keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 131/28.03.2006 Privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de sustinator finanaciar al proiectului "Antidrog Fun", organizat de Directia Judeteana de Tineret Timis

28.03.2006

Hotararea Consiliului Local 131/28.03.2006
Privind participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de sustinator finanaciar al proiectului "Antidrog Fun", organizat de Directia Judeteana de Tineret Timis


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2006- 000671/ 22.02.06 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/ 2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/ 2004;
Având în vedere art. 38, lit (d) şi (p) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, modificată;
În conformitate cu art.46 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de sustinator finananciar al proiectului "Antidrog Fun", organizat de Directia Judeteana de Tineret Timis, in perioada martie-iunie 2006.
Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 2.500 RON de la bugetul local, din cap.67.02. "Cultură, recreere şi religie" (67.02.50 Altele ), pentru susţinerea activităţii prevăzute la art.1.
Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestei manifestări se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Biroul Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Poliţia Comunitară;
- Serviciului Juridic;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Centrului de Consiliere pentru Cetăţeni;
- Directiei Judetene de Tineret Timis;
- Mass - media locale;


Presedinte de sedinta
ADRIANA BLAJ
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_-_Antidrog_Fun.pdf

Red. 2ex L.P.

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE SC2006- 000671/ 22.02.06

APROBAT PRIMAR, GHEORGHE CIUHANDU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro REFERAT

Privind participarea Consiliului Local în calitate de sustinator finanaciar al proiectului „Antidrog Fun ”, organizat de Directia Judeteana de Tineret Timis

Directia Judeteana de Tineret Timis a depus solicitarea nr. SC2006- 000671/ 13.01.2006 a privind susţinerea financiară a proiectului „Antidrog Fun” in perioada martie-iunie 2006. Proiectul isi propune oferirea de alternative de petrecere a timpului liber prin activităţi de tip cultural pentru tinerii din municipiul Timişoara, implicarea a cel putin 150 de tineri in organizarea si derularea activitatilor prevazute in proiect, informarea corecta, prin modalitati alternative, a cel putin 2000 de tineri timisoreni, cu privire la consecintele asociate consumului de droguri. Astfel in cadrul proiectului se vor organiza expoziţii de fotografie cu tematică antidrog, concursuri de caricaturi şi epigrame cu mesaj antidrog, activităţi artistice, sub genericul „Mărţisorul antidrog”, un concert cu mesaj antidrog, care să fie dedicat Zilei Mondiale de Luptă împotriva Drogurilor, sesiuni de dezbateri pe tema problematicii asociate consumului de droguri, activităţi artistice interactive, în şcolile din cartierele municipiului, prin cluburile care funcţionează în cadrul Palatului Copiilor Timişoara. Se vor realiza şi distribui de materiale informative cu tematică antidrog în cadrul acţiunilor derulate.

Propunem, în conformitate cu prevederile art.38, lit. (d) şi (p) şi art. 46 din legea nr.215/ 2001 privind administraţia publică locală, precum şi în conformitate cu OUG nr. 45/2003 privind Finanţele publice locale, sprijinirea acestei manifestări cu suma de 2.500 RON, din cap.67.02. „Cultură, recreere şi religie” (67.02.50 Altele ). Detalii referitoare la această manifestare se află în materialul anexat. Proiectul are acordul Comisiei de cultură, învăţământ, turism, sport şi culte din cadrul Consiliului Local si a fost inclus în programul de proiecte finantate de la bugetul local in 2006. Adrian Bodo Smaranda Haracicu Director Economic Şef Serviciu Buget- Investiţii Adrian Bragea Lavinia Simion Sef Birou Relaţii Publice Consilier de specialitate

Mirela Lasuschevici Avizat Juridic