Hotararea Consiliului Local 406/23.12.2002 pentru completarea şi modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 140/28.05.2002 - privind nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2003 în Municipiul Timişoara Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2002 - 20290/11.12.2002 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, turism, sport şi culte, Comisiei pentru sănătate, muncă şi protecţie socială, ecologie şi protecţia mediului din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu prevederile art. 72, 73 şi 77 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 140/28.05.2002 privind nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2003 în Municipiul Timişoara; În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1278/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale; În conformitate cu prevederile art. 38 lit. (d) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală; În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală; HOTARASTE Art.1: Pentru anul fiscal 2003, taxele şi impozitele locale se datorează conform Hotărârii Consiliului Local nr.140/2002 , a Ordonanţei Guvernului nr.36/2002, republicată şi a prezentei hotărâri. Art.2: Hotărârea Consiliului Local nr.140/2002 privind nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2003 în Municipiul Timişoara se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Art.3 va avea următorul cuprins: "În cazul contribuabililor persoane juridice care nu au efectuat nici o reevaluare a clădirilor începând cu anul 1998 până la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr.36/2002, republicată, cota impozitului pe clădiri este de 5% aplicată la valoarea de inventar a clădirii, până la data primei reevaluări, înregistrată în contabilitatea acestora. Pentru clădirile ce fac obiectul contractelor de leasing financiar, începând cu data transferului de proprietate către beneficiar, impozitul pe clădire se determină prin aplicarea cotei de 5% la valoarea de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitate, până la data primei reevaluări înregistrate în contabilitate". 2. Art.8 va avea următorul cuprins: "Pentru firmele instalate la locul exercitării activităţii, taxa anuală este de 200.000 lei/an/mp. sau fracţiune de mp. Taxa stabilită la alin.(1) se majorează cu 50% începând cu anul fiscal 2003." 3. Art.10 se completează cu alin (3) care va avea următorul cuprins: "Taxa hotelieră se determină pe baza cotei stabilite la alin.2, la tarifele practicate de unităţile hoteliere pentru întreaga perioadă de cazare." 4. După art.16 se introduce art.16.1. care va avea următorul cuprins: "Începând cu anul fiscal 2003 impozitul pe clădire datorat de către contribuabilii persoane fizice pentru locuinţa de domiciliu, se majorează cu 30%". 5. Anexa nr.2, punctul B, la Hotărârea Consiliului Local nr.140/2002 se modifică după cum urmează: "B. Pentru eliberarea altor autorizaţii şi certificate decât cele prevăzute la lit.A precum şi pentru viza anuală sau trimestrială a acestora se datorează următoarele taxe: 1. Pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru activităţi lucrative şi viza anuală a acestora: Activităţi lucrative Taxa(lei) a). pentru meseriaşi şi cărăuşi 75.000 b). pentru cazane de fabricat rachiu 130.000 c). pentru liberi profesionişti 200.000 d). pentru mori, prese de ulei şi darace 400.000 e). pentru activităţi de proiectare 1.000.000 f). pentru alte activităţi neprevăzute mai sus 1.000.000 2. Pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare 121.000 lei 3. Pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, deţinute de consiliile locale, pentru fiecare mp. de plan: A1). la scara 1:500 240.000 lei A2). la scara 1:1000 360.000 lei A3). la scara 1:2000 480.000 lei 4. Pentru eliberarea cerificatului de producător 500.000 lei 5. Pentru viza trimestrială a cerificatului de producător 100.000 lei Art.3 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.4: Prezenta hotărâre se comunică: - Prefecturii Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara, - Direcţiei Juridice; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Serviciului Control şi Audit Intern; - Biroului Relaţii Publice; - Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni; - Mass - media locale.
|