keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 57/27.03.2001 privind concesionarea prin licitaţie publică a unui teren situat în Timişoara, str. Mureş, în vederea amenajării unei pieţe agroalimentare

27.03.2001

Hotararea Consiliului Local 57/27.03.2001
privind concesionarea prin licitaţie publică a unui teren situat în Timişoara, str. Mureş, în vederea amenajării unei pieţe agroalimentare


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul SC2000- 15190/07.11.2000 al Direcţiei Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere avizele Comisie pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, lucrări publice şi patrimoniu , Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică drepturile omului şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În baza Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor;
În conformitate cu prevederile art.20 lit. (g) şi (h) din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată;
În temeiul art.28 din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă concesionarea prin licitaţie publică a suprafeţei de 195 mp. teren din suprafaţa totală de 5.635 mp. cuprins în C.F. nr. 30787 Timişoara, cu nr. top. 26301/1/1, situat în str. Mureş, în vederea amenajării unei pieţe agroalimentare. Dezmembrarea suprafeţei menţionate este în sarcina adjudecatarului licitaţiei.

Art.2: Se aprobă Studiul de oportunitate şi Caietul de sarcini privind concesionarea terenului menţionat la art. 1 , care constituie Anexele 1 şi 2 la prezenta hotărâre.

Art.3: Cu aducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism, Direcţia Economică şi Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Juridice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Biroului Corp Control Primar;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Timişoara;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
FRANCISC HALASZ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI