keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 382/30.09.2008 privind conferirea Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara domnului CORNEL UNGUREANU

30.09.2008

Hotararea Consiliului Local 382/30.09.2008
privind conferirea Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara domnului CORNEL UNGUREANU


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul cu nr. SC2008 -15236/ 12.08.2008 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Gheorghe Ciuhandu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile articolului 36 alin.8 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin.1 din Legea nr. 215 / 2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;





HOTARASTE

ARTICOL UNIC: Se conferă Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara domnului CORNEL UNGUREANU, pentru prezenţa remarcabilă în viaţa culturală timişoreană .





Presedinte de sedinta
CIPRIAN BOGDAN
Contrasemneaza
P.SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: Referat.pdf

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA DIRECŢIA COMUNICARE BIROUL RELAŢII PUBLICE, ÎNVĂŢĂMÂNT, SPORT, CULTURĂ Nr. SC2008 – 015236/12.08.2008

B-dul C. D. Loga nr. 1, 1900 Timişoara, Tel/fax: +40 256 204886, e-mail: internet: www.primariatm.ro

REFERAT

Propunere de aprobare a acordării titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara domnului CORNEL UNGUREANU

în atenţia Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi

probleme ale minorităţilor

Cornel Ungureanu s-a născut la 3 august 1943, în Lugoj, activând ca scriitor, critic şi totodată

istoric literar. În 1965 devine licenţiat în filologie al Universităţii de Vest din Timişoara, secţia

română-germană. Doctor în literatură română şi comparată al Universităţii din Bucureşti din 1984.

Este profesor la Universitatea de Vest din Timişoara (cursuri predate: literatura româno-

contemporană; literatura română din exil – contextele europene, literatura româno-contemporană şi

literaturile Europei Centrale, Culturile (literaturile) regionale. Proiect pentru o Geografie literară a

României), cronicar literar al revistei Orizont începând din 1963. Din 1990 devine redactor şi redactor

şef adjunct al revistei Orizont. Publică peste 2000 de articole şi studii în presa culturală din România,

Iugoslavia, Germania. Cercetările ce au vizat literatura Europei Centrale se regăsesc în volumele

Imediata noastră apropiere şi Mitteleuropa periferiilor. Este autorul antijurnalelor: A murit în Tibet

(1998), Despre regi, saltimbangi şi maimuţe. Este preşedinte al Consiliului de Conducere al Fundaţiei

A treia Europă. Studiile sale au fost traduse în Germania, Ungaria, Serbia.

Este autorul multor cărţi, a căror enumerare ar putea umple multe pagini, printre care: La

umbra cărţilor în floare, o panoramă a foiletonului critic românesc (1975); Proză şi reflexivitate

(1977); Contextul operei (1979); Imediata noastră apropiere (1980); Proza românească de azi (1985);

Mircea Eliade şi literatura exilului (1995); La vest de Eden. O introducere în literatura exilului

(1995); Fragmente despre teatru (1998); Introducere în viaţa şi opera lui Petru E. Oance, poet,

jurnalist şi sculptor (1999); Ioan Slavici, monografie (2002); Geografie literară (2002); Octavian

Goga, monografie (2003); Europa Centrală (2004); Geografia literaturii române (2005); Sorin Titel

(2005); Istoria secretă a literaturii române (2007).

A desăvârşit studii introductive, prefeţe sau postfeţe la numeroase volume de versuri şi proză

ale scriitorilor români şi străini (Ion Pillat, Anişoara Odeanu, D.R. Popescu, Mircea Ciobanu, V.

Voiculescu, Vasko Popa, I. D. Sârbu, Ovidiu Cotruş, Marius Munteanu, Ioan Flora, Jaroslav Hasek,

Richard Wagner, György Konrád, Miloş Crnjanski, Hugo von Hoffmannsthal, Hermann Broch).

Împreună cu Adriana Babeţi a coordonat colecţia A treia Europă, seria de teorie şi seria de beletristică.

A fost premiat de Uniunea Scriitorilor pentru volumele: La umbra cărţilor în floare (1975);

Contextul operei (1979); Proza românească de azi (1985); şi Mircea Eliade şi literatura exilului

(1995).

În perioada 1990-1995 a reprezentat Asociaţia Culturală România-Israel, Timişoara în calitate

de prim-vicepreşedinte. Din 1990 este membru al PEN CLUB şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor

din Timişoara. În anul 1999 a fost numit preşedinte al Fundaţiei „A treia Europă”.

De asemenea putem aminti ca şi activităţi relevante în perioada 1990-1993, 1997-2001:

Cronica filmului la Radio Timişoara şi televiziunea Analog Timişoara (împreună cu Radu F.

Alexandru).

Pentru toate cele enumerate mai sus, pentru prezenţa remarcabilă în viaţa academică

timişoreană şi pentru prodigioasa sa activitate ştiinţifică şi didactică, propunem acordarea titlului de

Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara domnului CORNEL UNGUREANU.

Menţionăm că această propunere de a i se acorda titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului

Timişoara domnului CORNEL UNGUREANU a fost făcută de domnul primar Gheorghe Cihandu la

iniţiativa d-lui Paul Eugen Banciu din partea Comitetului de conducere al Filialei Timişoara a Uniunii

scriitorilor, iar referatul a fost întocmit de Biroul Relaţii Publice, Învăţământ, Sport, Cultură din cadrul

Primăriei Municipiului Timişoara.

GHEORGHE CIUHANDU

Primarul Timişoarei Violeta Mihalache Alina Pintilie Mirela Lasuschevici Director Direcţia Comunicare Şef Birou Relaţii Publice Şef Serviciu Juridic Red. A.M / 2 ex.

  • BIROUL RELAŢII PUBLICE, ÎNVĂŢĂMÂNT, SPORT, CULTURĂ
  • Nr. SC2008 – 015236/12.08.2008
  • B-dul C. D. Loga nr. 1, 1900 Timişoara, Tel/fax: +40 256 204886, e-mail: internet: www.primariatm.ro
    • REFERAT
    • Primarul Timişoarei
    • Violeta Mihalache Alina Pintilie Mirela Lasuschevici