keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 50/28.09.2000 privind preluarea imobilului situat în Timişoara, strada Podgoriei nr.10 (Cămin Cultural Freidorf) Consiliul Local al Municipiului Timişoara

28.09.2000

Hotararea Consiliului Local 50/28.09.2000
privind preluarea imobilului situat în Timişoara, strada Podgoriei nr.10 (Cămin Cultural Freidorf) Consiliul Local al Municipiului Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara


Având în vedere Referatul nr. SC2000-12507/18.09.2000 al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Timişoara;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ , Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Declaraţia notarială nr.9870/18.09.2000 a Doamnei Ursaciuc Maria;
În baza prevederilor Decretului Lege nr.115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la Cărţile Funciare;
Având în vedere Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată;
În conformitate cu prevederilor art.20 lit. (g) din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată;
În temeiul art.28 din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală, republicată;


HOTARASTE

:


Art.1: Se aprobă preluarea de către Primăria Municipiului Timişoara a
spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Timişoara,
strada Podgoriei nr.10 (Cămin Cultural Freidorf) şi a construcţiei executată
fără Autorizaţie de construcţie, deţinute de S.C. Eiffel S.R.L., pe bază de
proces verbal de predare primire.

Art.2: Se aprobă compensarea debitului de 132.923.673 lei, acumulat de S.C.
Eiffel S.R.L. cu construcţia în valoare de 148.810.000 lei conform Raportului
de evaluare care constituie Anexă 1, cedată prin Declaraţia notarială nr.
9870/18.09.2000 care constituie Anexa 2 la prezenta hotărâre.

Art.3: Se aprobă Eliberarea Adeverinţei de existenţă a construcţiei executate
de către S.C. Eiffel S.R.L., în vederea intabulării acesteia în Cartea
Funciară, în proprietatea Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează
Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara .

Art.5: Prezenta hotărâre se comunică: - Prefecturii Judeţului Timiş; -
Direcţiei Economice; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei
Administrative; - Serviciului Juridic; - Serviciului Centrul de Informare
pentru Cetăţeni; - Biroului Corp Control Primar; - S.C. Eiffel S.R.L. -
Serviciului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Timişoara; - Mass-media
locală;


Presedinte de sedinta
OVIDIU BRÎNZAN
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI