keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 245/22.04.2008 privind aprobarea Studiului de fezabilitate "Extindere reţea apă - canal - str. Ernest Newmann"

22.04.2008

Hotararea Consiliului Local 245/22.04.2008
privind aprobarea Studiului de fezabilitate "Extindere reţea apă - canal - str. Ernest Newmann"


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2008 - 7770/10.04.2008 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Legii 273/2006 privind finanţele publice locale;
Având în vedere Protocolul de Colaborare nr. SC 2007-001643/26.06.2007 încheiat între Municipiul Timişoara şi cetăţenii domiciliaţi pe str.Ernest Newmann;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin (4), lit.d) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă Studiul de fezabilitate "Extindere reţea apă - canal - str. Ernest Newmann", potrivit proiectului P08/2008 întocmit de SC DELTA PROJECT SRL, având indicatorii tehnico-economici prevăzuţi în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Edilitară şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Mass - media locale;


Presedinte de sedinta
EUGENIA TONENCHI
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

ROMÂNIA SE APROBĂ, JUDEŢUL TIMIŞ PRIMAR PRIMĂRIA TIMIŞOARA Dr. Ing. GHEORGHE CIUHANDU DIRECŢIA EDILITARĂ BIROUL HIDROTEHNIC Nr. SC 2008-7770/10.04.2008

R E F E R A T

Localitatea Timişoara dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate menajere.

Reţelele de alimentare cu apă şi canalizare existente nu acoperă toate zonele construite, situaţie întâlnită şi în cartierul Mehala-Torontal pe str. Ernest Newmann. Această deficienţă impune realizarea unor reţele de alimentare cu apă şi canalizare pe acestă stradă.

Menţionăm că în conformitate cu Protocolul de Colaborare nr. RE2007- 001643/26.07.2007 încheiat între Municipiul Timişoara şi cetăţenii domiciliaţi pe strada Ernest Newmann, achiziţionarea tubulaturii necesare realizării reţelei de alimentare cu apă şi canalizare se va face de către cetăţenii domiciliaţi pe această stradă.

Valoarea totală a investiţiei ,, Extindere reţea apă-canal - str. Ernest Newmann ” este estimată la 212.080 lei (cu TVA), respectiv 56.387 Euro (1 EURO=3,7617 lei la data de 03.03 .2008).

Având în vedere faptul că finanţarea obiectivului ,, Extindere reţea apă- canal - str. Ernest Newmann ” se face din bugetul local, Capitolul ,,Alimentări cu apă”, propunem aprobarea studiului de fezabilitate conform proiectului P 08/2008 întocmit de S.C. DELTA PROJECT S.R.L.

DIRECTOR DIRECŢIA EDILITARĂ, ŞEF SERVICIU ENERGETIC, ing. DUMITRU ANDOR ing. IOAN ZUBAŞCU

ŞEF BIROU HIDROTEHNIC, AVIZAT JURIDIC, ing. MARIUS ONEŢIU Red. / Dact. : MO ; Ex:1