Hotararea Consiliului Local 196/15.04.2014 privind alocarea, pentru anul 2014, de la bugetul local a sumei de 30000 lei în vederea aniversării vârstnicilor longevivi şi a cuplurilor cu peste 50 de ani de căsătorie din Timişoara Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr.1326/01.04.2014 al Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, aprobat de Primarul Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara; În conformitate cu prevederile Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice; În baza prevederilor Legii nr.292/2011 - Legea asistenţei sociale; În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.d) şi alin (6), lit. a), pct.2 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; HOTARASTE Art. 1: Pentru anul 2014, se aprobă alocarea sumei de 30000 lei de la bugetul local -"Titlul II Bunuri şi servicii - articolul 20.30. - Alte cheltuieli alineatul 20.30.30. Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii"- în vederea aniversării vârstnicilor longevivi şi a cuplurilor cu peste 50 de ani de căsătorie din Timişoara. Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara. Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică : - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcţiei Urbanism; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; -Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Prinmarului; - Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara; -Mass-media locale.
|