keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 210/09.10.2003 privind încredinţarea lucrărilor de reparaţii a străzii Amurgului, către S.C. Drumuri Municipale S.A.

09.10.2003

Hotararea Consiliului Local 210/09.10.2003
privind încredinţarea lucrărilor de reparaţii a străzii Amurgului, către S.C. Drumuri Municipale S.A.


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2003 - 15503/08.09.2003 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.12 lit.(h) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.60/2001 - privind achiziţiile publice;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.(d), (f) şi (l) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă încredinţarea lucrărilor "Reparaţii Strada Amurgului" către S.C. Drumuri Municipale S.A. conform contractului de lucrări care se va încheia între Primăria Municipiului Timişoara şi S.C. Drumuri Municipale S.A. şi devizului ofertă , care constituie Anexe la prezenta hotărâre.
Art.2: Preţurile din devizul ofertă nu se actualizează.

Art.3 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Edilitară şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
-Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Control şi Audit Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- S.C. Drumuri Municipale S.A.
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
CĂLIN VASILE VASI
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI