keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 116/03.04.2007 privind aprobarea contractului de asociere dintre Municipiul Timişoara şi Clubul Sportiv ELBA Timişoara

03.04.2007

Hotararea Consiliului Local 116/03.04.2007
privind aprobarea contractului de asociere dintre Municipiul Timişoara şi Clubul Sportiv ELBA Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2007-005379/ 14.03.2007 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Gheorghe Ciuhandu;
Având în vedere Referatul nr.SC2007-005379 /07.03.2007 al consilierilor locali VALENTIN MOLDOVAN şi SORIN GRINDEANU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Luând în considerare adresa nr.SC2007-007473 /29.03.2007 a Clubului Sportiv ELBA Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 11/30.01.2007 - privind asocierea dintre Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi C.S. Elba Timişoara;
Având în vedere Legea 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului ;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(b) şi ( e) din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;
În temeiul art.45 alin.2 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată ;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă contractul de asociere dintre Municipiul Timişoara şi C.S. ELBA Timişoara conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Se modifică în mod corespunzător prevederile art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 11/30.01.2007.

Art.3: Se împuterniceşte Primarul Municipiului Timişoara şi Secretarul Municipiului Timişoara să semneze, în numele şi pentru Municipiul Timişoara, contractul de asociere sportivă prevăzut la art.1.

Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Relaţii Publice, Direcţia Economică, Direcţia Patrimoniu şi Serviciul Audit Public Intern.

Art. 5: Prezenta hotarâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judetul Timis;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Directiei Patrimoniu;
- Directiei Economice;
- Direcţiei Poliţia Comunitară;
- Serviciului Juridic;
- Biroului Control Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Consiliere pentru Cetateni;
- Serviciului Audit Public Intern;
- C.S. ELBA Timişoara;
- Mass-media locale.



Presedinte de sedinta
DANIEL URSU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_-_Asociere_Elba.pdf

Red. 2ex A.B.

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE SC2007- 005379/ 14.03.2007

APROBAT PRIMAR, GHEORGHE CIUHANDU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

REFERAT Privind aprobarea contractului de asociere dintre

Municipiul Timişoara şi Clubul Sportiv Elba Timişoara

Prin adresa nr. SC2007- 005379/ 07.03.2007 consilierii locali: Valentin Moldovan şi Sorin Grindeanu, solicită modificarea HCL 11/30.01.2007 în vederea aprobării unui contract de asociere dintre CS ELBA Timişoara, echipa de baschet masculin şi Consiliului Local şi mandatarea domnului primar Gheorghe Ciuhandu şi a domnului secretar Ioan Cojocari să semneze în numele Municipiului Timişoara acest contract. Potrivit art. 36 alin (7) lit. a din Legea 215 a administraţiei publice locale republicate (Consiliul Local „hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local”), iar potrivit art. 3 alin (1) din Legea 69 din 2000 a educaţiei fizice şi sportului (actualizată) (autorităţile administraţiei publice, unităţile şi instituţiile de învăţământ, instituţiile sportive, precum şi organismele neguvernamentale de profil au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanţă şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale). Conform documentelor anexate propunem aprobarea proiectului.

Adrian Bragea Şef Birou

Mirela Lasuschevici Avizat Juridic

Atasament: Contract_asociere_Elba.pdf

CONTRACT DE ASOCIERE

Art.1 PARTILE CONTRACTANTE 1.1. MUNICIPIUL TIMISOARA, prin Consiliul Local al Municipiului Timisoara,

reprezentat prin Primar- Gheorghe Ciuhandu si Secretar- Ioan Cojocari, cu sediul in Bv. C.D. Loga nr.1, cod fiscal nr.14756536,

si 1.2. CLUBUL SPORTIV ELBA TIMISOARA, cu sediul in Timisoara, Str. Garii nr.1,

cod fiscal nr.14381207, cont bancar nr. RO43BRDE360SV13954273600 deschis la B.R.D. Timisoara, reprezentat prin d-nul Mircea Miclau, in calitate de Presedinte.

Art.2. OBIECTUL CONTRACTULUI 2.1. Prezenta asociere are ca obiect promovarea si dezvoltarea activitatii sportive, precum si a imaginii municipiului Timisoara, in plan national si international, si asigurarea conditiilor organizatorice si materiale de practicare a jocului de baschet la nivel de performanta. Art.3. DURATA CONTRACTULUI 3.1. Prezentul contract se incheie pe o perioada de 5 ani incepand cu data intrarii in vigoare a H.C.L. nr. 11/30.01.2007. Art.4. OBLIGATIILE PARTILOR 4.1. MUNICIPIUL TIMISOARA se obliga : 4.1.1. sa asigure accesul si folosinta gratuita a obiectivelor cu destinatie sportiva (sali de sport) aflate in proprietate sau administrare, la antrenamentele si meciurile echipei de baschet masculin C.S. ELBA Timisoara ; 4.1.2. sa sprijine financiar, in conditiile legii, activitatea sportiva a echipei cu suma de 600.000 lei pe an bugetar. Contributia municipiului Timisoara se va rediscuta anual in functie de performantele obtinute. 4.2. C.S. ELBA Timisoara se obliga : 4.2.1. sa foloseasca obiectivele sportive prevazute la pct.4.1.1., numai in interesul clubului ; 4.2.2. sa acorde la toate meciurile acces gratuit, tuturor persoanelor, cu exceptia actiunilor caritabile ; 4.2.3. sa promoveze imaginea municipiului Timisoara si a Consiliului Local al Municipiului Timisoara prin inscriptionarea vizibila, pe fata sau spatele tricoului de joc, a insemnelor acestora ; 4.2.4. sa foloseasca denumirea de Baschet Club Municipal ELBA Timisoara ;

4.2.5. sa participe la actiunile organizate de consiliul local la care este invitat, prin jocuri demonstrative ; 4.2.6. sa organizeze anual o competitie internationala dotata cu trofeul Cupa Municipiului Timisoara ; 4.2.7. pe perioada derularii contractului sa obtina cel putin un titlu national sau o clasare in primele trei locuri in campionatul national sau o cupa a Romaniei sau o participare in Cupele Europene. Art.5. MODIFICAREA CONTRACTULUI 5.1. Nici o parte nu poate modifica unilateral prezentul contract. Modificarea contractului poate interveni numai prin acordul de vointa exprimat al partilor, prin act aditional. Art.6. INCETAREA CONTRACTULUI 6.1. Incetarea prezentului contract poate avea loc in urmatoarele cazuri : a). la implinirea termenului pentru care a fost incheiat; b). prin acordul comun al celor doua parti, la initiativa uneia dintre acestea ; c). pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a clauzelor prezentului contract ; d). daca se constata ca sint deficiente majore in administrarea sumelor alocate de catre municipiul Timisoara. Art.7. CLAUZE SPECIALE 7.1. Anual, se va analiza si evalua activitatea sportiva a clubului, de catre consiliul local, pe baza unei informari prezentate de catre consiliul de administratie. In situatia in care se considera de catre consiliul local ca aceasta este necorespunzatoare fata de obiectivele propuse sau asumate are loc rezilierea de drept a prezentului contract. 7.2. Consiliul de administratie al C.S. ELBA Timisoara va fi format din cinci membri, dintre care doi consilieri locali si trei reprezentanti din partea clubului. Majorarea membrilor consiliului de administratie se face cu acordul consiliului local. Hotararile consiliului de administratie se iau cu votul a doua treimi din numarul membrilor acestuia. 7.3. Municipiul Timisoara va fi reprezentat in cadrul Consiliului de Administratie al C.S. ELBA Timisoara, de catre dl. consilier Valentin Moldovan si dl. consilier Sorin Grindeanu. In situatia in care din motive obiective, unul sau ambii reprezentanti nominalizati mai sus, nu mai pot face parte din Consiliul de Administratie al C.S. ELBA Timisoara, acestia vor fi inlocuiti de catre Consiliul Local al Municipiului Timisoara, prin hotarare. 7.4. Activitatea financiara a C.S. ELBA Timisoara, cu privire la modul de cheltuire a sumelor alocate de catre Consiliul Local al Municipiului Timisoara, va fi controlata de catre Serviciul Audit Public Intern din cadrul Primariei Municipiului Timisoara. In acest sens C.S. ELBA Timisoara va pune la dispozitia Serviciului Audit Public Intern toate

documentele legate de sumele alocate clubului de catre Consiliul Local al Municipiului Timisoara. Art.8. LITIGII 8.1. Eventualele litigii care s-ar putea ivi in legatura cu acest contract vor fi solutionate mai intai pe cale amiabila, iar daca partile nu cad de acord, acestea vor fi solutionate de instantele de judecata competente din punct de vedere teritorital si material. Art.9. Prezentul contract a fost incheiat in 4 exemplare, cate doua pentru fiecare parte contractanta. MUNICIPIUL TIMISOARA, C.S. ELBA TIMISOARA, PRIMAR, PRESEDINTE, GHEORGHE CIUHANDU MIRCEA MICLAU SECRETAR IOAN COJOCARI