ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA COMUNICARE BIROUL RELAŢII PUBLICE, ÎNVĂŢĂMÂNT, SPORT, CULTURĂ SC2010-002209 / 02.04.2010
APROBAT PRIMAR, GHEORGHE CIUHANDU
Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro
R E F E R A T
privind contribuţia Municipiului Timişoara pentru anul 2010, in cadrul contractului de asociere cu Clubul Sportiv Universitatea Timişoara, pentru echipa C.S.Universitatea Politehnica
Municipal Timisoara, aprobat prin HCL nr.114/2007 si modificarea si completarea acestuia
Prin HCL nr.114/2007 s-a aprobat Contractul de asociere dintre Municipiul Timişoara şi Clubul Sportiv Universitatea Timisoara, pentru sprijinirea activitatii echipei de handbal masculin C.S.Universitatea Politehnica Municipal Timisoara . Contractul de asociere a fost incheiat in conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată, art.36 alin. 2 lit. (b) si (e), alin. 6 lit. (a), pct. 6 si alin.7 lit. (a), potrivit carora Consiliul Local „hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local”), iar potrivit art. 3 alin (1) din Legea 69 din 2000 a educaţiei fizice şi sportului (actualizată) (autorităţile administraţiei publice, unităţile şi instituţiile de învăţământ, instituţiile sportive, precum şi organismele neguvernamentale de profil au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanţă şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale). In cadrul acestui contract de asociere, prin HCL nr. 145/2009, a fost aprobata contributia Municipiului Timisoara, pentru anul 2009, pentru sprijinirea activitatii sportive a echipei de handbal, in suma de 400000 lei,ca urmare a analizei si evaluarii activitatii sportive desfasurate de aceasta echipa. Prin Adresa nr. SC2010-002209/29.01.2010, Clubul Sportiv Universitatea Timişoara solicită Municipiului Timisoara sa acorde contributia financiara pentru anul 2010, in baza contractului de asociere , aprobat prin HCL nr.114/2007,valabil pana la data de 31.12.2011.
Conform Proceselor verbale cu nr. SC2010-2807/10.02.2010 si SC 2010-6166/17.03.2010, Comisia de evaluare si analiza a performantelor sportive obţinute de echipele asociate cu Municipiul Timişoara, constituită în baza HCL 516/25.11.2008, a analizat şi a evaluat activităţile sportive desfăşurate de echipa C.S.Universitatea Politehnica Municipal Timişoara , echipă asociată cu Municipiul Timişoara conform HCL nr.114/ 03.04.2007. Echipa a activat în ediţia de campionat 2008-2009 în Liga nationala, unde s-a clasat în final pe locul 9, fiind o pozitie de clasament realista pentru obiectivul echipei , in conditiile in care echipele clasate pe locurile 1-8 au avut la dispozitie bugete mult mai mari si loturi mai echilibrate de jucatori. In editia 2009-2010 a Ligii nationale de handbal, in prezent echipa este clasata pe locurile 10-11, intr-o competitie foarte stransa intre echipele de pe locurile 7-11, separate de putine puncte. Mentionam că echipa CS Universitatea Politehnica Municipal Timisoara şi-a îndeplinit deja din primul an al contractului de Asociere obiectivul fixat prin contractul de asociere, calificându-se în sferturile de finală ale competiţiei europene Cupa Challenge, fiind prima echipă de club din Municipiul Timişoara care în ultimii 15 ani, care se califică în această fază a competiţiei. In perioada 27-29 august 2009 s-a desfăşurat turneul international Cupa Politehnica, unde s-a acordat trofeul „Cupa Municipiului Timişoara”,avand echipe participante de valoare din Ungaria, Serbia, Ungaria,Romania. In anul 2010, in perioada 29-31.01 clubul a organizat ’’Cupa Banatul’’, un turneu cu echipe de nivel european din Serbia, Ungaria si Romania.
Cod FP 53 – 01 ver. 1
1
Cod FP 53 – 01 ver. 1
2din calendarul competitional de handbal, in care echipa este calificata;
Avand in vedere ca echipa si-a indeplinit obiectivele sportive de performanta, propunem aprobarea contributiei pentru anul 2010, in cadrul contractului de asociere dintre Municipiul Timisoara si CS Universitatea. În urma analizei, Comisia de evaluare si analiza a performantelor sportive obţinute de echipele
asociate cu Municipiul Timişoara, a propus ca sprijinul financiar alocat echipei sus menţionate pe anul bugetar 2010 sa fie de 450.000 lei., fapt consemnat in Procesul verbal al sedintei cu nr.SC 2010- 6166/17.03.2010 si însuşit prin semnătură de reprezentantul echipei C.S.Universitatea Politehnica Municipal Universitatea Politehnica Timişoara , prezent la analiză. Totodata propunem sa se aprobe modificarea si completarea contractului de asociere incheiat intre Municipiul Timisoara si C.S.Universitatea Timisoara, aprobat prin HCL nr.114/2007, modificata si completata prin HCL nr.145/2009. Derularea asocierii in anul 2010 se va face in urmatoarele conditii: 1. Contributia financiara se efectueaza pentru calendarul competitional al echipei CS Universitatea Politehnica Municipal Timisoara , returul editiei 2009-2010 si turul editiei 2010- 2011. Derularea contractului privind plata contributiei va fi realizata in 2 etape, cu plati in transe, astfel ca pana la finele editiei 2009-2010 a calendarului competitional, pana la data de 30.06.2010, in functie de resursele bugetare disponibile, se va acorda o suma in cuantum de maxim 50% din valoarea anuala a contributiei financiare. Suma acordata este corespunzatoare bugetului necesar acoperirii cheltuielilor din aceasta prima etapa.
2. Echipa CS Universitatea Politehnica Municipal Timişoara , are obligatia realizarii in anul 2010 a urmatoarelor obiective de performanta sportiva: a) pentru editia 2009-2010: clasarea pe unul din locurile 8-11 in campionatul Diviziei Nationale. b)pentru turul editiei 2010-2011: ocuparea unui loc in clasament care sa permita echipei in retur clasarea pe unul din locurile 7-8, in campionatul Diviziei Nationale. 3. La sfarsitul primei etape, Directia Comunicare in baza informarii primite de la clubul sportiv, va intocmi Raportul de evaluare privind realizarea obiectivelor sportive pentru editia 2009-2010, pe care il va inainta Comisiei de evaluare si analiza a contractelor de asociere, numita prin HCL nr.516/2008. Neindeplinirea obiectivelor de performanta sportiva cuprinse la pct.2.a), duce la incetarea de drept a contractului de asociere si restituirea sumelor acordate cu titlu de contributie din partea Municipiului Timisoara, cu exceptia sumelor care au fost deja utilizate, conform pct.1.Dovada cheltuirii acestor sume in scopurile mai sus mentionate, se va face cu acte justificative puse la dispozitia Municipiului Timisoara. 4. Se modifica art.2- Obiectul contractului, pct.2.1., avand urmatorul continut: „Prezenta asociere are ca obiect finantarea si realizarea in comun, de catre partile contractante, a actiunii de promovare si dezvoltare a activitatii sportive, prin asigurarea conditiilor organizatorice si materiale de practicare a jocului de handbal la nivel de performanta in Municipiul Timisoara, precum si promovarea imaginii municipiului Timisoara, in plan national si international.” 5. Se modifica art.4- Obligatiile partilor, pct.4.1. si subpct.4.1.2. care vor avea urmatorul continut: „4.1. Municipiul Timisoara contribuie in cadrul asocierii, cu urmatoarele:” „4.1.2.- o contributie financiara de la bugetul local, pentru acoperirea in mod exclusiv a cheltuielilor echipei de handbal, a carei suma se va stabili anual prin hotarire a consiliului local, in functie de performantele obtinute de echipa de handbal;” 6. Se modifica art.4- Obligatiile partilor, pct.4.2. care va avea urmatorul continut: „4.2. C.S. Universitatea Timisoara contribuie in cadrul asocierii, cu urmatoarele:” 7. Se completeaza art.4- Obligatiile partilor, pct.4.2., cu subpunctele 4.3.1., 4.3.2.,4.3.3. si 4.3.4., care vor avea urmatorul continut: „ 4.3.1. – sa utilizeze si sa administreze sumele alocate de la bugetul local pentru acoperirea in mod exclusiv a cheltuielilor echipei CS Universitatea Politehnica Municipal Timişoara, conform prevederilor HG nr.1447/2007, a altor prevederi legale, si numai in scopul pentru care a fost incheiata prezenta asociere; 4.3.2. – sa asigure acoperirea tuturor cheltuielilor, cu exceptia celor acoperite din bugetul local prin alocarea sumei prevazute la subpct.4.1.2., necesare asigurarii conditiilor organizatorice si materiale pentru desfasurarea pregatirii sportive optime a echipei si participarea la actiunile sportive
Cod FP 53 – 01 ver. 1
3
4.3.3. – realizarea de protocoale de colaborare cu cluburile locale de juniori din Municipiul Timisoara, in vederea promovarii in cadrul echipei de jucatori tineri, din cadrul acestora. 4.3.4.- prin atitudinea, comportamentul si manifestarile lor, conducatorii, jucatorii si angajatii C. S. Universitatea Politehnica Municipal, vor promova un climat de fair-play si nu vor afecta imaginea Municipiului Timisoara.” 8. Se modifica art.7- Clauze speciale, pct.7.4, care va avea urmatorul continut:
„ Activitatea financiara a C.S.Universitatea Timisoara , cu privire la modul de cheltuire a sumelor alocate de la bugetul local, va fi controlata de catre comisia numita prin Dispozitia Primarului Municipiului Timisoara. In acest sens, C.S.Universitatea Timisoara va pune la dispozitia Municipiului Timisoara, toate documentele legate de sumele alocate de la bugetul local, in baza prezentului contract de asociere. Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de calendarul competitional al echipei de handbal se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii. Serviciul Audit Public Intern din cadrul Primariei Timisoara va audita modul de derulare al contractului in conformitate cu legislatia specifica activitatii de audit public intern, clubul sportiv punand la dispozitie intreaga documentatie solicitata.” 9.obligatiilor C.S.Universitatea , cuprinse in prezentul referat,se adauga si obligatii cuprinse in art.4 din contractul de asociere aprobat prin HCL nr.114/2007. Contributia financiara pe anul bugetar 2010, modificarile si completarile la contractul de asociere cu C.S.Universitatea Timişoara, vor fi stipulate prin Act adiţional , la contractul de asociere aferent HCL nr.114/ 03.04.2007.
Conform documentelor anexate propunem aprobarea proiectului.
Director comunicare Violeta Mihalache Biroul Relatii Publice, Invatamant, Cultura, Sport Alina Pintilie-sef birou Mihai Costa Consilier
Director economic Smaranda Haracicu
Avizat Juridic Mirela Lasuschevici
ANEXA NR.1 la ACTUL ADITIONAL nr.________________, la contractul de asociere aprobat prin HCL nr. ___________ Cap.I. Consideratii generale În înţelesul H.G. nr. 1447 /2007, termenii şi expresiile utilizate au următoarele semnificaţii: 1. activitate sportivă - complex de acţiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu caracter sportiv. Categoriile de acţiuni care constituie activitatea sportivă sunt: acţiunile de pregătire sportivă, competiţiile sportive şi alte acţiuni sportive, denumite împreună acţiuni sportive; 2. acţiune de pregătire sportivă - acţiune sportivă desfăşurată în ţară sau în străinătate, realizată în baza unui program stabilit, sub supravegherea uneia sau mai multor persoane calificate, având ca scop dezvoltarea psihomotrică a individului şi participarea la competiţii sportive; 3. competiţie sportivă - acţiune sportivă organizată de structuri sportive şi/sau de alte entităţi competente, în baza unui regulament, care are ca obiective ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri şi/sau obţinerea victoriei; 4. alte acţiuni sportive - acţiuni care prezintă interes pentru activitatea sportivă, altele decât competiţiile sportive şi cele de pregătire sportivă, desfăşurate în ţară sau în străinătate, cum ar fi: congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii ori alte reuniuni, întâlniri de lucru, schimburi de experienţă, gale, expoziţii, cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare şi altele asemenea, precum şi acţiuni de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanţă şi altele asemenea; 5. alimentaţie de efort - tip de alimentaţie specială, necesară compensării pierderilor de nutrienţi în urma efortului depus de sportivi în programele de pregătire şi de participare în competiţii; 6. susţinătoare de efort - substanţe sintetice sau naturale cu efecte ergo- sau profotrope utilizate în vederea reechilibrării biologice a sportivilor. Acestea au scop profilactic, curativ şi accelerează refacerea după efort, contribuind indirect la susţinerea biologică a efortului următor; substanţe care nu sunt incluse pe lista substanţelor interzise întocmită de Agenţia Mondială Antidoping (WADA); 7. organizaţii sportive - persoane juridice de drept public ori privat care, potrivit actului de înfiinţare sau statutului, pot organiza, participa şi/sau finanţa, după caz, acţiuni sportive. 8. participanţii la acţiunile sportive : a. la acţiunile de pregătire sportivă interne şi internaţionale : (1)- sportivi; (2)- antrenori; (3)- medici, asistenţi medicali, maseuri, fizioterapeuţi, cercetători, operatori video, alţi specialişti care contribuie la realizarea pregătirii.Acestia pot beneficia pe perioada acţiunilor de pregătire sportivă de aceleaşi drepturi ca şi sportivii, cu excepţia cazurilor în care acţiunile sunt organizate în localităţile în care îşi au domiciliul aceste persoane şi organizatorii au stabilit să nu locuiască cu sportivii cantonaţi, situaţie în care vor beneficia de una sau două mese pe zi, după caz.
1
Numărul, structura şi componenţa nominală ale participanţilor la acţiunile de pregătire sportivă se stabilesc de organizaţiile sportive organizatoare, în funcţie de ramura de sport, de scopul şi importanţa acţiunii şi de resursele financiare prevăzute în buget. b. la competiţiile sportive şi la alte acţiuni sportive interne şi internaţionale : (1) La competiţiile sportive interne şi internaţionale, în afară de sportivi, pot participa antrenori, medici, asistenţi medicali, fizioterapeuţi, operatori video, alţi specialişti, precum şi alte persoane din cadrul autorităţii, instituţiei sau structurii sportive participante ori din afara acesteia, care contribuie la asigurarea condiţiilor tehnice şi administrative necesare efectuării deplasării, participării sportivilor în competiţie şi realizării obiectivelor propuse. (2) Sportivii şi celelalte persoane care participă la competiţiile sportive alcătuiesc delegaţia sportivă a organizaţiei sportive pe care o reprezintă. (3) Numărul, structura şi componenţa nominală ale delegaţiei sportive care participă la competiţii sportive şi perioada de deplasare a acesteia se stabilesc de organizaţia sportivă pe care o reprezintă, în raport cu regulamentul competiţiei, necesităţile concrete de îndeplinire a obiectivelor stabilite şi cu încadrarea în fondurile prevăzute în buget. c. La celelalte acţiuni sportive interne şi internaţionale prevăzute de norme, numărul, structura şi componenţa nominală ale participanţilor se stabilesc, după caz, de organizaţia sportivă organizatoare sau participantă la acţiune, în raport cu regulamentele ori condiţiile de participare comunicate de organizatori, scopul şi obiectivele acţiunii şi prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie. d. Numărul arbitrilor la competiţiile sportive interne şi internaţionale se stabileşte de federaţiile sportive naţionale, respectiv de federaţiile sportive internaţionale, conform regulamentelor proprii. Cap.II. Categorii de cheltuieli ce pot fi efectuate pentru realizarea actiunilor sportive, aferente contributiei Municipiului Timisoara – conform H.G. nr. 1447 / 2007 1.Cheltuieli de transport 1.1. (1) Transportul participanţilor la acţiunile sportive organizate în ţară, în altă localitate decât cea în care îşi au domiciliul aceştia : conform art.9(1) ; (2) La acţiunile de pregătire sportivă care se desfăşoară în localitatea în care îşi au domiciliul : conform art.9 (2); (3) Transportul participanţilor de la locul de cazare la locul de desfăşurare a acţiunii sportive :conform art.9 (3) ; 1.2. Pentru deplasarea participanţilor la acţiunile sportive organizate în străinătate: conform art.10; 1.3. Alte cheltuieli de transport: conform art.11(1) si (2); 2. Cheltuieli de cazare 2.1. (1) Cazarea participanţilor la acţiunile de pregătire sportivă organizate în ţară şi la competiţiile sportive interne :conform art.12(1); (2) Cazarea participanţilor la competiţiile sportive şi la alte acţiuni sportive internaţionale organizate în ţară :conform art.12(2) ; (3) La acţiunile sportive organizate în străinătate:conform art.12(3);
2
(4) În cheltuielile de cazare se includ, pe lângă tarif sau chirie, eventualele taxe obligatorii pe plan local, precum şi costul micului dejun, atunci când acesta este inclus în tarif:conform art. 12(5); 3. Cheltuieli de masă (1) Cheltuielile zilnice de masă pentru acţiunile sportive organizate în ţară se diferenţiază pe
categorii de acţiuni, conform art.13 (1),(2),(3),(4); (2) La acţiunile sportive organizate în străinătate: conform art.13(5),(6),(7),(8),(9),(10); 4. Cheltuieli privind alimentaţia de efort:conform art.14,art.15,art.16; 5. Cheltuieli privind plata arbitrilor, medicilor şi a altor persoane: conform art.17, coroborat cu regulamentele federatiilor sportive; 6. Cheltuieli privind asigurarea persoanelor, a materialelor şi a echipamentului sportiv şi a altor bunuri:conform art.18; 7. Cheltuieli pentru achiziţionarea de materiale şi echipamente sportive:conform art.19 ; 8. Cheltuieli medicale şi pentru controlul doping:conform art.20(2), art.21; 9. Alte categorii de cheltuieli: (1) pentru organizarea, respectiv desfasurarea actiunilor sportive,conform art.22(1): a) servicii de închiriere de baze sportive, săli de conferinţă, spaţii, aparatură birotică şi alte bunuri necesare organizării acţiunilor; b) refacere după efort, recuperare şi igienă personală, cum ar fi saună, masaj şi altele asemenea; c) asigurarea serviciilor medicale, a ordinii publice şi a respectării normelor de pază şi protecţie contra incendiilor, la locul de desfăşurare a acţiunilor sportive; d) achiziţionarea de panouri şi materiale publicitare, materiale pentru pavoazare, rechizite şi alte materiale consumabile, aranjamente florale; e) taxe de înscriere şi/sau de participare la acţiunile sportive, taxe de organizare a acţiunilor, în condiţiile stabilite de organizatori; f) obţinerea vizelor de intrare în ţările în care au loc acţiunile; g) cheltuieli medicale pentru vaccinuri şi medicamente specifice unor ţări sau localităţi, cheltuieli pentru asigurarea medicală a persoanelor; h) activităţi culturale; i) plata lectorilor şi a translatorilor; j) gustări, băuturi răcoritoare, cafea şi altele asemenea, în limita sumei de 13 lei/zi/persoană, în cazul acţiunilor sportive, altele decât cele de pregătire; k) taxe de parcare şi servicii de protocol la acţiunile sportive internaţionale; l) comisioane şi taxe bancare pentru obţinerea valutei ; (2) Pentru realizarea acţiunilor de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanţă în domeniul sportului, pentru formarea şi perfecţionarea personalului de specialitate, precum şi a celorlalte acţiuni sportive, conform art.22(2):
3
a) cheltuieli pentru studii de cercetare şi documentare în domeniul educaţiei fizice şi sportului; b) cheltuieli pentru procurarea de cărţi şi alte publicaţii cu profil sportiv; c) cheltuieli pentru traducerea, tipărirea, multiplicarea şi altele asemenea a materialelor de specialitate din domeniu; d) cheltuieli pentru realizarea materialelor audiovideo metodice şi de promovare a activităţii sportive; e) cheltuieli pentru servicii de consultanţă în domeniul sportului; f) achiziţii de licenţe pentru software de bază şi upgrade, servicii de programare şi de întreţinere pentru aplicaţii software în domeniul sportului; g) cursuri de formare şi perfecţionare a specialiştilor. (3) La acţiunile sportive internaţionale, delegaţiilor sportive străine li se pot oferi cadouri, in conformitate cu art.23. 10. Premii, indemnizatii, prime si alte drepturi a. premii pentru sportivi : conform art. 25 alin.(1) pct.l),m),n) si alin.(3) ;art. 26,art.27,art.28,art.29,art.30(3),(4);art.31 ; b. premii pentru antrenori, tehnicieni si alti specialisti :conform art. 32,art.33 ; c. premii acordate la competitii sportive interne, conform art.40,art.43(3),art.46; d. indemnizatii, conform art.47(3) Pentru categoriile de cheltuieli enumerate se aplica dispozitiile finale cuprinse in HG nr.1447/2007, respectiv art. 51,art.52, art.53,art.54 si art.56. Cap.III. Categorii de cheltuieli care vor fi suportate de catre clubul sportiv, ca si contributie proprie 1.cheltuieli pentru achizitionarea sportivilor ; 2. plati pentru transferul sportivilor de la alte cluburi ; 3. cheltuieli cu salariile sportivilor, antrenorilor, staffului tehnic, personalului angajat ; 4. diferente de indemnizatii, prime si alte cheltuieli,pentru valoarea ce depaseste cuantumul legal aprobat de catre finantator, in baza HG nr.1447/2007; 5. amenzi si penalitati de ordin sportiv ; 6. amenzi, penalitati la contracte si din alte acorduri cu terti ; 7. cheltuieli cu onorarii, reprezentare in instante judecatoresti ; 8. alte cheltuieli neeligibile , conform HG nr. 1447/2007. Directia Comunicare Reprezentant legal, Club sportiv
4
ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA COMUNICARE BIROUL RELAŢII PUBLICE, INVATAMANT, SPORT,CULTURA Nr.SC2010- _____/______.2010
Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro
ANEXA LA HCL nr. ________ / ____________
ACT ADITIONAL nr. ___
la contractul de asociere aprobat prin HCL nr.114/2007, modificata si completata prin HCL nr.145/2009
Intre MUNICIPIUL TIMISOARA, prin Consiliul Local al Municipiului Timisoara, reprezentat prin Primar- Gheorghe Ciuhandu si Secretar- Ioan Cojocari, cu sediul in Bv. C.D. Loga nr.1, cod fiscal nr. 14756536, si Clubul Sportiv UNIVERSITATEA TIMISOARA, cu sediul in Timisoara, str. Mihai Viteazu nr. 1, cod fiscal nr. 6879007, cont bancar nr. RO70TREZ6215009XXX000401, deschis la Trezoreria Timisoara, reprezentat prin d-nul Mircea Chis - in calitate de director si d-nul Serban Viorel Aurel – in calitate de presedinte sectie C.S.Universitatea Politehnica Municipal Timisoara, se incheie prezentul act aditional la contractul de asociere aprobat prin HCL nr.114/2007, modificata si completata prin HCL nr.145/2009. Art.1:(1) Contributia financiara a Municipiului Timisoara, pentru anul 2010, este de 450.000 lei de la bugetul local, cap.67.02. „Cultura, recreere si religie” ( 67.02.05. „Servicii recreative si sportive”).
(2) Contributia financiara se efectueaza pentru calendarul competitional al echipei de handbal C.S.Universitatea Politehnica Municipal Timişoara , returul editiei 2009-2010 si turul editiei 2010-2011. Derularea contractului privind plata contributiei va fi realizata in 2 etape, cu plati in transe, astfel ca pana la finele editiei 2009-2010 a calendarului competitional, pana la data de 30.06.2010, in functie de resursele bugetare disponibile, se va acorda o suma in cuantum de maxim 50% din valoarea anuala a contributiei financiare. Suma acordata este corespunzatoare bugetului necesar acoperirii cheltuielilor din aceasta prima etapa. Art.2.:(1) Categoriile de cheltuieli, care se pot suporta din bugetul local, aferente contributiei Municipiului Timisoara, conform HG nr. 1447/2007, privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportiva, sunt precizate detaliat in sunt precizate detaliat in cap.II din Anexa 1,la prezentul act aditional. (2) Categoriile de cheltuieli pe care CS Universitatea le suporta ca si contributie proprie, sunt cuprinse detaliat in cap.III din Anexa 1, la prezentul act aditional. Art.3:(1) C.S.Universitatea Politehnica Municipal Timişoara, are obligatia realizarii in anul 2010 a urmatoarelor obiective de performanta sportiva: a) pentru editia 2009-2010: clasarea pe unul din locurile 8-11 in campionatul Diviziei Nationale. b)pentru turul editiei 2010-2011: ocuparea unui loc in clasament care sa permita echipei in retur clasarea pe unul din locurile 7-8, in campionatul Diviziei Nationale.
Cod FP26-05, ver.1
1
Cod FP26-05, ver.1
2
Art.4: (1) La sfarsitul primei etape, Directia Comunicare in baza informarii primite de la clubul sportiv, va intocmi Raportul de evaluare privind realizarea obiectivelor sportive pentru editia 2009-2010, pe care il va inainta Comisiei de evaluare si analiza a contractelor de asociere, numita prin HCL nr.516/2008. (2) Neindeplinirea obiectivelor de performanta sportiva cuprinse la art.3.pct.a), duce la incetarea de drept a contractului de asociere si restituirea sumelor acordate cu titlu de contributie din partea Municipiului Timisoara, cu exceptia sumelor care au fost deja utilizate, conform art.1alin.(2).Dovada cheltuirii acestor sume in scopurile mai sus mentionate, se va face cu acte justificative puse la dispozitia Municipiului Timisoara. Art.5 : (1) Se modifica art.2- Obiectul contractului, pct.2.1., care va avea urmatorul continut:
„Prezenta asociere are ca obiect finantarea si realizarea in comun, de catre partile contractante, a actiunii de promovare si dezvoltare a activitatii sportive, prin asigurarea conditiilor organizatorice si materiale de practicare a jocului de handbal la nivel de performanta in Municipiul Timisoara, precum si promovarea imaginii municipiului Timisoara, in plan national si international.” Art.6 :(1) Se modifica art.4- Obligatiile partilor, pct.4.1. si subpct.4.1.2. care vor avea urmatorul continut: „4.1. Municipiul Timisoara contribuie in cadrul asocierii, cu urmatoarele:” „4.1.2.- o contributie financiara de la bugetul local, pentru acoperirea in mod exclusiv a cheltuielilor echipei de handbal, a carei suma se va stabili anual prin hotarire a consiliului local, in functie de performantele obtinute de echipa de handbal ” Art.7:(1) Se modifica art.4- Obligatiile partilor, pct.4.2. care va avea urmatorul continut: „4.2. C.S.Universitatea Timisoara contribuie in cadrul asocierii, cu urmatoarele:” Art.8:(1) Se completeaza art.4- Obligatiile partilor, pct.4.2., cu subpunctele 4.3.1., 4.3.2.,4.3.3. si 4.3.4., care vor avea urmatorul continut: „ 4.3.1. – sa utilizeze si sa administreze sumele alocate de la bugetul local pentru acoperirea in mod exclusiv a cheltuielilor echipei C.S.Universitatea Politehnica Municipal Timişoara, conform prevederilor HG nr.1447/2007, a altor prevederi legale, si numai in scopul pentru care a fost incheiata prezenta asociere; 4.3.2. – sa asigure acoperirea tuturor cheltuielilor, cu exceptia celor acoperite din bugetul local prin alocarea sumei prevazute la subpct.4.1.2., necesare asigurarii conditiilor organizatorice si materiale pentru desfasurarea pregatirii sportive optime a echipei si participarea la actiunile sportive din calendarul competitional de handbal, in care echipa este calificata; 4.3.3. – realizarea de protocoale de colaborare cu cluburile locale de juniori din Municipiul Timisoara, in vederea promovarii in cadrul echipei de jucatori tineri, din cadrul acestora. 4.3.4.- prin atitudinea, comportamentul si manifestarile lor, conducatorii, jucatorii si angajatii C.S.Universitatea Politehnica Municipal, vor promova un climat de fair-play si nu vor afecta imaginea Municipiului Timisoara.” Art.9:(1) Se modifica art.7- Clauze speciale, pct.7.4, care va avea urmatorul continut:
„ Activitatea financiara a Clubului Sportiv Universitatea Timisoara , cu privire la modul de cheltuire a sumelor alocate de la bugetul local, va fi controlata de catre o comisie care va fi numita prin Dispozitie a Primarului Municipiului Timisoara.
In acest sens, Clubul Sportiv Universitatea Timisoara va pune la dispozitia Municipiului Timisoara, toate documentele legate de sumele alocate de la bugetul local, in baza prezentului contract de asociere.Bugetul de cheltuieli al clubului va fi detaliat pe capitole de cheltuieli. Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de calendarul competitional al echipei de handbal se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii. Serviciul Audit Public Intern din cadrul Primariei Timisoara va audita modul de derulare al contractului in conformitate cu legislatia specifica activitatii de audit public intern, clubul sportiv punand la dispozitie intreaga documentatie solicitata.”
Cod FP26-05, ver.1
3
Art.10:(1) Se completeaza art.7- Clauze speciale, cu pct.7.5., care va avea urmatorul continut: „7.5 Consiliul Local al Municipiului Timisoara nu preia si nu răspunde în nici un fel de eventuale debite sau obligaţii financiare sau de altă natură ale C.S. Universitatea, contracte încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului act aditional” Art.11.: Se completeaza contractul de asociere cu art. 71-Modalitati de plata, care va avea urmatorul continut: ’’71.1.In baza contractului de asociere,se va achita un avans de maxim 30% din contributia aferenta primei etape prevazute la art.1(2), in limita bugetului disponibil, in baza referatului transmis de catre clubul sportiv 71.2. Diferenta din contributia anuala se va achita in transe lunare sau trimestriale, in limita bugetului disponibil, in baza referatelor transmise de catre clubul sportiv si a documentelor justificative depuse.’’ Art.12.: Prezentul act aditional a fost incheiat in 4( patru) exemplare, cite doua pentru fiecare parte contractanta.
MUNICIPIUL TIMISOARA C.S. UNIVERSITATEA TIMISOARA PRIMAR PRESEDINTE SECRETAR DIRECTIA ECONOMICA PRESEDINTE SECTIE DIRECTIA COMUNICARE DIRECTIA PATRIMONIU AVIZAT JURIDIC