Hotararea Consiliului Local 477/20.12.2005 privind aprobarea studiului de fezabilitate "Extindere reţea de canalizare - strada Călimăneşti (zona Tazlău)" - municipiul Timişoara Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC 2005-20973/03.12.2005 al Direcţiei Edilitare a Primăriei Municipiului Timişoara ; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Protocolul de colaborare nr. SC2005-13844/03.08.2005 încheiat între Municipiul Timişoara şi cetăţenii domiciliaţi pe strada Călimăneşti (zona Tazlău) ; Având în vedere prevederile art. 40 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată de Legea nr. 108/2004; În conformitate cu prevederile art. 38 lit. (c),(d),(f),(m) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată; În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată; HOTARASTE Art.1: Se aprobă studiul de fezabilitate "Extindere reţea de canalizare-strada Călimăneşti (zona Tazlău)", potrivit proiectului P 01/2005 întocmit de S.C. DELTA PROJECT S.R.L., având indicatorii tehnico-economici prevăzuţi în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Finanţarea obiectivului prevăzut la art.1 se face din bugetul local ,Capitolul 63.02.09 ,"Alimentări cu apă", iar contribuţia cetăţenilor constă în achiziţionarea tubulaturii necesare reţelei de canalizare a străzii Călimăneşti (zona Tazlău); Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Edilitară şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.4 Prezenta hotărâre se comunică: - Prefecturii Judeţului Timiş; -Primarului Municipiului Timişoara; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Serviciului Juridic; - Serviciului Audit Public Intern; - Biroului Relaţii Publice; - Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni; - Mass - media locale;
|