keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 51/24.02.2005 Privind participarea Consiliului Local în calitate de coorganizator la conferinţa "Ură sau credinţă-raţiunile conflictelor" organizată de AEGEE- Asociaţia Studenţilor Europeni

24.02.2005

Hotararea Consiliului Local 51/24.02.2005
Privind participarea Consiliului Local în calitate de coorganizator la conferinţa "Ură sau credinţă-raţiunile conflictelor" organizată de AEGEE- Asociaţia Studenţilor Europeni


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2005- 020999/ 16.02.2005 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism,ecologie , sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/ 2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/ 2004;
Având în vedere art. 38, lit (d) şi (p) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală;
În conformitate cu art.46 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de coorganizator la conferinţa "Ură sau credinţă-raţiunile conflictelor" organizată de AEGEE- Asociaţia Studenţilor Europeni în perioada 17- 20.03.2005.

Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 30.000.000 lei de la bugetul local, din cap.59.02. "Cultură, religie şi acţiuni sportive" -59.02.50 "Alte acţiuni culturale", pentru festivitatea prevăzută la art.1.
Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestei manifestări se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Biroul Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- AEGEE- Asociaţiei Studenţilor Europeni
- Mass - media locale.



Presedinte de sedinta
CORNEL MISTOR
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_AEGEE.pdf

Red. 2ex L.P.

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE SC2005- 020999/ 16.02.2005

APROBAT PRIMAR, GHEORGHE CIUHANDU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

REFERAT Privind participarea Consiliului Local în calitate de coorganizator la conferinţa

„Ură sau credinţă-raţiunile conflictelor” organizată de AEGEE- Asociaţia Studenţilor Europeni

În luna noiembrie 2004 AEGEE- Asociaţia Studenţilor Europeni a depus spre finanţarea Consiliului Local pentru Agenda Culturală 2005 proiectul „Ură sau credinţă-raţiunile conflictelor” înregistrat cu numărul SC2004-020999/ 30.11.2004.

Conferinţa urmăreşte facilitarea contactelor dintre studenţii români şi cei din centrele universitare europene, interesaţi de istorie in general şi de conflictele umane în particular. Evenimentul va consta în prezentarea unor lucrări ştiinţifice, workshopuri, grupuri d ediscuţii, simulări şi vizitarea obiectivelor turistice şi istorice locale.

Având în vedere importanţa proiectului pe plan local şi internaţional şi caracterul său cultural

Propunem, având în vedere OUG nr. 45/ 2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/ 2004, având în vedere art. 38, lit (d) şi (p) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală şi în conformitate cu art.46 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, alocarea sumei de 30.000.000 lei din cap.59.02 „Cultură, religie şi acţiuni sportive” (59.02.50 „Alte acţiuni culturale”). Adrian Bodo Director Economic Adrian Bragea Lavinia Popescu Sef Birou Relaţii Publice Inspector de specialitate

Mirela Lasuschevici Avizat Juridic