keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 340/18.07.2014 privind conferirea a Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara domnului Paul Eugen Banciu

18.07.2014

Hotararea Consiliului Local 340/18.07.2014
privind conferirea a Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara domnului Paul Eugen Banciu


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2014 - 015551-01.07.2014 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Nicolae Robu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, serviciipublice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Avand în vedere adresa SC2014 - 015551-17.06.2014 a Uniunii Scriitorilor Filiala Timişoara;
În conformitate cu prevederile articolului 36 alin.(8) din Legea nr. 215 / 2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215 / 2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

ARTICOL UNIC: Se conferă Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara domnului Paul Eugen Banciu în semn de recunoaştere pentru vasta sa activitate ce a condus la promovarea Municipiului Timişoara.



Presedinte de sedinta
RADU ŢOANCĂ
Contrasemneaza
P. SECRETAR SIMONA DRĂGOI

Atasament: Referat.pdf

Red.A.M.A Cod FO 53-01,ver.2

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA DE COMUNICARE Biroul Organizare Evenimente SC2014- 015551/01.07.2014

Aprobat Primar Nicolae Robu

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

REFERAT Privind conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara

domnului Paul Eugen Banciu

Având în vedere solicitarea cu numarul SC2014-015551 din data 17.06.2014 din iniţiativa Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor, a fost propus pentru acordarea titlului de Cetăţean de Onoare domnul Paul Eugen Banciu.

Domnul Paul Eugen Banciu s-a născut pe data de 30 noiembrie 1943, în Botoşani, judeţul Botoşani. Este prozator, eseist, scenarist, critic de artă cunoscut. A urmat şcoala generală la Alba-Iulia, apoi Liceul „Mihai Viteazul" din acelaşi oraş şi-l continuă la Hunedoara. A absolvit Facultatea de Arte Plastice a Universităţii din Timişoara (1964) şi Facultatea de Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (1974).

Domnul Paul Eugen Banciu a fost inspector la Inspectoratul pentru Cultură al regiunii Hunedoara (1964- 1968), redactor, şef de secţie culturală, secretar general de redacţie al ziarului „Unirea" din Alba Iulia (1968- 1972).

A fost redactor principal şi şef de secţie la revista „Orizont" din Timişoara timp de aproximativ trei decenii, Paul Eugen Banciu a contribuit la buna aşezare a revistei între cele mai importante publicaţii culturale româneşti.

Ca director a Bibliotecii Judeţene Timiş, Paul Eugen Banciu a modernizat biblioteca, fiind, în acelaşi timp, unul dintre specialiştii care au orientat bunul mers al bibliotecilor din Romania.

Paul Eugen Banciu este autorul unor romane importante privind viaţa banatului cât şi istoria contemporană a României. Sărbătorile, Zigguratul, Muflonul, sunt romane importante care au primit numeroase distincţii, ca şi Femeia din Ursa Mare, a cărui ecranizare s-a bucurat de un real succes. A scris numeroase volume de proză scurtă şi eseu – meditaţii importante a timpului nostru: O călătorie cu aero-planul peste muntele erodat, O picătură de cucută. În prima linie a scrisului românesc de azi, Paul Eugen Banciu a propus formule noi ale prozei, iniţiative eseistice care îl afirmă ca un scriitor modern.

Prin urmare, propunem acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Timişoara domnului Paul Eugen Banciu, pentru vasta sa activitate ce a condus la promovarea municipiului Timişoara. Viceprimar, p. Secretar, Dan Diaconu Simona Drăgoi

Director, Direcţia Comunicare Alina Pintilie Consilier, Monica Sava

Avizat juridic