keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 72/26.03.2002 privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de coeditor al albumului comemorativ foto Szekely Laszlo

26.03.2002

Hotararea Consiliului Local 72/26.03.2002
privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de coeditor al albumului comemorativ foto Szekely Laszlo


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2002- 2254/20.03.2002 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe şi Comisiei pentru cultură, învăţământ, turism sport şi culte din cadrul Consiliului Local al municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile art. 11 şi art. 29 din Legea 189/1998 privind finanţele publice locale, modificată;
În conformitate cu art. 38 lit. (d) şi (p) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art.46 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de coeditor al albumului comemorativ foto Szekely Laszlo.

Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 30.000.000 lei de la bugetul local, cap. 59.02 "Cultură, religie şi alte acţiuni privind activitate sportivă şi de tineret, pentru editarea albumului prevăzut la art.1.
Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestui album se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Biroul Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii judeţului Timiş;
- Primarul Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Control şi Audit Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Asociaţiei Femeilor Maghiare din Timişoara;
- Mass - media locale;



Presedinte de sedinta
RODICA VLAD
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI