Hotararea Consiliului Local 27/30.01.2007 privind modificarea Hotararii Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 294/27.06.2006 pentru stabilirea criteriilor de departajare a solicitarilor de spatii comerciale sau de prestari servicii de la beneficiarii Legii nr. 341/2004 Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. D72006 - 7529/17.01.2007 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având in vedere adresa d-lui consilier municipal ing. Bogdan Achimescu, inregistrata la Primaria Municipiului Timisoara cu nr. D72006 - 7529/12.12.2006; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ,sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având in vedere Hotararea Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 294/27.06.2006 pentru stabilirea criteriilor de departajare a solicitarilor de spatii comerciale sau de prestari servicii de la beneficiarii Legii nr. 341/2004; Având în vedere procesul verbal al sedintei din data de 09.01.2007 al Comisiei de analiză a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în imobile proprietatea Primăriei Timişoara precum şi în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara infiintata prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 288/2005; În conformitate cu prevederile art. 38 alin. (9) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, completată şi modificată de Legea nr. 286/2006; În temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, completată şi modificată de Legea nr. 286/2006; HOTARASTE Art.1: Se modifica Hotararea Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 294/27.06.2006 pentru stabilirea criteriilor de departajare a solicitarilor de spatii comerciale sau de prestari servicii de la beneficiarii Legii nr. 341/2004, care va avea urmatorul cuprins: "Art.1: Se aproba criteriile de departajare a solicitarilor de spatii comerciale sau de prestari servicii pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, astfel : A.) CALITATEA DE REVOLUTIONAR 1. Urmas al Eroului-Martir al Revolutiei Romane din Decembrie 1989.....................................3 puncte 2. Luptator pentru victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989 - RANIT.................................2 puncte 3. Luptator pentru victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989 - RETINUT............................1 punct 4. Ť Luptator pentru victoria revolutiei Romane din Decembrie 1989 - REMARCAT PRIN FAPTE DEOSEBITE.........................0 puncte B.) DACA A MAI BENEFICIAT DE ALTE DREPTURI PREVAZUTE DE LEGEA NR.42/1990 1. Daca nu a obtinut locuinta.........................................3 puncte 2. Daca nu a obtinut teren..............................................3 puncte C.) NUMARUL COPIILOR MINORI IN INTRETINERE Pentru fiecare copil.....................................................1 punct D.) DACA A FOST EVACUAT DIN SPATIU CU ALTA DESTINATIE DOBANDIT CONFORM LEGII NR.42/1990 SAU LEGII NR.341/2004 Redobandit de fostii proprietari (repunere in drepturi)....................3 puncte E.) VECHIMEA CERERII Pentru fiecare an.............................................................................1 punct F.) Daca o institutie sau o societate comerciala cedeaza un spatiu, in limita a 100 m.p., in favoarea unui beneficiar al Legii nr. 341/1990, spatiul va fi atribuit in mod direct persoanei respective. Art. 2: Acte necesare pentru analizarea punctajului in Comisia de aplicare a Hotărârii Consiliului Local nr. 288/2004: 1. Cerere; 2. Certificat de revolutionar eliberat in conditiile Legii nr. 341/2004; 3. Copie buletin identitate beneficiar Legea nr.341/2004; 4. Copii certificate de nastere copii; 5. Declaratie pe propria raspundere privind faptul ca nu a beneficiat de alte drepturi prevazute de legea nr.42/1990." Restul prevederilor Hotararii Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 294/27.06.2006 privind stabilirea criteriilor de departajare a solicitarilor de spatii comerciale sau de prestari servicii de la beneficiarii Legii nr. 341/2004, raman neschimbate. Art. 2 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 3 : Prezenta hotărâre se comunică: -Instituţiei Prefectului - Judeţului Timiş; -Primarului Municipiului Timişoara; -Direcţiei Economice; -Direcţiei Edilitare; -Direcţiei Urbanism; -Direcţiei Patrimoniu; -Direcţiei Poliţia Comunitară; -Serviciului Juridic; -Centrului de Consiliere pentru Cetăţeni; -Biroului Control Intern ; -Biroului Relaţii Publice ; -Mass - media locale.
|