keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 299/01.11.2001 privind anularea sumelor alocate pentru desfăşurarea unor activităţi cultural-sportive

01.11.2001

Hotararea Consiliului Local 299/01.11.2001
privind anularea sumelor alocate pentru desfăşurarea unor activităţi cultural-sportive


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere propunerea domnului consilier Petru Bujor;
Având în vedere Referatul nr. SC2001- 16077/22.10.2001 al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi culte şi Comisiei pentru cultură, învăţământ, turism şi sport din cadrul Consiliului Local al municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.d din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art.46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art.1: Sumele alocate pentru desfăşurarea unor activităţi cultural -sportive, care nu au fost ridicate în termen de 60 de zile de la data încheierii acţiunii, din culpa solicitantului, se anulează.

Art.2: Se aprobă redistribuirea pentru alte activităţi, conform Agendei cultural-sportive, a sumelor rămase disponibile de la Cap. 59.02. şi a celor alocate în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 8/1999.
Art.3 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Serviciul Public de Sport, Cultură , Artă şi Ştiinţă din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii judeţului Timiş;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Control şi Audit Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
DORIN POPOVICI
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI