keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 339/10.12.2002 privind vânzarea spaţiului comercial situat în B-dul G-ral Dragalina nr. 41, ocupat de S.C. AVICENNA S.R.L. , spaţiu ce face obiectul H.G. nr.389/1996, modificată

10.12.2002

Hotararea Consiliului Local 339/10.12.2002
privind vânzarea spaţiului comercial situat în B-dul G-ral Dragalina nr. 41, ocupat de S.C. AVICENNA S.R.L. , spaţiu ce face obiectul H.G. nr.389/1996, modificată


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2002 - 18399/15.11.2002 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Procesul-verbal nr. SC2002-18413/18.11.2002 încheiat în 14.11.2002 al Comisiei de de negociere constituită potrivit prevederilor H.G. nr.505/1998;
În baza prevederilor art.6 şi art.7 din Normele Metodologice privind vânzarea către actualii deţinători a unor spaţii comerciale construite din fondurile statului şi aflate în administrarea consiliilor locale şi a regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora, cuprinse în H.G. nr.505/1998;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.(f) şi (h) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;



HOTARASTE

Art.1: Se aprobă vânzarea spaţiului comercial deţinut de S.C. AVICENNA S.R.L. situat în Timişoara, b-dul G-ral Dragalina nr.41 la preţul de 2.654.256.910 lei negociat cu comerciantul de către Comisia de negociere a Primăriei Municipiului Timişoara, conform procesului-verbal nr.SC2002-18413/18.11.2002, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia în termen de 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art.3 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara,
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Control şi Audit Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- S.C. AVICENNA S.R.L.
- Mass - media locale;


Presedinte de sedinta
CAIUS MUŢIU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI