Hotararea Consiliului Local 148/31.10.2016 privind transmiterea unor bunuri mobile în folosinţă gratuită către Universitatea Politehnica Timişoara Consiliul Local al Municipiului Timisoara Având în vedere Referatul nr. SC2016-25596/19.10.2016 al Primarului Municipiului Timisoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistica, amenajarea teritoriului si patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice si comert, regii autonome si societati comerciale, Comisiei pentru administratie locala, juridica, ordine publica, drepturile omului si probleme ale minoritatilor, Comisiei pentru cultura, stiinta, învatamânt, sanatate, protectie sociala, turism, ecologie, sport si culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara; Având în vedere Adresa nr. 9067/07.07.2016 a Universităţii Politehnica Timişoara înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. RE2016-001316/07.07.2016; Având în vedere art. 874 din Codul Civil aprobat prin Legea nr. 287/2009; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) şi art.124 din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicata si modificata; În temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicata si modificata; HOTARASTE Art. 1: (1) Se aprobă transmiterea în folosinţă gratuită către Universitatea Politehnica Timişoara a unor bunuri mobile constând în vehiculul marca Ford, cu număr de înmatriculare DK526 HG, serie sasiu WFOGXXTTPG7E54528, cu valoare de inventar 2.729 lei şi a vehiculul marca Daihatsu, cu număr de înmatriculare TM 069739, serie sasiu JDAL601S000016538 cu valoare de inventar 1.144 lei. (2) Transmiterea are loc pe baza Protocolului de predare-primire încheiat între cele două părti, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (3) Dreptul de folosinţă gratuită al Universităţii Politehnica Timişoara asupra celor două bunuri identificate la alin. (1) se păstrează pe durata activităţii didactice şi de cercetare aferentă specializării Autovehicule Rutiere şi Transporturi. Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotarâri se încredinteaza Direcţia Tehnică şi Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 3: Prezenta hotarâre se comunica: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Poliţia Locală - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Biroului Managementul Calităţii; - Universităţii Politehnica Timişoara; - Biroului Audit; - Mass- media locale.
|