Hotararea Consiliului Local 411/11.04.2000 privind privind aprobarea Metodologiei de repartizare a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, către beneficiarii Legii nr. 42/1990, republicată şi modificată Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică drepturile omului şi culte şi Comisiei pentru protecţie socială, mediu, sănătate, învăţământ, turism, cultură şi sport din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile art.10 lit. "ş" din Legea nr. 42/1990 - pentru cinstirea eroilor - martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989; Având în vedere Sentinţa Civilă nr. 63/CA/01.06.1999 a Tribunalului Timiş, Secţia Comercială, definitivă şi irevocabilă la 21.12.2000 - pentru anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 53/1996 - privind modificarea procedurii de repartizare a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă către beneficiarii Legii nr. 42/1990; În conformitate cu prevederile art.20 lit. (g) din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată; În temeiul art.28 alin.1 şi 2 din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată; HOTARASTE Art.1: Se aprobă închirierea din fondul de Stat a câte unui mic spaţiu disponibil, în suprafaţă de până la 50 mp., pentru activităţi comerciale, de producţie sau prestări de servicii, fără licitaţie, către beneficiarii Legii nr. 42/1990 - republicată şi modificată. Art.2: Se aprobă Metodologia de repartizare a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, către beneficiarii Legii nr. 42/1990 -republicată şi modificată, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3: Cu aducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.4: Prezenta hotărâre se comunică: - Prefecturii Judeţului Timiş; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Administrative; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Serviciului Juridic; - Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni; - Biroului Corp Control Primar; - Asociaţiilor de Revoluţionari; - Mass-mediei locale;
|