keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 361/27.09.2005 Privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de susţinător al echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitatea Timişoara

27.09.2005

Hotararea Consiliului Local 361/27.09.2005
Privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de susţinător al echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitatea Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2005- 015876/ 14.09.2005 al Primarului Municipiului Timişoara -domnul Gheorghe Ciuhandu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/ 2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/ 2004;
Având în vedere art. 38, lit (d) şi (p) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, modificată;
În conformitate cu art.46 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, modificată;


HOTARASTE

Art.1 : Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de susţinător al echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitatea Timişoara , în perioada octombrie- decembrie 2005.

Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 10.000 RON (100.000.000 de lei), din cap.59.02 Cultură, religie şi acţiuni sportive" pentru susţinerea manifestării prevăzute la art.1.
Justificarea şi decontarea cheltuielilor se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Biroul Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Juridic;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Clubului Sportiv Universitatea Timişoara;
- Mass-media locale


Presedinte de sedinta
PAVEL ŢEPENEU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_-_CSU_handbal_fem..pdf

Red. 2ex L.P.

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE SC2005- 015876/ 14.09.2005

APROBAT PRIMAR, GHEORGHE CIUHANDU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

REFERAT Privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de

susţinător al echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitatea Timişoara

Referitor la solicitarea nr. SC2005 – 015876/ 14.09.2005 a Clubului Sportiv Universitatea Timişoara privind susţinerea echipei de handbal feminin în acest sezon competiţional, în perioada octombrie- decembrie 2005.

Echipa de handbal feminin evoluează acum în Liga a II-a Naţională, obiectivul propus fiind acela de a accede din nou în prima Ligă, unde a evoluat şi în sezonul trecut. În principal această retrogradare s-a produs din cauza dificultăţilor financiare. Lotul de judecătoare este tânăr şi dorinţa conducerii secţiei de handbal feminin este de a le menţine la echipă prin oferirea de condiţii adecvate de pregătire în sportul de mare performanţă. Bugetul alocat de club pentru acest sezon competiţional se dovedeşte a fi insuficient pentru cele 28 de jocuri oficiale, masă, cazare, transport, echipament, arbitraje, chiria sălii de antrenament pe timpul iernii şi cantonamente.

Propunem, având în vedere OUG nr. 45/ 2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/ 2004, având în vedere art. 38, lit (d) şi (p) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală şi în conformitate cu art.46 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, alocarea sumei de 100.000.000 lei din cap.59.02 „Cultură, religie şi acţiuni sportive” (59.02.50 „Alte acţiuni culturale”). Detalii referitoare la această manifestare se află în materialul anexat.

Manifestarea a fost inclusă pe Agenda Culturală 2005. Adrian Bodo Smaranda Haracicu Director Economic Şef Serviciu Buget- Investiţii Adrian Bragea Lavinia Simion Sef Birou Relaţii Publice Inspector de specialitate

Mirela Lasuschevici Avizat Juridic