keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 344/16.12.2003 privind prelungirea contractelor de concesiune pentru activitatea de deszăpezire şi combatere polei pe arterele de circulaţie şi podurile din municipiul Timişoara

16.12.2003

Hotararea Consiliului Local 344/16.12.2003
privind prelungirea contractelor de concesiune pentru activitatea de deszăpezire şi combatere polei pe arterele de circulaţie şi podurile din municipiul Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2003 - 21883/11.12.2003 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, turism, sport şi culte, Comisiei pentru sănătate, muncă şi protecţie socială, ecologie şi protecţia mediului din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.106 din 28.11.2000 privind atribuirea directă, prin contract de concesiune, a activităţii de deszăpezire în Municipiul Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.30, alin.3 din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit. ( f) şi (l) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă prelungirea contractelor de concesiune încheiate în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 106/2000, pentru activitatea de deszăpezire şi combatere polei până la data de 15.03.2004, astfel:
a. Cu S.C. RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A., pentru toate podurile de peste canalul Bega din Municipiul Timişoara, precum şi pentru intersecţiile şi arterele la Nord de canalul Bega;
b. Cu S.C. DRUMURI MUNICIPALE S.A. pentru toate intersecţiile, podurile şi arterele de la Sud de canalul Bega;

Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Edilitară din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
-Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic ;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- S.C. RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A.;
- S.C. DRUMURI MUNICIPALE S.A.;
- Mass - media locale;


Presedinte de sedinta
PETRU BUJOR
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI