keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 428/23.12.2002 privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie "Alimentare cu gaze naturale şi centrală termică la Liceul H.Coandă, strada C. Brediceanu nr.37 Timişoara"

23.12.2002

Hotararea Consiliului Local 428/23.12.2002
privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie "Alimentare cu gaze naturale şi centrală termică la Liceul H.Coandă, strada C. Brediceanu nr.37 Timişoara"


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2002 - 20052/09.12.2002 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.16 din Legea nr.189/1998 privind finanţele publice locale, modificată;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.(c), (f) şi (m) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie "Alimentare cu gaze naturale şi centrală termică la Liceul H. Coandă, strada Brediceanu nr.37, Timişoara", cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici din Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Finanţarea obiectivului prevăzut la art.1 se face din bugetul local, Cap.57.02 - "Învăţământ" şi se include în Lista de investiţii pe anul 2003.

Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara,
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Control şi Audit Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass - media locale;


Presedinte de sedinta
VIOREL OANCEA
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI