keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 77/28.02.2006 Privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de susţinător financiar al proiectului "Ghidul sportiv Sport Vest", realizat de Liceul Sportiv Banatul

28.02.2006

Hotararea Consiliului Local 77/28.02.2006
Privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de susţinător financiar al proiectului "Ghidul sportiv Sport Vest", realizat de Liceul Sportiv Banatul


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2006- 001733/02.02.06 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizul Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 45/ 2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/ 2004;
Având în vedere art. 38, lit (d) şi (p) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală;
În conformitate cu art.46 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă participarea Consiliului Local al municipiului Timişoara în calitate de sustinator financiar al proiectului "Ghidul sportiv Sport Vest", realizat de Liceul Sportiv Banatul, in perioada 1 martie -1 decembrie 2006.

Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 18.000 RON de la bugetul local, din cap.67.02. "Cultură, recreere şi religie" (67.02.05.01.- Servicii recreative si sportive- Sport), pentru susţinerea activităţii prevăzute la art.1.
Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestei manifestări se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Biroul Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Biroului Control Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Liceului Sportiv Bantul
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
FLORICĂ BÎRSĂŞTEANU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_-_Ghid_sportiv.pdf

Red. 2ex L.P.

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE SC2006- 001733/ 02.02.06

APROBAT PRIMAR, GHEORGHE CIUHANDU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

REFERAT Privind participarea Consiliului Local în calitate de sustinator financiar al proiectului „Ghidul sportiv Sport Vest”, realizat de Liceul Sportiv Banatul

Liceul Sportiv Banatul din Timişoara a depus solicitarea nr. SC2006- 001733/ 30.01.2006 a privind susţinerea financiară a „Ghidul sportiv Sport Vest” in perioada 1martie -1 decembrie 2006.

Astazi, in Romania, sportul este neglijat si nu mai reprezinta o alternativa pentru petrecerea timpului liber in mod constructiv si sanatos. Astfel, am luat in considerare si alte aspecte: lipsa, la nivel local si national, a dotarilor corespunzatoare si a locatiilor pentru desfasurarea de activitati sportive, lipsa unei educatii scolare si extrascolare privind necesitatea sportului (comparativ cu o educatie riguroasa in acest sens in UE). „Sport vest” este primul ghid exclusiv sportiv, gratuit, distribuit la toate evenimentele sportive, in scoli, licee, universitati, cluburi de sport, institutii si companii importante.

Propunem, în conformitate cu prevederile art.38, lit. (d) şi (p) şi art. 46 din legea nr.215/ 2001 privind administraţia publică locală, precum şi în conformitate cu OUG nr. 45/2003 privind Finanţele publice locale, sprijinirea acestei manifestări cu suma de 18.000 RON, din cap.67.02. „Cultură, recreere şi religie” (67.02.05.01.- Servicii recreative si sportive- Sport )

Detalii referitoare la această manifestare se află în materialul anexat. Adrian Bodo Smaranda Haracicu Director Economic Şef Serviciu Buget- Investiţii Adrian Bragea Lavinia Simion Sef Birou Relaţii Publice Consilier de specialitate

Mirela Lasuschevici Avizat Juridic