keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 64/27.03.2001 privind aprobarea Procesului verbal încheiat de Comisia de negociere pentru vânzarea spaţiului comercial situat în Timişoara, Piaţa Victoriei nr.7, care face obiectul Hotărârii Guvernului României nr. 389/1996 , modificată

27.03.2001

Hotararea Consiliului Local 64/27.03.2001
privind aprobarea Procesului verbal încheiat de Comisia de negociere pentru vânzarea spaţiului comercial situat în Timişoara, Piaţa Victoriei nr.7, care face obiectul Hotărârii Guvernului României nr. 389/1996 , modificată


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul SC2001-4192/19.03.2001 al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică drepturile omului şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Procesul-Verbal nr.SC2001-3734/12.03.2001 al Comisiei de negociere pentru vânzarea spaţiilor comerciale;
Având în vedere prevederile art.6 şi art.7 din Normele metodologice privind vânzarea către actualii deţinători a unor spaţii comerciale construite din fondurile statului şi aflate în administrarea consiliilor locale şi a regiilor autonome de interes local de sub autoritate acestora, cuprinse în Hotărârea Guvernului României nr. 505/1998;
În conformitate cu prevederile art.20 lit. (e) şi (g) din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată;
În temeiul art.28 din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă Procesul verbal nr. SC2001-3734/12.03.2001 şi preţul negociat cu comerciantul S.C. "ORCHIDEEA MICĂ 2" S.R.L. de către Comisia de negociere a Primăriei Municipiului Timişoara ,pentru spaţiul situat în Timişoara, Piaţa Victoriei nr.7. Procesul - verbal nr.SC2001-3734/12.03.2001 constituie Anexă la prezenta hotărâre.

Art.2: Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, comerciantul facând dovada plăţii prin ordin de plată, vizat de banca la care are cont deschis.

Art.3: Cu aducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Biroului Corp Control Primar;
- S.C. ORCHIDEEA MICĂ 2 S.R.L.;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
FRANCISC HALASZ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI