keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 342/28.09.2010 privind trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara, a unor bunuri - mijloace fixe inventariate în anul 2009, aflate in evidenta Municipiului Timişoara, care au fost propuse pentru casare

28.09.2010

Hotararea Consiliului Local 342/28.09.2010
privind trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara, a unor bunuri - mijloace fixe inventariate în anul 2009, aflate in evidenta Municipiului Timişoara, care au fost propuse pentru casare


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr.SC2010-21700/13.09.2010 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Legii contabilităţi nr.82/1991, republicată;
Având în vedere Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2861/09.10.2009;
Având în vedere Dispoziţia nr. 2177 / 30.09.2009 a Primarului Municipiului Timişoara, modificată şi completată cu Dispoziţia nr. 2654/ 11.12.2009 şi Referatul nr. SC2010-2830/08.02.2010 aprobat de Primarul Municipiului Timişoara;
Având în vedere procese verbale de inventariere încheiate de Comisiile de inventariere nr. 4 şi 6 şi Procesul verbal nr. SC2010-1924/19.03.2010 de inventariere pe anul 2009 a bunurilor înregistrate în evidenţele Municipiului Timişoara încheiat de Comisia centrală de inventariere;
Având în vedere prevederile art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice,modificată şi completată;
Având în vedere Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000, pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune , casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale;
În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(c) şi art.122 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi după caz valorificarea bunurilor - mijloacelor fixe prevăzute în Anexa nr.1, Anexa nr.2, Anexa nr. 3 şi Anexa nr. 4. , anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Procedura de scoatere din funcţiune, casare şi după caz valorificare a bunurilor-mijloacelor fixe, cuprinse în Anexele prevăzute la art. 1, se va face în conformitate cu prevederile art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, modificată şi completată.

Art: 3: Procedura de scoatere din funcţiune, casare şi după caz valorificarea bunurilor - mijloacelor fixe cuprinse în anexele mai sus menţionate va fi pusă în aplicare de către Comisiile de inventariere împreună cu direcţiile care gestionează aceste bunuri.

Art: 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu, Direcţia Economică si Direcţia Tehnica din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara .

Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică :
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Instituţiei Arhitectului Şef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Mass-media locale.


Presedinte de sedinta
VALENTIN MOLDOVAN
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA PATRIMONIU SERVICIUL ADMINISTRARE PATRIMONIU - BAZE SPORTIVE BIROUL ADMINISTRARE IMOBILE APROBAT NrSC2010 -21700/13.09.2010 PRIMAR, Dr. Ing. GHEORGHE CIUHANDU

REFERAT

Privind trecerea din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului Timişoara, a unor bunuri - mijloace fixe, inventariate în anul 2009 care au fost

propuse pentru casare Bunurile aflate în proprietatea publică şi privată a Municipiului Timişoara cât şi bunurile proprietatea Statului Român aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Timişoara, înregistrate în evidenţa contabilă a mijloacelor fixe sunt supuse inventarierii anuale în conformitate cu prevederile Legii contabilităţi nr. 82/1991, republicată şi conform prevederilor art. 122 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată. Prin Dispoziţia nr. 2177 / 30.09.2009 a Primarului Municipiului Timişoara, modificată şi completată cu Dispoziţia nr. 2654 / 11.12.2009 au fost constituite 8 Comisii şi o Comisie centrală de inventariere a bunurilor aflate în evidenţele Municipiului Timişoara. Prin aceleaşi Dispoziţii s-a stabilit ca inventarierea să se efectueze în perioada 01.10.2009-30.01.2010, perioadă care a fost prelungită până în 29.03.2010, urmare a Referatului nr. SC2010-2830/08.02.2010 aprobat de domnul Primar. Cele 8 Comisii de inventariere au efectuat inventarierea faptică a bunurilor, conform Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2861/09.10.2009, iar după confruntarea situaţiei faptice cu situaţia scriptică au încheiat procese verbale cu rezultatele inventarierii pe fiecare comisie în parte. Comisia centrală a încheiat Procesul verbal nr. SC2010-1924/19.03.2010 de inventariere pe anul 2009 cu toată situaţia inventarelor efectuate de cele 8 Comisii. În urma inventarierii faptice a bunurilor comisiile de inventariere nr. 4 şi nr. 6 au constatat la faţa locului, că bunuri care fac parte din domeniul public al Municipiului Timişoara sunt depreciate fizic, neutilizabile care nu mai pot fi reabilitate şi au propus casarea acestora după cum urmează: - Anexa nr.1-bunuri inventariate de comisia nr. 4- fântâni publice forate; - Anexa nr. 2 - bunuri inventariate de comisia nr. 4 – eurowc -uri şi WC public str. Cântului; - Anexa nr.3- bunuri inventariate de comisia nr. 6 - din incinta Ştrandului Tineretului; - Anexa nr. 4 - bunuri inventariate de comisia nr. 6 - din incinta Cimitirelor; Casarea bunurilor prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3 şi 4 se poate efectua doar după trecerea acestora din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului Timişoara, în Cod.FP53-01, ver1

conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 112/2000, privind reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale. În consecinţă pentru scoaterea din funcţiune, casare şi după caz valorificarea bunurile –mijloacelor fixe prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3 şi 4, este necesară trecerea acestor mijloace fixe din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului Timişoara. Scoaterea din funcţiune casare şi după caz valorificarea acestor bunuri se va efectua în conformitate cu prevederile art. 22 din OG nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, actualizată. Având în vedere cele de mai sus:

PROPUNEM:

Emiterea unui HCL care să aprobe: 1. Trecerea din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului

Timişoara, în vederea scoaterii din funcţiune, casări şi după caz valorificarea bunurilor - mijloacelor fixe prevăzute în Anexa nr.1, Anexa nr.2 Anexa nr. 3 şi Anexa nr. 4. 2. Procedura de scoatere din funcţiune, casare şi după caz valorificare a bunurilor–mijloacelor fixe, cuprinse în Anexele mai sus menţionate se va face în conformitate cu prevederile art. 22 din OG nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, actualizată.

Viceprimar, Director, Ing. Adrian Orza Ec. Nicuşor C-tin Miuţ Şef Birou, Ing. Călin Pîrva Întocmit, Ing. Ioana Ciucur

AVIZAT ,

Direcţia Economică Serviciul juridic Director , Şef Serviciu , Ec. Smaranda Haracicu Jr. Mirela Lasuschevici

Cod.FP53-01, ver1

Atasament: Anexa_1.pdf

la HC MUNICIPIUL TIMISOARA

LISTA PRIVIND BUNURI DE NATURA DOMENIULUI PUBLIC PROPUSE PENTRU CASARE

FANTANI PUBLICE FORATE

Nr. crt

Numar inventar

Amplasare Loc de munca

Denumire mijloc fix Cod de clasificare

1 17845 Z.FABRIC(M.KOGALNICEANU) 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 2 18636 CALEA ARADULUI EST-LINISTEI 28 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 3 18637 ZONA LIPOVEI 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 4 18638 ZONA TRUBADUR 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 5 18639 PARCUL JUSTITIEI 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 6 18640 STR. MUZICESCU NR. 1-3 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 7 18641 POLITEHNICA TM CANTINA MV 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 8 18642 CANTINA SOCIALA 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 9 18643 STR. POPA LAURENTIU 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1.

10 18644 STR. BORZESTI 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 11 18645 PASUNE FRAIDORF 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 12 18646 PASUNE CIARDA ROSIE 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 13 18647 PASUNE MEHALA 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 14 18650 STR. ULPIA TRAIANA (ARCIDAVA) 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 15 18663 UNIVERSITATE TIMISOARA 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1. 16 19033 CARTIER RONAT-BLOCURI CFR 6A MF FANTANA PUBLICA FORATA 1.8.1

TOTAL

DIRECTOR, INTOCMIT,

Ec. Nicuş ţor Constantin Miu Ec. Adriana Mădălin

,

n

Anexa nr. 1 CL ………………….

Valoare de inventar

33.473,68 17.199,49 17.199,49 17.199,49 17.199,49 17.199,49 17.199,49 15.217,95 17.199,49 17.199,49 8.344,80 8.344,80

11.950,81 21.165,18 17.199,49 17.199,49

270.492,12

a Sandu

  • Fantani publice

Atasament: Anexa_2.pdf

MUNICIPIUL TIMISOARA Anexa nr. 2 la HCL ……………….

LISTA PRIVIND BUNURI DE NATURA DOMENIULUI PUBLIC PROPUSE PENTRU CASARE

EUROWC-uri si WC-uri publice

Nr. crt

Numar inventar

Amplasare Loc de munca

Denumire mijloc fix Cod de clasificare

Valoare de inventar

1 18629 EUROBIOWC 6D MF EUROBIOWC 1.5.12. 4.558,67 2 18630 EUROBIOWC 6D MF EUROBIOWC 1.5.12. 4.558,67 3 18631 EUROBIOWC 6D MF EUROBIOWC 1.5.12. 4.558,67 4 18632 EUROBIOWC 6D MF EUROBIOWC 1.5.12. 4.558,67 5 18633 EUROBIOWC 6D MF EUROBIOWC 1.5.12. 4.558,67 6 18634 EUROBIOWC 6D MF EUROBIOWC 1.5.12. 4.558,67 7 22497 str Cintului 6D MF W.C. PUBLIC CINTULUI 1.6.1.1. 1.375,63

TOTAL 28.727,65

DIRECTOR, INTOCMIT,

Ec. Nicuş ţor Constantin Miu Ec. Adriana Mădălina Sandu

  • WC-uri

Atasament: Anexa_3.pdf

MUNICIPIUL TIMISOARA Anexa nr. 3 la HCL ………………..

LISTA PRIVIND BUNURI DE NATURA DOMENIULUI PUBLIC PROPUSE PENTRU CASARE

STRANDUL TINERETULUI

Nr. crt

Numar inventar

Amplasare Loc de munca

Denumire mijloc fix Cod de clasificare

Valoare de inventar

1 22485 STRANDUL TINERETULUI 5A2 MF canal deschis 1.8.4. 1.739,94 2 22487 STRANDUL TINERETULUI 5A2 MF conducta 1.8.7. 8.146,51 3 23393 STRANDUL TINERETULUI 5A2 MF bazin 1.6.2. 58.425,66 4 23397 STRANDUL TINERETULUI 5A2 MF conducta aductiune 1.8.1. 12.598,57

TOTAL 80.910,68

DIRECTOR, INTOCMIT,

Ec. Nicuş ţor Constantin Miu Ec. Adriana Mădălina Sandu

  • Strand Tineret.

Atasament: Anexa_4.pdf

MUNICIPIUL TIMISOARA Anexa nr. 4 la HCL ……………….

LISTA PRIVIND BUNURI DE NATURA DOMENIULUI PUBLIC PROPUSE PENTRU CASARE

CIMITIRE

Nr. crt

Numar inventar

Amplasare Loc de munca

Denumire mijloc fix Cod de clasificare

Valoare de inventar

1 22472 Calea Lipovei 6C MF SERA C.LIPOVEI 1.2.10.1. 334,95 2 22473 Calea Sagului 6C MF FINTINA FORATA C.SAGULUI 1.8.1. 92,91 3 22474 str Stuparilor 6C MF FINTINA FORATA C.STUPARILOR 1.8.1. 118,91 4 22475 Calea Buziasului 6C MF FINTINA FORATA C.BUZIASULUI 1.8.1. 107,39 5 93893 str Rusu Sirianu 6C MF CAZAN BAIE 3.4. 2,87 6 93894 Calea Buziasului 6C MF CAZAN BAIE 3.4. 2,87 7 93895 Calea Sagului 6C MF CAZAN BAIE 3.4. 2,87

TOTAL 662,77

DIRECTOR, INTOCMIT,

Ec. Nicuş ţor Constantin Miu Ec. Adriana Mădălina Sandu

  • Cimitire