șoara. Ca urmare a acordării

calitatea serviciilor oferite

ții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate și completările ulterioare,

metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 asigură cadrul legal propice și asigurând condiții egale tuturor furnizorilor privați

și completările ulterioare ţiile române cu personalitate juridică precum şi cultele recunoscute în România, acreditate

trează unităţi de asistenţă socială pot , care vor fi utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de

ă beneficieze de acestea”. metodologice de aplicare a

ările ulterioare, art. 2, alin. (3) ”Nivelul mediu ții din bugetul local se

ționare servicii sociale cu respectarea

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI

DIRECȚIA DE ASISTENȚ

*Sediu administrativ: Str. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583 e

obiectivelor prevăzute în Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale în Municipiul după cum urmează: Locuințe protejate; regim de urgență; Centre rezidențiale de asisten Adăposturi de noapte; Unități de îngrijire la domiciliu adulte cu dizabilități; Centre de zi pentru copii afla Servicii mobile de acordare a hranei – masa pe r

Prin anexa la Hotărârea de Guvern nr. 1153/2001 pentru aprobarea a prevederilor Legii nr. 34/1998, cu modificările de eligibilitate, iar la alin. (3) se precizează că asocia acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot primi subven îndeplinesc condițiile de eligibilitate. În scopul îndeplinirii condiție (1), lit. d) și anume ”solicită subvenții în completarea resurselor financiare proprii și cultele solicitante de subvenții din bugetul local al municipiului Timișoara vor demonstra în obligatoriu contribuția financiară din venituri proprii de persoane adulte cu dizabilități, caz în care contribu

Conform Normei metodologice de apli acordă subvenții pentru categoriile de cheltuieli aprobate prin hotărârea consiliului local pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (2)”. modificările și completările ulterioare se precizează ”nivelul subven mediu lunar de întreținere, pe persoană asistată, din unită organizate ca instituții publice”, iar H.G. nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale reglementează costurile minime cu anumite servicii în institu s-a propus ca acolo unde există standarde de cost pentru servicii sociale nivelul subve acestora. Acolo unde nu există aprobate standarde minime de cos subvenției, s-a ținut cont de următoarele: nivelul mediu al sumelor cheltuite din subven de servicii sociale în anii 2016, 2017, 2018 de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timi Incluziunea Socială realizat la nivelul Jude

Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 34/1998 prevede selecționarea asociațiilor, fundațiilor și cultelor se realizeaz constituită la nivelul consiliului local”, iar la alin. (2) se precizează ” de funcţionare a comisiei se stabilesc prin

Prin art. 6 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 34/1998 sunt stabilite și selecționare a asociațiilor, fundațiilor, cultelor, prin art. 7, alin. teren a veridicității informațiilor prezentate de solicitanți, iar la art. 7 subvențiilor de la bugetul local, punctajul maxim evaluare prevăzute la art. 6 alin (1) se aprobă prin hotărârea consiliului local

În cazul anumitor categorii de beneficiari este nevoie de acordarea mai multor tipuri de servicii sociale. Prin Ordinul ministrului muncii nr. 1838/2014 se men acordate complementar. Propunem ca și din bugetul local s servicii sociale acordate complementar, urmând ca unitatea de asisten serviciilor.

În vederea încadrării în sumele prevăzute în bugetul local cu destina aprobarea prin hotărâre de consiliu local a unor criterii de departajare a unită

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

,,În slujba oamenilor”

tr. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049 Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583

e-mail: [email protected]

obiectivelor prevăzute în Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale în Municipiul țe protejate; Centre rezidențiale pentru tineri în dificultate;

iale de asistență și reintegrare socială pentru persoane fără adăpost; ți de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice; Centre de zi pentru persoane

Centre de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părin masa pe roți.

Prin anexa la Hotărârea de Guvern nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, cu modificările și completările ulterioare, art. 1, alin (1) se stabilesc

) se precizează că asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot primi subvenții de la bugetele locale dac

țiile de eligibilitate. În scopul îndeplinirii condiției de eligibilitate men în completarea resurselor financiare proprii”, asocia

și cultele solicitante de subvenții din bugetul local al municipiului Timișoara vor demonstra în ă din venituri proprii de minim 10%, cu excepția centrelor de zi pentru

caz în care contribuția va fi de minim 5% în bani și minim 5 % în natur Conform Normei metodologice de aplicare a Legii nr. 34/1998, art. 2, alin (2) ”Din bugetele locale se

categoriile de cheltuieli curente de funcționare a unităților de asistenț aprobate prin hotărârea consiliului local”, iar la alin. (3) se precizează ”subvențiile se utilizeaz

ăzute la alin. (2)”. Ținând cont că la art. 2, alin. (1) din Legea 34/1998 cu ările ulterioare se precizează ”nivelul subvențiilor acordate nu poate dep

ă asistată, din unitățile de asistență socială de stat, cu profil similar, ții publice”, iar H.G. nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru

ă costurile minime cu anumite servicii în instituțiile de asistenț a propus ca acolo unde există standarde de cost pentru servicii sociale nivelul subve

bate standarde minime de cost, la propunerea pentru nivelul maxim al ătoarele: nivelul mediu al sumelor cheltuite din subvenției de furnizorii privați

2018 și 2019 costul mediu pe beneficiar al serviciilor socia ă Socială a Municipiului Timișoara și costul mediu pe beneficiar din Raportul privind

Județului Timiș pentru anul 2017. Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 34/1998 prevede la art. 5, alin. (1) ”Evaluarea

ționarea asociațiilor, fundațiilor și cultelor se realizează de către comisia de evaluare ”, iar la alin. (2) se precizează ”Componenţa, modul de organizare şi

se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.” Prin art. 6 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 34/1998 sunt stabilite

țiilor, fundațiilor, cultelor, prin art. 7, alin. (1) se reglementează modul de verificare pe ții informațiilor prezentate de solicitanți, iar la art. 72 se precizează ”În situa

punctajul maxim care poate fi acordate pentru fiecare din crite se aprobă prin hotărârea consiliului local”.

În cazul anumitor categorii de beneficiari este nevoie de acordarea mai multor tipuri de servicii sociale. Prin Ordinul ministrului muncii nr. 1838/2014 se menționează că de la bugetul de stat pot fi finan

și din bugetul local să se acorde subvenție pentru anumite tipuri de servicii sociale acordate complementar, urmând ca unitatea de asistență socială să justifice co

În vederea încadrării în sumele prevăzute în bugetul local cu destinația de subvenție se propune aprobarea prin hotărâre de consiliu local a unor criterii de departajare a unităților de asistenț

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

obiectivelor prevăzute în Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale în Municipiul Timișoara 2017-2022, n dificultate; Centre de primire în lă pentru persoane fără adăpost;

Centre de zi pentru persoane de risc de separare de părinți; Cantine sociale;

metodologice de aplicare ările ulterioare, art. 1, alin (1) se stabilesc condiții

țiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, ții de la bugetele locale dacă

i de eligibilitate menționate la art. 1, alin ”, asociațiile, fundațiile

și cultele solicitante de subvenții din bugetul local al municipiului Timișoara vor demonstra în mod ția centrelor de zi pentru

ția va fi de minim 5% în bani și minim 5 % în natură. care a Legii nr. 34/1998, art. 2, alin (2) ”Din bugetele locale se

ților de asistență socială, țiile se utilizează exclusiv

ă la art. 2, alin. (1) din Legea 34/1998 cu țiilor acordate nu poate depăși costul

ă socială de stat, cu profil similar, ții publice”, iar H.G. nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru

țiile de asistență socială publice, a propus ca acolo unde există standarde de cost pentru servicii sociale nivelul subvenției să fie conform

la propunerea pentru nivelul maxim al ției de furnizorii privați

costul mediu pe beneficiar al serviciilor sociale furnizate șoara și costul mediu pe beneficiar din Raportul privind

la art. 5, alin. (1) ”Evaluarea și comisia de evaluare și selecționare,

Componenţa, modul de organizare şi

Prin art. 6 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 34/1998 sunt stabilite criteriile de evaluare (1) se reglementează modul de verificare pe

se precizează ”În situația acordării care poate fi acordate pentru fiecare din criteriile de

În cazul anumitor categorii de beneficiari este nevoie de acordarea mai multor tipuri de servicii sociale. nează că de la bugetul de stat pot fi finanțate servicii

ție pentru anumite tipuri de ă socială să justifice complementaritatea

ția de subvenție se propune ților de asistență socială cu

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI

DIRECȚIA DE ASISTENȚ

*Sediu administrativ: Str. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583 e

același punctaj. La stabilirea criteriilor de departajare se nivelul Municipiului Timișoara în ceea privește m prioritate serviciilor sociale de prevenție.

În baza celor prezentate și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate juri Normei metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 cu modificările ale Legii 292/2011 și ale art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pc administraţia publică locală

1. Aprobarea constituirii Comisiei de evaluare personalitate juridică, care înființează și administreaz la bugetul local în anul 2019 cu următoa

1. Farkas Imre

domeniul asisten 2. Consilier local 3. Consilier local 4. Rodica Surducan

Municipiului Timi 5. Codruța Darida 6. Cătălina Cape 7. Gabriela Râmnean 8. Valentina Litră 9. Carmen Nobel 10. Anca Cioară 11. Mihaela Buzilă 12. Roxana Boncea 13. Eugen Dabîca 14. Cristina Urdă 15. Adrian Savu 16. Nicoleta Constantin 17. Sorin Radu 18. – Secretar

2 Aprobarea unei contribuții financiare din venituri proprii de minim 10% (în bani) pentru organizațiile,

fundațiile și cultele care primesc subvenție din bugetul local, cu excepția centrelor de zi pentru persoane adulte cu dizabilități c natură;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

,,În slujba oamenilor”

tr. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049 Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583

e-mail: [email protected]

La stabilirea criteriilor de departajare se ține cont de misiunea autorităților publice locale de la șoara în ceea privește măsurile de asistență socială din comunitate, acordându

ție. și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor

ții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistenț Normei metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 cu modificările și complet

și ale art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 2 și art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind

PROPUNEM:

Aprobarea constituirii Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu și administrează unități de asistență socială, care pot primi subven

cu următoarea componență:

Farkas Imre – Viceprimar al Municipiului Timișoara delegat cu atribuții în domeniul asistenței sociale Consilier local – Luminița Țundrea Consilier local – Barabas Lorenzo Flavius

Rodica Surducan – Director General al Direcției de Asiste Municipiului Timișoara

ța Darida Cătălina Capețean Gabriela Râmneanțu Valentina Litră Carmen Nobel Anca Cioară Mihaela Buzilă-Petrescu Roxana Boncea Eugen Dabîca Cristina Urdă Adrian Savu Nicoleta Constantin Sorin Radu

Secretar – Gheorghe Manolache

ții financiare din venituri proprii de minim 10% (în bani) pentru organizațiile, țiile și cultele care primesc subvenție din bugetul local, cu excepția centrelor de zi pentru

ți caz în care contribuția va fi de minim 5% în bani și minim 5 % în

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

ților publice locale de la ă socială din comunitate, acordându-se

și în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor ții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale

ți de asistență socială, ale și completările ulterioare,

și art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind

și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu ă socială, care pot primi subvenții de

șoara delegat cu atribuții în

ției de Asistență Socială a

ții financiare din venituri proprii de minim 10% (în bani) pentru organizațiile, țiile și cultele care primesc subvenție din bugetul local, cu excepția centrelor de zi pentru

ția va fi de minim 5% în bani și minim 5 % în

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMI

DIRECȚIA DE ASISTENȚ

*Sediu administrativ: Str. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel

Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583 e

2. Aprobarea Regulamentului de organizare asociațiilor, fundațiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în 34/1998 pentru anul 2020, în completarea resurselor proprii (anexa 1);

3. Aprobarea Grilei de evaluare cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit legii, care solicită acordarea subvențiilor de la bugetul local al M 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială (anexa 2);

4. Aprobarea liniilor prioritare pentru finan acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridic administrează unități de asistenț

5. Aprobarea Categoriilor de cheltuieli pentru fiecare tip de serviciu social (anexa 4); 6. Aprobarea Serviciilor complementare subven

privind acordarea unor subven acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înfiin pe anul 2020 (anexa 5);

7. Aprobarea Criteriilor de departajare a unită DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA DIRECTOR GENERAL, JR. RODICA SURDUCAN SERVICIUL STRATEGII PROGRAME Codruța Darida

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

ȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

,,În slujba oamenilor”

tr. Ioan Plavosin Nr. 21 Tel: 0356/416050 Fax: 0356/416049 Sediu social: Bulevardul Regele Carol I, nr.10 Tel/fax 0256/220583

e-mail: [email protected]

Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei de evaluare și selecționare a țiilor, fundațiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în

, în completarea resurselor proprii (anexa 1); Aprobarea Grilei de evaluare și Criteriile de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit legii, care solicită

țiilor de la bugetul local al Municipiului Timișoara, conform prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială (anexa 2);

ritare pentru finanțarea din bugetul local, conform Legii nr.34/1998 privind ții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridic

ți de asistență socială, pe anul 2020 (anexa 3); barea Categoriilor de cheltuieli pentru fiecare tip de serviciu social (anexa 4);

Aprobarea Serviciilor complementare subvenționate din bugetul local, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunosc acreditate ca furnizori de servicii sociale, care înființează și administrează unită

Aprobarea Criteriilor de departajare a unităților de asistență socială cu același punctaj (anexa 6).

Ă SOCIALĂ

PROGRAME, Întocmit, ța Darida Roxana Boncea

Nicoleta Constantin

ȘOARA

0356/416050 Fax: 0356/416049

și funcționare al comisiei de evaluare și selecționare a țiilor, fundațiilor și cultelor care pot primi subvenții de la bugetul local în baza Legii nr.

și Criteriile de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de serviciu sociale potrivit legii, care solicită

șoara, conform prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică,

țarea din bugetul local, conform Legii nr.34/1998 privind ții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și

barea Categoriilor de cheltuieli pentru fiecare tip de serviciu social (anexa 4); ționate din bugetul local, conform Legii nr. 34/1998

ții asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, ă unități de asistență socială,

și punctaj (anexa 6).

Întocmit, Roxana Boncea Nicoleta Constantin