keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 282/18.11.2003 privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de coorganizator la Festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut performanţe deosebite la faza naţională a olimpiadelor şcolare în anul şcolar 2002 - 2003, cu suma de 100.000.000 lei

18.11.2003

Hotararea Consiliului Local 282/18.11.2003
privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de coorganizator la Festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut performanţe deosebite la faza naţională a olimpiadelor şcolare în anul şcolar 2002 - 2003, cu suma de 100.000.000 lei


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2003- 19841/13.11.2003 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, turism, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile art. 11 şi art.29 din Legea 189/1998 privind finanţele publice locale, modificată;
În conformitate cu art. 38 lit.(d) şi (p) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală;




HOTARASTE

Art.1: Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de coorganizator la Festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut performanţe deosebite la faza naţională a olimpiadelor şcolare în anul şcolar 2002 - 2003.

Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 100.000.000 lei de la bugetul local, cap.59.02 " Cultură, religie şi alte acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret", pentru festivitatea prevăzută la art.1.
Suma menţionată la alin. 1 se alocă pentru premierea elevilor care au obţinut premii şi a profesorilor care au pregătit olimpicii care au obţinut premii.
Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestei manifestări se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Biroul Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş;
- Mass - media locale;



Presedinte de sedinta
ADRIANA BLAJ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_premii_elevi.pdf

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE Nr. SC2003 -

SE APROBĂ PRIMAR

GHEORGHE CIUHANDU

R E F E R A T

Referitor la propunerea domnului primar Gheorghe Ciuhandu, având şi acordul Comisiei pentru cultură, învăţământ, turism şi sport, pentru participarea Consiliului Local al Municipiului în calitate de coorganizator al festivităţii de premiere a elevilor care au obţinut performanţe deosebite la faza naţională a olimpiadele şcolare în anul şcolar 2002 – 2003;

Propunem, în conformitate cu prevederile art. 38, lit. (d) şi (p) şi art.46 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, precum şi în conformitate cu art.11 şi art. 29 alin. 1 din Legea 189/1998 privind finanţele publice locale, modificată, alocarea sumei de 100.000.000 lei din cap. 59.02 “Cultură, religie şi alte acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret”, Consiliul Local al Municipiului Timişoara participând în calitate de coorganizator.

Birou Relaţii Publice Director Economic Adrian Schiffbeck Adrian Bodo Avizat juridic Şef Serviciu Buget - Investiţii Mirela Lasuschevici Smaranda Haracicu