keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 196/23.11.2012 privind acceptarea donatiei terenului în suprafaţă de 2.939 mp, înscris în CF nr. 415738 Timişoara, top. 23491/1/1/1/1/2/4 şi investiţia realizată pentru sensul giratoriu, oferit de S.C. SELGROS CASH&CARRY S.R.L.

23.11.2012

Hotararea Consiliului Local 196/23.11.2012
privind acceptarea donatiei terenului în suprafaţă de 2.939 mp, înscris în CF nr. 415738 Timişoara, top. 23491/1/1/1/1/2/4 şi investiţia realizată pentru sensul giratoriu, oferit de S.C. SELGROS CASH&CARRY S.R.L.


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2012-25804/30.10.2012 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Luând în considerare Oferta de donaţie depusă de S.C. SELGROS CASH&CARRY S.R.L., autentificată cu nr. 1064/30.08.2012 de BNP Milu Călin Petru, precum şi Anexa la actul autentic cu nr. 16 Plan de amplasare şi delimitare a imobilului cu propunere de dezlipire;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara, nr. 347/22.02.2000 - privind acceptul tuturor donaţiilor de terenuri - fără sarcini, oferite Primăriei Municipiului Timişoara, în vederea realizării drumurilor în zonele de locuinţe noi formate şi a celor prevăzute în Planul Urbanistic General al Municipiului Timişoara ;
În conformitate cu prevederile art. 121 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art. 1: Se acceptă donaţia terenului având utilitate de drum public cu sens giratoriu, înscris în CF nr. 415738 Timişoara, cu nr. top. 23491/1/1/1/1/2/4, în suprafaţă de 2.939 mp, în conformitate cu Oferta de donaţie depusă de S.C. SELGROS CASH&CARRY S.R.L., autentificată cu nr. 1064/30.08.2012 de BNP Milu Călin Petru, precum şi Anexa nr. 16 la actul autentic.

Art. 2: Contractul de donaţie şi operaţiile de carte funciară se efectuează prin împuterniciţi ai Primăriei din cadrul Serviciului Juridic, desemnaţi prin dispoziţie a Primarului şi donator.
Cheltuielile impuse de perfectarea contractului, vor fi suportate de Primăria Municipiului Timişoara.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Juridic, Direcţia Urbanism, Direcţia Patrimoniu şi Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Comunicare
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Poliţia Locală;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Compartimentului Control Intern;
- Biroului Managementul Calităţii;
- S.C. SELGROS CASH&CARRY S.R.L.;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
RADU ŢOANCĂ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat.pdf

ROMÂNIA APROBAT JUDEŢUL TIMIŞ PRIMAR, MUNICIPIUL TIMIŞOARA SERVICIUL ADMINISTRARE PATRIMONIU - NICOLAE ROBU BAZE SPORTIVE NR. SC2012 - 25804 /30.10.2012

REFERAT privind acceptarea donaţiei terenului oferit de SC SELGROS CASH&CARRY SRL, teren înscris în CF nr. 415738 Timişoara, top. 23491/1/1/1/1/2/4 şi investiţia realizată

pentru sensul giratoriu

Se propune spre analiză Comisiilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara, oferta de donaţie depusă de SC SELGROS CASH&CARRY SRL autentificată cu nr. 1064/30.08.2012 de BNP Milu Călin Petru, precum şi Anexa la actul autentic, cu nr. 16 Plan de amplasare şi delimitare a imobilului cu propunere de dezlipire.

Terenul pentru care s-a depus oferta de donaţie este înscris în CF nr.415738 Timişoara, cu nr. top. 23491/1/1/1/1/2/4, în suprafaţă de 2.939 mp, având utilitate de drum public cu sens giratoriu, realizat din investiţia SC SELGROS CASH&CARRY SRL.

Donaţia oferită de societate este condiţionată de menţinerea actuală a terenului ca drum public şi acordarea unui drept de servitute de trecere cu piciorul şi cu orice tip de vehicul, pentru personalul propriu şi clienţi ai SC SELGROS CASH&CARRY SRL.

Precizăm deasemenea că societatea SELGROS CASH&CARRY SRL a donat municipiului Timişoara bunurile mobile de natura racordurilor şi instalaţiilor de iluminat, amplasate în sensul giratoriu din proximitatea accesului auto al incintei magazinului SELGROS, în baza acceptului de donaţie autentificat prin Încheierea nr. 4361/20.12.2007 de BNP „Safta Criste” şi a Procesului verbal de punere în posesie cu nr. SC2007 – 28922/21.12.2007.

Prin adresa nr.SC2011-28248/19.12.2011, repartizată Direcţiei Patrimoniu la data de 17.09.2012, Serviciul Juridic ne aduce la cunoştinţă că în conformitate cu art. 3 din HCL nr. 347/2000, precum şi art. 121, alin. 3 din Legea nr. 215/2001, donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea Consiliului Local al municipiului Timişoara cu votul majorităţii consilierilor, în funcţie. După analizarea datelor prezentate mai sus, de către comisiile Consiliului Local al Municipiului Timişoara şi avizarea acceptului de donaţie a terenului în suprafaţă de 2.939 mp, se propune a se emite un HCL care să aprobe acceptarea donaţiei terenului având utilitate de drum public (ca parte din sensul giratoriu) realizat din investiţia SC SELGROS CASH&CARRY SRL, în conformitate cu oferta de donaţie autentificată cu nr. 1064/30.08.2012 de BNP Milu Călin Petru. Viceprimar, Responsabil Direcţia Patrimoniu Dan Diaconu Martin Staia Director Responsabil Serviciu Direcţia Tehnică Administrare Patrimoniu - Baze Sportive Culiţă Chiş Ioan Mihai Costa Şef Serviciu Şef Birou Banca de Date Urbană Administrare Imobile Dan Robescu Călin Nicuşor Pîrva Întocmit, Adriana Mădălina Sandu AVIZAT JURIDIC

Cod FP 53-01, Ver.1