Hotararea Consiliului Local 423/24.11.2009 privind trecerea din domeniul public al Municipiului Timisoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara a unor mijloace fixe care fac parte din sistemul de transport public local, în vederea scoaterii din funcţiune Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2009- 25075/20.10.2009 al Primarului Municipiului Timişoara domnul dr. ing. GHEORGHE CIUHANDU ; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 - privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, modificată; Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 548/1999 privind aprobarea Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor; În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 - privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş; Având în vedere Protocolul de predare - primire nr. SC2003-22565/23.12.2003 încheiat între Regia Autonomă de Transport Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 153/21.12.2004 modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 92/15.03.2005 privind transmiterea în administrarea Regiei Autonome de Transport Timişoara a unor bunuri din domeniul public al municipiului Timişoara, ce asigură transportul urban, precum şi Protocolul nr. SC2005-7941/28.04.2005 încheiat între Primăria Municipiului Timişoara şi Regia Autonomă de Transport Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara; Având în vedere Ordonanţa Guvernului nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului si al unităţilor administrativ-teritoriale; Având în vedere Legea nr. 15/1994 republicată şi modificată , privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale; Având în vedere solicitările Regiei Autonome de Transport Timişoara, înregistrate cu numărul DP2009-006827 din 24.07.2009 şi 009640 din 08.10.2009, de scoatere din funcţiune, casare, valorificare, dar şi refolosire a unor materiale rezultate din dezmembrare la construirea unei statii intermodale pentru transport public de persoane. Se solicita deasemenea şi trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara a unor mijloace fixe care urmează a fi casate; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a) pct. 14 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art. 1: Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara a mijloacelor fixe aflate în evidenţa contabilă a Primăriei Municipiului Timişoara şi în administrarea Regiei Autonome de Transport Timişoara, evidenţiate în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2: Se aprobă scoaterea din funcţiune, casarea şi valorificarea mijloacelor fixe prevăzute la art. 1 şi cuprinse în Anexa la prezenta hotărâre. Art. 3: Procedura de scoatere din funcţiune, valorificare şi după caz casarea mijloacelor fixe prevăzute la art. 1 şi cuprinse în Anexa la prezenta hotărâre va fi pusă în aplicare de către Regia Autonomă de Transport Timişoara, iar sumele încasate prin valorificarea mijloacelor fixe vor fi vărsate la bugetul local. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara şi Regia Autonomă de Transport Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică : - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Regiei Autonome de Transport Timişoara; - Mass - media locale.
|