keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 245/20.12.2016 privind aprobarea modalităţii de acordare a gratuităţii la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă, conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, modificată şi completată

20.12.2016

Hotararea Consiliului Local 245/20.12.2016
privind aprobarea modalităţii de acordare a gratuităţii la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă, conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, modificată şi completată


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul cu nr. AS2016-14465/24.11.2016 al Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara, aprobat de Primarul Municipiului Timişoara, domnul Nicolae Robu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 448/06.12.2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, modificată şi completată;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 9/31.01.2012 - privind modificarea şi completarea tarifelor la transportul urban de călători în Municipiul Timişoara prevăzute în Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 62/01.03.2011;
Având în vedere Ordinul nr. 62 din 23.04.2007 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă pentru persoanele cu handicap şi modelul acesteia;
Având în vedere Hotărârea nr. 270/27.10.2016 a Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Transport Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin (2), lit.d) si alin.(6) lit.a) pct. 2 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă plata lunară pentru un număr mediu de 1920 beneficiari ai transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă.

Art. 2: Beneficiarii gratuităţii pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă sunt persoanele cu handicap grav şi accentuat, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat, însoţitorul persoanei cu handicap grav în prezenţa acesteia, însoţitorul copilului cu handicap accentuat în prezenţa acestuia, însoţitorul adultului cu handicap auditiv şi mintal accentuat în prezenţa acestuia.

Art. 3: Plata lunară a contravalorii transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă se efectuează de către Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap, la un tarif de 93 lei reprezentând contravaloare abonament general pe 30 zile aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 9/31.01.2012 şi se suportă din bugetul local, de la Capitolul 68.02 -Asigurări şi asistenţă socială, Subcapitolul 68.02.05.02 - Asistenţă socială în caz de invaliditate, în valoare de 178.560 lei/lună, suma totală anuală pentru anul 2017 fiind în valoare de 2.142.720 lei.

Art. 4: Decontarea contravalorii transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă, pentru persoanele menţionate la art. 2 se face pe baza facturii emise de Regia Autonomă de Transport Timişoara, până în data de 5 ale lunii curente pentru luna precedentă.

Art. 5: Persoanele menţionate la art.2 vor circula gratuit pe baza legitimaţiei eliberate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, nominală, netransmisibilă şi valabilă pe perioada de valabilitate a documentului de încadrare în grad de handicap şi a Cărţii de identitate sau pe baza cardului eliberat de către Regia Autonomă de Transport Timişoara.

Art. 6: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara.

Art. 7: Prezenta Hotărâre se comunică :
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Urbanism;
- Directiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Biroului Sport - Cultură;
- Biroului Şcoli - Spitale;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului ;
- Biroului Audit;
- Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara;
- Regiei Autonome de Transport Timişoara;
- Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
DAN DIACONU
Contrasemneaza
SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: referat_gratuitate_transport.pdf

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ CONSILIUL LOCAL TIMIŞOARA APROBAT Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara PRIMAR Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap NICOLAE ROBU Nr.

REFERAT Privind aprobarea, pentru anul 2017 a modalităţii de acordare a gratuităţii transportului

urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cuantumul acesteia, conform Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

În conformitate cu prevederile art. 23 alin.1, din Legea nr. 448/2006 privind protecţia

şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ,,Persoanele cu handicap grav şi accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul.”

Alin. 2 al art. 23 din Legea 448/2006 precizează: ,,Beneficiază de prevederile alin. (1) şi următoarele persoane :

a) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora; b) însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora; c) însotitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora, pe

baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap;

d) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; e) asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat”. Potrivit art. 23, alin.3 din legea mai sus menţionată ,,Legitimaţia pentru transportul

urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă este valabilă pe întregul teritoriu al ţării fiind recunoscută de toate regiile de transport local, şi este eliberată de către Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, costurile fiind suportate din bugetele judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.”În acest sens preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap a emis Ordinul nr.62/2007 din 23.04.2007 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă pentru persoanele cu handicap şi modelul acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 23, alin 4 si 5 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ,,Sumele aferente dreptului prevăzut la alin. (1) si (2) se asigură din bugetele locale”, ,,Modalitatea de acordare a gratuităţii şi cuantumul acesteia se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale”.

Tariful stabilit pentru decontarea gratuităţii transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă, este de 93 lei aprobat prin H.C.L.M.T. nr. 9/31.01.2012.

Având în vedere expirarea termenului la data de 31.12.2016 pentru care a fost emisă Hotărârea Consiliului Local nr. 500/20.11.2015, Regia Autonomă de Transport Timişoara, prin adresa nr.25322/22.11.2016, primită şi înregistrată la Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timisoara sub Nr. AS2016-14309/22.11.2016, a propus iniţierea de către Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara a unui Proiect de Hotărâre pentru perioada anului 2017, precizând totodată şi o modalitate de acordare a gratuităţii la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă, sub forma unei plăţi lunare

pentru un numar mediu de 1920 beneficiari ai transportului urban gratuit cu mijloace de transport în comun de suprafaţă, la tariful de 93 lei la nivelul unui abonament general pentru 30 zile.

Anexăm prezentului referat, adresa nr. 25322/22.11.2016 a Regiei Autonome de Transport Timişoara, Hotărârea nr. 270/27.10.2016 a Consiliului de Administra�ie al Regiei Autonome de Transport Timi�oara �i Referatul nr. 22761/27.10.2016 al Direc�iei Economice a Regiei Autonome de Transport Timişoara;

În baza Legii nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, urmare a celor mai

sus prezentate:

PROPUNEM:

1. A se aproba plata lunară pentru un număr mediu 1920 beneficiari ai transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă.

2. Beneficiarii gratuităţii pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă sunt persoanele cu handicap grav şi accentuat, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat, însoţitorul persoanei cu handicap grav în prezenţa acesteia, însoţitorul copilului cu handicap accentuat în prezenţa acestuia, însoţitorul adultului cu handicap auditiv şi mintal accentuat în prezenţa acestuia.

3. Plata lunară a contravalorii transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă se efectuează de către Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timisoara, la un tarif de 93 lei aprobat prin H.C.M.L. nr. 9/31.01.2012 şi se suportă din bugetul local, de la Capitolul 68.02-Asigurări şi asistenţă socială, Subcapitolul 68.02.05.02 – Asistenţă socială în caz de invaliditate în valoare totală anuală de 2.142.720 lei.

4. Decontarea contravalorii transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă, pentru persoanele beneficiare menţionate mai sus, se face pe baza facturii emise de Regia Autonomă de Transport Timişoara, până în data de 5 ale lunii curente pentru luna precedentă.

Viceprimar, Imre Farkas Director executiv adjunct Gabriela Cristina Curuţ Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Sef Serviciu Inspector de Specialitate Consilier Juridic Daniela Lung Elisabeta Bunget Larissa Welker Consilier juridic Alin Stoica

Cod FO 53-02, Ver.1 Red./ed 2 ex. /L.W.