keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 565/28.11.2006 privind participarea Consiliului Local în calitate de coorganizator al conferinţei cu tema "Pleureziile, de la diagnostic la tratament", organizat de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă - Clinica I - Medicală

28.11.2006

Hotararea Consiliului Local 565/28.11.2006
privind participarea Consiliului Local în calitate de coorganizator al conferinţei cu tema "Pleureziile, de la diagnostic la tratament", organizat de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă - Clinica I - Medicală


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2006- 022963 / 22.11.2006 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 45/ 2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/ 2004;
Având în vedere art.38 alin (2) litera b) şi d) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, modificată şi completată de Legea nr. 286/2006;
În conformitate cu art.46 alin (2) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, modificată şi completată de Legea nr. 286/2006;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă participarea Consiliului Local în calitate de coorganizator al conferinţei cu tema "Pleureziile, de la diagnostic la tratament", organizat de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă - Clinica I - Medicală, în data de 15 decembrie 2006.

Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 4.000 RON de la bugetul local, din cap.67.02. "Cultură, recreere şi religie" (67.02.50- Altele), pentru susţinerea activităţii prevăzute la art.1.
Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestei manifestări se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Biroul Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Poliţia Comunitară;
- Biroului Control Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Centrului de Consiliere pentru Cetăţeni;
- Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă - Clinica I - Medicală;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
FLORICA PUŞCAŞ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat-Spit.Municipal.pdf

Red. 2ex A.B.

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE SC2006- 022963 / 22.11.2006

APROBAT PRIMAR, GHEORGHE CIUHANDU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

REFERAT

Privind participarea Consiliului Local în calitate de co-organizator al conferinţei cu tema „Pleureziile, de la diagnostic la tratament”, organizat de Spitalul Clinic Municipal de

Urgenţă – Clinica I - Medicală

Spitalul Clinic Municipal a depus solicitarea nr. SC2006- 022963 / 15.11.2006 privind susţinerea financiară a conferinţei cu tema „Pleureziile, de la diagnostic la tratament”care va avea loc în data de 15 decembrie 2006.

Prin acest proiect Clinica I Medicală din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă aduce în discuţie tema bolilor pleuropulmonare care reprezintă vârful de de morbiditate cu tendinţa de creştere a mortalităţii mai ales în domeniul tuberculozei pulmonare, pleureziilor şi cancerului bronhopulmonar. În acest sens Clinica I medicală, Clinica de Chirurgie toracică, Spitalul Clinic Municipal de urgenţă Timişoara, Clinica de pneumoftiziologie şi Spitalul Clinic nr. 4 Victor Babeş din Timişoara s-au decis să organizeze o conferinţă interdisciplinară la care vor participa medici de familie, specialişti în medicina internă, ftiziologie şi chirurgie toracică.

Propunem, în conformitate cu prevederile art.38 alin 2 litera (b), aliniatul 4 litera (a), aliniatul 6 litera (a) şi art. 46 din legea nr.215/ 2001 privind administraţia publică locală, modificată şi completată, precum şi în conformitate cu OUG nr. 45/2003 privind Finanţele publice locale, sprijinirea acestei manifestări cu suma de 4.000 RON, din cap.67.02. „Cultură, recreere şi religie” (67.02.50. Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei).

Detalii referitoare la această manifestare se află în materialul anexat. Acest material a fost avizat de către comisia de cultură a Consiliului Local.

Adrian Bragea Şef Birou

Mirela Lasuschevici Avizat Juridic