ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA GENERALĂ D.P.P.R.U. SERVICIUL D.P.P.C.A.A. BIROUL CANALIZARE, ALIMENTARE CU APĂ Nr. SC 2019-
RAPORT DE SPECIALITATE privind aprobarea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţii
,, Execuţie fântână ornamentală -Selgros”
Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Timişoara şi Proiectul de hotărâre privind privind aprobarea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţii ,, Execuţie fântână ornamentală Selgros”
Facem următoarele precizări: Fântânile ornamentale, o inovaţie a civilizaţiei moderne, reprezintă un obiect decorativ cu
vechime. Fântânile arteziene au constituit dintotdeauna locuri care au atras şi atrag public de toate vârstele. Imaginea apei, jocul jeturilor, zgomotul făcut de apa în cădere, aerul ozonificat din jur sunt câteva motive care ne fac să ne oprim în preajma lor.
Se propune realizarea unei fântâni ornamentale în stradaCalea Aradului, (sensul giratoriu Selgros), pe amplasamentul central existent, zonă ce are şi utilitatea de sens giratoriu în municipiul Timişoara. Toată suprafaţa ocupată temporar sau definitiv aparţine domeniului public în administrarea Municipiului Timişoara.
Necesitatea investiţiei este justificată de faptul că fântâna ornamentală cu joc de apă este binevenită într-un asemenea spaţiu, aceasta având un rol nu doar decorativ, dar şi unul biologic: stropii de apă ionizează aerul, având efect benefic asupra sănătăţii oamenilor într-o zonă deosebit de poluată din cauza traficului rutier intens.
Oportunitatea investiţiei este justificată de necesitatea îmbunătăţirii aspectului zonei şi punerea în valoare a spaţiului amenajat, rezultând un plus de farmec şi o ambianţă placută.
Pentru ca obiectivul sa asigure o imagine spectaculoasa, s-a propus urmatoarea configuratie: Fantana reprezinta un bazin circular cu un diametru de 18m si inaltime de 0,65m, suprateran,
respectiv un camin tehnic amplasat subteran. Caminul tehnic va avea dimensiunile exterioare de 2,5x4,0x2,0m Accesul se va asigura printr-un capac situat la cota de calcare.
Constructia se va realiza din beton armat cu rezistenta superioara la inghet-dezghet precum si la agresivitate chimica.
Bazinul de apa va fi hidroizolat pentru a asigura protectia contra exfiltratiilor. Protectia contra infiltratiilor de apa din teren va fi asigurata prin hidroizolarea cuvei bazinului inferior si a caminului tehnic.
Peste hidroizolatie, atat in interior cat si exterior se va aplica vopsea speciala epoxidica, cu culoare la alegerea beneficiarului.
Fantana ornamentala va fi dotata cu jeturi tip ‘snowy foam’ si jeturi ‘laminare cristaline’. In centrul bazinului va fi montat 1 jet central cu Hmax= 6,0m , un grup de 8 jeturi cu Hmax=4,0m, dispuse circular si amplasate intr-un distribuitor din otel inoxidabil cu Ø=1,5m, un grup de 14 jeturi cu Hmax=3,0m, dispuse circular si amplasate int-un distribuitor din otel inoxidabil cu Ø=3,0m si un grup de 22 jeturi cu Hmax=2,0m, dispuse circular si amplasate int-un distribuitor din otel inoxidabil cu Ø=4,5m.
Imaginea arteziana este completata de 8 grupuri de cate 5 jeturi ‘snowy foam’ cu Hmax=1,5m dispuse sub ‘forma razelor solare’, amplasate intr-un distribuitor din otel inoxidabil cu L=2,8m si 8 grupuri de cate 10 jeturi laminare cristaline dispuse perimetral, iluminate cu proiectoare submersibile LED RGB.Jocurile de apa si lumini, zgomotul facut de apa in cadere va asigura o imagine spectaculoasa a fantanii ornamentale.
Echipamentul va fi constituit din subansamble pentru fiecare tip de jeturi (constand din duze, pompe, tevi, si fitinguri aferente), respectiv echipament auxiliar.Umplerea si golirea bazinelor se va face trimestrial, apa fiind recirculata, filtrata si tratata antialgic si anticalcar.
1. SISTEM JETURI TIP ‘SNOWY FOAM’ si ‘LAMINARE CRISTALINE’ 1buc Duza tip ‘snowy foam’, conexiune 2", Ø75 mm, Hmax= 6,0m, Q= 755 l/min,
inaltime de pompare H=10,2 m 1buc Pompa centrifuga cu prefiltru incorporat pentru alimentare duza ‘snowy foam’, P= 3,0kW,
tensiune de alimentare 400V trifazic, Qmax= 62,3mc/h, la 6,0m coloana de apa. 8buc Duza ‘snowy foam’ conexiune 1½", Ø50 mm, Hmax= 4,0m, Q= 230 l/min, inaltime de
pompare 7,3m 1buc Distribuitor din otel inoxidabil AISI304 cu diametru 1,5m, teava Ø60,2mm, prevazut cu
8buc conexiuni pentru duze si 3buc conexiuni pentru alimentare cu apa. 2buc Pompa centrifuga cu prefiltru incorporat pentru alimentare duze ‘snowy foam’, putere
3,0kW, tensiune de alimentare 400V trifazic, Qmax= 62,3mc/h, la 6,0m coloana de apa 14buc Duza ‘snowy foam’, conexiune 1", Ø32 mm, Hmax= 2,5m, Q= 107 l/min, inaltime de
pompare 5,4m 1buc Distribuitor din otel inoxidabil AISI304 cu diametru 3,0m, teava Ø60,2mm, prevazut cu
14buc conexiuni pentru duze si 4buc conexiuni pentru alimentare cu apa. 2buc Pompa centrifuga cu prefiltru incorporat pentru alimentare duze ‘snowy foam’, putere
3,0kW, tensiune de alimentare 400V trifazic, Qmax= 62,3mc/h, la 6,0m coloana de apa 22buc Duza ‘snowy foam’, conexiune 1", Ø32 mm, Hmax= 2,0m, Q= 97 l/min, inaltime de
pompare 4,4m 1buc Distribuitor din otel inoxidabil AISI304 cu diametru 4,5m, teava Ø60.2mm, prevazut cu
22buc conexiuni pentru duze si 6buc conexiuni pentru alimentare cu apa. 3buc Pompa centrifuga cu prefiltru incorporat pentru alimentare duze ‘snowy foam’, putere
3,0kW, tensiune de alimentare 400V trifazic, Qmax= 62,3mc/h, la 6,0m coloana de apa 40buc Duza ‘snowy foam’, conexiune 1", Ø32 mm, Hmax= 1,5m, Q= 80 l/min, inaltime de
pompare 3,2m 8 buc Distribuitor din otel inoxidabil AISI304 cu L=2,8m, teava Ø60,2mm, prevazut fiecare cu
5buc conexiuni pentru duze si 3 buc conexiuni pentru alimentare cu apa. 5buc Pompa centrifuga cu prefiltru incorporat pentru alimentare jeturi de apa, putere 3,0kW,
tensiune de alimentare 400V trifazic, Qmax= 62,3mc/h, la 6,0m coloana de apa 80buc Duza ‘laminara cristalina’, conexiune ¾", Ø12mm, Hmax=1,5m 8buc Distribuitor din otel inoxidabil AISI304, forma arc de cerc cu L=4,2m, teava Ø60,2mm,
prevazut fiecare cu 10buc conexiuni pentru duze si 1 buc conexiune pentru alimentare cu apa. 4buc Pompa centrifuga cu prefiltru incorporat pentru alimentare jeturi de apa, putere 3,0kW,
tensiune de alimentare 400V trifazic, Qmax= 62,3mc/h, la 6,0m coloana de apa 3buc Prefiltru din otel inoxidabil, dimensiuni 150x60cm, prevazut cu tabla perforata cu gauri de
5mm. Va fi montat peste basa de aspiratie pompe Tevi, robineti reglare flux de apa + elemente reglare perpendicularitate, coturi, reductii si
elemente de trecere pentru instalatii sanitare
2. SISTEM PT.FILTRARE SI TRATARE APA
2buc Filtru de nisip D600 mm + robinet cu 6 cai montat lateral, cu 2buc Pompa Q=12mc/h; la H=10m coloana de apa; P=0,33kW, tensiune 230V, monofazic
2buc Dozator mecanic de clor, realizat din material plastic, conexiuni filet int. 1 ½" Tevi, coturi, robineti, elemente de trecere
3. ECHIPAMENT PT.UMPLEREA (INCARCAREA) SI REUMPLEREA AUTOMATA A BAZINULUI (REGLAREA NIVELULUI DE APA)
1buc Grup de incarcare automata prevazut cu electroventil de 1 ½" si sistem by-pass 2buc Senzor de nivel cu releu Tevi PVC, coturi, robineti, elemente de trecere
4. INSTALATIE PENTRU GOLIREA (DESCARCAREA) BAZINULUI SI PREAPLIN (REGLAREA NIVELULUI DE APA)
1buc Pompa submersibila de siguranta basa, montata in camera pompelor; Racord filet int 1 ¼", P=0,48 kW, 230 V/50 Hz.
Robineti, coturi, tevi 5. SISTEM DE ILUMINARE
Pentru iluminarea fantanii arteziene ornamentale cât și pentru obtinerea jocurilor de lumini se va utiliza tehnologia LED, datorită consumului redus de energie, al unui flux luminos net superior surselor clasice. Proiectoarele submersibile LED RGB vor fi alimentate la 12V CC si vor avea puterea de 6W si 12W (126buc de 6W si 23buc de 12W).
Pentru iluminarea jeturilor ‘snowy foam’ se va folosi cate 1 proiector submersibil LED RGB, 2 proiectoare LED RGB pentru jetul central,si pentru fiecare grup de 10 jeturi laminare cristaline se vor folosi 8 proiectore submersibile LED RGB, pentru a crea jocuri de lumini sincronizate cu jocurile de apa. Se vor imparti pe 2 grupuri. 6. TABLOU ELECTRIC DE COMANDA
Tabloul electric are rol atat de protectie a echipamentelor cat si de control si automatizare. Acesta va fi prevazut cu 17 buc convertizoare de frecventa pentru pompele de alimentare ale jeturilor de apa, PLC de comanda si control, protectie pentru sistemul de iluminat, protectie magnetotermica si la mers in gol a pompelor. Tabloul va avea montat pe exterior chei de pornire/oprire manuala, chei pentru trecere de la automat la manual atat a pompelor, cat si a iluminatului. De asemenea, va comanda deschiderea/inchiderea unei electrovalve montate pe conducta de alimentare de la reteaua de apa la comanda unor senzori de nivel ce vor asigura nivelul apei constant in bazin. Va fi prevazut cu surse de alimentare si controller pentru iluminare LED RGB. In tabloul electric va fi inclus si senzor-ul de vant pentru reducerea inaltimii jeturilor in cazul rafalelor puternice de vant.
7. SISTEM AUXILIAR PENTRU CAMIN TEHNIC (CT1)
1buc Scara metalica, realizata din profil dreptunghiular 40x20x2mm, vopsita, H=2,2m, latime 50cm
1buc Sistem de ventilatie fortata, realizat cu ajutorul unui ventilator cu debit de 80mc/h, conectat la teava de aerisire din PVC, dimensiune 110 mm
1buc Sistem de iluminare, realizat din bec cu LED de 15W, suport bec(dulie) + intrerupator de aprindere/stingere(grad de protectie IP44
Studiul de Fezabilitate ,,Execuţie fântână ornamentală Selgros”a fost înaintat Comisiei Tehnico- Economice de verificare şi avizare a documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii şi reparaţii capitale. Comisia a avizat favorabil documentaţia tehnico-economică cu avizul nr. 13/01.07.2019.
Sursa de finanţare: Bugetul local capitolul Cap 70.02.05.01. – Alimentări cu apă. -Cap. C Studii şi proiecte.
Faţă de cele prezentate mai sus, propunem aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii ,,Execuţie fântână ornamental Selgros”, conform proiect nr. 158/2019 întocmit de S.C. FOUNTAIN DESIGN S.R.L., cu indicatorii tehnico-economici prevăzuţi în Anexa, care face parte integrantă din proiectul de hotărâre.
Având în vedere prevederile legale expuse în prezentul raport, apreciem că proiectul de hotărâre aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii ,,Execuţie fântână ornamentală Selgros”, îndeplineşte condiţiile pentru a fi supus dezbaterii şi aprobării plenului consiliului local.
DIRECTOR GENERAL D.G.D.P.P.R.U., ŞEF SERVICIU D.P.P.C.A.A., CULIŢĂ CHIŞ IOAN GANCIOV
ŞEF BIROU C.A.A., CONSILIER B.C.A.A., CAMELIA CEAUŞESCU MARINELA LUCUŢ
Red. / Dact. : L.M. ; Ex:1 Cod FO 53 – 01, Ver. 1
ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIMAR
EXPUNERE DE MOTIVE PRIVIND OPORTUNITATEA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţii
,, Execuţie fântână ornamentală -Piaţa Iuliu Maniu”
1.Descrierea situaţiei actuale
Fântânile ornamentale, o inovaţie a civilizaţiei moderne, reprezintă un obiect decorativ cu vechime.
Fântânile arteziene au constituit dintotdeauna locuri care au atras şi atrag public de toate vârstele.
Imaginea apei, jocul jeturilor, zgomotul făcut de apa în cădere, aerul ozonificat din jur sunt câteva motive
care ne fac să ne oprim în preajma lor.
Necesitatea investiţiei este justificată de faptul că fântâna ornamentală cu joc de apă este binevenită
într-un asemenea spaţiu, aceasta având un rol nu doar decorativ, dar şi unul biologic: stropii de apă
ionizează aerul, având efect benefic asupra sănătăţii oamenilor într-o zonă deosebit de poluată din cauza
traficului rutier intens.
2. Schimbări preconizate şi rezultate aşteptate
Fantana ornamentala va fi dotata cu jeturi tip ‘snowy foam’. In centrul bazinului va fi montat un
jet central cu Hmax= 6,0m, 12 jeturi cu Hmax=4,0m, dispuse circular si amplasate intr-un distribuitor din
otel inoxidabil cu Ø=2,5m. Jeturile vor fi iluminate cu proiectore submersibile LED RGB. Imaginea
arteziana este completata de 8 grupuri de cate 3 jeturi ‘snowy foam’ cu Hmax=2,5m dispuse sub ‘forma de
triunghi’ si iluminate cu proiectoare submersibile LED RGB. Jocurile de apa si lumini, zgomotul facut
de apa in cadere va asigura o imagine spectaculoasa a fantanii ornamentale.
Oportunitatea investiţiei este justificată de necesitatea îmbunătăţirii aspectului zonei şi punerea în
valoare a spaţiului amenajat, rezultând un plus de farmec şi o ambianţă placută.
3. Concluzii
Urmare a celor prezentate mai sus, consider oportună promovarea Proiectului de hotărâre privind
aprobarea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţii
,, Execuţie fântână ornamentală -Piaţa Iuliu Maniu”, îndeplineşte condiţiile pentru a fi supus dezbaterii
şi aprobării Consiliului Local al Municipiului Timişoara.
PRIMAR, NICOLAE ROBU DIRECTOR GENERAL D.G.D.P.P.R.U., CHIŞ CULITĂ Cod FO53-03,Ver.2
ANEXA la HCL nr. ........./...........................
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIŢIEI
,, Execuţie fântână ornamentală –Selgros”
Studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiţii ,,Execuţie fântână ornamentală Selgros”, proiectul nr. 158/2019 întocmit de S.C. FOUNTAIN DESIGN S.R.L., are principalii indicatori tehnico - economici ai investiţiei: Capacitati valorice:
Lei Euro
Valoare totală investiţie (inclusiv TVA) 1.022.764,30 215.318,80
o Din care C+M 386.265,67 84.319,09
Capacitati fizice:
Fântână ornamentală Selgros 1 buc
Suprafaţa construită bazin fântână arteziană = 254,00 mp Suprafaţa construită a căminului tehnic subteran = 13,50 mp Cămin tehnic subteran – 1 buc Capacitate bazin fântână ornamentală Bazin suprafaţă totală S bazin = 254,00 mp Adancimea medie la exploatare normala: HMED = 0,50 m Volumul de umplere Vu bazin=S x HMED = 127,00 mc Bazinul de apa are diametrul de 18 m, construit din beton armat conţine un numar de 165 jeturi iluminate de 149 lampi LED RGB. Putere electrica instalata: 69 kW
Durata de realizare a obiectivului de investitii – 6 luni, din care 4 luni faza de executie a fantanii ornamentale.
DIRECTOR GENERAL D.G.D.P.P.R.U., ŞEF SERVICIU D.P.P.C.A.A.,
CULIŢĂ CHIŞ IOAN GANCIOV
ŞEF BIROU C.A.A., CONSILIER B.C.A.A., CAMELIA CEAUŞESCU MARINELA LUCUŢ
Red. / Dact. : L.M. ; Ex:1 Cod FO 53 – 01, Ver. 1