keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 300/27.06.2006 privind structura pe specialităţi a membrilor Comisiei sociale de analiză a dosarelor depuse de petenţi în vederea repartizării unei locuinţe realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, destinate tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 de ani în cadrul programului de Construcţii locuinţe pentru tineri destinate închirierii

27.06.2006

Hotararea Consiliului Local 300/27.06.2006
privind structura pe specialităţi a membrilor Comisiei sociale de analiză a dosarelor depuse de petenţi în vederea repartizării unei locuinţe realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, destinate tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 de ani în cadrul programului de Construcţii locuinţe pentru tineri destinate închirierii


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr.Sc2006-11551/12.06.2006 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ,sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe modificată şi completată;
În conformitate cu Legea nr.10/2006 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.105/2005 pentru modificarea şi completarea Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.816/14.07.2005 privind modificarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.962/2001;
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.592/10.05.2006 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001;
Având în vedere adresa Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - Direcţia Generală Construcţii Locuinţe nr. 2244/DGCL/27.10.2005, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. SC2005-018764/01.11.2005;
În conformitate cu prevederile art. 38, alin.2 lit.(f) şi alin. 3 din Legea nr.215/2001- privind administraţia publică locală, modificată;
În temeiul art. 46 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, modificată;



HOTARASTE


Art.1 : Se aprobă structura pe specialităţi a membrilor Comisiei sociale de analiză a dosarelor depuse de către petenţi în vederea repartizării unei locuinţe realizată de A.N.L. în cadrul programului de Construcţii locuinţe pentru tineri destinate închirierii, destinate tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 de ani, în următoarea componenţă:
- 4 reprezentanţi ai Serviciului Administrare Locuinţe;
- 1 jurist din cadrul Serviciului Juridic al Primăriei Timişoara;
- 1 reprezentant al Biroului Asociaţiei de Proprietari din cadrul Primăriei Timişoara;
- 1 reprezentant al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice;
- 1 reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Timiş;
- 1 reprezentant al Colegiului Medicilor;
- 1 reprezentant din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului;
- 1 reprezentant al Prefecturii Judeţului Timiş.

Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu şi Serviciul Public de Administrare Locuinţe şi Utilităţi, după obţinerea avizului şi aprobării Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

Art.3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Poliţia Comunitară;
- Serviciului Juridic;
- Biroului Relaţii Publice;
- Biroului Control Intern;
- Centrului de Consiliere Pentru Cetăţeni;
- Serviciului Public de Administrare Locuinţe şi Utilităţi;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
CORNEL MISTOR
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_-_Comisie_ANL.pdf

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA DIRECŢIA PATRIMONIU A p r o b a t: SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE PRIMAR, LOCUINŢE ŞI UTILITĂŢI Nr. SC2006-11551/12.06.2006 GHEORGHE CIUHANDU

REFERAT privind stabilirea comisiei sociale de analiză a dosarelor depuse de către petenţi

în vederea repartizării unei locuinţe realizate de către A.N.L. în cadrul programului de Construcţii locuinţe pentru tineri destinate închirierii,

destinate tinerilor şi familiilor de tineri Având în vedere prevederile :

-Legii nr.10/2006 privind aprobarea O.U.G. nr.105/2005 pentru modificarea şi completarea Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe,

-H.G. nr.816/14.07.2005 privind modificarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin H.G. 962/2001

-adresa Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – Direcţia Generală Construcţii Locuinţe nr. 2244/DGCL/27.10.2005, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. SC2005-018764/01.11.2005,

-H.G. nr.592/10.05.2006 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin H.G. 962/2001

se impune a se constitui în conformitate cu art.14 alin.5 din Normele metodologice modificate prin H.G nr.816/2005, o Comisie socială care va analiza dosarele depuse de către petenţi în vederea repartizării unei locuinţe realizate de către A.N.L. în cadrul programului de Construcţii locuinţe pentru tineri destinate închirierii, destinate tinerilor şi familiilor de tineri. Astfel, este necesară emiterea unei hotărâri de Consiliu Local în vederea stabilirea structurii pe specialităţi a membrilor Comisei sociale. Ulterior este necesară emiterea unei Dispoziţii a Primarului în vederea nominalizării membrilor comisiei cât şi a atribuţiilor acestora şi a procedurilor de lucru, având în vedere că această Comisie va fi un colectiv operativ aflat la dispoziţia acestuia.

Astfel, propunem ca din această comisie să facă parte: - 4 reprezentanţi ai Serviciului Administrare Locuinţe, - 1 jurist din cadrul Serviciului Juridic al Primăriei Timişoara, - 1 reprezentant al Biroului Asociaţiei de Proprietari din cadrul Primăriei Timişoara, - 1 reprezentant al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, - 1 reprezentant al Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş, - 1 reprezentant al Colegiului Medicilor, - 1 reprezentant din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, - 1 reprezentant al Prefecturii Judeţului Timiş,

Motivăm prezenta componenţă prin faptul că actele care sunt necesare în vedere stabilirii punctajului sau a îndeplinirii criteriilor restrictive de acces la locuinţe construite în cadrul acestui program sunt emise de către unele dintre aceste instituţii şi este necesar a fi verificate. Precizăm că s-

2

au purtat corespondenţe cu instituţiile nominalizate mai sus şi s-a obţinut acordul acestora de delegare a unor persoane, specialişti din cadrul acestora pentru a face parte din prezenta Comisie. Secretariatul Comisiei va fi asigurat de către Serviciul locuinţe din cadrul Serviciului Public de Administrare Locuinţe şi Utilităţi, prin grija căruia se vor procesa într-un sistem computerizat toate fişele de punctaj stabilite pentru fiecare solicitant pe baza actelor depuse de către acesta. Solicitările/cererile privind repartizarea de locuinţe pentru tineri destinate închirierii vor fi înregistrate în ordinea primirii la Serviciul Centrul pentru Consiliere Cetăţeni, camera 12 şi vor fi însoţite de actele justificative necesare în vederea stabilirii punctajului. Prezenta comisie va stabili pe baza actelor doveditoare depuse de către petenţi punctajele, în conformitate cu criteriile care au fost aprobate de către Consiliul Local prin Hotărârea nr. 219 din 30.05.2006 în conformitate cu H.G. nr.816/14.07.2005, respectiv conform Anexei care prevede criteriile cadru, iar fiecare membru al Comisiei va stabili pentru fiecare solicitare un punctaj aferent acelui criteriu care îi va fi încredinţat spre verificare şi punctare. În urma analizării cererilor de locuinţe pentru tineri destinate închirierii şi a procesării computerizate a datelor, Comisia socială va prezenta Consiliului Local propuneri privind modul de soluţionare al acestora, respectiv lista de priorităţi.

Propunem ca la întocmirea listei de priorităţi să fie luate în considerare toate cererile depuse de petenţi până la 31 decembrie a anului precedent întocmirii listei precum şi cererile depuse de petenţii care nu au beneficiat de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil până la aceea dată. V I C E P R I M A R, DIRECTOR, Ing. Adrian Orza Ec. Nicuşor C-tin Miuţ Şef Serviciu Public de Administrare Locuinţe şi Utilităţi, Ing. Otilia Sîrca AVIZAT JURIDIC, Jur. Mirela Lasuschevici