keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 36/20.07.2004 privind participarea Consiliului Local Timişoara în calitate de coorganizator la congresul internaţional "Identitatea culturală a tuturor românilor"

20.07.2004

Hotararea Consiliului Local 36/20.07.2004
privind participarea Consiliului Local Timişoara în calitate de coorganizator la congresul internaţional "Identitatea culturală a tuturor românilor"


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2004 - 10035/09.07.2004 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Gheorghe Ciuhandu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Ordonanţa Guvernului nr.45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/2004;
Având în vedere art. 38, lit. (d) şi (p) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală;
În conformitate cu art. 46 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală;



HOTARASTE

Art. 1: Se aprobă participarea Consiliului Local Timişoara în calitate de coorganizator, alături de Asociaţia "Astra Română" Timişoara, la congresul internaţional "Identitatea culturală a tuturor românilor", care se va desfăşura în perioada 8-11 octombrie 2004.

Art. 2: Se aprobă alocarea sumei de 100 de milioane de lei din bugetul local, cap. 59.02 "Cultură, religie şi acţiuni sportive", pentru susţinerea manifestării prevăzute la art.1.

Art. 3: Justificarea şi decontarea cheltuielilor se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.

Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Biroul Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;

Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Asociaţiei "Astra Română" Timişoara;
- Mass-media locale.




Presedinte de sedinta
GHEORGHE DAVID
Contrasemneaza
P.SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: Referat_Astra_Rom..pdf

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE Nr. SC2004 – 10035/09.07.2004

SE APROBĂ, PRIMAR

GHEORGHE CIUHANDU

R E F E R A T

În luna mai 2004, Asociaţia „Astra Română” Timişoara a depus o cerere de finanţare, înregistrată sub numărul SC2004 – 10035/28.05.2004, prin care solicită sprijin din partea Consiliului Local Timişoara pentru organizarea în luna octombrie 2004 a congresului internaţional „Identitatea culturală a tuturor românilor”. Având în vedere importanţa organizării acestui congres de către asociaţie şi Consiliul Local Timişoara;

Propunem, în conformitate cu prevederile art. 38, lit. (d) şi (p) şi art.46 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, precum şi în conformitate cu art.11 şi art. 29 alin. 1 din Legea 189/1998 privind finanţele publice locale, modificată, participarea Consiliului Local Timişoara în calitate de coorganizator la congresul internaţional „Identitatea culturală a tuturor românilor” şi sprijinirea acestei manifestări, cu suma de 100 de milioane de lei, din cap. 59.02 “Cultură, religie şi acţiuni sportive”.

Director Economic, Şef Serviciu Buget-Investiţii, Adrian Bodo Smaranda Haracicu Şef Birou Relaţii Publice, Avizat juridic, Adrian Bragea Mirela Lasuschevici Inspector de specialitate, Adrian Schiffbeck