keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 308/18.12.2012 privind reglementarea urbanistica a suprafetelor de teren cuprinse in C.F. nr. 114360/14/15 si CF 13663/16

18.12.2012

Hotararea Consiliului Local 308/18.12.2012
privind reglementarea urbanistica a suprafetelor de teren cuprinse in C.F. nr. 114360/14/15 si CF 13663/16


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr.SC2012 - 30383/13.12.2012 - al domnului consilier Jichici Ciprian;
Având în vedere Adresa nr. SC2012 - 30383/18.12.2012 a Direcţiei Urbanism şi Adresa nr. SC2012 - 30383/18.12.2012 a Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având in vedere scrisoarea de intenţie nr. F 1252 din 26.11.2012 a Fundaţiei "Caritatea";
În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă demararea procedurilor pentru dezvoltarea unui parteneriat între Primăria Municipiului Timişoara şi Fundaţia "Caritatea" în vederea reglementării urbanistice a suprafeţelor de teren cuprinse în CF nr. 114360/14/15 şi CF nr. 13663/16.
Art.2: Obiectivele parteneriatului sunt următoarele:
- Realizarea studiului urbanistic care va reglementa indicii urbanistici ai terenurilor menţionate la art.1 precum şi dezmembrările de parcele necesare lărgirii străzii 20 Decembrie;
- Propunerea documentaţiei pentru declasificarea imobilelor de pe terenurile menţionate la art.1.
Art. 3: Se împuterniceşte Primarul Municipiului Timişoara în vederea negocierii şi semnării contractului de parteneriat.
Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice ;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control Intern;
- Fundaţiei Caritatea;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
RADU ŢOANCĂ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: hcl_308.pdf

ROMÂNIA JUDEȚUL TIMIȘ "MUNICIPIUL TIMIȘOARA CONSILIUL LOCAL REFERAT Privind reglementarea urbanistică a suprafeţelor de teren cuprinse în C.F. nr. 114360/14/15 și C.F. nr. 13663/16 Suprafețele de teren cuprinse în C.F. nr. 114360/14/15 și C.F. nr. 13663/16 sunt poziționate în centrul municipiului Timișoara și au regim de proprietate privată. În prezent, calitatea obiectivelor existente pe aceste terenuri este mult sub standardul minim acceptabil pentru centrul orașului. Mai mult, întregul cvartal este în prezent clasificat ca zonă protejată, lucru ce nu se mai justifică în condițiile actuale. În data de 26 noiembrie 2012, proprietarul terenurilor a remis o scrisoare de intenţie (prezentată integral în anexă) prin care își manifestă intenția de a intra într-un parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara în vederea reglementării urbanistice a zonei respective. Având în vedere importanţa zonei respective pentru oraș, proprietarul propune acest parteneriat în vederea derulării următoarelor acțiuni: - Declasificarea întregului cvartal compus din aceste terenuri - Dezmembrarea terenurilor în vederea cedării către Primăria Municipiului Timișoara a suprafeţei necesare pentru lărgirea străzii 20 Decembrie în vederea fluidizării traficului - Reglementarea urbanistică a terenurilor în vederea demarării proiectelor de investiţii ale proprietarului Având în vedere toate argumentele prezentate mai sus, propunem Consiliului Local al Municipiului Timișoara adoptarea Proiectului de hotărâre privind reglementarea urbanistică a suprafeţelor de teren cuprinse în C.F. nr. 114360/14/15 și C.F. nr. 13663/16. Ciprian Jichici Consilier Local Mm