keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 211/14.10.2003 privind modificarea Organigramei , a Statului de funcţii şi a Funcţiilor publice ale aparatului propriu al Primăriei Municipiului Timişoara

14.10.2003

Hotararea Consiliului Local 211/14.10.2003
privind modificarea Organigramei , a Statului de funcţii şi a Funcţiilor publice ale aparatului propriu al Primăriei Municipiului Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2003 - 17225/07.10.2003 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, turism, sport şi culte, Comisiei pentru sănătate, muncă şi protecţie socială, ecologie şi protecţia mediului din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.126/03.07.2003 - privind aprobarea Organigramei , a Statului de Funcţii şi a Funcţiilor publice ale aparatului propriu al Primăriei Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.XVI, Titlul III din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri , prevenirea şi sancţionarea corupţiei;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit. (e) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art.1: Se modifică Organigrama, Statul de funcţii şi Funcţiile publice ale aparatului propriu al Primăriei Municipiului Timişoara conform Anexelor nr.1, 2 şi 3 , care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 01.11.2003 şi modifică în mod corespunzător Hotărârea Consiliului Local nr.126/2003 .

Art.3 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass - media locale;


Presedinte de sedinta
RODICA VLAD
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI