keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 225/22.04.2008 privind realizarea şi amplasarea unui ansamblu monumental Johnny Weissmuller în Grădina Zoologică din Municipiul Timişoara

22.04.2008

Hotararea Consiliului Local 225/22.04.2008
privind realizarea şi amplasarea unui ansamblu monumental Johnny Weissmuller în Grădina Zoologică din Municipiul Timişoara


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2008-7056/02.04.2008 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere Solicitarea nr. SC2008-6015/20.03.2008 a Comisiei de cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte a Consiliului Local a Municipiului Timişoara;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ,sănătate, protecţie socială,turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
Având în vedere art.36 alin (2) litera (b) şi (c) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În conformitate cu art.45 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă realizarea unui ansamblu monumental Johnny Weissmuller care a fost cetăţean al municipiului Timişoara şi amplasarea acestuia în Grădina Zoologică din Municipiului Timişoara.

Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism, Direcţia de Mediu şi Direcţia Comunicare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;

Art.3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Serviciului Juridic;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Mass-media locale.



Presedinte de sedinta
EUGENIA TONENCHI
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ MUNICIPIUL TIMIŞOARA DIRECŢIA COMUNICARE BIROUL RELAŢII PUBLICE SC2008-7056/02.04.2008

APROBAT PRIMAR, GHEORGHE CIUHANDU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

REFERAT

Privind realizarea şi amplasarea statuii memoriale Johnny Weissmuller în Parcul Centrul Civic din Timişoara

Prin HCL nr. 143 din 18.05.2004 s-a acordat post-mortem titlu de cetăţean de

onoare al Municipiului Timişoara, actorului de mare succes Johnny Weissmuller.

Locul de naştere al îndrăgitului interpret al personajului Tarzan din filmul cu acelasi nume este satul Freidorf, astăzi cartierul Freidorf din Timişoara. Paternitatea lui Johnny Weissmuller este revendicată de mai multe localităţi, dar actele de naştere sunt înregistrate în oraşul nostru.

În data de 6 iunie 2008 se împlinesc 104 de ani de la naşterea celebrului Johnny Weissmuller, actor şi sportiv cunoscut în întreaga lume iar apartenenţa lui la spaţiul timişorean a fost întotdeauna un prilej de mândrie pentru cetăţenii municipiului nostru. În acest sens, pentru a putea marca aşa cum se cuvine memoria timişoreanului Johnny Weissmuller si reconfirmarea valorii sale artistice, propunem, la solicitarea Comisiei de Cultură a Consiliului Local al municipiului Timişoara, realizarea şi amplasarea unei statui memoriale a marelui actor şi sportiv, în Parcul Centrul Civic al municipiului Timişoara .

Violeta Mihalache Sorin Ciurariu Director Director Direcţia Urbanism

Vasile Ciupa Mirela Lasuschevici Director Direcţia Mediu Şef Serviciu Juridic Alina Pintilie Şef Birou Relaţii Publice

COD FP53-01 VER.1