keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 117/27.03.2012 privind modificarea art.3 din Hotărârea Consiliului Local nr.224/2011 - privind acceptarea donatiei terenului, in suprafata de 94 mp., oferit de Ion Teodor si Ion Vioara, teren inscris in CF nr.424907 Timisoara, situat in str. Virgil Madgearu nr.6

27.03.2012

Hotararea Consiliului Local 117/27.03.2012
privind modificarea art.3 din Hotărârea Consiliului Local nr.224/2011 - privind acceptarea donatiei terenului, in suprafata de 94 mp., oferit de Ion Teodor si Ion Vioara, teren inscris in CF nr.424907 Timisoara, situat in str. Virgil Madgearu nr.6


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr.UR2011-6687/06.03.2012 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul dr. ing. GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Luând în considerare oferta de donaţie a lui Ion Teodor si Ion Viorica autentificată cu nr. 2497/09.09.2010 de Biroul Notarilor Publici "Doros-Golban-Curuti;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.224/2011 - privind acceptarea donatiei terenului, in suprafata de 94 mp., oferit de Ion Teodor si Ion Vioara, teren inscris in CF nr.424907 Timisoara, situat in str. Virgil Madgearu nr.6;
Avand în vedere prevederile Hotarârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 347/22.02.2000 - privind acceptul tuturor donaţiilor de terenuri - fără sarcini, oferite Primariei Municipiului Timişoara, în vederea realizării drumurilor în zonele de locuinţe noi formate si a celor prevazute în Planul Urbanistic General al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se modifică art. 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 224 /2011 si va avea urmatorul continut: "Se mentine dreptul de servitute de trecere cu piciorul si auto din Cartea funciara nr.424907 Timisoara, situat in str. Virgil Madgearu nr.6".
Restul înscrisurilor ramân neschimbate.

Art.2 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciului Juridic, Institutia Arhitectului Sef, Directia Patrimoniu si Directia Tehnica din cadrul Primariei Municipiului Timisoara.

Art.3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Directiei Tehnice;
- Institutiei Arhitectului Sef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Politia Locala;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control Intern;
- Domnului Ion Teodor si doamnei Ion Vioara;
- Mass - media locale.



Presedinte de sedinta
ADRIAN PAU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat..pdf

ROMANIA SE APROBĂ JUDETUL TIMIS PRIMAR MUNICIPIUL TIMISOARA dr.ing.GHEORGHE CIUHANDU PRIMĂRIA INSTITUŢIA ARHITECTULUI ŞEF SERVICIUL BANCA DE DATE URBANĂ ŞI CADASTRU UR2011-6687/06.03.2012

REFERAT privind modificarea art. 3 din HCL nr.224/2011 - referitor la acceptarea donaţiei terenului, oferit de Ion Teodor şi Ion Vioara, teren înscris în CF nr.424907 Timişoara, situat în str.Virgil Madgearu nr.6 Se propune spre analiză Comisiilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara,

materialul întocmit de Instituţia Arhitectului Şef, Serviciul Banca de Date Urbană şi Cadastru ca urmare a cererii nr.UR2011-6687/04.04.2011 depuse de Ion Teodor şi Ion Vioara şi a ofertei de donaţie autentificată cu nr.2497/09.09.2010 de BNP Golban-Curuţi Mariana.

Terenul pentru care s-a depus oferta de donaţie este înscris în CF nr.424907 Timişoara cu nr.topo 424907 în suprafaţă de 94 mp, din str.Virgil Madgearu nr.6 (poziţie transcrisă din CF nr.407879 Timişoara).

Prin adresa nr.SC2010-25554/27.10.2010, Serviciul Juridic ne aduce la cunoştinţă că donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea Consiliului Local al municipiului Timişoara cu votul majorităţii consilierilor.

Conform notaţiilor din cartea funciară, de la Cap.C Foaia de Sarcini, s-a instituit, prin Sentinţa Civilă nr.827/24.01.2008 emisă de Judecătoria Timişoara, dreptul de servitute de trecere cu piciorul şi auto pentru S=94 mp asupra parcelei cu nr.topo 12066 înscrisă în CF nr.5663 Timişoara(convertită în CF nr.424907 Timişoara), în favoarea proprietarilor dintotdeauna ai construcţiilor edificate pe parcela cu nr.topo 12068/2, 12098/2, 12099/2 înscrisă în CF nr.40462 Timişoara(poziţie transcrisă din CF nr.407897 Timişoara).Din acest considerent, pentru terenul înscris în CF nr.407879 Timişoara(conversie din CF nr.5663) cu nr.topo 12066 în suprafaţă de 991 mp s-a emis certificatul de Urbanism nr.3422/05.08.2010 pentru dezmembrare în vederea donării, de către Ion Teodor şi Ion Vioara, pentru drum, a suprafeţei de 94 mp conform proiectului nr.93/2010 vizat de primărie.

Conform adresei nr.UR2010-14554/23.06.2010 a Serviciului Administrare Imobile şi a adresei nr.UR2010-14554/29.06.2010 a Serviciului Administrare Fond Funciar, nu există depuse cereri de revendicare pentru imobilul înscris în CF nr. 424907 Timişoara cu nr.topo 424907 în suprafaţă de 94 mp, din str.Virgil Madgearu nr.6 (poziţie transcrisă din CF nr.407879 Timişoara).

Conform adresei nr.UR2011-6687/13.04.2011,de la Serviciul Juridic, ni se aduce la cunoştinţă că pe rolul instanţelor de judecată figurează litigii( conform adresei anexate), iar conform adresei Serviciului Juridic nr.UR2011-6687/17.05.2011 ni se aduce la cunoştinţă că se poate iniţia proiectul de hotărâre pentru acceptarea donaţiei. În oferta de donaţie autentificată cu nr.2497/09.09.2010 de BNP “Golban-Curuţi Mariana” se arată că dreptul de servitute de trecere cu piciorul şi auto urmează a se radia din cartea funciară în momentul acceptării donaţiei de către Municipiul Timişoara.

Se modifica Art. 3 din Hotararea nr.224 /2011, in sensul ca nu se va radia servitutea de trecere, deoarece in CF nr.424907 este inscrisa servitutea de trecere in favoarea proprietarilor de acum si dintodeauna ai constructiilor de pe parcela cu nr. topo 12068/2, 12098/2, 12099/2, astfel servitutea este instituita in favoarea institutiei noastre cat si in favoarea Asociatiei de Proprietari din Timisoara str. Virgil Madgearu 6A, Ion Teodor si Ion Vioara, Nedelcu Paraschiva, Stroita Dumitru, Olah Zambila Angela si Stroita Dan Dumitru. După analizarea celor mai sus prezentate, de către comisiile Consiliului Local al Municipiului Timişoara, se va aviza acceptul donaţiei terenului în suprafaţă de 94 mp, din str.Virgil Madgearu nr.6. ARHITECT ŞEF SEF SERVICIU B.D.U. ARH.CIPRIAN SILVIU CADARIU ING.DAN ROBESCU DIRECTOR DIR.PATRIMONIU BIROU ADM. IMOBILE EC.MARTIN STAIA. ING. PIRVA CALIN CONSILIER AVIZAT JURIDIC ING.GIULIAN LOREDANA JR.DANIEL VACARESCU Red.Dact.L.G./2EX. FP 53-01,Ver.1