Hotararea Consiliului Local 408/16.11.2010 privind modificarea denumirii asociaţiei care face obiectul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 103/ 30.03.2010, din "Agenţia de Energie a Judeţului Timiş" în "Asociaţia pentru Managementul Energiei Timiş" Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2010-26565/4.11.2010 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul dr. ing. GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere adresa primită de la Consiliul Judeţean Timiş, cu nr. de ieşire nr. 14255/20.10.2010 şi înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. SC2010-26037/1.11.2010; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr 103 din data de 30.03.2010 privind aprobarea asocierii Municipiului Timisoara pentru constituirea Asociaţiei "Agenţia de Energie a Judeţului Timiş"; Având în vedere dovada disponibilităţii denumirii de "Asociaţia pentru Managementul Energiei Timiş" cu nr. 88549 din 31.08.2010, emisă de Ministerul Justiţiei; Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, modificată şi completată; Luând în considerare Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată ; În conformitate cu prevederile 36 alin. (2), lit. b) şi lit.e), alin.(7) lit. a) şi c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin.(2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,republicată şi modificată; HOTARASTE Art. 1: Se modifică denumirea asociaţiei care face obiectul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 103/ 30.03.2010, din "Agenţia de Energie a Judeţului Timiş" în "Asociaţia pentru Managementul Energiei Timiş". Art. 2: Se desemnează Primarul Municipiului Timişoara, D-nul Gheorghe Ciuhandu, în calitate de reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în cadrul Adunării Generale şi Consiliului Director ale Asociaţiei pentru Managementul Energiei Timiş şi, totodadată, se împuterniceşte să semneze Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei. Art. 3: Modificarea prevăzută de Art. 1 se operează inclusiv asupra Actului Constitutiv şi asupra Statutului Asociaţiei. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică, Direcţia de Mediu şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Consiliului Judeţean Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Patrimoniu; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Poliţia Comunitară; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Mass-media locale.
|