keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 337/18.06.2013 privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, a terenului ce face obiectul renunţării la dreptul de proprietate de către S.C. SPOREA COM S.R.L.

18.06.2013

Hotararea Consiliului Local 337/18.06.2013
privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, a terenului ce face obiectul renunţării la dreptul de proprietate de către S.C. SPOREA COM S.R.L.


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr.SC2013-14429 din 23.05.2013, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa nr.469 din 29.04.2013, înregistrată cu nr.CT2013-2248 din 30.04.2013, de către S.C. SPOREA COM S.R.L., prin administrator Ion Sporea, prin care ne înştiinţează că renunţă la dreptul de proprietate asupra imobilului-teren înscris în C.F. nr.434508-Timişoara, în suprafaţă de 1323 m.p., reprezentând teren intravilan, pentru drum;
Având în vedere "Declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate" autentificată cu nr.1593 din 17.04.2013, la Notar Public Neamţu Cornelia;
În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 alin.(3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă dobândirea de către Municipiul Timişoara, în domeniul privat, a imobilului reprezentând teren pentru drum, în suprafaţă de 1323 m.p., înscris în CF nr. 434508-Timişoara, care face obiectul renunţării la dreptul de proprietate a S.C. SPOREA COM S.R.L.

Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control;
- Biroului Audit;
- O.C.P.I. Timiş;
- D-lui Ion Sporea;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
ADRIAN ORZA
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

ROMÂNIA APROBAT JUDEŢUL TIMIŞ PRIMAR, MUNICIPIUL TIMIŞOARA Nicolae Robu PRIMĂRIA Nr. SC2013-14429 din 23.05.2013

R E F E R A T privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, a terenului ce face

obiectul renunţării la dreptul de proprietate de către S.C. SPOREA COM S.R.L.

Având în vedere adresa nr.469 din 29.04.2013, înregistrată cu nr.CT2013-2248 din 30.04.2013, de către S.C. SPOREA COM S.R.L., prin administrator Ion Sporea, prin care ne înştiinţează că, renunţă la dreptul de proprietate asupra imobilului-teren înscris în C.F. nr.434508-Timişoara, în suprafaţă de 1323 m.p., reprezentând teren intravilan, pentru drum.

Având în vedere, “Declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate” autentificată cu nr.1593 din 17.04.2013, la notar public Neamţu Cornelia, prin care proprietarul imobilului-teren, declară că renunţă la dreptul de proprietate asupra terenului menţionat mai sus.

Având în vedere, “Declaraţia” autentificată cu nr.1733 din 25.04.2013, la notar public Neamţu Cornelia, prin care proprietarul imobilului-teren, declară că, terenul identificat mai sus, este liber de orice sarcini. În conformitate cu prevederile art.562, alin.2 din Codul Civil, în cartea funciară a fost notată declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate a S.C. SPOREA COM S.R.L. În baza art.553, alin.2 din Codul Civil, “Imobilele cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate conform art.562 alin.2, se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraş sau municipiu, după caz, şi intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local”. În conformitate cu prevederile art.889 din Codul Civil, „proprietarul poate renunţa la dreptul său printr-o declaraţie autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru şi publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului”, iar municipiul “poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, cu respectarea dispoziţiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare...” Având în vedere cele prezentate,

Cod FO 53-01, ver.1

PROPUNEM :

Emiterea de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara, a unei hotărâri privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timişoara, în domeniul privat, a imobilului reprezentând teren intravilan pentru drum, în suprafaţă de 1323 m.p., înscris în CF nr. 434508-Timişoara, care face obiectul renunţării la dreptul de proprietate a S.C. SPOREA COM S.R.L.

VICEPRIMAR, Traian Stoia  

DIRECŢIA DE URBANISM, DIRECŢIA CLĂDIRI, TERENURI şi DOTĂRI DIVERSE,

Emilian-Sorin Ciurariu Martin Staia SERVICIUL BANCA DE DATE URBANĂ CONSILIER, ŞI CADASTRU, Dan Robescu Ilie Dumbravă

BIROUL CONSULTANŢĂ JURIDICĂ, Jurist,

Gabriela Iova

Cod FO 53-01, ver.1