keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 377/18.12.2001 privind aprobarea tarifelor pentru transportul urban de călători în Municipiul Timişoara

18.12.2001

Hotararea Consiliului Local 377/18.12.2001
privind aprobarea tarifelor pentru transportul urban de călători în Municipiul Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2001-19851/07.12.2001 al Primarului Municipiului Timişoara - domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi Comisiei pentru sănătate, muncă şi protecţie socială , ecologie şi protecţia mediului din cadrul Consiliului Local al municipiului Timişoara;
În baza Legii nr. 102/2001 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2000 pentru modificarea unor reglementări în domeniul serviciilor publice de transport de călători;
În baza prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.(d) şi (s) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală ;
În temeiul art.46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală ;


HOTARASTE

Art.1: Începând cu data de 01.01.2002, se aprobă tarifele la transportul urban de călători conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: În anul 2002 se reduce cu 20% costul abonamentelor la transportul urban de călători, pentru cetăţenii cu domiciliul în municipiul Timişoara, flotanţi, elevi şi studenţi.

Art.3: Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Regia Autonomă de Transport Timişoara nu mai beneficiază de subvenţia de 25% a cheltuielilor materiale de funcţionare- exploatare a transportului în comun.

Art.4: La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prevederile contrare cuprinse în hotărârile Consiliului Local având acelaşi obiect se revocă.

Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.6: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii judeţului Timiş;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Control şi Audit Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Regiei Autonome de Transport Timişoara;
- Mass - media locale;



Presedinte de sedinta
SERGIU ŞTIRBU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI