keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 19/25.01.2017 privind aprobarea închirierii spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă prin scoaterea la licitaţie publică deschisă cu strigare

25.01.2017

Hotararea Consiliului Local 19/25.01.2017
privind aprobarea închirierii spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă prin scoaterea la licitaţie publică deschisă cu strigare


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2017-939/13.01.2017 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa nr. SC2017-90/12.01.2017, a Serviciului Juridic prin care se menţionează că spaţiile din anexa nr. 1, a prezentei hotărâri sunt libere din punct de vedere juridic şi nu există litigii pe rolul instanţelor de judecată;
Având în vedere adresa nr. CT2015-1498/24.08.2015, a Biroului Clădiri Tertenuri, prin care se precizează că pentru spaţiile menţionate în anexă nu mai există revendicări la Legea 10/2001;
Având în vedere adresa nr. CCT2017-000002/16.01.2017 a Directiei Judeţene pentru Cultură Timis prin care se comunică avizul favorabil privind inchirierea spatiilor;
În conformitate cu prevederile art.36 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă închirierea prin scoatere la licitatie publica deschisa cu strigare, a spatiilor cu altă destinatie decat aceea de locuinta cuprinse în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu contract de inchiriere pe o perioada de 3 ani.
Art. 2: Se aprobă Caietul de sarcini , conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3: Se aproba raportul de evaluare, conform Anexei nr. 3 care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Spaţii cu Alta Destinaţie- Direcţia Clădiri Terenuri si Dotări Diverse din cadrul Primăriei Municipiului Timisoara.
Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Comunicare;
- Biroului Sport - Cultură;
- Biroului Şcoli - Spitale;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Priamrului;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
DAN DIACONU
Contrasemneaza
SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: MX-2314N_20170119_060005.pdf

ANEZA (s) BLACK LIGHT C.U.i. RO1829687 Registrul Comerţului: J35/1850/1992 LA HCL ME, C.U.i.: RO3490152 Registrul Comerţului: 135/697/1993 e “Client: MUNICIPIUL TIMISOARA pr SEPTEMBRIE 2016 S.C.BLACK LIGHT S.R.L. Timişoara, Strada Virtuţii, nr. 1, cod 300126, Tel.: 0356 808 870, Fax: 0356 808 871; E-mail: officei Eblackiight.ro S.C, CONSULTIM S.A. Timişoara, Str. Eugeniu de Savoya, nr. 6, ap.5, cod 300302, Tel,: 0356100376, E-mail: situate in Timisoara, str. Dacilor nr.8, SAD2 si 3, ju Timis 1 _ Inseris în CF nr. 400419-C1-U10 si 400419-€ OARA | office Pconsultim.ro . 1

Lider 1 administrator Birla Gigi-Aureliu Asociat 1 dir. gen. Marcu Ionut Evaluator 1 Vereb Andrei-Eugen - membru ANEVAR cu specializarea EPI, leg. nr. 17058 RAPORT DE EVALUARE Prezentul raport a fost intocmit de asocierea S.C. BLACK LIGHT S.R.L. & S.C. CONSULTIM S.A. Prezentul raport a fost intocmit in conformitate cu Standardele de Evaluare ANEVAR Prezentul raport este destinat numai scopului pentru care a fost intocmit si nu poate fi reprodus sau publicat, integral sau partial, fara aprobarea ! scrisa a partilor Prezentul raport a fost avand in vedere Acordul Cadru nr. 55/25.04.2016 si a contractului subsecvent nr. 56/25.04.2016

SINTEZA [Client [MUNICIPIUL TIMISOARA prin PRIMAR IN [Proprietar |STATUL ROMAN PRIN CONS LOCAL, TIMISOARA MUNICIPIUL TIMISOARA prin PRIMAR | Tip proprietate (conform CF) spatiu comercial Adresa proprietatii _ Timisoara, Piata Dacilor, ur. 8, jud. Timis 400419-CI Data inspectiei Data evaluarii Data raportului Curs de referinta (lei/euro) _ Scopul evaluarii 16.09.2016 16.09.2016 , 75 = SR Tr TON Pentru spatiul SAD 2, chiria lunara bruta se estimeaza la 167 Euto/luna, a Lei/luna, Observatii i | i | | |

„Lider S.C. BLACK LIGHT S.R.L. - Asociat S.C. CONSULTIM S.A. Legitimatie ANEVAR 0354, valabila 2016 [Asigurare profesionala nivel/nr/an __|50.000 Euro/12882/02.02.2016 _ Reprezentant Birla Gigi-Aureliu e Adresa contact _ Timisoara, str, Virțutii, nr. 1, jud. Timis Evaluator _ Legitimati ANEVAR Asigurare profesionala nivel/ar/an [Adresa contact |Timisoara, str, St. O. Iosif, bi, B4, ap. 6 a MUNICIPIUL TIMISOARA prin PRIMAR. Adresa contact Timisoara, B-dul. C. D. Destinatarul raportului _ Proprietatea evaluata a rr canalizare da terenul este ocupat cu urmatoarele constructii; Piata Dacilor, nr. 8, SAD 2 Nr. Cad/top: 400419-C1-U10 / 5755 Su: 41,85, Sc: -, Sd; - Constructie din zidarie de caramida. Ferestrele sunt de tip PVC cu geam termopan. Pardoseala este de tip gresie. Nu se cunoaste cum se realizeaza incalzirea spatiului. Tamplarie exterioara: metalica Tamplarie interioara: metalica anul constructiei: -1930 data ultimei renovari: - STATUL ROMAN PRIN CONS LOCAL TIMISOARA. Adresa proprietatii conform CF, Timisoara, Piata Dacilor, nr. 8, jud. Timis Conditii limitative deosebite Mservatii 5 Declararea valorii _ RE — valoarea de piata estimata a proprietatii (fara TVA): 88.700 Euro 394.884 Lei 167 Euro/luna SA 2. 745 Lei/luna 355 Euro/luna __1580 Lei/luna Valoarea estimata a chiriei (Tipul de valoare Data evaluarii e Data raportului de evaluare Curs de referinta (lei/euro) T|Date privind dreptul de proprietate Proprietate imobiliara situata in Timisoara, Piata Dacilor, nr. 8, jud. Timis, inscrisa in CF nr. 400419-C1, comp : 3972 si constructiile spatiu comercial, constructii edificate pe terenul identificat mai sus Ă îi | j i i j

Proprietarul imobilului descris mai sus este STATUL ROMAN PRIN CONS LOCAL TIMISOARA, asa cum rezulta din CF nr. 400419-C1, Dreptul de proprietate este integral Cladirile care sunt edificate pe teren sunt evidentiate in cartea funciara nr: 400419-Cl. Numerele cadastrale ale acestor constructii sunt: 400419-C1-U10. Proprietarul a dobandit dreptul de proprietate prin nationalizare D92/950 cu nr A11721 din data de 1955. Proprietarul detine dreptul de proprietate in cota de 1/1 - Proprietatea este afectata de urmatoarele sarcini: nu sunt - Dreptul de proprietate este integral - Extras carte funciara nr. 400419-C1 Timisoara din data de 11.08.2015 privind documentatia cadastrala In extrasul CF nr. 400419-C1 sunt evidentiate suprafetele construite si regimul de inaltime al cladirilor: TEREN 3972 mp Piata Dacilor, nr. 8, SAD 2 - mp in regim de inaltime P+lE Avand în vedere faptul ca exista diferente intre suprafetele rezultate din CF si suprafetele rezultate din documentatia cadastrala, evaluatorul a folosit in raportul de evaluare suprafetele rezultate din documentatia cadastrala. Evaluatorul nu isi asuma raspunderea pentru acuratetea si precizia suprafetelor, cu exceptia respectarii suprafetelor folosite. „ UTILIZARE CONFORM CF spatiu cu alta destinatie [DESCRIEREA ZONEI DE AMPLASARE Zona de amplasare urbana, centrala - Fabric, zona 2 Auto; str,Dacilor Artere importante de circulatie in apropiere — Calitatea retelelor de transport: asfaltate. Caracterul edilitar al zonei arțier de tip mixt, cu locuinte unifamilale situate in cladiri din perioada interbelica, cu spat In zona se afla: RIN Retele de transport: da e Utilitati edilitare: da da — retea electrica tente pe IE termoficare Gradul de poluare orientativ - - — e — 11 [DESCRIEREA CONSTRUCTIILOR Piata Dacilor, nr. 8, SAD 2 Su: 41,85, Sc: -, Sd: - Constructie din zidarie de caramida. Ferestrele sunt de tip PVC cu geam termopan. Pardoseala este de tip gresie. Nu se cunoaste cum se realizeaza incalzirea spatiului. Tamplarie exterioara: metalica Tamplarie interioara: metalica anul constructiei: —1930 data ultimei renovari: - Cartea constructiei nu a fost pusa la dispoziția evaluatorului. Evaluatorul a preluat datele legate de solutiile constructive de la chirias. Piata Dacilor, nr. 8, SAD 3 Su: 88,71, Sc: -, Sd: - Constructie din zidarie de caramida. Ferestrele sunt de tip PVC cu geam termopan. Pardoseala este de tip 255 realizeaza incalzirea spatiului. Tamplarie exterioara: metalica Tamplarie interioara: metalica

anul constructiei: —1930 data ultimei renovari: - Cartea constructiei nu a fost pusa la dispozitia evaluatorului. Evaluatorul a preluat datele legate de solutiile constructive de la chirias.

12|Descrierea terenului Date generale urbana, centrala - Fabric, zona 2 3972 asfaltat domeniu public Ocupat de cladiri tip spatiu cu alta destinatie , Descriere 3972 mp neregulata teren plan [Observatii mu sunt nu sunt [Analiza pietei Imobiliare Definirea pietei si subpictei Avand în vedere natura proprietatii analizate, piata imobiliara specifica se denumeste ca piata spatiilor administrative si social culturale de interes public, cu destinatia de institutie de invatamant Natura zonei Zona centrala Fabric a municipiului Timisoara, zona urbana, de rang 2 13 Studiu de piata Piata imobiliara locala va continua evolutia pozitiva din ultimii ani, estimandu-se cresteri pentru segmente cheie, precum piata de investitii, birouri si industrial, conform celui mai recent raport de piata publicat de Colliers International Romania. Piata de investitii a fost “segmentul vedeta” in 2015, fiind primul an post-criza cand activitatea tranzactionala a îndicat cu adevarat revitalizarea acestui sector. Nivelul sanatos al tranzactiilor, cat si intrarea pe piata a unor investitori noi, arata intensificarea interesului pentru Romania ca destinatie pentru investitii. Segmental de birouri a fost dominat de sectorul de autosourcing, prin companii noi sau extinderi ale celor deja existente, atrase de oportunitatile pietei locale. De asemenea, situatia macroeconomica favorabila sustine sentimentul pozitiv al pietei imobiliare. Cresterea salariilor de 8,4% si a consumului cu 4,7% comporativ cu 2014 s-au reflectat in performante mai bune pentru retailer. “In comparatie cu celelalte tari din Europa Centrala si de Est, Romania se bucura de cererea interna sanatoasa si exista semne concrete care arata ca atractivitatea tarii este in crestere. Investitorii internationali si dezvoltatorii lucreaza sa acapareze tot mai mult din potentialul pietei, intr-un timp cat mai scurt. Cresti/te adaptezi sau dispari, acesta este spiritual actual al pictei imobiliare. Exista un numar mare de proiecte anuntate pe toate sectoarele, iar lupta va fi castipata de cel care se va alinia cel mai repede tendintelor si cerintelor pietei”, considera Ilinca Paun, Managing Director Colliers International Romania. “Peste 360.000 mp de birouri urmeaza a fi livrati in 2016, iar interesul pentru potentialul pietei este confirmat de numarul mare de contracte de preinchiriere deja semnate — mai mult de jumatate din stocul ce urmeaza a fi livrat. In ceea ce priveste activitatea tranzactionala, spre deoscbire de anul trecut, cand pe piata s-au remarcat cateva tranzactii reper, in 2016 vom asista la mai multe tranzactii de dimensiuni medii, cu suprafete mai mici, cuprinse intre 3.000 — 5.000 mp” “Sectorul de outsourcing va fi si in 2016 principalul generator de cerere de spatii de birouri. Cel mai important aspect al acestei cresteri este largirea spectrului de interes pentru Romania, astfel ca nu doar costurile sunt principal atractie, ci mai degraba valoarea si calitatea serviciilor livrate. Ne asteptam la o cerere sanatoasa si sustinuta de spatii noi de birouri in urmatorii ani.” Considera Ramona Marusac, Associata Director Office Agency, Colliers International Romania. Piata de retail din Romania a raportat o efervescenta tot mai mare in ultimii 2 ani, impulsionata de contextual economic pozitiv dar si de cresterile salariale inregistrate. Acestea s-au reflectat in cresterea consumului (5,7% in comparative cu

“Pentru 2016 sunt anuntate livrari noi de centre comerciale atat in Bucuresti, cat si in orasele mari din tara. Conform estimarilor noastre, stocul de centre comerciale din Romania va creste cu 500.000 mp pana in 2020, numeroase proiecte fiind deja in constructie sau anuntate spre livrare in urmatorii ani, Dintre orasele mari, Timisoara este unul dintre cel mai active ca urmare a rezultatelor bune pe care retailerii deja prezenti pe piata le-au inregistrat, astfel ca in sfarsitul lunii martie se asteapta livrarea celei de-a doua faze a proiectului Timisoara Shopping City, cu o suprafata inchiriabila de 45.000 mp. Alte doua proiecte sunt anuntate spre livrare in urmatorii doi ani, iar din analiza noastra, daca toate aceste proiecte vor fi livrate anul viitor, Timisoara se va confrunta cu un surplus de 50.000 mp non-food retail pe care va trebui sa îl absoarba in urmatorii ani. O alta tendinta vizibila este diversificarea tot mai mare a conceptelor cu care retailerii vin in intampinarea consumatorilor in dorinta lor de a atrage tot mai multi vizitatori in magazine si de a imbunatati in permanenta experienta lor de cumparare”, a declarant Liana Dumitru, Associate Director Retal Agency Colliers International, Piata de industrial a continuat ciclul de crestere anticipat inca din anii precedent, fiind dublata si de modificari ale stocului existent consolidarea sectorului de industrial se extinde tot mai mult in afara capitalei, iar vestul tarii este urmatoarea concentratie de proiecte de tip industrial, orase precum Timisoara, Cluj-Napoca acaparand tot mai mult din cresterea noua. “Piata locala a atras in ultimii ani marii dezvoltatori si investitori, interesati de creearea unor platforme industriale regionale. Romania devine astfel o veriga strategica, ceea ce se concretizeaza intr-o piata cu un ritm sustinut de crestere, dar in acelasi timp, caracterizata de stabilitate si maturitate, In 2016, vom vedea si dezvoltari speculative, care arata interesul dezvoltatorilor, mai increzatori in piata. Sectorul de productie isi va mentine evolutia pozitiva, si chiar vedem interes pentru alte segmente, nu doar pentru cel de automotive care a dominat acest sector pana acum”, spune Costin Banica, Associata Director Colliers International. “Pentru 2016, ne asteptam la o piata cu volume investitionale similar cu cele inregistrate in 2015. Tranzactiile inchise pana acum sunt manifestarea interesului in crestere din partea investitorilor, si cu siguranta vom vedea si anul acesta nume noi pe piata locala. Desi intensificarea activitatii a avut deja efect asupra preturilor, Romania inca ofera un nivel atractiv al randamentelor in comparatie cu restul pietelor din regiune. Costul finantarii este inca semnificativ mai ridicat decat in pietele din Europa Centrala si de Vest, însa trendul de scadere a inceput, crescand astfel competitivitatea Romaniei ca destinatie de investitii”, a declarant Robert Mikio, Associate Director Investment Agency Colliers International. Piata imobiliara avanseaza la inceput de an 2016. Preturile apartamentelor din marile orase ale tarii au crescut, iar in Cluj- Napoca si Bucuresti acestea depasesc 1.000 euro/mp. In orasul de pe Bega, desi se inregistreaza o majorare a tarifelor, pretul pe metru patrat nu sare de 1.000 de euro. În Timisoara, preturile apartamentelor au crescut in februarie fata de luna precedenta cu 1.5%, ajungand de la 952 la 970 euro pe metro patrat util. Investitiile in cladiri de birouri raman in topul preferintelor dezvoltatorilor imobiliar, fiind urmate de proiecte de retail si de cele de logistica si industrial. Livrarile record programate pentru anul viitor pe toate segmentele de piata arata o revenire a increderii investitorilor în potentialul Romaniei de a produce profituri, dar si a consumatorilor finali si a companiilor, se arata intr-un comunicat al firmei de consultanta imobiliara. Un revers al intensificarii activitatii de dezvoltare imobiliara pe anumite segmente este, insa, cresterea ratei de neocupare si presiunea pe chirii, in conditiile in care piata se va balansa in favoarea chiriasilor. Dupa un an 2015 in care rata de neocupare pe piata birourilor a scazut pana la 13,1%, iar chiriile au ramas constant, nivelul mare al livrarilor noi va avea ca rezultat reluarea cresterii gradului de neocupare si in consecinta un trend usor descrescator al chiriilor, in conditiile unei cereri constant in ultimii ani”, a declarant seful departamentului Birouri al H.L. Marian Scuta. Pe piata de retail vor fi livrate anul urmator proiecte totalizand peste 237.000 metri patrati, cec ace va duce la cresterea cu circa 10% a stocului current, estimate la 2,8 milioane metri patrati. Majoritatea livrarilor sunt proiecte noi — 85%, iar Bucurestiul va atrage mai mult de jumatate din aceste investitii — 125.000 metri patrati. “Este de asteptat ca Romania sa inregistreze o crestere anuala a consumului de 4-5% in urmatorii doi ani, si in plus proiectele care urmeaza sa fie livrate anul viitor sunt localizate in orase unde indicatorii once de investitii, Din acest motiv nu vedem o influenta semnificativa asupra chiriilor sau a pietei pol m aste”, a declarant Adelina Oprita, consultant Retail Agency H.L. VINE N ile poti Sos 7, e

Cel mai mare proiect livrat anul urmator pe piata de retail va fi Park Lake Plaza Bucuresti — 67.000 metri patrati (Sonae Sierra/Caellum Development), Shopping City Timisoara — 55.700 metri patrati (NEPI). Pana la finalul acestui an sunt programate pentru finalizare proiecte logistice si industrial de 15.000 metri patrati, astfel ca stocul total de spatii modern sc situeaza la aproximativ doua milioane de metri patrati, urmand ca in jur de 195.000 metri patrati sa fie livrati in 2016. “Chiar daca vedem o crestere a activitatii de dezvoltare de proiecte industrial si de logistica, investitorii raman totusi precauti pe partea de logistica, astfel ca cele mai multe din spatii vor fi construite in baza unui contract de pre-inchiriere, majoritatea proiectelor sunt extensii ale parcurilor majore deja existente, cec ace arata de asemenea o abordare rezervata a dezvoltatorilor care prefer constructii in faze. In cee ace priveste spatiile industrial pentru productie, dezvoltatorii aleg destinatiile investitiilor in functie de disponibilitatea si costurile cu forta de munca necesara companiilor ce urmeaza sa | inchirieze spatiile”, a declarant Cristina Pop, Head of Industrial Agency H.L. Echilibrul pietei Dezechilibru in favoarea cererii Se observa o usoara crestere a preturilor pentru terenurile situate in aceeasi zona cu proprietatea analizata. Preturi de oferta terenuri libere Nu s-au gasit oferte de terenuri in zona proprietatii; in plus, Preturi de oferta proprietati imobiliare similare Ofertele de proprictati similare cu cea analizata se regasesc in anexele raportului de evaluare, atat pentru abordarea pe baza de comparatii, cat si pentru cea pe baza de venituri. Concluzii si tendinte privind piata imobiliara Piata imobiliara va continua evolutia pozitiva din ultimii ani, estimandu-se cresteri pentru segmente cheie Piata se afla in dezechilibru in favoarea cererii, existand posibilitatea cresterii preturilor analiza terenului nu are relevanta in cadrul prezentei lucrari de — Reglementari si cadru legal Standarde de Evaluare a bunurilor ANEVAR, editia 2015 SEV 100 Cadrul general SEV 101 Termeni de referinta ai evaluarii SEV 102 Implementare SEV 103 Raportare SEV 230 Drepturi asupra proprietatii imobiliare GEV__630 Evaluarea bunurilor imobile Alte reglementari nu este cazul 14.1 Consideratii privind cea mai buna utilizare Cea mai buna utilizare este definite ca utilizarea rezonabila, probabila si legala a unui teren liber sau construit care este fizic posibila, fundamentata adecvat, fezabila financiar si are ca rezultat cea mai mare valoare. Cea mai buna utilizare este analizata usual in una din urmatoarele situatii: - Cea mai buna utilizare a terenului liber - Cea mai buna utilizare a terenului construit Conditiile avute in vedere la analiza celei mai bune utilizari ale proprietatii au fost urmatoarele: - Permisibila legal - Posibila fizic - Fezabila financiar - Maxim productiva Avand in vedere natura proprietatii si utilizarea actuala, adica cea de spatiu cu alta destinatie - spatiu comercial. a CS _ PR altor Sort IN VERED "= ANDREI EUGEN UE Legtimația Ne 105 Valabil ANEV, = e

14.2 Abordarea prin piata Abordarea prin piata ofera o indicatie asupra valorii prin compararea activului subiect cu active identice sau similar, al caror pret se cunoaste. Valoarea proprietatii imobiliare se obtine din dovezi de piata ale preturilor de tranzactionare ale unor proprietati, din aceeasi arie de piata, care au fost tranzactionate la o data apropiata de data evaluarii, Cand nu exista tranzactii effective suficiente cu proprietati comparabile sau cand datele obtinute din tranzactiile effectuate nu sunt credibile si/sau nu pot fi verificate, pentru evaluare se pot folosi si preturile cerute prin ofertele de vanzare sau preturile oferite prin cererile de cumparare de proprietati comparabile. Premise majora in metoda comparatiei directe este aceea ca valoarea de piata a unei propiretati imobiliare este in relatie directa cu preturile unor proprietati imobiliare competitive si comparabile. Analiza preturilor la care s-au efectuat tranzactiile sau a preturilor cerute sau oferite pentru proprietati comparabile este urmata de efectuarea unor corectii ale preturilor, pentru a cuantifica diferentele existente intre caracteristicile acestora si caracteristicile proprietatii de evaluat. Procedura in abordarea prin comparatia vanzarilor este urmatoarea: - Analiza pietei pentru selectarea informatiilor de piata adecvate pentru proprietatile similar concurente cu proprietatea evaluata, pe acelasi segment de piata; - Verificarea informatiilor pentru confirmarea corectitudinii acestora si daca termenii si conditiile de vanzare sunt compatibile cu cerintele valorii de piata Se va selecta criteriul de comparative relevant - Se va compara proprietatea evaluata cu proprietatile comparabile selectate, utilizand elementele de comparatie - Se vor reconcilia rezultatele intr-o singura valoare In cazul de fata, in urma analizei effectuate pe segmental de piata al proprietatii, evaluatorul nu a gasit oferte de vanzare pentru proprietati similar cu proprietatea evaluata si din acest motiv nu a aplicat aceasta metoda In anexele raportului de evaluare se regasesc atasate fisele de calcul aferente constructiilor care fac obiectul prezentului raport de evaluare. 14.3 Abordarea prin venit Abordarea prin capitalizarea venitului considera ca valoarea este create de asteptarile de beneficii viitoare, Aceasta abordare este utilizata in special pentru proprietatile care sunt tranzactionate pe baza capacitatii si caracteristicilor lor de a genera castiguri si in situatiile in care exista evidenta de piata pentru sustinerea diverselor elemente incorporate in analiza, Principiul substitutiei arata ca fluxul de venit care produce cel mai mare profit, corespunzator unui anumit nivel de risc, conduce la cea mai probabila marime a valorii. Procedura in abordarea prin capitalizarea venitului consta in: - Analiza pietei pentru selectarea informatiilor care vor fi prelucrate; - Verificarea informatiilor pentru confirmarea corectitudinii acestara si daca termenii si conditiile de vanzare sau inchiriere sunt compatibile cu cerintele valorii de piata; Analiza veniturilor si cheltuielilor istorice ale proprietatii evaluate si a proprietatilor comparabile in ipoteza ca proprietatea este pestionata de un management competent sau de un operator cu eficienta medie; - Estimarea venitului net annual; - Determinarea ratei de capitalizare prin care se divide venitul net din exploatare stabilizat; - Se va determina valoarea proprietatii; In anexele raportului de evaluare se regasesc atasate fisele de calcul aferente constructiilor care fac obiectul prezentului raport de evaluare. 14.4 Abordarea prin cost 14.4.1 Estimare valoare teren — metoda comparatiei directe Abordarea prin piata ofera o indicatie asupra valorii prin compararea activului subiect cu active identice sau similar, al caror pret se cunoaste. Valoarea proprietatii imobiliare se obtine din dovezi de piata ale preturilor de tranzactionare ale unor proprietati, din aceeasi arie de piata, care au fost tranzactionate la o data apropiata de data evaluarii, Cand nu exista tranzactii effective suficiente cu proprietati comparabile sau cand datele obtinute din tranzactiile effectuate nu sunt credibile si/sau nu pot fi verificate, pentru evaluare se pot folosi si preturile cerute prin ofertele de vanzare sau de proprietati comparabile. proprietati imobiliare competitive si comparabile.

Analiza preturilor la care s-au efectuat tranzactiile sau a preturilor cerute sau oferite pentru proprietati comparabile este urmata de efectuarea unor corectii ale preturilor, pentru a cuantifica diferentele existente intre caracteristicile acestora si caracteristicile proprietatii de evaluat. Pretul de oferta al proprietatilor comparabile a fost ajustat cu ajutorul corectiilor determinate prin comparatie directa. În anexele raportului de evaluare sunt prezentate calculele pentru metoda comparatiei directe in vederea determinarii valorii terenului aferent proprietatii analizate. 14.4.2 Estimare valoare constructii — metoda C.I.N, Abordarea prin cost ofera o indicatie asupra valorii prin utilizarea principiului economic, conform caruia un comparator nu va plati mai mult pentru un activ decat costul obtinerii unui active cu aceeasi utilitate, fie prin cumparare, fie prin construire, Aceasta abordare se bazeaza pe principiul conform caruia pretul pe care un comparator de pe piata il va plati pentru activul supus evaluarii nu va fi mai mare decat costul aferent cumpararii unui echivalent modern, cu exceptia cazului in care sunt implicate factori precum durata de timp nejustificata, dificultate, risc, etc. Expertul va estima costul de inlocuire al constructiilor din care va face deducerile necesare pentru a reflecta deprecierea fizica, deprecierea functionala si deprecierea economica sau externa. Metoda CIN este o metoda la care costurile de edificare ale constructiilor se determina pe baza fiselor din cataloage, fise in care sunt prevazuti indicatorii valorii de inlocuire pentru partea de construcitii a cladirii raportata la 1 mp suprafata desfasurata Sd. 1 _„recierea fizica este pierderea de valoare ca rezultat al utilizarii in timp si datorita factorilor externi din mediul inconjurator. Deprecierea functionala este o pierdere de valoare din cauza deficientelor de conceptie sau proiectare a cladirii, de schimbarile in timp referitoare la aspectul cladirii, material sau standard de constructive. Deprecierea economica reprezinta pierderea de valoare rezultata ca urmare a actiunii unor factori externi proprietatii, precum schimbari in economie, care afecteaza cererea pentru bunuri si servicii si în consecinta rentabilitatea entitatilor, lipsa de inters datorita localizarii si a vecinatatilor. Evaluatorul nu a considerat relevanta abordarea pe baza de costuri, data fiind natura proprietatii. Definitii, ipoteze si ipoteze speciale si altele 15.1 Definitii Valoarea de piata conform SEV 100 - "Cadru general", reprezinta "suma estimata pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbat(a) la data evaluarii, intre un cumparator hotarat si un vanzator hotarat, intr-o tranzactie nepartinitoare, dupa un marketing adecvat si in care partile au actionat fiecare in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangere." 15.2 Ipoteze si ipoteze speciale: - Aspectele juridice se bazeaza exclusive pe informatiile si documentele furnizate de client si au fost prezentate fara a se intreprinde verificari sau investigari suplimentare. Se presupune ca dreptul de proprietate este valabil si marketabil Proprietatea este evaluata ca fiind libera de sarcini, in afara cazului in care se specifica altfel - Clientul este raspunzator de autenticitatea documentelor prezentate, cat si de corespondenta datelor de identificare juridical cu cele faptice din teren la proprietatea imobiliara care face obiectul prezentului raport de evaluare - Se presupune o stapanire responsabila si o administrare competenta a proprietatii, in afara cazurilor in care contrariul este evident - Informatiile furnizate de catre terti sunt considerate a fi autentice, dar nu se da nicio garantie asupra preciziei acestora - Nu s-au luat in considerare implicatiile pe care le poate avea schimbarea destinatiei activului in eventualitatea unei vanzari sau schimb - Nu s-au inspectat partile ascunse sau inaccesibile; se presupune ca nu exista aspect ascunse sau nevizibile ale proprietatii, atele decat cele specificate în raport, aspect c ear putea avea ca effect o diferenta de valoare, Nu se asuma nicio responsabilitate pentru asemenea situatii si nici obligativitatea intretinerii studiilor tehnice ce ar fi necesare pentru descoperirea lor - Se presupune ca imobilul se conforma tuturor reglementarilor si restrictiilor urbanistice, in afara cazurilor in care neconformitatile au fost identificate, descrise si luate in considerare in prezentul raport - Se presupune ca proprietatea este in concordanta cu toate reglmentarile locale si republicate privind mediul inconjurator, in afara cazurilor cand neconcorantele sunt expuse, descrise si luate in considerare in prezentul raport - Se presupune ca toate autorizatiile, certificatele de functionare si alte documente solicitate de autoritatile legale sau administrative, locale ET sau nationale sau de catre organizatii sau institutii private, au fost sau pot fi obtinute sau reinnoite pentru oricat iba ile pe care se E bazeaza estimarile valorii din cadrul raportului „Ap Nora. “E oh a 10

- Nu s-a efectuat nicio investigatie referitoare la existent unor materiale periculoase care pot sau nu sa fie prezente pe proprietate. Evaluatorul nu are cunostinta de existent unor asemenea material. Nu se asuma nicio responsabilitate pentru asemenea cazuri sau pentru orice expertiza tehnica necesara pentru descoperirea lor. In consecinta, s-a presupus ca nu sunt, pes au in cadrul imobilului, niciun fel de substante poluante, care ar putea contamina proprietatea si ar diminua valoarea acesteia - Situatia actuala a proprietatii, precum si scopul prezentei evaluari au stat la baa selectarii metodelor de evaluare utilizate si a modalitatilor de aplicare a acestora, pentru ca valorile rezultate sa conduca la estimarea cea mai probabila a valorii in conditiile tipului de valoare selectat - Bvaluatorul a utilizat in estimarea valorii numai informatiile pe care le-a avut la dispozitie la data evaluarii, fiind posibila existent si a altor informatii de care evaluatorul nu avea cunostinta - Evaluarea este valabila in conditiile economice, fiscal, juridice si politice de la data intocmirii sale. Daca aceste conditii se modifica, concluziile acesturi raport isi pierd valabilitatea - Nu s-a solicitat din partea beneficiarului raportului sau din partea unor altor personae interesate obtinerea vreunui rezultat in urma evaluarii - Previziunile sau estimarile de explolatare continute in raport sunt bazate pe conditiile actuale ale pietei, pe factorii anticipate ai ofertei si cei prognozati ai cererii, prin urmare, aceste previziuni si estimari se pot modifica in functie de conditiile viitoare ale pietei - Au fost luati in calcul toti factorii cu influenta semnificativa asupra valorii, nefiind omisa in mod deliberat nicio informative relevanta 15.3 Responsabilitatea fata de terti - Prezentul raport de evaluare a fost realizat pe baza informatiilor furnizate de catre beneficiar, corectitudinea si precizia datelor furnizate fiind responsabilitatea acestora - In conformitate cu uzantele din Romania, valorile estimate de catre evaluator sunt valabile la data prezentata in raport si inca un interval de timp limitat dupa aceasta data, in care conditiile specific ale pietei imobiliare nu sufera modificari semnificative care sa afecteze opiniile exprimate - Acest raport de evaluare este destinat strict scopului precizat si numai pentru uzul destinatarilor mentionati. Raportul este confidential, strict pentru client si destinatari si evaluatorul nu accepta nicio responsabilitate fata de alta persoana, in nicio circumstanta 15.4 Clauza de nepublicare - Raportul de evaluare sau orice alta referire la acesta nu poate fi publicat, nici inclus intr-un document destinat publicitatii fara acordul scris si prealabil al tuturor partilor cu specificarea formei si contextului în care Urmeaza sa apara. - Publicarea, partiala sau integrala, precum si utilizarea lui de catre alte personae si în alt scop decat cel prezentat atrage dupa sine incetarea obligatiilor contractuale 16 Declaratia de conformitate Ca evaluator declar ca raportul de evaluare, pe care il semnez, a fost realizat in concordata si respectand reglementarile Standardelor de Evaluare ANEVAR, editia 2015, si cu ipotezele si conditiile limitative cuprinse in prezentul raport. Declar ca nu am nicio relatie particulara cu client sau destinatarul raportului si nu am niciun inters actual sau de perspectiva fata de proprietatea evaluata. Rezultatele prezentului raport de evaluare nu se bazeaza pe solicitarea obtinerii unei valori, solicitare venita din partea clientului sau unor terte personae ce au interese legate de client sau de proprietatea evaluata, iar remunerarea evaluarii nu se face in functie de satisfacerea unei asemenea solicitari, In aceste conditii, subsemnatul, in calitate de elaborator, imi asum responsabilitatea pentru datele si concluziile prezentate in prezentul raport de evaluare EEE i POINT ORILOR a 4 Saar anti ANDREI FUGEN E Leguimația Nr AS Valsbil 2016 n 11

17 Certificare Certificam in cunostinta de cauza si cu buna credinta ca: 1 Afirmatiile declarate si cuprinse in prezentul raport sunt adevarate si corecte. Estimarile si concluziile se bazeaza pe informatii si date considerate de catre cvaluator ca fiind adevarate si corecte, precum si pe concluziile inspectiei proprietatii. 2 Analizele, opiniile si concluziile sunt limitate doar la ipotezele si ipotezele special mentionate si sunt analizele, opiniile si concluziile profesionale, impartiale si nepartinitoare ale evaluatorului. 3 Nu avem niciun interes anterior, present sau de perspectiva în privinta proprietatii imobiliare care face obiectul prezentului raport de evaluare si nu avem niciun interes personal privind partile implicate in prezenta misiune de evaluare, exceptie facand rolul mentionat aici. 4 Implicarea in aceasta misiune nu este conditionata de formularea sau estimate sau impus de destinatarul evaluarii si le; functie de opinia evaluatorului, prezentarea unui rezultat prestabilit legat de marimea valorii gat de producerea unui eveniment care favorizeaza cauza clientului sau destinatarului in 5 Analizele, opiniile si concluziile formulate in prezentul raport sunt in concordanta cu Standardele de Evaluare ANEVAR. 6 Evaluatorii poseda cunostintele si experienta necesare indeplinirii misiuniii in mod competent, Cu exceptia persoanelor mentionate in raportul de evaluare, nicio alta persoana nu a acordat asistenta profesionala in vederea indeplinirii acestei misiuni de evaluare, 7 Consideram ca suntem degrevati de raspunderea existentei unor vici ascunse influenta în vreun sens valoarea activelor in cauza, sau economica a acestuia ulterioara evaluarii, privind obiectul evaluarii, factori de mediu etc, care ar putea fapt pentru care evaluatorul nu poate oferi nicio garantie referitoare la starea tehnica 8 Methodologic, in elaborarea lucrarii, s-a tinut seama de prevederile legale, de preturile de comercializare a unor bunuri identice sau similar cu cel care face obiectul przentului raport, de cursul de schimb valutar la data evaluarii, precum si de starea reala a activelor evaluate. 9 Rezultatele si informatiile cuprinse in interiorul lucarii se considera a fi corecte, chiar daca redactarea nu a retinut, intotdeauna si integral, detaliile metodologice de evaluare care nu conduc la rezultatele evidentiate Stampila si semnatura: Asocierea S.C. BLACK LIGHT S.R.L, & S.C. CONSULTIM S.A. ta i n, Za Cor Rai ACE HI LIGHT FRA ES FA 7 SpA ZE A ME Sr AU „ZI autoriza 7 5 d venă E INS se ÎN. 12

18 Reconcilierea valorilor Concluzia în ceea ce priveste valoarea se bazeaza pe: - Definitia valorii - Scopul si intentia de utilizare a evaluarii - Precizia, cantitatea si calitatea informatiilor relevante si necesare utilizate In analiza si reconcilierea rezultatelor s-au avut in Vedere urmatoarele principii - Valoarea este o predictie - Valoarea este subiectiva - Evaluarea este o comparare - Orientarea spre piata - Valoarea a fost exprimata tinand cont de ipotezele si ipotezele speciale exprimate în prezentul raport de evaluare - Valorile estimate in urma evaluarii proprietati - Valoarea este o opinie asupra unei valori - Valoarea nu tine seama de responsabilitatile d - Valoarea este o predictie i imobiliare reprezinta valoarea de piata e mediu - Valorile prezentate in prezentul raport de evaluare nu include TVA Toate valorile cuprinse in prezenta lucrare se intel Avand in vedere criteriile fundamentale oferite de (adecvarea metodelor la scop si utilizare, precizia, imobiliare descrise (sau a dreptului de proprietate “Denumire ** leg in conditiile existente la data evaluarii 16.09.2016 standardele profesionale de evaluar în vigoare pentru selectarea si alegerea valorii finale cantitatea si calitatea informatiilor utilizate), opinia noastra este ca valoarea proprietatii evaluat) este de: Biata Dacilor, r. 5, SAD 2 | |_2[Piata Dacilor, nr. 8, SAD 3 400419-C1-U11 Valoarea estimata a chiriei este de: a AH 167 Euro/luna, echivalent a 745 Lei/luna E ANDREI FUGE Sp 355 Euro/luna, echivalent a 1580 Lei/luna va e fer Reprezentant legal Expert evaluator Vereb Andrei-Eugen n 13

ANEXE *nota: toate anexele atasate la prezentul raport de evaluare au fost numerotate, semnate si stampilate 14 us Po FI autor AGA VEREB ANDREI USER RA Legitimaţia Nr. 170, Vatahit 2016 & kr EIN ” A z = Zei A

n Abordarea prin piaţă - SAD 2 TE n CEE Conditii defingttare. - Conditi de vanzare “Valoarea sjusiarii „Pret Ajustat TE cre | 1 Valoarea E ai. e o —— Gonditilie de piata “Valoarea ajustarii Pret Ajustat AIE e Drum principal asfaltat NE) = Suprafata Diferenta suprafata 35 Voloarea ajustarii (26, Eur) Sistem Valoarea ajustarii (56, Eur) Pret ajustat (Eur) Valoarea ajustarii da Pret ajustat (Eur) obiective 81 0% 148.500 Drum principal, asfaltat Drum principal, asfalta 0% 0 m 1 o A 0 145.500 38.200 EEE 83 200 41 -158 -38 55% |. 33.713 -88% -130.474 53% 46.734 15.026 41466 ind similar similar similar 0% 0 m] o A o 26.112 fara restrictii fara restrictii 0% 0% 26.112

ABORDAREA PRIN VENIT. SAD 2 METODA CAPITALIZĂRII DIRECTE Chirie unitar, Suprafata Euro | Estimarea venitului brut potential anual VBP(chirie bruta unitara x suprafata utila inchiriabila x 12 luni) = | ao le „85 4,4519 8.943 Venit brut potential anual (VBP) 8.943 [lei Estimarea venitului brut efectiv: VBE = VEP-PI-PZ IP1 (pierderi din neinchiriere) = 447| |P2 (pierderi din neplata si/sau intarzieri la plata chiriei) 0 VBE: 5156 TEI Estimarea venitului net efectiv: YNE = VBE - (C1+C2+C3) [CI (cheltuie foc) = [200%] ___170lei [C2 (cheltuieli variabile) = | 85jlei | Reparatii si intretinerei | lei | i VE: TA TITEI Estimarea ratei de capitalizare: e = VNE comparabile / Pret tranzactionare comparabile In urma analizei pietei imobiliare, rata de capitalizare pentru constructii comparabile cu cea evaluata se situeaza intre: S-a optat pentru o rata de capitalizare de 126784 |__lei__| Valoarea de piata a constructiei estimat pe baza abordarii prin venituri : 28.75) 28479) euro | ARDREI Legttimaţia N se RABAT, Put tor A VERB A Valabil 2016 | | i 1 | | |

Abordarea prin piață - SAD 3 Pret (oferta/vanzare) „Suprafața util (mp) de, ata transmis integral integral | integral “Valoarea ajustaii integrat | 2 n [9 0% [| Pret Ajustat 61.200 148.500 88.200 = + Conditi de franare. RN Ta piata ata E + An piata LI Noten alustirii Fm] a 0 TEI , = Pret Ajustat = > -_ = 61,200 148.500 3 „38.200 Conte de vanzare obiective obrective obiective Valoarea ajustarii A o m o 0% o Pret Ajustat 51.200 145.500 55.200 Cheleulg nestsate dupa cumparare Ea Nuesto-cazut ," Nu-este cazul + Valoarea — FL LT 0% 0. 06 DI 0% -— Pret Austat m i: a 145500 afet 8100 Conditiile de piata recent recent recent Valoarea ajustarii 0% o % o 0% 0 Pret Ajustat Acces Valoarea ajustarii Pret ajustat (Eur) Suprafata Diferenta suprafata Valoarea ajustarii (26, Eur) Pret ajustat (Eur) Sistem încalzire Valoarea ajustarii (4, Eur) Pret ajustat Eur) Vitrina Valoarea ajustarii Pret ajustat (Eur) Valoarea ajustarii (56,Enr/mp) 88.200 Drun principal, asfaltat : E Drum principal, asfaltat Drum principal asfaltat Drum principal E! 0 0% 9 0% 0 148.500 38.200 = —_: 200 50 871 [ 5 17 5 ' 8% 4.678 625% |__ 1814 124 [70.670 fara | o 0% o 0% 0 Pret ajustat (Eur) E 2 Legitimaţia Nr. 17058 Si Valabil 2016

ABORDAREA PRIN VENIT, SAD 3 METODA CAPITALIZĂRII DIRECTE Chirie unitar; Suprafata Euro Estimarea venitului brut potential anual VBP(chirie bruta unitara x suprafata utila inchiriabila x 12 luni) = WWW 88,71 4,4519 || 18,957 Venit brut potential anual (VBP) i 18.957 [ol ) Estimarea venitului brut efectiv: VBE = YBP-P1-P2 PI (pierderi din neinchiriere) = 546| | [P2 (pierderi din neplata si/sau intarzieri la plata chiriei)= 0% | Ojlei) VBE: [TEI Estimarea venitului net efectiv: VNE = VBE - (CICI) CT (ora aj = [C2 (cheltuieli variabile) = md | Reparatii si intretinere + Ojei | VNE: TITLE __Estimarea ratei de capitalizare: e = VNE comparabile / Pret tranzactionare comparabile In urma analizei pietei imobiliare, rata de capitalizare pentru constructii comparabile cu cea[ 6,0% 8,0% evaluata se situeaza intre: | S-a optat pentru o rata de capitalizare de ie = | 65% | 268745 |__lei Valoarea de piata a constructiei estimat pe baza abordarii prin venituri : 60366) | _60366| euro _] „ZEN e E juator AC VEREB E ANDREI EUGEN Legitimaţia Nr. 17058 Valabli 2016 _ AQ A

ROMÂNIA JUDEȚUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIMĂRIA DIRECȚIA ECONOMICĂ COMPARTIMENT Baia. 2 SE IDE - (36/17. Of. 206 B-dul C, D. Loga nr.1, 300030 Timişoara, internet: CĂTRE, SC BLACK LIGHT SRL TIMIȘOARA, STR. VIRTUŢII, NR.1 SC CONSULTIM SA TIMIȘOARA, STR. EUGENIU DE SAVOYA, NR.6, AP.5 Referitor la “Serviciul de consultanţă/expertiză privind întocmirea de rapoarte privind evaluare, reevaluare imobilelor aflate în proprietatea Municipiului Timişoara, a Statului Român şi a celor pentru care Municipiul Timişoara are un înteres” Având în vedere adresa Biroului S.A.D., prin care se solicită evaluarea în vederea închirierii, vă rugăm să întocmiți rapoartul de evaluare necesar stabilirii tarifului de pornire la licitaţie pentru spațiul situat în Timişoara str. Dacilor, nr. 8- SAD2, SAD3, SAD4-subsol, SADS. Anexăm prezentei următoarele documente: -copie CF nr.1612 -releveu -contret de inchiriere nr. 1172, 1068, 959, 19. Termenul de realizare este de 7 zile de la primirea comenzii. În cazul în care nu se poate realiza în acest termen sau mai aveți nevoie de documente, vă rugăm să ne anunțați. PRIMAR, DIRECTOR, Nicolae Smaranda Haraci: RESPONSABIL COMPARTIMENT EVIDENŢA PATRIMONIULUI Slaviţa Dubleş ÎNTOCMÎIT, Ramona Dolha 7

f CARTEA FUNCIARĂ da CEE7.4004/9 0 PARTEA l-a = NUMĂRUL TOPOGRAFIC AL PARCELEI Nr, curent e [7 ae oa IT Coarne „faraon d Un În AT ÎN ae lesă dn FIU fa & “A 5 necat ST, e PE TI nr <fe |! pa af Pr, VL Ec d pe dvi front Pope de 71 pi d varii 3 | | prea a foi, dr Coen e acer Pro „Pit fi E ds 1. POL a C ni Srtant | e A d, VU Vede & dar < Fade Ba aa Co rr a

rama a PARTEA li-a PROPRIETATEA du aul ae Te CUPA ae 12 A „d E _ ke Pali ec ne, Teze regi TI RE suga 1056, Mo, 72, cererii Statului Popular al Oraşului - | Timlșoara,_lntrepri de Locuinţe și Localuri cu nr, 7623886, sn” e | dreptul - decretul. re SI A anti € Ce TE % a «ÎI TRE fica Va, pe E. Ma 2 n Mg a. ÎI ZE. re ÎS ZA a WI 1” fs im

Fu il 1 | 16/22 „past Li 22 ISI, oana SE lnacrierile privitoare la proprietate E UTE = da PR A PTR A 723. 2 = Partea a ll-a PROPRIETATEA an, 23. LITE fara CU_ÎoTE pol EEE m Locg)itatea += e TIM SIT 62 aa NI Ed 4 a Vl e CPASTEE. — RASA CORNI AB 353 n A ll 6 th 2443. dp 14 ME A fas ALTII ae edi „Sote sigle Sora) CBI Comine ia pice afle Io Zac 33 i ESI At AA 2 E TR ES > E | DUS SDT- ee - Rao EL FSE E Shi

PAFMTEA Ilas Partea all-a | PROPRIETATEA 103| TUDSTEANU TE TIB ATI 5-08 CTT RE SS A Localitatea re N

PRACITE A His ia Localitatea Partea a l-a PROPRIETATEA i O n a aa m Ţ Ţ E it tot, forte | | nr l ţ pot | Inscrierile privitoare la proprietate 0bs | „d d 3 | HI E DA TE E ESTE E _ aa SEC 7 fe dau VITA TIS Z eat e 5 ni ti = E pi TE ESTE = ţ i um ri | Vu | | ZE dar a a RES — TIT —_+ STI mp AXE d = E 5 2 ] GT TE. ECE ZI. ZE. EET MT ZTII TE II ua ada at dU e

ga PARTEA ill-a SS A R OI N

ZA rr „ANCPL Oficiul de Cadastru şi P AGENTIA NAȚIUNALĂ Eu inta A BRL MA Nr. Topo: 5755 CARTE FUNCIARA NR. 400419-C1 Comuna/Oras/Municipiu: Timisoara Carte Funciară Colectivă Nr. 400419-C1 COPIE ublicitate Imobiliară TIMIS Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timisoara A. Partea 1. DESCRIEREA IMOBILULUI Adresa: Timisoara, Strada Dacilor, nr. 8, si strada Mercur nr.7 Suprafata: - CARTE FUNCIARA NR. 400419-C1 Parti comune: P.C.generale sunt:portile de intrare, intrarea uscata, spalatoria, WC-urile din curte, WC-urile din spalatorie, curtea, coboririle la boxe, bransamentul electric, de apa si canal, fundatiile, zidurile comune intre apartamente, terenul...PCI pe corpul A sunt:holurile de acces, accesul la pod, WC-ul de pe hol, podul, acoperisul si fatadele;...PCI pe corpul B sunt: scarile si accesul la etaj, urcarea fa pod, holul comun de acces, terasa, acoperisul, podul si fatadele;...PCI pe corpul C sunt: holurile de acces, urcarile la pod, podul, acoperisul si fatadele;...PCI pe corpui D sunt: coridorul de acces, accesul la pod, podul, acoperisul si fatacele; PCI pe corpul E sunt: curstva de acces comun, podul, acoperisul si fatadele, Nr, CF |Supraf. utila Cota Cota parti teren comune T Observatii 7 situat la parter corp B, compus din 3 camere, bucătărie, coridor, baie, debara, boxă la subsol, cu 3,04% părţi comune indivlze generale, cu 27,31% părţi comune corp B şi cu 120,94/3972 mp teren - parter 304/ 12094/ C1-U16 10000 397200 - I 6 13 |400419- 221/ 8764/ C1-U13 10000 397200 = parter; 11 4 2,62% 104,15/ C1-U4 pc,gen,si 3972 16,76% | mp,teren pe,corp A in folosinta compus din 2 camere, bucatarie, baie, antreu, boxa la subsol, cu 2,21% p.c.gen., cu 19,88% p.c./corp B si cu 87,64/3972 mp teren compus din 1 camera,bucatarie, debara si 3 boxe la subsol 20 | 12 |400419- C1-U12 situat in corp C compus din 1 camera,bucatarie,antreu,carnara alimente,boxa la subsol cu 5,78% pc corp C si cu 51,33/3972 mp teren si 1,54%pc gen - - 22 3 |400415- 1,51% Ap.nr.22 la parter în corp C, compus din 2 C1-U3 camere, bucatarie, camara alimente, boxa la subsol, cu 1,51% p.c.gen., cu 6,52% p.c.corp C si cu 60,02/3972 mp teren - parter 23 2 |400419- 0,79%gen, cornpus din 1 camera, bucatarie, antreu, carp C1-U2 boxa la subsol cu 3,07% pc corp C Cc si 31,35/3972 mp. teren in folosinta - parter) 24 7 |400419- 6,69% 59,75/ Apartament situat in corpul C cornpus din C1-U7 pc corp C] 3972 2 camere, bucatarie, camara alimente, mp foi wc, boxa la subsol, cu 1,51% pe generale, |] 6,69% pc corp C si 59,75/3972 mp fol mmm — 5,99% pe Corp i SI o PoE MBT - parter 27 1 |400419- cornpus din 2 camere , bucatarie, corp C1-Ul camara de alimente cu 6,26% pc corp Cc C si 53,79/3972 mp.teren in folosinta. - parter 36 8 |400419- 1,01% 39,56/ compus din 1 camera, bucatarie, antreu C1-UB pcg si 3972 6,76% mp, in pci corp A| folosinta - 41 | 6 [|400419- 2,02% 80,08/ situat la etaj in corp E, compus din 2 C1-U6 generale 3972 camere, antreu, bale, bucatarie, boxa la mp in subsol si 34,29% parti comune corp E folosinta - 44 | 17 |400419- 155/ | 6176/ sdituat la etaj, corp E, compus din £ cameră, hal, C1-U17 10000 397200 bucătărie, boxă la subsol, cu 1,55% părţi comune indivize, cu 26,11% părţi comune indivize corp E şi cu 61,76/3972 mp teren cu drept de folosinţă - parter| 45 9 |400419- Apartamentul nr 45 in corpul A , compus din 2 C1-U9 camere, bucatarie, boxa la subsol, cu 1,73%pc gen , 9,85%pc corp A si cu 68,54/3972-mpţteren - parter25+24 14 |400419- | Cn In C1-U14 We, cămară-alim pda | Eul Corp gen. cu 6,66 % pc a ro USI ca i Cc —— apartament compus din 2 rame Document căre conţine date cu caracter persona -DE— [, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. |

CARTE FUNCIARA NR. 400419-C1 Cornuna/Oras/Municipiu: Timisoara TT 400419-| C1-U18 parter 38/A| 18 compus din 3 camere,2 bucatarii, antreu,bale, "1 debara, boxa la subsol, cu 2,77% pc gen. 72,83% pe corp E si 110,04/3972 mp.teren in folosinta - part 38/B| 5 |400419- generele- compus din 1 camera, bucatarie, antreu, baie, camara C1-U5 0,98%, de alimente, boxa la subsol, cu 38,79/3972 mp teren corp E- 27,17% - parter SaBŢ 15 |400413- = 444/ 17654/ SAD 1 la parter in corpul A, compus din 3 1 Ci-uU15 10000 397200 incaperi, cu 4,44% p.c. generale, cu 29,93% | PC. corp A si cu 176,54/3972 rmp teren T SAD | 10 [400419- SAD 2 la parter in corpul A, compus NR2 C1-U10 din 3 incaperi, cu 1,24% pc gen si 8,37 “e pe corp A si 176,54/3972 mp teren - |parteri SAD | 11 j400419- SAD 3 la parter in corpul A , cormpus din NR3 C1-U11 4 incaperi, cu 2,44% pc gen si 16,44 LL % pa corp A si 97,01/3972 mp teren TOTAL __ 0,00 Descriere i B. Partea II. PROPRIETAR si ACTE CONSTRUCTIE Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale _ Observatii / Referinte NU SUNT Unitate individuala Nr: 2 înscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale 20560 / 15.09,1998 Ac ORI Act , apartamentare, anterlor naţionalizare D 92/1950 cu nr. 1721/1956 Observatii / Referinte Initiala 1 / 1 Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Lege, cota actuala 1 / 1, cota Al (provenita din conversia CF 1) STATUL ROMÂN, prin Consiliul Local Timişoara 123089) Unitate individuala Nr: & Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte 20560 / 15.09.1998 drepturi reale Observatii / Referinte 1) STATUL ROMAN, prin Cons.Local Timisoara Bi | Intabulare, drept de PROPRIETATE, apartamentare, anterior nationalizare D.92/1950[Ai cu dobandit prin Lege, cota actuala 1 /1, cota Înitiata 1/1 m _ (provenita din conversia CF 123089) Unitate individuaia Nr: 11 31531 / 26.11.2003 Contract de vanzare-cumparare , conf.L.112/1995 Înitiala 1 / 1 13 147965 / 20.11.2009 Act notarla! nr, 45, din 20.11.2009, emis de NP LAZAR DOREL B3[ Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Succesiune, cota inlțiala 1 / 2 1) ZIMA IOAN Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale B1 | Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Conventie, cota actuala 0 / 2, cota B2| Interdictie de instrainare si grevare pe 10 ani conf.L.112/1995 Observatii / Referinte (provenita din conversia CF 138330) (provenita din conversia CF 138330) Radiata prin cererea 147965 / 20.11.2005; actul n 45 / 20.11,2009 El cota actuala 1/2, Al B4 | Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Succesiune, cota initiala 1 / 2 1) ZIMA EMILIA Unitate individuala Nr: 20 5320 / 06,03.2002 Contract de cumparare , legea 112/1995 23 Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi Document care conține date cu caracter persone, protejate de prevederile Legii Nr. cota actuala 1/2, Al reale | i |

CARTE FUNCIARA NR. 400419-Ci Comuna/Oras/Municlpiu: Timisoara B1 | intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Conventie, cota actuala 1 / 1, cota |A1 initiala 1/1 (provenita din conversia CF 1) UDISTEANU ION VIOREL, si sotia 134617) 2) UDISTEANU RACILA MARIANA, bun comun mmm Unitate individuala Nr: 22 a Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale Observatii / Referinte 25659 / 15.10.2001 Certificat de moştenitor Bl|Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Succesiune, cota actuala 1/2, Al cota initiala 1 / 2 (provenita din conversia CF 1) MIHALESCU MIRCEA-TEODOR 131429) 25659 / 15.10.2001 Act , parta) " e BZ2|Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Conventie, cota actuala 1 / 2, cota |Al initiala 1 / 2 (provenita din conversia CF 1) MIHALESCU MIRCEA TEODOR 131429) Unitate individuala Nr: 23 Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale Observatii / Referinte 319252 / 11.09.2000 Contract de vanzare-cumparare Bl intabulare, drept de PROPRIETATE, cumparare conform L.112/1995, dobandit prin |Al Conventie, cota actuala 1 / 1, cota inițiala 1 / 1 (provenita din conversia CF 1) ONUT PETRU, necasatorit, bun propriu 130715) Unitate individuala Nr: 24 Interdictie de înstrainare pe 10 ani conform art,9 din L.112/1995 Al (provenita din conversia CF 130715) [ Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale Observatii / Referinte 11185 / 06.05.1999 Contract de vanzare-cumparare B1|Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Conventie, cota actuala î / 1, cota JAl Inițiala 1 / 1 (provenita din conversia CF 1) GIUCHICI IAGODITA, nec, bun propriu 126215) Unitate individuala Nr: 27 24074 / 07. 10, 2002 Contract de vanzare-cumparare B1|Intabulare, drept de PROPRIETATE, conf. L.112/1995, dobandit prin Conventle, cota actuala 0, cota initiala 1 / 1 “observatii Referinte (provenita din conversia CF 135931) B2 | interdictie de instralnare pe 10 ani, conf. L.112/1995 (provenita din conversia CF 135931) Radlata prin cererea 143561 / 25.09.2012; actul nr. 1123 / 24.09.2012 134278 / 31,08.2011 Act notarial nr. 1076, din 30.08.2011, emis de NP.SICA MARIUS ALEXANDRU B3 | Interdictle de instralnare si grevare in favoarea: 1) BAUSCHE-ZOLTAN-RADU Radiata prin cererea 143561 / 25.09.2012; actui nr. 1123 / 24.09.2012 143561 / 25.09.2012 Act notarial nr, 1123, din 24.09.2012, ernis de SICA MARIUS ALEXANDRU B4 | Intabulare, drept de PROPRIETATE, CUMPARARE, dobandit prin Conventie, cota Al actuala 1 / 1, cota initiala 1 / 1 - 1) BAUSCHE ZOLTAN-RADU, necasat, bun propriu Unitate individuala Nr; 36 Ss Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale Be 31529 / 26.11.2003 =, E Contract de vanzare-cumparare B1 | Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Conventie, cota actuala 0, cota initiala 1/1 138326)_— Document care conţine date cu caracter persorial, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001, 11 AlbPatiha = X E Hey -

CARTE FUNCIARA NR. 400419-C1 Comuna/Oras/Munlciplu: Timisoara B2| Interdictie de instrainare pe 10 ani art.S L.112/1995 (provenita din conversia CF 138326) Radiata prin cererea 109785 / 04.07.2014; actul nr. Legea 71 / 10.06.2011 109785 / 04.07.2014 pa Act notarial nr. Contract de vanzare nr 838, din 04.07.2014, ernis de bnp Nitiu Sonia Stellana B3 | Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Conventie, cota actuala 1 / 1, cota |Ai initiala 1 / 1 = Unitate individuala Nr: 42 — Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale Observatii / Referinte 1) CHELBA CORNEL, bun propriu 22281 / 12.10.2000 | Contract de curnparare , conform L 112/1995 Bi|Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Conventie, cota actuala 1 / 1, cota |A1 inițiala 1/1 (provenita din conversia CF 1) TACOBAN TRAIAN, si sotia 131084) 2) TACOBAN ELENA, buri comun Nota Bz | interdictie de instrainare pe o perioada de 10 ani conform articol 9 din L 112/1995 |A1 (provenita din conversia CF 131084) Unitate individuala Nr: 44 20560 / 15.09.1998 Act nr. apartamentare, anterior naţionalizare nr, 1721/1956 conform D, 92/1950 B1|Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Conventie, cota actuala 1 / 1, cota |A1 initiata 1 / 1 (provenita din conversia CF 1) STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL TIMIŞOARA 123089) 3 Unitate individuala Nr: 45 Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale Observatii / Referinte 20560 / 15,09,1998 Act B1jIntabuiare, drept de PROPRIETATE, apartementare, ant nationalizare D92/950 cu nr |Al 1721/1955, dobandit prin Lege, cota actuala 1 / 1, cota initiala 1 / 1 (provenita din conversia CF 1) STATUL ROMAN PRIN CONS LOCAL TIMISOARA 123089) Unitate individuala Nr: 25126 Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale Observatii / Referinte 24247 / 91.10.2001 Act de vânzare cumpărare B1| intabulare, drept de PROPRIETATE, cumpărare Lg 112/1995, dobandit prin Conventie, cota actuala 1 / 2, cota initiala 4 / 1 +) VERES-REZSS-STEFANȚ-Si-Sotla 2) VERES ANA Interdictie de instrainare pe perioada de 10 ani, de ia data cumpararii , conf Ai Lg.112/1995 , art 9 (provenita din conversia CF 133812 tm) Al (provenita din conversia CF 133812 tm) B2 22742 / 13.02.2014 Act notarial nr. act de lichidare a comunitatii de bunuri aut, sub nr. 175, din 13.02.2014, emis de NP Claici Ana Valențina B3|In baza actului de lichidare a regimului comunitatii legale , se stabileste cota de - proprietate a fiecaruia din cel inscrisi sub B 1 , adica cota de 1/2 parte fiecare, |Act notarial nr. cerțificat de mostenitor nr. 12, din 13.02.2014, emis de NP Claici Ana Valenţina B4 | Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Succesiune, cota actuala 1/2, Al cota inittala 1 / 2 - | 11) VERES ANA E ARE Unitate individuala Nr: 38/A Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale 20560 / 15.09.1998 Lege Bi|Intabulare, drept de PROPRIETATE, nationalizare D.92/1950 cu inch.nr.1721/1955, [Al dobandit prin Lege, cota actuala 1 / 1, cota initiala 1 / 1 1 1 AIG, 20% Document care conţine date cu carecter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001, Pagina 4 din 6 o N | |

CARTE FUNCIARA NR. 400419-C1 Comuna/Oras/Municipiu: Tirnisoara rr, ra rr ra rr rm 1) STATUL ROMAN PRIN CONSILIUL LOCAL TIMISOARA (provenita din conversla CF 123089) Unitate individuala Nr: 38/B Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale Observatii / Referinte 44245 / 28.03.2007 Contract de vanzare-cumparare nr. 418, din 27.03,2007 Bi | intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Conventie, cota actuala 1 / 1, cota |Al inittala 1/1 (provenita din conversia CF 1) PAVLOV MILENCO, necasatorit, bun propriu 123418) Unitate îndividuala Nr: SAD 1 Inscrieri privitoare În dreptul de proprietate si alte drepturi reale Observatii / Referinte | / Referinte 20560 / 15.09.1998 Bi | intabulare, drept de PROPRIETATE, apartarnentare, anterlor nationalizare D,92/1950 cu nr,1721/1955, dobandit prin Lege, cata actuala 1 / 1, cota initiala 1 / 1 1) STATUL ROMAN, prin Consiliul Local Timisoara Al (provenita din conversia CF 123088) Unitate individuala Nr: SAD NR 2 Inscrieri privitoare la dreptui de proprietate si alte drepturi reale Observatii / Referinte 20560 / 15.09.1998 Bi | Intabulare, drept de PROPRIETATE, apartarnentare, ant nationalizare D92/950 cu nr |Al A11721/1955, dobandit prin Lege, cota actuala 1 / 1, cota Initlala 1 / 1 (provenita din conversia CF 1) STATUL ROMAN PRIN CONS LOCAL TIMISOARA Unitate individuala Nr: SAD NR 3 inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale | Observatii / Referi. 20560 / 15.09.1958 Act B1 | întabulare, drept de PROPRIETATE, apartamentare, ant nationalizare D92/950 cu nr |Al A11721/1955, dobandit prin Lege, cota actuala 1 / 1, cota Initiala 1 / 1 (provenita din conversia CF 1) STATUL ROMAN PRIN CONS LOCAL TIMISOARA 123089) C. Partea III, SARCINI CONSTRUCTIE Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Unitate individuala Nr: 2 Inscrieri privind dezmembramințele dreptului de proprietate, Observatii / Referinte drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT "observatii / Referinte mmm) Unitate individuala Nr; 6 Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, Observatii / Referinte drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Observatii / Referinte Unitate individuala Nr: 11 Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Unitate individuala Nr: 20 Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNȚ Unitate individuala Nr: 22 înscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie si sarcini , TI . Document care conţine dale cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001, Pagina 5 din -— 2 — N

CARTE FUNCIARA NR. 400419-C1 Comuna/Oras/Municipiu: Timisoara mm rr mm 20041 SCI Comunag/Oras/Municiplu: Timisoara Unitate individuala Nr: 23 Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, Observatii / Referinte drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Unitate individuala Nr: 24 Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, Observatii / Referinte drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT ET mmm) Act notaria) nr. 1076, din 30.08.2011 emis de NP.SICA MARIUS ALEXANDRU Unitate individuala Nr: 27 Observatii / Referinte Ci Intabulare, drept de IPOTECA, Valoare: 14.800,00 / EUR Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie si sarcini BAUSEHE-ZOLTAN-RADU Radiata prin cererea 143561 / a 25.09.2012; actul nr. 1123 / 134278 / 31.08.2011 24.09.2012 | LL Unitate individuala Nr: 36 Înscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, Observatii / Referinte drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Observatii / Referinte Observatii / Referinte Unitate individuala Nr: 41 înscrieri privind dezrnembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Unitate individuala Nr: 44 Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Unitate individuala Nr: 45 Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie si sarcini Observatii / Referinte NU SUNT Unitate individuala Nr: 25+26 Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, Observatii / Referinte drepturlie reale de garantie si sarcini , NU SUNT Unitate individuala Nr: 38/A Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, Observatii / Referinte ___ drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Unitate individuala Nr: 38/B Observatii / Referinte Unitate individuala Nr; SAD 1 e Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, Observatii / Referinte drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Unitate individuala Nr: SAD NR 2 NI Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT Unitate individuala Nr: SAD NR 3 Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garantie și sarcini NU SUNT Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. AN i | l

CARTE FUNCIARA NR. 400419 Comuna/Oras/Municipiu: Timisoara CARTE FUNCIARA NR. 400419 COPIE -ANCPL oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară TIMIS AGENȚIA NAȚIUNALĂ Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timisoara | mn marar A. Partea I. DESCRIEREA IMOBILULUI | TEREN intravilan Nr. CF vechi: 1612 Adresa: Timisoara, Strada Dacilor, nr. 8, si strada Mercur nr.7 Nr.cadastral Suprafata* (mp) Observatii / Referinte Nr.topografic Al| Top: 5755 Din acte: 3.972; CONSTRUCTIILE: C1 IN CF 400415-C1 Masurata:3,972 B, Partea II, PROPRIETAR si ACTE Inscrieri privitoare la dreptul de proprietate si alte drepturi reale Observatii / Referinte 1721 / 20.08.1956 Intabulare, drept de PROPRIETATE, nationalizare conf. D.92/1959, dobandit prin Lege, cota actuala 1 / 1, cota Inltiala 1 / 1 (provenita din conversia CF 1612) 1) STATUL ROMAN, in folosinta Sfatului Popular al orasului Timisoara C. Partea III. SARCINI Inscrieri privind dezmembramintele dreptului de proprietate, Observatii / Referinte __drepturile reale de garantie si sarcini NU SUNT | | I | i ) E K Document care contine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 87772001, Paging 1 din 2 | |

CARTE FUNCIARA NR, 400419 Comuna/Oras/Municigalu: Timisoara Anexa Nr. 1 la Partea I TEREN intravilan Adresa: Timisoara, Strada Dacilor, nr. 8, si strada Mercur nr.7 Nr, cadastral | Suprafata Observatii / Referinte masurata (mp)* Top: 5755 CONSTRUCTIILE: Ci IN CF 400415-C1 * Suprafata este determinata in planul de proiectia Stereo 70. Nr. Nr, Nr. taria | parcela Fopografid = 5755 Date referitoare la teren NrjCategorieiIntra) Supraf (mp) crt folosinta |vilan 1 curil DA Din acte: -; constructii Masurata:3,972 T "Observatii / Referinte Date referitoare la constructii Numar [Destinatia Supraf, (mp) Situatie Observatii / Referinte. onstructie juridica e *ALI| Top: 5755 | constructii) Din acte: -; Cu acte de locuinte Masurata:- in CF colectiva 400419-C1 * Aceasta constructie este inscrisa intr-o carte funciara proprie 11 20% Document care contine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001, Pagina 2 diR 2 Zr A N

| SD 3 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, Înregistrat la nr. din, CONTRACT DE ÎNCHIRIERE pentru suprafețe locative cu altă destinație decât aceea de locuință Nr. 1172 _/20__00 I. PĂRȚILE CONTRACTANTE Primăria Municipiului Timișoara, B-dul C.D, Loga nr. 1, reprezentată prin D-nul Prirn GHEORGHE CIUHANDU, SPATIAL » S.C BE O Tr cu sediul în str. ZUGRAV NEDELCU NR.9 nr, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J35/773 din__19.03.1992 reprezentată prin DOGAR IOAN , cu delegația nr. di a interveniturmătorul contract de închiriere. Primul în calitate de locator închiriază în baza O.R, nr. 1184 dÎN__31,10,2609- Σ al doilea în calitate de locatar (denumit mai jos chiriaş) ia cu chirle spațiul cu altă destinați decât aceea de situat în Timișoara, str. DACILOR nr, 8 în suprafață de mp. II. OBIECTUL CONTRACTULUI Art. 1. Obiectul contractului constă în închirierea și exploatarea de către părțil contractante a spațiului construit în suprafață de 23.28 mp. A. Suprafețele locative folosite în exclusivitate. Număr total încăperi folosite pentru Atelier reparatii ceasuri m rm nn mia în suprafață de mr din care aferentă chiriașului din prezentul contract în - încăperi sunt mp C. Din curtea sau grădina aferentă clădirii în suprafață de, - mp, revint chiriașului o suprafață de, mp, folosită pentru însuprafată da BTT Tr rr rm în suprafață de mp, dincare____" anexe în suprafață de = mp B. Suprafele locative folosite în comun. Număr total încăperi -_ folosite pentru Art, 2. Predarea-primirea suprafeţelor închiriate este consemnată în alăturatul proces verbal, ce face parte integrantă din prezentul contract. Ii. TERMENUL CONTRACTULUI Art. 3, Termenul închirierii este de 15 ani, cu începere de la data de___31.10.2000 A „1.2015 ——— până la data de . La expirarea contractului de închiriere chiriașul trebuie să-și manifeste intenția prelungiri contractului de închiriere, în scris, cu cel puțin 30 zile înaintea expirării acestuia, în caz contra contractul de închiriere se va rezilia de drept.

2 W. PREŢUL - Art. 4. Chiria lunară pentru folosirea suprafețelor închiriate stabilită prin fişa de calcul chiriei, ce face parte integrantă din prezentul contract, calculată pe baza Hotărârii Consiliul Local nr. 84 din 27.05.1997, , Chiria lunară va fi reactualizată (modificată) pe durata derulării contractului, prin hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Timişoara. V. PLATA CHIRIEI Art. 5. Plata chiriei se face lunar, cel mai târziu până la expirarea lunii pentru care se fac plata. Contul de virament al locatorului Primăria Municipiului Timişoara 2 (22 olo deschis la Trezoreria Municipiului Timişoara, ' Contul de virament al chiriaşului desch la Banca Art. 6, Nerespectarea termenului de plată, respectiv ultima zi a luriii pentru care se fac plata se penalizează cu 5% pe zi întârziere din suma datorată pentru maxim 30 de zil calendaristice, După această perioadă de 30 de zile contractul este reziliat de drept. În termen € 7 zile chiriaşul se obligă să pună la dispoziția locatorului spaţiul în cauză. VE. OBLIGAŢIILE LOCATORULUI Art, 7, a) Să predea suprafața locativă închiriată pe bază de proces-verbal de predare primire, care să consemneze starea efectivă a spațiului închiriat. b) Să controleze modul cum este folosită şi întreținută de către chiriaş suprafaț locativă închiriată şi să se ia măsurile ce se impun în vederea unei bune întrețineri, a folosir judicioase și potrivit destinaţiei, VII. OBLIGAȚIILE CHIRIAŞULUI Art. 8. a) Să plătească chiria la termenul şi în condițiile stipulate prin contractul d închiriere, b) Să elibereze spațiul la data împlinirii termenului prevăzut în contractul de închiriere, sa a încetării acestuia în orice alt mod. c) Să comunice cu cel puțin 30 zile înainte de cliberare, intenţia de a renunța la folosinț spațiului închiriat sau a unei părți din acesta, d) La încetarea contractului să predea spațiul închiriat în întregime în stare bună, inclusi cu îmbunătățirile aduse prin lucrările de separare şi modernizare executate pe perioada derulări contractului, liber de orice sarcini, e) Să întrețină, să amenajeze și să modernizeze spațiul, faţada şi trotuarul, periodic şi l solicitarea locatorului în conformitate cu Autorizaţia de construcție eliberată de Primări: Municipiului Timişoara, Valoarea lucrărilor va reprezenta minim 70% din valoarea totală anuală a chiriei până cân sunt îndeplinite condițiile impuse prin Autorizaţia de construcție. . Documentele care justifică valoarea lucrărilor efectuate (facturi, situație de lucrări, devi: ofertă) se predau la Primăria Municipiului Timişoara - Direcţia Patrimoniu, până cel mai târziu în data de 15.12 a anului în curs.

3 5) Pentru determinarea exactă a suprafețelor închiriate, precum şi a părților comune aferente acestora, din imobilele din care sunt situate, chiriaşul, se obligă să efectueze evaluarea şidezmembrarea spațiului deținut prin contract, în termen de 6 luni de la data încheierii contractului. Costul aferent evaluării şi dezmembrării spațiului deținut, urmează a fi suportat de către chiriaş. Documentele de dezmembrare şi evaluare se vor preda Primăriei Municipiului Timişoara- Birou Contracte. : VIII. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ Art. 9. Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare, părțile contractante datorează despăgubiri, conform legilor în vigoare. Chiriaşul răspunde de stricăciunile şi distrugerile de orice natură, provocate imobilului din culpa sa, Art. 10. Forța majoră, legal invocată şi dovedită, apără de răspundere părțile, cu obligația înştiințării în termen de 3 zile de la producerea evenimentului. Cazul de forță majoră se va comunica celeilalte părți de către partea interesată, prin telex, faz, telefon, urmat de o scrisoare recomandată cu mențiunea constatării evenimentului de acest gen de către organele competente. IX. CLAUZE SPECIALE Art. 11. 1) La expirarea contractului de închiriere acesta poate fi prelungit numai cu acordul scris al părţilor. 2) Contractul de închiriere poate fi reziliat din inițiativa locatorului în următoarele situații: a. Neacceptarea clauzei privind actualizarea anuală a chiriei; b. În cazul schimbării destinaţiei spațiului închiriat, fără acordul scris al locatorului 3 c. În cazul subânchirierii sau folosirii spațiului prin asociere fără acordul scris al locatorului: d. Tacita relocațiune nu este permisă, 3) Contractul de închiriere se reziliază de drept fără punerea în întârziere a chiriaşului. a. În momentul încetării activității pentru care chiriaşul a fost autorizat, indiferent de motivul acestei încetări; b. De la data emiterii Hotărârii Consiliului Local de aprobare a Planului Urbanistic de Detaliu sau a planului Urbanistic de Zonă, care schimbă destinația anumitor spații; c. Pentru neplata chiriei pe durata de 60 zile; d. Contractul de închiriere se reziliază de drept fără punerea în întârziere a chiriaşului pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute laart, 8 Îit, (e)şi (f); e. De la data emiterii Hotărârii Consiliului Local prin care se hotărăşte vânzarea, prin licitaţie publică, a anumitor spații cu altă destinație decât aceea de locuinţă, 4) Odată cu schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului în care se află spaţiul cu altă destinație, locațiunea acestuia se transmite noului proprietar, orice litigiu între cele două părți fiind de natura instanțelor de judecată. 5) În cazul rezilierii sau încetării contractului de închiriere din culpa chiriașului, acesta nu va putea emite pretenții privind restituirea sumelor investite pe perioada contractului pentru diferite lucrări de întreținere şi amenajări ale spaţiului închiriat. 6) Pentru spaţiile închiriate urmare a licitării chiriei, caietul de sarcini face parte integrantă a contractului de închiriere. ac A

4 Art. 12. Prin acordul de voinţă, părţile contractante convin să definească înțelesul noțiunilor de "uz" şi ”neuz! în cadrul prezentului contract, după cum urmează: "Uzul" reprezintă folosirea (exploatarea) efectivă, cu caracter de continuitate, pe toată durata contractului, a spațiului închiriat. Prin "caracter de continuitate” părţile înțeleg folosirea (exploatarea) spațiului conform destinaţiei avute în vedere la încheierea contractului, fără întreruperi, cu excepția situaţiilor prevăzute ia art, 13, -b."Neuzul" reprezintă nefolosirea (neexploatarea), totală sau parțială a spațiului, conform destinaţiei sale, ori întreruperi ale folosinţei (exploatării), mai mari de 60 zile în cursul unui an calendaristic, Art. 13. Nu constituie situații de "neuz" următoarele întreruperi în folosința (exploatarea) continuă a spațiului. a) concediul de odihnă al chiriaşului sau personalului acestuia, de cel mult 30 zile într-un an "calendaristic. b) efectuarea unor lucrări de reamenajare, modernizare sau reparație, de cel mult zile într-un an calendaristic. c) afectarea spațiului urmare a unor evenimente definite ca "forță majoră" (incendii, inundații, cutremur etc.). Art. 14. Neuzul de către chiriaş a spațiului dă dreptul locatorului la rezilierea de plin drepta prezentului contract. Părţile contractante acceptă faptul că închirierea spațiului are drept scop des făşurarea de către chiriaş a unor activități în beneficiul clientelei sale, care este parte a comunității locale şi că aceste activități trebuie să aibă un caracter de continuitate. Art. 15. Situaţia de neuz se constată de către inspectorii de specialitate împuterniciți de către Primăria Municipiului Timişoara prin întocmirea unor procese-verbale de constatare, e Art. 16. În cazul rezilierii contractului de închiriere, locatarul care nu predă spațiul va plăti o despăgubire de folosință egală cu dublul chiriei lunare, până a data predării efective. Art. 17. În situația în care Primăria hotărăşte consolidarea imobilului în care se găşeşte spaţiul, chiriaşul va participa cu cota aferentă la lucrările de consolidare. Dacă execuția lucrărilor de consolidare necesită încetarea activității chiriaşului, acesta va evacua spațiul pe perioada executării lucrărilor şi va fi scutit de plata chiriei prevăzute în prezentul contract pentru perioada respectivă. Art. 18. Chiriaşul se obligă ca în termen de 60 de zile de la semnarea contractului să prezinte releveul spatiului deţinut întocmit de un proiectant autorizat, În cazul constatării unor diferențe între schiţa prezentată şi releveul întocmit, se vor face modificările corespunzătoare în contractul de închiriere. Costul aferent întocmirii releveului NU va fi scăzut din sura reprezentând chiria datorată, -X.LITIGI Art. 19. Litigiile de orice fel decurgând din executarea prezentului contract de închiriere sunt de competența instanței judecătoreşti de drept comun. Dreptul aplicabil părților contractante este dreptul român, a Ne

5 05.12.2000 Prezentul contract se încheie azi unul pentru locatar, 4 , + E GE SUANDU Da TA int —_ DIRECTOR DIRECȚIA PATRIMONIU CO STANTINN MIUȚ ATIT VIZAT PENTRU LEGALITATE OFICIUL JURIDIC CONTENCIOS pur în 4 exemplare, din care ma LOCATAR

Ceasornicarie pard. ciment + PAL. = ul DI i - he = supra. utila: 23,28mp sir. DACILOR Supraf, desfasurolo 32.56 mp Coap. Dmamo - sti, ZUGRAV NEDELCU ni. TIMISOARA RELEVEE SPAȚII 7

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA nregistrat la nr. 5C0-7180 Dia 2 din 05. mmm 22:05. 2000 CONTRACT DE ÎNCHIRIERE pentru suprafețe locative cu altă destinație decât aceea de lo cuinţă Nr.__1068 _/20 0 o PĂRȚILE CONTRACTANTE Primăria Municipiului Timișoara, B-dul C.D. Loga nr. 1, reprezentată prin D-nul Primar GHEORGHE CIUHANDU, , S.C, S.C.C.A, " INCALTAMINTEA " cu sediul în TIMISOARA str. CAL. BUZIASULUI nf, 14 înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. 1.35/206 din___20.01.1992 reprezentată prin ISAIN DUȘAN „ CU delegația nr, E din - a intervenit următorul contract de închiriere. Primul în calitate de locator închiriază în baza O.R. nr. 1090, diN___ 24,04, 2009, iar al doilea în calitate de locatar (denumit mai jos chiriaş) ia cu chirie spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Timișoara, str, - = TA art ra 1 în suprafață de 65.43 mp. e H. OBIECTUL CONTRACTULUI Art, 1. Obiectul contractului constă În închirierea și exploatarea de către părțile contractante a spațiului construit în suprafață de 65.43 mp. A. Suprafețele locative folosite în exclusivitate. Număr total încăperi 4 folosite pentru Magazin desfacere produse proprii în suprafață de 65.43 mp, din care 3 anexe în suprafață de 50.40 mp. B. Suprafele locative folosite în comun, Număr total încăperi „folosite pentru - în suprafață de mp, din care aferentă chiriașului din prezentul contract în încăperi sunt = mp. C. Din curtea sau grădina aferentă clădirii în suprafață de - mp, revine chiriașului o suprafață de mmm MP, folosită pentru EREI EVER Art. 2. Predarea-primirea suprafețelor închiriate este consemnată în alăturatul praces- verbal, ce face parte integrantă din prezentul contract. Il. TERMENUL CONTRACTULUI Art. 3. Termenul închirierii este de 10ani, cu începere de la data de 24.04.2000 până la data de 23.04.2010 , mr contractului de închiriere, în scris, cu cel puţin 30 zile înaintea a hu

IV PREȚUL Art. 4. Chiria lunară pentru folosirea su chiriei, ce face parte integ i Local nr. 84 din 27.05.1997, Chiria lunară va fi reactualizată (modificată) pe durata derulării contractului, prin hotărâri al Consiliului Local al Municipiului Timişoara. V. PLATA CHIRIEI Contul de virament al locatorului Primăria Municipiului Timişoara __21220207025390605 deschis la Trezoreria Municipiului Timişoara. Contul de virament al chitiaşului 306720501 la Banca __COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. TIMISOARA Art. 6. Nerespectarea termenului de plată, respectiv ultima zi a lunii pentru care se face plata se penalizează cu 5% pe zi întârziere din suma datorată pentru maxim 30 de zile calendaristice. După această perioadă de 30 de zile contractul este reziliat de drept. În termen de 7 zile chiriaşul se obligă să pună la dispoziția locatorului spațiul în cauză, deschi: VL OBLIGAŢIILE LOCATORULUI Art. 7. a) Să predea. suprafața locativă închiriată pe bază de proces-verbal de predare- primire, care să consemneze starea efectivă a spaţiului închiriat b) Să controleze modul cum este locativă închiriată şi să şe ia măsurile judicioase și potrivit destinaţiei. folosită şi întreținută de către chiriaş suprafața ce se impun în vederea unei bune întrețineri, a folosirii VII, OBLIGAȚIILE CHIRIAŞULUI Art. 8. a) Să plătească chiria la închiriere, , . b) Să elibereze spațiul la data împlinirii termenului prevăzut în contractul de închiriere, sau a încetării acestuia în orice alt mod. c) Să comunice cu cel puțin 30 zile spațiului închiriat sau a unei părți din acesta. d) La încetarea contractului să predea s termenul şi în condițiile stipulate prin contractul de înainte de eliberare, intenția de a renunța la folosința contractului, liber de orice sarcini. £). SĂ întrețină, să amenajeze şi să modernizeze spațiul, fațada şi trotuarul, periodic şi la solicitarea locatorului în conformitate cu Autorizaţia de construcție eliberată de Primăr Municipiului Timişoara. Valoarea lucrărilor va reprezenta minim 70% sunt îndeplinite condițiile impuse prin Autorizaţia de Documentele care justifică valoarea lucrărilo ofertă) se predau la Primăria Municipiului Timişoar data de 15,12 a anului în curs. ia din valoarea totală anuală a chiriei până când construcție. r efectuate (facturi, situație de lucrări, deviz a - Direcţia Patrimoniu, până cel mai târziu în ue W

3 f) Pentru determinarea exactă a suprafețelor închiriate, precum şi a părților comune aferente acestora, din imobilele din care sunt situate, chiriaşul, se obligă să efectueze evaluarea şi dezmembrarea spațiului deținut prin contract, în termen de 6 luni de la data încheierii contractălui. Costul aferent evaluării şi dezmembrării spațiului deținut urmează să fie scăzut din suma reprezentând chiria. Documentele de dezmembrare şi evaluare se vor preda Primăriei Municipiului Timişoara - Biroul Contracte. VIII. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ Art. 9. Pentru ncexecutarea sau executarea necorespunzătoare, părțile contractante datorează despăgubiri, conform legilor în vigoare. răspunde de stricăciunile şi distrugerile de orice natură, provocate imobilului din culpa sa. - Art, 10. Forța majoră, lega! invocată şi dovedită, apără de răspundere părțile, cu obligația înştiințării în termen de 3 zile de la producerea evenimentului. “ Cazul de forță majoră se va comunica celeilalte părți de către partea interesată, prin telex, fax, telefon, urmat de o scrisoare recomandată cu mențiunea constatării evenimentului de acest gen de către organele competente. IX, CLAUZE SPECIALE Art, 11. 1) La expirarea contractului de închiriere acesta poate fi prelungit numai cu acordul scris al părților. 2) Contractul de închiriere poate fi reziliat din inițiativa locatorului în următoarele situații: a. Neacceptarea clauzei privind actualizarea anuală a chiriei; , b. În cazul schimbării destinaţiei spațiului închiriat, fără acordul scris al locatorului; c. În cazul subînchirierii sau folosirii spațiului prin asociere fără acordul scris al locatorului; d, Taciţa relocațiune nu este permisă. 3) Contractul de închiriere se reziliază de drept fără punerea în întârziere a chiriaşului. a. În momentul încetării activității pentru care chiriaşul a fost autorizat, indiferent de motivul acestei încetări; b. De la data emiterii Hotărârii Consiliului Local de aprobare a Planului Urbanistic de Detaliu sau Planului Urbanistic de Zonă, care schimbă destinația anumitor spații, c. Pentru neplata chiriei pe durata de 60 de zile; d. Contractul de închiriere se reziliază de drept fără punerea în întârziere a chiriaşului pentru necxecutarea obligaţiilor prevăzute la art. 8. lit (e) şi (6); e. De la data emiterii Hotărârii Consiliului Local prin care se hotărăşte vânzarea, prin licitaţie publică, a anumitor spații cu altă destinație decât aceea de locuință. 4) Locaţiunea încetează de drept, odată cu schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra spațiului. 5) În cazul rezilierii contractului de închiriere din culpa chiriaşului, acesta nu va putea emite pretenții privind restituirea sumelor investite pe perioada contractului pentru diferite lucrări de'întreţinere şi amenajări ale spațiului închiriat. 6) Pentru spațiile închiriate urmare a licitării chiriei, caietul de sarcini face parte integrantă a contractului de închiriere.

4 Art. 12, Prin acordul de voință, părțile contractante convin să definească înțelesul noțiunilor de "uz" şi "neuz" în cadrul prezentului contract, după cum urmează: - a. "Uzul" reprezintă folosirea (exploatarea) efectivă, cu caracter de continuitate, pe toată durata contractului, a spațiului închiriat. Prin "caracter de continuitate” părțile înțeleg folosirea (exploatarea) spaţiului conform destinaţiei avute în vedere la încheierea contractului, fără întreruperi, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13. - b. "Neuzul" reprezintă nefolosirea (neexploatarea), totală sau parțială a spațiului, conform destinaţiei sale, ori întreruperi ale folosinţei (exploatării), mai mari de 60 zile în cursul unui an calendaristic. Art.13, Nu constituie situații de "neuz" următoarele întreruperi în folosința (exploatarea) continuă a spațiului. a) concediul de odihnă al chiriaşului sau personalului acestuia, de cel mult 30 zile într-un an calendaristic. b) efectuarea unor lucrări de reamenajare, modernizare sau reparație, de cel mult 60 zile într-un an calendaristic, c) afectarea spațiului urmare a unor evenimente definite ca "forță majoră" (incendii, inundații, cutremur etc.). Art.14. Neuzul de către chiriaş a spațiului dă dreptul locatorului la rezilierea de plin drept a prezentului contract. Părţile contractante acceptă faptul că închirierea spațiului are drept scop desfăşurarea de către chiriaş a unor activități în beneficiul clientelei sale, care este parte a comunității locale şi că aceste activități trebuie să aibă un caracter de continuitate, Art.15. Situaţia de neuz se constată de către inspectorii de specialitate împuterniciți de către Primăria Municipiului Timişoara prin întocmirea unor procese-verbale de constatare. Art.16. În cazul rezilierii contractului de închiriere, locatarul care nu predă spațiul va plăti o despăgubire de folosință egală cu dublul chiriei lunare, până la data predării efective. Art.17. În situația în care Primăria hotărăşte consolidarea imobilului în care si găsește spațiul, chiriaşul va participa cu cota aferentă la lucrările de consolidare. Dacă execuția lucrărilor de consolidare necesită încetarea activității chiriaşului, acesta va evacua spațiul pe perioada executării lucrărilor şi va fi scutit de plata chiriei prevăzute în prezentul contract pentru perioada respectivă. Art,18. Chiriaşul se obligă ca în termen de 60 de zile de la semnarea contractului să prezinte releveul spațiului deținut întocmit de un proiectant autorizat. În cazul constatării unor diferențe între schița prezentată și releveul întocmit, se vor face modificările corespunzătoare în contractul de închiriere. Costul aferent întocmirii releveului urmează să fie scăzut din suma reprezentând chiria datorată. X. LITIGII Art.15. Litigiile de orice fel decurgând din executarea prezentului contract de închiriere sunt de competența instanței judecătoreşti de drept comun. Dreptul aplicabil părților contractante este dreptul român, — ÎN

5 22.05.2000 Prezentul contract se încheie azi unul pentru locatar. LOCATOR Ea LOCATAR PRIMAR; n Or CIUHAND i [i V Na DIRECTOR DIRECȚIA PATRINE [FU Rar CONSTA TIN N. MIU ' vo. tea ES ET fug. = VIZAT PENTRU LEGALITATE miar eo în OFICIUL JURIDIC CONTENCIOS Airrela fonem VU Oa 7 E în 4 exemplare, din care

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI A D2— TIMIȘOARA Înregistrat la nr. EC5X-640 din 16.02.2000 CONTRACT DE ÎNCHIRIERE pentru suprafețe locative cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă NE__a59__/199 2000 E. PĂRȚILE CONTRACTANTE Primăria Municipiului Timişoara, B-dul GHEORGHE CIUHANDU, . SC, S.C." DESSY COMPANY " S.RL, CD. Loga nr. 1, reprezentată prin D-nul Prim cu sediul în TIMISOARA str. REBREANU LIVIU BY It. înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J35/2769 din___13.07.1992 Teprezentată prin cu delegația nr. d - _ >, mm a intervenit următorul contract de închiriere. Primul în calitate de locator închiriază în baza O.R, nr. j al doilea în calitate de locatar (denumit mai jos chiriaş) ia cu chirie spațiul cu altă destinaţ decât aceea de locuință situat în Timişoara, str. DACILOR nr. 3 în suprafață de 41.85 mp. HE. OBIECTUL CONTRACTULUI Art. 1. Obiectul contractului constă în închirierea şi exploatarea de către părți contractante a spațiului construit în suprafață de 41.85 mp. ! A. Suprafețele locative folosite în exclusivitate Număr total încăperi folosite pentru i i — 3 Magazin nealimentar în suprafață de 41.85 mp, din care anexe în suprafață de B. Suprafețele locative folosite în comun. Număr total încăperi folosite pentru din 13.12.1909 | m mmm în suprafață de m din care aferentă chiriaşului din prezentul contract în încăperi sunt m €. Din curtea sau grădina aferentă clădirii în suprafață de mp, revir chiriaşului o suprafață de mp, folosită pentru EREU Art, 2, Predarea-primirea suprafețelor închiriate este consemnată în alăturatul proce: verbal, ce face parte integrantă din prezenful contract. UI. TERMENUL CONTRACTULUI Art. 3. Termenul închirierii este de 10ani, cu începere de la data de 13.12.1999 până la data de 12.12.2009 La expirarea contractului de închiriere chiriașul trebuie să-și manifeste intenția prelungir contractului de închiriere, în scris, cu cel puțin 30 zile înaintea expirării acestuia, în caz Contre contractul de închiriere se va rezilia de drept,

2 IV. PREȚUL Art. 4. Chiria lunară pentru folosirea suprafețelor închiriate stabilită prin fişa de calcu chiriei, ce face parte integrantă din prezentul contract, calculată pe baza Hotărârii Consilii Local ur. 84 din 27,05,1997, Chiria Iunară va fi reactualizată (modificată) pe durata derulării contractului, prin hotărâri Consiliului Local al Municipiului Timişoara, V. PLATA CHIRIEI Contul de virament al locatorului Primăria Municipiului Timişoara 212202070253906 deschis la Trezoreria Municipiului Timişoara, Contul de virament al chiriaşului 251101. (063 600 130 desc la Banca TIT mmm i E ET , Lit 03 Art. 6. Nerespectarea termenului de plată, respectiv ultima zi a lunii pentru care se fi plata se penalizează cu 5% pe zi întârziere din suma datorată pentru maxim 30 de z calendaristice. După această perioadă de 30 de zile contractul este reziliat de drept. În termen 7 zile chiriaşul se obligă să pună la dispoziția locatorului spațiul în cauză. VI OBLIGAȚIILE LOCATORULUI Art. 7. a) Să predea. suprafața locativă închiriată pe bază de primire, care să consemneze starea efectivă a spațiului închiriat. b) Să controleze modul cum este folosită şi întreținută de către chiriaş supraf: locativă închiriată şi să şe ia măsurile ce se impun în vederea unei bune întreţineri, a folosi judicioase şi potrivit destinaţiei. proces-verbal de preda; VII. OBLIGAȚIILE CHIRIAȘULUI Art. 8. a) Să plătească chiria la termenul şi în condițiile stipulate prin contractul închiriere. b) Să elibereze spațiul la data împlinirii termenului prevăzut în contractul de închiriere, s a încetării acestuia în orice alt mod. c) SĂ comunice cu cel puțin 30 zile înainte de eliberare, intenția de a renunța la folosin spaţiului închiriat sau a unei părţi din acesta. d) La încetarea contractului să p cu îmbunătățirile aduse prin lucrările de separare și moderniza contractului, liber de orice sarcini. e) Să întrețină, să arnenajeze şi să m solicitarea locatorului în conformitate cu Municipiului Timişoara, Valoarea lucrărilor va reprezenta minim 70% din valoarea totală anuală a chiriei până câr sunt îndeplinite condițiile impuse prin Autorizaţia de construcție, Documentele care justifică valoarea lucrărilor efectuate ofertă) se predau la Primăria Municipiului Timişoara data de 15.12 a anului în curs, odernizeze spațiul, fațada şi trotuarul, periodic şi Autorizaţia de construcție elibera tă de Primăr (facturi, situație de lucrări, dev - Direcţia Patrimoniu, până cel mai târziu i a

3 1) Pentru determinarea exactă a suprafețelor închiriate; precum şi a părților comune aferent acestora, din imobilele din care sunt situate, chiriaşul, se obligă să efectueze evaluarea ş dezmembrarea spațiului deținut prin contract, în termen de 6 luni de la data încheierii contractului Costul aferent evaluării şi dezmembrării spațiului deținut urmează să fie scăzut din sum reprezentând chiria, Documentele de dezmembrare şi evaluare se vor preda Primăriei Municipiului Timişoara Biroul Contracțe. ! VII. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ Art. 9, Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare, părțile contractanti datorează despăgubiri, conform legilor în Vigoare, Chiriaşul răspunde de stricăciunile şi distrugerile de orice natură, provocate imobilului dii culpa sa. Art, 10, Forța majoră, legal invocată și dovedită, apără de răspundere părțile, cu obligații înștiințării în termen de 3 zile de la producerea evenimentului. " Cazul de forță majoră se va comunica celeilalte părți de către partea interesată, prin telex fax, telefon, urmat de o scrisoare recomandată cu mențiunea constatării evenimentului de aces gen de către organele competente. IX, CEAUZE SPECIALE Art. 11. 1) La expirarea contractului de închiriere acesta poate fi prelungit numai cu acordu scris al părților, 2) Contractul de închiriere poate fi reziliat din inițiativa locatorului în următoarele situații a. Neacceptarea clauzei privind actualizarea anuală a chiriei; b. În cazul schimbării destinaţiei spațiului închiriat, fără acordul scris al locatorului; c. În cazul subînchirierii san folosirii spațiului prin asociere fără acordul scris a locatorului; d. Taciţa relocațiune nu este permisă. 3) Contractul de închiriere se reziliază de drept fără punerea în întârziere a chiriaşului. a. În momentul încetării activității pentru care chiriaşul a fost autorizat, indiferent de motivul acestei încetări; b. De la data emiterii Hotărârii Consiliului Local de aprobare a Planului Urbanistic de Detaliu sau Planului Urbanistic de Zonă, care schimbă destinația anumitor spații, c. Pentru neplata chiriei pe durata de 60 de zile; d. Contractul de închiriere se reziliază de drept fără punerea în întârziere a chiriașulu pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute la art. 8, hit (e) şi (5; e. De la data emiterii Hotărârii Consiliului Local prin care se hotărăşte vânzarea, prir licitație publică, a anumitor spații cu altă destinație decât aceea de locuință. 4) Locaţiunea încetează de drept, odată cu schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra spațiului, 5) În cazul rezilierii contractului de închiriere din culpa chiriașului, acesta nt va putea emite pretenții privind restituirea sumelor investite pe perioada contractului pentru diferite lucrări de întreținere şi amenajări ale spațiului închiriat, 6) Pentru spațiile închiriate urmare a licitării chiriei, caietul de sarcini face parte integrantă a contractului de închiriere. n Tu 4 _

4 : Art, 12, Prin acordul de voință, părțile contractante convin să definească Înţelesul noțiunilor de "uz" și "neuz" în cadrul prezentului contract, după cum urmează: - a. "Uzul" reprezintă folosirea (exploatarea) efectivă, cu caracter de continuitate, pe toată durata contractului, a spațiului închiriat. Prin "caracter de continuitate" părțile înțeleg folosirea (exploatarea) spațiului conform destinaţiei avute în vedere la încheierea contractului, fără întreruperi, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13, - b. "Neuzul" reprezintă nefolosirea (neexploatarea), totală sau parțială a spațiului, conform destinaţiei sale, ori întreruperi ale folosinţei (exploatării), mai mari de 60 zile în cursul unui an calendaristic, Ari.13. Nu constituie situații de "neuz" următoarele întreruperi în folosința (exploatarea) continuă a spațiului, a) concediul de odihnă al chiriașului sau personalului acestuia, de cel mult 30 zile într-un an calendaristic, b) efectuarea unor lucrări de reamenajare, modernizare sau reparație, de cel mult 60 zile într-un an calendaristic. c) afectarea spațiului urmare a unor evenimente definite ca "forță majoră" (incendii, inundații, cutremur etc.). Art.14. Neuzul de către chiriaş a spațiului dă dreptul locatorului la rezilierea de plin drept a prezentului contract. Părţile contractante acceptă faptul că închirierea spațiului are drept scop desfăşurarea de către chiriaş a unor activități în beneficiul clientelei sale, care este parte a comunității locale şi că aceste activități trebuie să aibă un caracter de continuitate. Art.15, Situaţia de neuz se constată de către inspectorii de specialitate împuterniciți de către Primăria Municipiului Timişoara prin întocmirea unor procese-verbale de constatare. Art.16. În cazul rezilierii contractului de închiriere, locatarul care nu predă spaţiul va plăti o despăgubire de folosință egală cu dublul chiriei lunare, până la data predării efective, Art.17. În situația în care Primăria hotărăşte consolidarea imobilului în care s: găseşte spaţiul, chiriaşul va participa cu cota aferentă la lucrările de consolidare, Dacă execuția lucrărilor de consolidare necesită încetarea activității chiriaşului, acesta va evacua spațiul pe perioada executării lucrărilor și va fi scutit de plata chiriei prevăzute în prezentul contract pentru perioada respectivă, Art.18. Chiriaşul se obligă ca în termen de 60 de zile de la semnarea contractului să prezinte releveul spațiului deținut întocmit de un proiectant autorizat. În cazul constatării unor diferențe între schița prezentată şi releveul întocmit, se vor face modificările corespunzătoare în contractul de închiriere. Costul aferent întocmirii releveului urmează să fie scăzut din suma reprezentând chiria datorată. X. LITIGH Art.19, Litipiile de orice fel decurgând din executarea prezentului contract de închiriere sunt de competența instanței judecătoreşti de drept comun. Dreptul aplicabil părților contractante este dreptul român. —

Prezentul contract se încheie azi 16.02,2000 unul pentru locatar. VICEPRIMAR DAN SURIANU N DIRECTOR ECONOMIC EC. DORIN VĂLEAN CIful_. DIRECTOR DIRECȚIA PATRIMONIU CONSTANTIN. MUT x ZT E a VIZAT PENTRU LEGALITATE OFICIUL JURIDIC CONTENCIOS —_ ua - în 4 exemplare, din care LOCATAR

IR.DA ma za 37 PLAN DE INCADRARE IN ZONA sc.:1:10000 Documentulie pentru apartameniare a irnobilulu Jim Str. DACILOR Nr.8 ASUCIATIA DE LUCATA DACILUR Xr.8 Timisoara a n ir rr n ri a a 1 Sef proiect j -Seura , , (i | UI Plan Parter Cate 11000 lun Fun: iara Pi LOLEEA UT (Ce Fe Plot de incadr. În zona into ul Veil nt

sc DEPOZIT E SI i i U 2169.08 BUCATARIE DANI DEPOZIT SP.CAMBROIAL arep HOL FINAL DE ACCES n SERA 1 tdi * SADI aptă BUCATARIE d _380 SADI SPCOMERUIAL RIO | |

vi — 4 i lie ui l na : EU ET | | | i - i | [ Va : Mean | ST hour FIU It Batai UA AUTIR AI BUCATARI BUCATARIE Veni CANAL VB su 27 35 150 1 AIR AMENRA EI Apa CANEIA SA

DEEE STI ui) o romimo.ro Li E E BUSTUL Anunturi salvate Mesaje primite TIE: ES IT Sari E ic IN + i ww.rom|mo.ro > > Fmlsoara > Spetil comerclale > Spatiu comerola! > De vanzare > Vand spatlu comercial în zona Traian Vand spatiu comercial in zona Traian Timisoara, Timis 68.000 EUR Contacteaza utilizatorul 0724699955 În urm ce 6 zile CE aaa E Imagini 9 Hara Nume: Simon Simon Adresa: Timisoara *K Adauga la favorite A Listeaza la imprimanta f+ Export in pdf Distribuite pe Alte detalii Cod anunt 4358782 lili Valabil: de la 29.08.2018 Pana la 28.10.2016 Cod de identificare classified_16550057 extern Detalii anunt fa Judet Timis Zona Tralan Tr Localitatea Timisoara Adresa Dacilor Tip contract De vanzare Pret 68.000 EUR Categoria Spatii comerclale Pret (RON) 303.001 RON Subcategoria Spatiu comercial Suprafata construita 83 m? Suprafata utila Tom? Stadlu constructiei Finalizat Numar camere 3 Descriere Slructura rezistenta: caramida Nr grupuri sanitare: 2 Nr incaperi: 5 Suprafata utila: 70mp Pivnita: S0mp Utilitati: aer condliionat, curent, apa, canalizare Finisaje: Interior renovat; ferestre cu geam fermopan (PVC) An construciie: inainte de 1990 Contacteaza Nume” Email” Telefon * Introduceti codul TA RT se | i Trimite'o topit pe adresa file de small E TORILOR aa UE VERI Se AMDREIEUGEN Sl) 4 Legitimația Nr. 17058 = Su, Socor = nb Vol a

CEI ITAA! iul Iuliu LL = Anunturi IA De EA cos RISE scie BINE SC PI ILIE wWww.romimo.ro > Timiș > Timisoara > Soatli comerciale > Blrou > De vanzare > spatlu blrouri central de vanzare 200mp spatiu birouri central de vanzare 200mp Timiroara, Timle 165.000 EUR actualizaţ In Una cu 23 ore 0742143679 0742143679 Contacteaza utilizatorul EN Imagini 9 Harta Nume: Imobiliare Distribuite pe ra % Adauga la favorite a Listeaza la imprimanta EZITAT EAT, & Exportin pdf pi Alte detalii Cod anunt 4513887 Valabil: de la 04.09.2016 Pana la 03.11.2015 Detafii Cod de identificare classifled_17781022 extern Judet Timis Zona Tralan Baporteaza anunt fals Localitatea Timisoara Adresa plata romanilor rar Tip contract De vanzare Pret (RON) 735.224 RON Categorla Spatii comerciale incalzire Centrala proprie Subcategoria Birou Stadiu constructiei Finalizat Suprafata ulita 200? Clasa birouri B+ Numar camere 4 Numar nivele 2 Pret 165.000 EUR Numar locuri parcare 5 Descriere vand spatiu de birouri la parter 200mp uiili amenajat cu 6 geamuri la strada locuri de parcare vad bun in cladire istorica zona baile neptun piata romanilor liber urgentiiimerita vazut, pret, Contacteaza Nutne?* Text ț | 1 Email* i | j i | A N! RAT at altora Uz: i Telefon * "ae 12, RR Sh ANDREFEUGEN SU — Legitimaţia Nr. 17058. = Introduceti codul SIR E. ie Trimile o Gopie po adresa înșa de e-miii —_5

a dl SpatiiCornercialero birouri, retoi, investitii Spatiu comercial de vanzare in zona Traian Timisoara, zona Fabric Anunţ publical de: şt Devârzare Spațiu comercial LANDMARIC IMOBILIARE i | Fo 98.000 EUR | | Cere detalii despre această proprietate % Suprafață totală 80 mp Tip ice: Cent comercial Marlus Luput (Managing Partner) 80 mp e exista Alte telefoane: iti 21/07/2016 0256.434.390 0356.459.459 (fax) ka enunţul i aere Numele tău: i peria . |, ZI E 1 Telefon: , | | Email: | | ) Alte detalii despre proprietate Vă ă mă contactaţi, sunt LANDMARK ofera spre vanzare spallu comercial în zona Plata Tralan cu vad pletonal si auto Intens. Spatiul; ntre da avent , are o suprafata utila de 75 mp, fiind compus din sala de vanzare, 1 baie, chicineta sl birou. Beneficlaza de : multiple imbunatatir, tamplarie noua , virino, pardosali din gresie si centrala termica proprie. Exista posibilitate de parcare pe strada Pretul este de 98.000 suro negociabil. ID Intern; 174503 Structura rezistenta: betor Nrterase: 0 Nr grupuri sanitare: 1 Suprafata construita: 80 mp Suprafata terase: 0 mp Suprafata curte: 0 mp Nr garaje: 0 | Vicli cunoscute: Nr incaperi: 3 Alte detalii zona - Amenajare strazi (Asfaltate) Utilitati - Utilitati generate (Curent Apa,Canalizare,Gaz) Finisaje - Podele (Gresie,Parchst) pretvanzare: 98000 monedavanzare: EUR pretvanzaremp: 1225 * monedavanzaremp: EUR Disponibilitate proprietate: imediat [ Localizare şi puncte de interes i 1] Mijloace de transport 1 | Supormarkotivali | Recreore | Parcă | anapori i | —S 5”

Pareui Coptr Staţii autobuz Stetle Printul Turcesc Tv1, Tv2, A21 Statie Baba Dochia E8, A21 Statie lepurelut E8, A21 Statie Fabrica de Bere Tvd, Tv5, Ty6, A21 Statis losif Vulcan A21 Expres 8 Mal multe... Staţii troleibuz Statle Badea Cartan T11, M35, M30, E4 Statie Samul Micu T11 Statle Baden Cartan T11, M35, M30, E4 Statia T11 Statie Baader T17 Mai multe... Staţi! tramval Statie Piata Tralan Tvt, Tv2, Tv4, Tv& Statie Piata Tralan Tv1, Tv2, Tv4, Ty5 Statia Printul Turcesc Tv1, Tv2, A21 Staile Fabrica de Bere Tv4, Tv5, Tv6, A21 Statie Sarmisegetuza Tvi, Tv2 Mal multa,.. Staţii tren Gara de Est Timisoara East Railway station area (en) Distanţă aprox. 320 m aprox. 330 m aprox, 860 m aprox. 380 m aprox. 530 m Distanţă aprox, 560 m aprox. 600 m aprox, 630 m aprox. 700 m aprox. 730 m Distanţă aprox, 220 m aprox. 220 m aprox. 320 m aprox. 380 m aprox. 480 m Distanţă aprox. 1.11 km aprox. 1.21 km db Se afişează door primele 15 puncte de Interes situate pe o roză de 2 km față de proprietate. Marius Luput (Managing Partner) 0256,434.390 0748.434.391 Ajta telefoane: 0256,434.390 0356.459.459 (fax) Sau cere detalii pe email Vă rog să mă contactaţi, sunt intoresat de această proprietate. ARK Anunţ publicat de: LANDMARK IMOBILIARE 1

NA SpatiiCornercialero Pati Comercia URGENT Proprietar inchiriez spatiu la artera tranvai Timisoara, zona Traian lon Mihalache, 8 | Anun publicat de; [ i PROPRIETAR i De închiriaţ Spaţiu comerclel : 5,2 EUR /mpilună 780 EUR lună 150 mp Peziru o identica a usoara cormunică id în urati Spatiu stradal de ca 15 Bupite ti n). 150 mp ; Numele tău: ÎS” n modernizat i Telefon: | et 31/08/2016 Email: | VA rog să mă confaotați, sunt interesat da această proprietate. Spaţii disponibile i 4 Suprafaţă comercială: 150 mp i Chirle /mp /iună: 5,2 EURimp (total: 780 EUR/lună) + alte cheltuieli, Comislon 0% cumpărător Disponibil: Imediat ' i Parter parcare: Da «puț 48m m Ajte detalii despre proprietate SPATIU COMPUS DIN doua INCAPERI, GRUP SANITAR * Zona Plata Tralan ; “ Renovatrecent termopan totul nou i * Incalzire centrala proprie gaz * An constructie 2008 | * Acces direct din strada (trece tralvalul prin fata) “Vecini pariuri sportive SuperBel si fizerie-coatura | Utilitati: Apa, Canalizare, Curent, Gez, Caldura Localizare şi puncte de interes | 1 SeoView | Mijloace de transport | Învățământ SupermarketiVat | Recreerș Parcări

Staţil autobuz Statle Baba Dochia ES, A21 Statie lepurelul E8, A21 Statie Printul Turcesc Tv1, Tv2, A21 Statle Fabrica de Bere Tv4, Tv5, Az21 Stetie losif Vulcan A21 Expres 8 Mal muţto... Staţii trolelbuz Statle Badea Cartan T11, M35, M30, E4 Statie Samul Micu T11 Statie Badea Cartan T11, M35, M30, E4 Ststie Renasterii T11 Statie Baader T17 fi ilie Staţii tramval Statie Plata Trafan Tv, Tv2, Tvd, Tv5 Statie Piata Traian Tv1, Tv2, Tv4, Tv6 Stetie Priniul Turcesc Tv1, Tv2, A21 Statle Fabrica de Bere Tv4, TvS, Tv6, A2t Statle Sarmisegetuza Tv1, Tv2 Mal muii Stafil tren Gara de Est Timisoara East Raihvay station area (en) Distanţă aprox. 230 m aprox. 250 m aprox 270 m aprox, 310m aprox. 580 m Distanţă aprox, 880 m aprox. 720 m aprox. 740 m aprox. 790 m aprox, 840 m Distanţă aprox, 250 m aprox. 250 m aprox, 270 m aprox, 310 m aprox. 490 m Distanţă aprox. 1.23 km aprox. 1.33 km 1 Se afişează doar primate 15 puncte de interes situate pe o rază de 2 km față de proprietate, Sună la 0744.636.096 Sau cere detalii pe email Numele tău: Anunţ publicat de: PROPRIETAR Vă rog să mă contactaţi, sunt d acostiă proprietate.

E sara lift SpatiiComercialero setol, irvestițit ţ Spaţiu comercial de închiriat Timisoara, zona Badea Cartan Anunţ publicat de: : ! CARTIER RHM , De închiriat Spațiu comercial 5 EUR /mp/lună 350 EUR lună Gere detalii despre această proprietate -— Y 70mp Sună la Centru comercial 70 mp Alte telefoane: 0723.151.354 i 0256.220.443 (fax) i 31/08/2018 i Peru o “os aratul JORA ATB, de Numele tău: | Telefon: ] i Email: & Salvează anuni * Spaţii disponibile Pa Vă rog să mă confactați, Sunt n Interesat de această proprietate, Suprafață comercială: 70 mp Chirie /p /lună: 5 EUR/mp (total: 350 EURilună) | Disponibil: Imediat | Etaj: Demisol îi Alte detalii despre proprietate ID: 18 De Inchiriat spatiu pentru cabinet medical, suprafata 70 mp. in locatie mal exista doua cabinete medicale, centrala termica, internet, lar piata utiltatilor se imparte la 3, aceste se afla langa piata Badea Carlan. Exclus cabinet ginecologic. Tel 0746..vezi totnumărul Nr grupuri sanitare: 1 | Nrincaperi:3 * Pretnegoclabil Alte detalii zona - Amenajare strazi (Asfaltate); Mijloace de transport; luminat stradal; Vad comercial Utilitati - Sistem incalzire (Centrale proprie,Calorifere); Acces internet (Wireless); Utlitati generale (Curent. Apa, Canalizare Gaz) Finisaje - Podele (Grosle); Stare interior (Buna); Ferestre cu geam fermopan (PVC) i Dolari - Contorizara (Apornetre,Contor caldura, Contor gez); Diverse (Slstern de alarma) pretinchiriere: 350 monedainchirlere: EUR Disponibilitate propritate: liber Localizare şi puncte de interes “| Mijloace de transport Învăţământ Supermerket/Mall Recreere | Parcân | i | 3) +

Paraul Copitor Onontraotep (and cantrl:ulora, CCEYSA lb Staţii autobuz ' Statie fepuralul EB, A2f Statie Baba Dochia E8, A21 = Statie Fabrica de Bere Tv4, Tv5, Tvă, A21 * State Printul Turoese Tv1, Tv2, A21 Statie lostf Vulcan A21 Expres 8 Mai multe... Staţii trolelbuz Statie Badea Cartan T11, M35, M30, E4 Statie Badea Cartan T11, M35, M30, E4 Statie Samul Micu T11 Statle Baader T17 Statle Renasterii T11 Mat multe. Staţii tramvai , Statie Piata Tralan Tv1, Tv2, Tv4, TyS , Statie Plata Tralan Tv1, Tv2, Tv4, : Statle Fabrica de Bare Tv4, Tv5, TvB, A21 Statle Printul Turcesc Tv, Tv2, A21 Statie 3 August 1919 Tv, Tv, Tv4, Ty5 Mal multa... Staţii tran Gara de Est Timisoara East Raihvay station area (en) Distanţă aprox, 250 m aprox. 270 m aprox. 280 m aprox. 310. m aprox, 570 m Distanţă aprox. 660 m aprox. 710 m aprox. 710 m aprox. 800 m aprox. 800 m Distanţă aprox. 200 m aprox. 210 m aprox, 290 m aprox. 310 m aprox. 530 m Distanţă aprox. 1.20 km Bprox. 1.32 km Mb Se afişează doar primele 15 puncte de interes sttuate pe o rază de 2 kan față de proprietate, Sună la +40-256.220.443 Ahts telefoane; 0723.181.354 0256.220.443 (fax) Sau cere detalii po email Numele tău: ! tasare Anunţ publicat de: E * CARTIER RHM AH Vă rog să mă contactaţi, suni nleresat de acc proprietate, i [ Îi ]

birouri, investitii URGENT proprietar Inchiriez Pizzerie-Cafe Bar Timisoara, zona Tralan lon Mihalache, 8 De închiriat Spațiu comercial 5,8 EUR/mpriună 580 EUR/ lună 190 mp île Spatiu stradal : 100 mp a modernizat (2014) SERE : exista 31/08/2016 ; Spaţii disponibile ; tt îi Suprafață comercială: 100 mp Chirie mp /lună: 58 EURimp (total: 580 EUR/lună) + alte cheltuieli, Comision 0% cumpărător : Disponibil: imediat , Înălție spațiu: 26m Alte detail despre proprietate * Spatiu compus din 3 incaperi, bucatarle, 2 grupuri sanitare, spatiu depozit * Recent renovat | * Mobilier nou Incalzire proprie gaz “ Intrare strada si saparala pentru aprovizionare * * Zona pista Traian Utilltati: Apa, Canalizare, Gaz, Caldura, Clima Localizare şi puncte de interes | | Mijloace de transport Învăţământ | SupermarketiViell | Recrsera Percări |] Staţii autobuz Distanţă _G4- Anunţ publicat de: PROPRIETAR Cere detalii despre această proprietate CAL tf o idanilficare anunţului de pe SpatiSon:artiate.ro Numele tău: Telefon: Email: | Va rog să mă contactaţi, sunt interesat de această propriatale.

Statie Baba Dochla E8, A21 aprox. 240 m i Stetle lepuralul EB, A21 aprox. 260 m i : Statie Printul Turcesc Tv, Tv2, AZ aprox. 260 m ! Stetlo Fabrica de Bera Tv4, Tv5, TvB, A21 aprox. 310 m ; ; Statie los! Vulcan A21 Expres 8 aprox. 540 m | | i Mol multe. , | : Staţii troleibuz Distanţă | | Stetle Bodea Cartan T11, M35, M3D, EA aprox. 670 m | | Statie Samul Micu T11 aprox. 710 m Statle Badea Cartan T11, M35, M30, E4 aprox. 730 m Stetlo Renasterii TT1 aprox. 780 m Stetie Baader T17 aprox. 820 m i : i Staţii tramval Distanţă Statle Piata Traian Tv1, Tv2, Tvd, Tv5 aprox. 240 m Stetie Plata Tralen Tv1, Tv2, Tv4, TvS aprox. 240 m Statie Printul Turcesc Tv1, Tv2, A21 aprox. 280 m Stetlo Fabrica da Bere Tv, Tv5, TvB, A21 aprox. 310 m i Statie Sarmisegetuza Tv1, Tv2 aprox. 500 m Mai mule... Staţii tren Distanţă | Gara do Est aprox. 1.22 km "Timisoara East Ralivay station area (en) aprox. 1.32 km "(Se afişează doar primele 16 punste de inerea siluate po o rază de 2 km față de proprietate. Sună fa Anunţ pubiicat de: 0745.534,440 PROPRIETAR Sau cere detalii pe email Numele tău: | | Vă rog să mă contactaţi, sunt interesat de această i ţ | i Fac

Atasament: Referat.pdf

MUNICIPIUL TIMIŞOARA APROBAT DIRECŢIA CLADIRI TERENURI SI P R I M A R DOTARI DIVERSE NICOLAE ROBU BIROUL SPATII CU ALTA DESTINATIE NR. SC2017-939/13.01.2017

REFERAT

Privind aprobarea inchirierii spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta prin scoaterea la licitatie publica deschisa cu strigare

Spatiile cu alta destinatie decat aceea de locuinta din anexa sunt situate in imobile proprietate privata a statului, in administrarea Consiliului Local al Municipiului Timisoara, precum si in imobile proprietate a Municipiului Timisoara, si anume : Spatiul cu alta destinatie decat aceea de locuinta SAD 2 - situat in Timisoara, str. Dacilor nr. 8, inscris in CF-ul colectiv nr. 400419 ( CF vechi nr. 1612), CF individual nr. 400419-C1-U10, nr. top 5755/XXXIV, la parter in corpul A, compus din 3 incaperi, cu 1,24% pc gen si 8,37 % pc corp A si 176,54/3972 mp teren, in suprafata utila de 44,14 mp; Spatiul cu alta destinatie decat aceea de locuinta SAD 3 - situat in Timisoara, str. Dacilor nr. 8, inscris in CF-ul colectiv nr. 400419 ( CF vechi nr. 1612), CF individual nr. 400419-C1-U11, nr. top 5755XXXV, la parter in corpul A, compus din 4 incaperi, cu 2,44% pc gen si 16,44 % pc corp A si 97,01/3972 mp teren, in suprafata utila de 86,71 mp; In evidenta Biroului Spatii cu Alta Destinatie, spatiile mentionate mai sus, in prezent figureaza, ca fiind neinchiriate.

Spatiile propuse pentru scoaterea la licitatie, prevazute in anexa nr. 1 , sunt libere din punct de vedere juridic, nu exista litigii pe rolul instantelor de judecata conform adresei Serviciului Juridic nr. SC2017-90/12.01.2017, nu mai exista revendicari la L10/2001 conform adresei Biroului Cladiri nr. CT2015-1498/24.08.2015, respective conform adresei Compartimentului Fond Funciar inregistrata cu nr. CT2015-1498/26.08.2015.

In prezent, pentru aceste spatii nu exista niciun fel de contract in derulare, spatiile fiind libere prin ajungerea la termen a contractelor sau prin renuntarea la cerere de catre chiriasi la spatiul detinut cu contract de inchiriere, acesta din urma fiind reziliat. Pretul de pornire la licitatie a fost stabilit in urma raportului de evaluare executat in baza comenzii nr. SC2016-13046/27.06.2016, a acordului cadru nr. 55/25.04.2016 incheiat intre asocierea SC Black Light SRL si SC Consultim SA si Primaria Municipiului Timisoara pentru “ Servicii de consultanta/expertiza privind intocmirea de raportare privind evaluarea, reevaluarea imobilelor aflate in proprietatea Municipiului Timisoara, a Statului Roman si a celor pentru care Municipiului Timisoara prezinta un interes” si inaintate catre Biroul Spatii cu Alta destinatie prin adresa SC 2016-13046/28.09.2016, pentru SAD 2, SAD3, spatii situate la parter corp A din imobil. Raportul de evaluare sunt cuprinse in anexa nr. 3.

In temeiul art.123 alin. (1) si (2) din Legea nr.215/2001 privind administratia publica

locala, republicata si avand in vedere cele de mai sus,

PROPUNEM:

1. Aprobarea inchirierii spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta situate in

Timisoara, str. Dacilor nr. 8, cuprinse in anexa nr. 1 care face parte din prezenta hotarare, prin scoatere la licitatie publica deschisa cu strigare, cu contract de inchiriere pe o perioada de 3 ani.

2. Aprobarea caietului de sarcini, conform anexei nr. 2 care face parte integranta din prezenta hotarare.

3. Aprobarea raportului de evaluare, conform anexei nr. 3 care face parte integranta din prezenta hotarare.

VICEPRIMAR, PT. DIRECTOR, IMRE FARKAS MIHAI BONCEA

PT. SEF BIROU,

MARINELA BANDI

SERVICIUL JURIDIC,

Cod FP 53-01 ver.1

Atasament: Anexa_1.pdf

Nr. crt. Adresa spatiului

Suprafata (m.p.)

Situarea in imobil

Tarif pornire la licitatie

EURO/M.P./LUNA

1 STR. DACILOR NR. 8SAD 2 44,14

Parter cu intrare din strada

SAD 2, CF-ul colectiv nr. 400419 ( CF vechi nr. 1612), CF individual

nr. 400419-C1-U10, nr. top 5755/XXXIV 3,8

2 STR. DACILOR NR. 8SAD 3 86,71

Parter cu intrare din strada

SAD 3, CF-ul colectiv nr. 400419 ( CF vechi nr. 1612), CF individual

nr. 400419-C1-U11, nr. top 5755XXXV 4,1

PT. DIRECTOR, MIHAI BONCEA

PT. SEF BIROU, MARINELA BANDI

ANEXA NR.1 HCL NR…………………... DIN DATA DE……………

Atasament: Anexa_2_HCL.pdf

1

ANEXA NR. 2 LA HCL NR._________/_________ MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA CLADIRI, TERENURI SI DOTARI DIVERSE BIROUL SPATII CU ALTA DESTINATIE

CAIET DE SARCINI

1. INFORMAŢII GENERALE PRIVIND OBIECTUL ÎNCHIRIERII : Denumirea şi sediul autorităţii administraţiei publice care organizează licitaţia : Municipiul Timişoara cu sediul pe B-dul C.D. Loga nr. 1, jud. Timiş .

1.1.Obiectul licitaţiei: Închirierea spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta SAD 2, SAD 3 situate in Timisoara, str. Dacilor nr. 8. 1.2. Forma de licitaţie : licitaţie publică deschisă cu strigare. 1.3. Suprafaţa spatiilor: a. spatiul cu alta destinatie decat aceea de locuinta SAD 2 – situat in Timisoara, str. Dacilor nr. 8, parter cu intrare din strada, in suprafata de 44,14 mp; b.spatiul cu alta destinatie decat aceea de locuinta SAD 3 – situat in Timisoara, str. Dacilor nr. 8, parter cu intrare din strada, in suprafata de 86,71 mp; 1.4. Descrierea obiectului licitaţiei : Spatiul cu alta destinatie decat aceea de locuinta SAD 2 - situat in Timisoara, str. Dacilor nr. 8, inscris in CF-ul colectiv nr. 400419 ( CF vechi nr. 1612), CF individual nr. 400419-C1-U10, nr. top 5755/XXXIV, la parter in corpul A, compus din 3 incaperi, cu 1,24% pc gen si 8,37 % pc corp A si 176,54/3972 mp teren; Spatiul cu alta destinatie decat aceea de locuinta SAD 3 - situat in Timisoara, str. Dacilor nr. 8, inscris in CF-ul colectiv nr. 400419 ( CF vechi nr. 1612), CF individual nr. 400419-C1-U11, nr. top 5755XXXV, la parter in corpul A, compus din 4 incaperi, cu 2,44% pc gen si 16,44 % pc corp A si 97,01/3972 mp teren; Spatiile disponibile mentionate la pct.1.3, care se scot la licitaţie, sunt marcate in plansa orientativa-anexa 1, care fac parte integranta din prezentul Caiet de sarcini. Spatiile disponibile mentionate la pct.1.3 au destinatia de spatii comerciale/prestari servicii. Imobilul situat in Timisoara, str. Dacilor nr. 8 este inclus in Lista Monumentelor Istorice - 2015, Poz. 61 cod TM –II-s-B-06096, Situl urban “Fabric”.

2. DURATA ÎNCHIRIERII : 2.1. Spatiile disponibile mentionate la pct.1.3. situate in Timisoara, str. Dacilor nr. 8, se

inchiriaza prin licitatie publica deschisa, pe o perioada de 3 ani, cu posibilitate de prelungire cu acordul partilor.

3. CHIRIA 3.1.(1) Preţul minim oferit de catre fiecare participant va fi de 3,8 euro/ mp/ luna pentru

SAD2, respectiv 4.1 euro/ mp/ luna pentru SAD3.

2

(2) Pretul licitat al inchirierii va fi cel putin egal cu pretul de pornire la licitatie.

3.2. Pe întreaga perioada a contractului, chiria adjudecata va fi actualizata anual cu rata inflaţiei comunicata oficial de către Institutul Naţional de Statistica . 3.3 Plata chiriei se datoreaza de la data incheierii procesului verbal de predare – primire al obiectivului. Plata chiriei se va face in contul RO08TREZ62121300205XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Timisoara, sau la casieria Primariei Municipiului Timisoara. 3.4. Pentru neplata la termen a sumelor reprezentând chiria, locatarul datorează majorări de întârziere conform legislaţiei in vigoare . 3.5. Contravaloarea utilitatilor consumate va fi achitata de catre chirias. 3.6. Chiriasul va plati pe intreaga durata a contractului de inchiriere, impozitele si taxele privind spatiile inchiriate.

4. CONSIDERATII TEHNICE

In conformitate cu prevederile legii 422/2001 precum, proprietarii imobilului au urmatoarele obligatii:

- Conform art.38 alin (3) lit b) din Legea 422/2001 precum si art. 36 alin (4) veti notifica viitorul proprietar, chirias sau concesionar si in baza art. 15 lit (2) din Legea 422/2001 respectiv art. 16 alin (2), acesta va solicita prin Notarul Public inscrierea fara taxa in Cartea Funciara: -nr. 400419-C1-U10, nr. top 5755/XXXIV, Nr. CF vechi:123089 Timişoara, str. Dacilor nr. 8, parter ap. SAD nr. 2, corp A; - nr. 400419-C1-U11, nr. top 5755/XXXV, Nr. CFvechi: 123089 Timişoara, str. Dacilor nr. 8, parter,, ap. SAD nr. 3, corp A si ca imobilul este cuprins in Situl urban “ cartierul Cetatea Timisoara” Cod TM-II-s-A-06095, Poz. 60 in Lista Monumentelor Istorice -2015, jud Timis si are obligatiile ce-I revin prin lege, respectiv in Cartea Funciara nr. 403347-C1-U4, nr. top 16901/VIII, CF vechi: 130502 si ca imobilul este inclus in Lista Monumentelor Istorice -2015, Poz. 61 cod TM –II-s-B-06096, Situl urban “Fabric”.

Conform art.38 alin (3) lit b) din Legea 422/2001 precum si art. 36 alin (4) lit C), in termen de 15 zile de la data incheierii contractelor veti instiinta in scris directia pentru Cultura a judetului Timis despre schimbarea proprietarului sau administratorului si veti transmite acesteia o copie de pe acte. Proprietarii imobilului vor instiinta chiriasii cu privire la urmatoarele responsabilitati prevazute de Legea 422/2001: - Orice intervenţie care aduce modificări interioare precum şi ale imaginii şi volumetriei exterioare, se efectuează numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de Ministerul Culturii, prevăzut la Art.23 alin.(1), (2), (3) şi (4) respective Art.24 alin (1) din Legea 422/2001- republicată privind protejarea monumentelor istorice; - Conform Art. 23 alin (1) şi (2) lit d) schimbări ale funcţiunii sau destinaţiei ale monumentului istoric, inclusiv schimbările temporare se fac numai pe baza şi cu respectarea Avizului emis de Ministerul Culturii. Lucrarile de amenajare a imobilului vor fi realizate pe cheltuiala chiriasului, fara recuperare de la Municipiul Timisoara. În urma licitaţiei se va încheia un contract de inchiriere in conformitate cu modelul de contract din documentatia licitatiei.

5. GARANTIA SI TAXA DE PARTICIPARE Pentru participarea la licitaţie, solicitanţii sunt obligaţi sa depună la organizator o garanţie de

participare de 1006 euro la cursul BNR din data platii pentru spatiul SAD 2, 2133 euro la cursul BNR din data platii pentru spatiul SAD 3 si o taxa de participare de 100 lei.

3

6. DISPOZITII FINALE Prevederile prezentului Caiet de Sarcini se completează de drept cu prevederile actelor

normative in vigoare si cu instructiunile pentru participanti. Data licitaţiei va fi comunicata prin anunţul de participare . PT. DIRECTOR, PT. SEF BIROU, MIHAI BONCEA MARINELA BANDI