keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 74/28.02.2006 Privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de susţinator financiar al proiectului "Maeştrii Timişoarei", organizat de Fundaţia InterArt Triade

28.02.2006

Hotararea Consiliului Local 74/28.02.2006
Privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de susţinator financiar al proiectului "Maeştrii Timişoarei", organizat de Fundaţia InterArt Triade


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2006- 000662/02.02.2006 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizul Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/ 2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/ 2004;
Având în vedere art. 38, lit (d) şi (p) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, modoficată;
În conformitate cu art.46 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de susţinator al proiectului "Maeştrii Timişoarei", organizat de Fundaţia InterArt Triade, in perioada 1 februarie -15 decembrie 2006.

Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 10.000 RON de la bugetul local, din cap.67.02. "Cultură, recreere şi religie" (67.02.50-Altele), pentru susţinerea activităţii prevăzute la art.1.
Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestei manifestări se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Biroul Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Urbanism;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Biroului Control Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Fundaţiei InterArt Triade
- Mass - media locale;



Presedinte de sedinta
FLORICĂ BÎRSĂŞTEANU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_-_Interart_Triade.pdf

Red. 2ex L.P.

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE SC2006- 000662/ 02.02.06

APROBAT PRIMAR, GHEORGHE CIUHANDU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

REFERAT Privind participarea Consiliului Local în calitate de sustinator financiar al proiectului „Maestrii Timisoarei”, organizat de Fundatia InterArt Triade

Fundatia InterArt Triade din Timişoara a depus solicitarea nr. SC2006-

000662/ 13.01.2006 a privind susţinerea financiară a proiectului „Maestrii Timisoarei” in perioada 1 februarie -15 decembrie 2006.

În ansamblul vieţii culturale, se impune cu stringenţă o acţiune de recuperare şi stocare a unor date încă apropiate în legătură cu mari personalităţi ale vieţii artistice care au dispărut, dar care, prin creaţia lor, au înscris numele lor în cartea marilor valori ale artei româneşti. Este vorba de generaţia de aur a artei plastice, care a marcat a doua jumătate a secolului XX, artişti ce nu s-au bucurat încă de studii sistematice asupra creaţiei lor şi care pot constitui modele de manifestare artistică.

Fundaţia Interart TRIADE a iniţiat în cursul anului 2003 programul MAESTRII TIMIŞOAREI. RESTITUIRI , din care, a realizat o primă secvenţă referitoare la artiştii Gabriel POPA şi Simion LUCACIU, în anul 2004, o a doua parte, referitoare la un alt mare artist :Victor GAGA, urmând ca, pentru anul 2006 să realizeze monografiile Eugenia DUMITRAŞCU şi Magda ZIMAN.

Propunem, în conformitate cu prevederile art.38, lit. (d) şi (p) şi art. 46 din legea nr.215/ 2001 privind administraţia publică locală, precum şi în conformitate cu OUG nr. 45/2003 privind Finanţele publice locale, sprijinirea acestei manifestări cu suma de 10.000 RON, din cap.67.02. „Cultură, recreere şi religie” (67.02.50 Altele ). Detalii referitoare la această manifestare se află în materialul anexat. Adrian Bodo Smaranda Haracicu Director Economic Şef Serviciu Buget- Investiţii Adrian Bragea Lavinia Simion Sef Birou Relaţii Publice Consilier de specialitate

Mirela Lasuschevici Avizat Juridic