keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 289/06.06.2006 privind incheierea unui contract de colaborare pentru transmiterea evenimentului cultural "Timisoara Mica Viena"si retransmisia Campionatului Mondial de Fotbal 2006

06.06.2006

Hotararea Consiliului Local 289/06.06.2006
privind incheierea unui contract de colaborare pentru transmiterea evenimentului cultural "Timisoara Mica Viena"si retransmisia Campionatului Mondial de Fotbal 2006


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul Primarului Municipiului Timisoara - domnul Gheorghe Ciuhandu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.(f) si( x) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, modificată;



HOTARASTE

Art.1: Se aproba incheierea unui contract de colaborare intre Municipiul Timisoara , SC RED ICE SRL, SC Maxivision SA si SC UPC ROMANIA SA pentru transmiterea evenimentului cultural "Timisoara Mica Viena" si retransmisia Campionatului Mondial de Fotbal 2006, conform Anexei care face parte integranta din prezenta hotarâre.
Valabilitatea contractului este din data de 09.06.2006 până la data de 16.09.2006.
Art.2 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Directia Patrimoniu si Biroul Relatii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Poliţia Comunitară;
- Biroului Control Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Consiliere Cetăţeni;
- Mass - media locale.



Presedinte de sedinta
LELICA CRIŞAN
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Contract_Mica_Viena.pdf

1

Contract de COLABORARE

Nr. .................... încheiat azi .......…………….. Capitolul I - PĂRŢILE: 1. S.C. RED ICE S.R.L. cu sediul în Timişoara, str Calea Sagului nr. 74, Sc. B, ap. 29, inregistrata la ORC Timis sub nr. J35/2975/2003, C.U.I.: R16003615,cont bancar: RO51BUCU565438762511RO01 deschis la ALPHA BANK ROMANIA Sucursala Timisoara, reprezentata legal prin dl. Ion Calescu in calitate de administrator denumită în continuare PARTENERUL 1, 2. S.C. Maxivision S.A. cu sediul în Timişoara, b-dul M. Eminescu nr 10, înregistrată la ORC sub nr. J35/582/1991, CUI: R 1804402, cont bancar nr. RO27 CBIT 3710 1300 4Z00 1000, deschis la Banca Comercială Ion Ţiriac, Sucursala Timişoara, reprezentată legal prin dl. RADU DIMECA în calitate de reprezentant permanent al administratorului persoana juridică S.C. DIMEX Consult S.R.L. denumită în continuare PARTENERUL 2, 3. S.C. UPC ROMANIA S.A., cu sediul în Bucuresti, str. Soseaua Nordului nr. 62D, avand cod unic de inregistrare R12288994, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J 40/5971/2003, cont bancar RO27 RZBR 0000 0600 0305 9190, titular al autorizatiei tehnice de functionare a retelei de comunicatii prin cablu nr. 782/19.01.2000 – pentru orasul Timisoara, reprezentata prin dl Sorin Arambasa in calitate de Director Regional de Operatiuni denumită în continuare PARTENERUL 3 şi 4. Municipiului Timişoara (Primăria), cu sediul în Timişoara, B-dul C. D. Loga nr 1, CF 14756536, tel: 0256-40.83.00, fax: 0256-49.06.35, 0256-22.10.08, contul bancar: RO36 TREZ 6212 1370 201X XXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Timişoara, reprezentată prin domnul GHEORGHE CIUHANDU, având funcţia de Primar, denumită în continuare PARTENERUL 4. au hotărât încheierea următorului contract de COLABORARE: Capitolul II - OBIECTUL CONTRACTULUI ŞI DURATA Art. 1. PARTENERUL 1, PARTENERUL 2, PARTENERUL 3, şi PARTENERUL 4 vor transmite evenimentul cultural “Timişoara Mica Vienă“ prin difuzarea pe ecran TV cu LED-uri a acţiunilor specifice acestui eveniment, precum si retransmisia meciurilor de fotbal din cadrul CAMPIONATULUI MONDIAL 2006, preluate de pe posturi nationale conform acordurilor de retransmisie detinute de PARTENERUL 3. Art. 2. Contractul intră în vigoare la data de 09.06.2006 si este valabil până la data de 16 septembrie 2006, neputând fi denunţat de niciuna din părţi, fără acordul celorlalţi parteneri. Contractul poate fi prelungit prin acordul tuturor pãrtilor printr-un act adiţional.

Capitolul III - CLAUZE CONTRACTUALE Art. 3. Locul desfaşurării acţiunilor specifice evenimentului cultural “Timişoara Mica Vienă” este Piaţa Unirii din Timisoara.

2

Art.4. Pentru difuzarea acţiunilor specifice evenimentului cultural “Timişoara Mica Vienă”, PARTENERUL 2 va instala in Piaţa Unirii, in proximitatea scenei instalate de Primăria Municipiului Timişoara un ecran TV cu LED-uri având suprafaţa de aprox. 23mp. Art. 5. Timpul de difuzare alocat acţiunilor specifice evenimentului cultural “Timişoara Mica Vienă” este de minim 5.000 minute şi de maxim 10.000 de minute, în funcţie de solicitarea PARTENERULUI 4, şi conform graficului din Anexa 1.

Acţiunile specifice evenimentului cultural “Timişoara Mica Vienă”, pot fi transmise zilnic pâna la ora 24:00. Pe durata Campionatului de Fotbal 2006 transmisiile pot depăşi ora 24:00, dar nu mai târziu de terminarea ultimului meci de fotbal (estimativ ora 01:00). După data de 09 iulie terminarea Campionatului Mondial de Fotbal, transmisiile vor fi permise numai până la ora 24:00 cu acceptul Comisiei de ordine publică. Art. 6. Pe toată durata derulării prezentului contract PARTENERUL 1 va asigura sonorizarea, precum şi transmiterea directă, pe ecranul TV cu LED-uri a actiunilor ce se desfãsoarã pe scenã, conform graficului din Anexa 1. Capitolul IV - OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR Art. 7. OBLIGAŢIILE PARTENERILOR 1, 2 şi 3 7.1. Să asigure difuzarea acţiunilor specifice evenimentului cultural “Timişoara Mica Vienă”, conform graficului din Anexa 1. (PARTENERUL 2). 7.2. Să asigure sonorizarea difuzărilor . (PARTENERUL 1). 7.3. Să asigure buna funcţionare a mijloacelor de transmitere video şi audio (PARTENERUL 1, PARTENERUL 2 şi PARTENERUL 3) 7.4. Să asigure transmiterea în direct (maxim 400 de minute) a acelor evenimente specificate în Anexa 1, asigurând cu personal şi echipamente transmiterea. (PARTENERUL 1) 7.5. Să asigure semnalul TV la locul evenimentului pentru transmiterea meciurilor de fotbal Campionatul Mondial de Fotbal 2006 (PARTENERUL 3). Pe toată durata unui meci de fotbal retransmisia canalului TV, se va face nealterat, preluându-se integral programul TV, fără intervenţii sau întreruperi din partea PARTENERILOR acţiunii (în limita calupului publicitar difuzat înaintea meciului de fotbal, meciul de fotbal integral până la ultimul calup publicitar de la finalul meciului). PARTENERUL 3 va beneficia pe tot parcursul derulării contractului de un panou cu leduri cu dimensiunea de 1,4 x 0,6 m, amplasat în proximitatea ecranului TV, în care se vor promova prin mesaje text: compania, serviciile companiei, oferte şi promoţii în derulare pentru serviciile companiei. PARTENERUL 3 va transmite reclama proprie pe ecranul TV maxim 400 de minute prin spoturi incluse în calupuri publicitare transmise de PARTENERI pe perioada valabilităţii contractului. 7.6. Să nu difuzeze spoturi publicitare ale organizatiilor politice precum şi mesaje cu caracter licenţios. Toate spoturile publicitare vor respecta legislaţia în vigoare. Art. 8. OBLIGAŢIILE PARTENERULUI 4 8.1. Să permită echipei tehnice accesul în zona de desfăşurare a activităţilor, inclusiv cu mijloace de transport, cu capacitate maximă de 7,5 tone. Primăria Municipiului Timişoara va elibera autorizaţie de liberă trecere pentru mijloacele de transport ale PARTENERILOR. 8.2. Să asigure paza instalaţiilor folosite de cei patru PARTENERI, timp de 24 de ore pe zi, pe toată perioada derulării contractului. 8.3. Să obţină toate autorizaţiile şi avizele necesare instalării ecranului TV cu LED-uri. 8.4. Să permită PARTENERILOR montarea şi instalarea ecranului TV cu anexele acestuia. 8.5. Să asigure alimentarea cu energie electrică, inclusiv racordul între firidă şi tabloul electric al PARTENERULUI 1 şi 2 (consum pentru dimensionare reţelei = 45 KW; consum mediu 28 KW).

3

8.6. Să anunţe modificările la programul acţiunilor specifice evenimentului cultural “Timişoara Mica Vienă”, cu minim 5 (cinci) zile lucrătoare înainte de data la care se doreşte schimbarea programului. 8.7. Să permită PARTENERILOR transmiterea spoturilor publicitare în restul timpului în care nu sunt transmise acţiunile specifice evenimentului cultural “Timişoara Mica Vienă”, sau transmiterea/retransmiterea meciurilor de fotbal din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal 2006. 8.8. Să scutească PARTENERII de taxa de ocupare a domeniului public şi de taxa de publicitate pentru difuzarea de reclame în nume propriu, precum şi pentru reclamele calupului preluat de la televiziune. Pentru celelalte reclame difuzate se vor achita taxele prevãzute de lege, ce vor fi colectate şi achitate de PARTENERUL 2 la expirarea contractului.

8.9. Să permită PARTENERILOR o întrerupere de maxim 7 zile pe o lună, la transmiterea acţiunilor specifice evenimentului cultural “Timişoara Mica Vienă” în cazul în care apar defecţiuni tehnice la instalaţii. Eventualele întreruperi vor fi anunţate de PARTENERUL 2, celorlalţi PARTENERI, cu minim 5 (cinci) zile înainte de data dorită pentru întrerupere. Eventualele întreruperi vor fi permise numai în intervalul 10 iulie – 16 septembrie 2006. Capitolul V - ALTE CLAUZE Art. 9. PARTENERUL 4 va desemna persoane responsabile cu paza instalatiilor în vederea bunei functionãri a prevederilor prezentului contract. Art.10. PARTENERII 1, 2, şi 3 desemnează următoarele persoane răspunzătoare de buna derulare a prezentului contract:

- PARTENERUL 1: Benny MORGAN, tel: 0744-786 262 - PARTENERUL 2: Mircea ZAMFIR, tel.: 0744-790 898 - PARTENERUL 3: Sorin ARAMBASA, tel.: 0727-369 999 - PARTENERUL 4 : vor fi desemnati intr-o anexă la contract.

Art.11. PARTENERII nu răspund pentru întreruperile in retransmisia semnalului TV, datorate furnizorilor de program TV preluaţi, furnizorilor de energie electrica, a cazurilor de fortã majorã, intemperiilor si altor fenomene naturale. Art. 12. Persoanele desemnate la art. 10 şi art. 11 sunt răspunzătoatre de buna derulare a prezentului contract. Art. 13. Eventualele litigii apãrute între pãrti legate de derularea prezentului contract vor fi soluţionate pe cale amiabilã, iar în caz contrar de cãtre instantele judecãtoresti competente. Prezentul contract se încheie în patru exemplare câte una pentru fiecare parte.

PARTENER 1, PARTENER 4, Ion CALESCU GHEORGHE CIUHANDU Primarul Municipiului Timisoara

PARTENER 2, Radu DIMECA Nicusor Constantin Miut

Director Directia Patrimoniu

PARTENER 3, Sorin ARAMBASA Avizat juridic,

Atasament: Referat-Contract_Mica_Viena.pdf

Red. 3 ex A.B.

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIULUI TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE SC 2006 – 11129 / 06.06.06

Se aprobă Primar Gheorghe Ciuhandu

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +004 - 408300, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

Referat

Cu privire la încheierea unui contract de colaborare pentru transmiterea evenimentelor culturale din cadrul Proiectului Timişoara Mica Vienă şi retransmisia

Campionatului Mondial de Fotbal 2006

Cu ocazia Zilei Europei, în data de 9 mai a.c., Primăria Municipiului Timişoara a lansat proiectul cultural „Timişoara Mica Vienă”, care se desfăşoară pe parcursul mai multor luni, în perioada 9 mai - 16 septembrie 2006. Datorită faptului că în acest an are loc Campionatul Mondial de Fotbal, iar gazda acestui eveniment este Germania, am primit o propunere din partea Consulatului German, a Clubului Economic German şi a Centrului Cultural German, de organiza în cadrul proiectului nostru evenimente culturale care să marcheze acest eveniment mondial, inclusiv transmiterea meciurilor Campionatului Mondial de Fotbal 2006. În acest demers s-au alăturat S.C. RED ICE Srl, S.C. Maxivision S.A. şi S.C. UPC ROMANIA S.A., care au venit cu o soluţie tehnică de a transmite integral Campionatul mondial de fotbal pe un panou cu LED-uri care va fi montat în Piaţa Unirii, lângă scena amplasată de Primăria Municipiului Timişoara pentru Proiectul nostru cultural. Transmiterea meciurilor de fotbal nu va afecta desfăşurarea proiectului cultural „Timişoara Mica Vienă”, ţinând cont de faptul ca la fiecare sfârşit de săptămână, în pauzele dintre meciuri, vor fi organizate concerte. După încheierea Campionatului mondial de fotbal, pe acest ecran vor putea fi transmise diverse evenimente care se vor desfăşura pe scenă, sau proiecţii de filme. Adrian Bragea Avizat Juridic Şef birou Mirela Lasuschevici Nicuşor Constantin Miuţ Director Direcţia Patrimoniu