Hotararea Consiliului Local 29/29.01.2008 privind aprobarea convenţiei între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Fundaţia Timişoara '89 pentru susţinerea unor servicii sociale la nivelul Municipiului Timişoara Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul cu nr. 107/14.01.2008 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Gheorghe Ciuhandu; Având în vedere avizele Comisiiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică , drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte; Având în vedere Decizia nr. 26/10.02.2006 a Comisiei de Acreditare a Furnizorilor de Servicii Sociale Timiş prin care Fundaţia Timişoara '89 a fost acreditată pentru tipul de serviciu- Centru de informare şi consiliere; În conformitate cu prevederile art. 33 şi art. 40 din Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială ; În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(e) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; În temeiul art.45 alin.2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată. HOTARASTE Art.1. Se aprobă convenţia între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Fundaţia Timişoara '89 pentru furnizarea de servicii sociale la nivelul Municipiului Timişoara , conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică : - Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Direcţiei de Mediu; - Biroul Control Intern şi Managementul Calităţii; - Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara; - Fundaţiei Timişoara '89; - Mass-media locale .
|